ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.11.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2010

HOTĂRÂRE
02.11.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4701/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință

din data de 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Craiova, în

soluționarea cererilor având ca obiect anularea deciziei nr. 1848 din 08

septembrie 2009 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, anularea Ordinului

nr. 6409 din 31 august 2009 emis de Inspectoratul Școlar Județean Dolj și suspendarea

deciziei 1898 din 08 septembrie 2009 și a disjuns cererile sus-menționate, declinând

competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Dolj.

Totodată, prin aceeași

încheiere, Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat și a admis cererea reclamantului

de suspendare a executării Ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministerul

Educației, Cercetării, Inovării, Tineretului și Sportului, dispunând suspendarea

acestui ordin până la soluționarea irevocabilă a cauzei privind anularea actului

administrativ respectiv.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale, instanța de fond, având în vedere dispozițiile art. 10

din Legea nr. 554/2004 și art. 158 C. proc. civ. a constatat că Tribunalul Dolj

este competent să soluționeze în fond cererile având ca obiect anularea altor acte

administrative contestate de reclamant, respectiv a deciziei nr. 1848 din 08

septembrie 2009 și a ordinului nr. 6409 din 31 august 2009, reținând rangul Inspectoratului

Școlar Județean, ca autoritate publică locală.

Referitor la cererea de

suspendare a Ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, reținută spre soluționare, instanța de fond

a reținut că reclamantul a fost eliberat din funcția de director al Școlii de Arte

și Meserii.

Analizând sumar conținutul

actelor depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere aspectele invocate

de reclamant, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului contestat.

Astfel, instanța de fond

a reținut că deși reclamantul a fost eliberat din funcția de director al Școlii

de Arte și Meserii Craiova prin ordinul atacat, totuși prin decizia nr. 2201 din

15 octombrie 2009 a Inspectoratului Școlar Județean Dolj a fost detașat în aceeași

funcție, până la organizarea unui nou concurs, având deci competența profesională

pentru ocuparea postului respectiv.

În ceea ce privește îndeplinirea

condiției privind prevenirea unei pagube iminente, instanța de fond a constatat

că eventuala executare a actului atacat este de natură să-i provoace reclamantului

o pagubă de ordin material, constând în lipsirea acestuia de drepturile salariale

ce i se cuvin, în calitate de director.

înfățișate de pârâtul-recurent Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, în termen legal a declarat recurs pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 și 304

1

În esență, pârâtul-recurent

a susținut că în mod neîntemeiat prima instanță a admis cererea reclamantului intimat

și a reținut că cele două condiții prevăzute cumulativ de Legea nr. 554/2004 pentru

suspendarea unui act administrativ sunt îndeplinite, întrucât au fost invocate numai

motive ce țin de fondul cauzei. În plus, în opinia recurentului-pârât, în condițiile

în care nici cerința perturbării previzibile grave a funcționării unei autorități

publice nu este întrunită și, de altfel, nici nu a fost motivată, se constată că

instanța de fond și-a stabilit propriile condiții de suspendare a unui act administrativ,

în afara cadrului legal existent.

instanței de recurs.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile ce i-au fost aduse, de apărările reclamantului-intimat, dar

și față de prevederile legale incidente și de actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte reține că recursul de față este fondat în sensul și pentru considerentele

în continuare arătate.

Actul administrativ se

bucură de prezumția de legalitate, care, la rândul său se bazează pe prezumțiile

de autenticitate și veridicitate.

În considerarea principiilor

incidente în materie, al legalității actului și al executării acestuia din oficiu,

suspendarea executării actului administrativ constituie, astfel cum constant a reținut

și Înalta Curte în jurisprudența sa, o situație de excepție, putând fi dispusă numai

în cazurile și în ipoteza îndeplinirii cumulative a cerințelor exprese prevăzute

de lege.

Astfel, potrivit art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, suspendarea executării actului administrativ

este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Înalta Curte apreciază

că sunt întemeiate criticile recurentei, instanța de fond, încuviințând suspendarea

executării Ordinului nr. 5407 din 30 septembrie 2009 emis de Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, prin care reclamantul-intimat L.I. a fost

eliberat din funcția de director la Școala de Arte și Meserii Craiova de pe lângă

Penitenciarul Craiova, urmare a acordării calificativului „Nesatisfăcător” pentru

anul școlar 2008-2009 fără însă a indica, în sensul prevederilor art. 2 lit. t)

din Legea nr. 554/2004, republicată, împrejurările legate de starea de fapt și de

drept de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

atacat.

Simpla referire, generică,

la aspectele de nelegalitate a actului invocate de reclamant prin acțiunea sa, coroborată

cu împrejurarea că reclamantul continuă să ocupe temporar aceeași funcție, până

la organizarea concursului, nu satisface, în opinia Înaltei Curți, exigența textului

de lege ce conturează conținutul cazului bine justificat.

Altfel spus, argumentele

sumare pe care și-a fundamentat prima instanță soluția nu sunt de natură a demonstra,

prima facie, că există indicii temeinice de nelegalitate în privința actului administrativ

contestat.

Totodată împrejurarea

că reclamantul a atacat pe cale judiciară, separată, calificativul acordat ce a

atras emiterea ordinului nr. 5407/2009 nu poate reprezenta, în sine, un motiv de

nelegalitate al actului contestat.

Aprecierea Înaltei Curți

cu privire la neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, republicată, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării

unui act administrativ, respectiv a cazului bine justificat, face practic inutilă

cercetarea și cu privire la cea de-a doua condiție, respectiv paguba iminentă, astfel

cum este definită de art. 2 lit. ș), în condițiile în care o astfel de măsură nu

se poate dispune decât în cazul existenței cumulative a celor două condiții.

Chiar și așa, este de

arătat că în cauză nici îndeplinirea acestei cerințe legale nu a fost probată simpla

reducere a veniturilor reclamantului în urma pierderii poziției de director neputând

produce prin ea însăși o pagubă. Mai mult, în speță s-a învederat că practic reclamantul

continuă să dețină aceeași funcție de conducere, chiar dacă în temeiul unui alt

act administrativ, cu caracter temporar.

Față de cele arătate,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va admite, așadar, recursul de față și va

fi modificată încheierea atacată, în considerarea celor menționate, în sensul că

se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării ordinului nr.

5407 din 30 septembrie 2009 formulată de reclamantul-intimat L.I.

Admite recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva încheierii

de ședință din data de 16 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare a executării ordinului nr. 5407 din

30 martie 2009, formulată de reclamantul L.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2010
Asupra cauzei de față Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3 din 12 ianuarie 2010
ÎCCJ 2009-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5179/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 mai 2009 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul L.A. a chemat în judecat
ÎCCJ 2011-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3500/2011
nesatisfăcător” în urma evaluării anuale, iar în ce privește cererea de suspendarea a executării actului administrativ s-a arătat că măsura luată față de reclamant este temeinică și legală și că cererea de suspendare este practic nemotivată
ÎCCJ 2010-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1056/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.101 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul M.
ÎCCJ 2010-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4664/2010
t prin echivalarea legalității unui act de cerințele ulterioare emiterii lui, respectiv de comunicarea actului. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, instanța de fond nu a constatat dacă din împrejurările cauzei re
Sursă