ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 589/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 204

din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj a fost admisă

acțiunea formulată de

reclamanții L.P. și L.M. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., în

sensul că au fost obligate pârâtele la soluționarea Dosarului nr. 35209/ CC cu

privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în

Cluj-Napoca, Jud. Cluj.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la

data de 29 martie 2010, reclamanții L.P. și L.M. au chemat în judecată pe

pârâții A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va

pronunța să fie obligate pârâtele la soluționarea Dosarului de despăgubire al

reclamanților cu nr. 35209/CC, cu privire la acordarea despăgubirilor în

legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, Jud. Cluj, prin acordarea

despăgubirilor cuvenite, precum și acordarea cheltuielilor pe judecată.

Instanța a reținut că

prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au

solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru

apartamentul situat în municipiul Cluj.

Prin Dispoziția nr. 4145

din 5 martie 2007 - Primăria Municipiului Cluj-Napoca a propus acordarea de

despăgubiri, în condițiile legii speciale, în favoarea notificatorilor.

Instanța a constatat

că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a

fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri

reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent Dispoziției

nr. 4145/2007 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj Napoca, în calitate

de entitate notificată, fiind înregistrat la secretariatul C.C.S.D. sub nr. 35209/CC.

Totodată, dosarul

amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că este legală

respingerea cererii de restituire în natură deoarece apartamentul a fost vândut

în baza Legii nr. 112/1995.

Potrivit

modificărilor și completărilor aduse art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005

prin actul normativ amintit, dispozițiile autorităților publice locale vor fi

centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi transmise secretariatului

C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului,

precum și de înscrisuri, care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare

de alte bunuri și servicii, deținute de entitățile notificate.

Având în vedere cele

arătate, instanța a reținut faptul că, în speță, C.C.S.D. a arătat în

întâmpinarea formulată că va desemna un evaluator, se va transmite la evaluare

în vederea efectuării raportului de evaluare și se va emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire numai după parcurgerea procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, având în vedere prevederile Deciziei nr. 2815 din 16

septembrie 2008 a C.C.S.D.

Însă, instanța

analizând actele dosarului a constatat că A.N.R.P. - direcția de coordonare a

aplicării Legii nr. 10/2001 a înregistrat cererea sub nr. 35209/ CC ce îi

privește pe reclamanți, însă acest dosar nu a fost repartizat unui consilier în

vederea analizării și transmiterii acestuia către un evaluator.

Instanța arată că Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 reglementează regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, sursele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu pot fi restituite în natura, rezultate din aplicarea Legii nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Principiile de

acordare a titlurilor de participare la fond sunt următoarele: acordarea unor

despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica jurisdicțională interna

și internaționali, având ca obiect cauze prin care s-au stabilit despăgubiri

pentru imobile preluate în mod abuziv de statul roman; neplafonarea prin lege a

despăgubirilor acordate conform prevederilor prezentei legi.

Textele indicate

confirmă intenția legiuitorului de a asigura o despăgubire justă și echitabilă

în raport cu practica jurisdicțională internă și internațională, iar o astfel

de despăgubire nu poate fi asigurată decât în condițiile acordării sumelor integral

și actualizate, având în vedere că acestea au fost determinate în raport de

datele cunoscute la momentul stabilirii, însă nu urmează a fi achitate în bani,

iar principiile de acordare a titlurilor de participare la fond au fost

afirmate în acest sens.

Instanța reține că Fondul

Proprietatea nu funcționează actualmente într-un mod susceptibil de a duce la

acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanților, iar Legea nr. 247/2005 nu

ține seama de prejudiciul suferit prin absența prelungită a despăgubirii de

către persoanele care, ca și reclamanții, s-au văzut în imposibilitatea de a se

bucura de bunurile astfel cum au fost definite anterior.

De asemenea, instanța

a constatat că reclamanții au parcurs procedurile instituite în favoarea lor și

este doar culpa autorităților că aceștia nu se pot bucura de bunul de a cărui

ocrotire ar trebui să se bucure, nerespectarea termenelor instituite prin

actele normative indicate de către instituțiile implicate nu trebuie să producă

prejudicii în patrimoniul reclamanților, pentru care despăgubirea integrală

semnifică doar acordarea unei sume real echivalente.

Astfel, acordarea

titlurilor de participare la fond trebuie să se realizeze la cuantumul care ar

echivala cu executarea integrală a obligațiilor stabilite prin hotărârea

judecătorească pentru a asigura o reparație integrală.

In privința

caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, instanța a reținut că în

jurisprudența Curții Europene a fost consacrat principiul conform căruia el se

apreciază în funcție „de împrejurări le cauzei și criteriile consacrate în

jurisprudența curții, privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul

reclamanților și cel al autorităților competente, precum și miza procesului

pentru cei interesați".

In privința duratei

procedurii, s-a consacrat și principiul conform căruia acest concept cuprinde

și fazele administrative ale soluționării unei pretenții legate de exercițiul

unui drept civil, astfel încât procedura de acordare a măsurilor reparatorii,

trebuie considerată în cauză, că a fost inițiată încă în cursul anului 2007,

prin emiterea notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.

Luând în considerare

intervalul de timp scurs de atunci, precum și faptul că, în baza legislației

interne, titularul cererii este ținut să mai aștepte încă 2 ani, fiind

condiționat și de existența disponibilităților bănești, o durată totală a

procedurii de 4-5 ani este considerată de către instanță ca nefiind rezonabilă.

Pentru a dispune

astfel, s-a luat în considerare și faptul că reclamanții au fost lipsiți în mod

arbitrar de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat în

mod abuziv de către Statul Român încă din perioada comunistă, fiind necesară

instituirea unei proceduri rapide și eficiente care să permită o reparație

echitabilă.

De altfel, în cauza B.

împotriva României, Curtea s-a pronunțat în sensul următor: „se reține că

O.U.G. nr. 81/2007, adoptată recent, vizează accelerarea procedurii de

indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de stat. Cu toate acestea, până în

prezent, Fondul Proprietatea nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă a

îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor."

Pârâta se apără

invocând faptul că s-a emis o nouă decizie de către C.C.S.D., alegând o altă

modalitate de soluționare stabilită prin Decizia nr. 2815/2008, având în vedere

și soluțiile nefavorabile pronunțate de instanțele de judecată cu privire la

criteriul aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 iar

potrivit acestei noi decizii dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale

se vor împărți în două categorii: dosare transmise secretariatului C.C.S.D. înainte

de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007; dosare transmise secretariatului C.C.S.D.

după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, însă instituirea unui nou

criteriu de natură să prelungească termenele de soluționare a cererilor doar

creează o situație nouă în care persoane aflate în situații identice nu primesc

un tratament identic din partea autorităților.

Deși speța nu era

identică, instanța apreciază că rațiunile pentru care, Curtea a apreciat că se

impune ca Statul Român să ia toate măsurile necesare pentru repararea

prejudiciului suferit de cei ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv,

inclusiv prin obligația impusă de către instanțe autorităților competente de a

respecta durata rezonabilă a procedurii, sunt prezentate și în această cauză.

Considerentele

evidențiate au relevat că acțiunea promovată este întemeiată, aspect de altfel

recunoscut și de autoritatea pârâtă care a susținut că nu se opune admiterii

acesteia.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâtele C.C.S.D. și A.N.R.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

A.N.R.P. susține,

prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit, instanța de fond nu a

reținut excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește,

excepție invocată în întâmpinarea depusă la termen.

În cursul procedurii

administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, procedură reglementată cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu A.N.R.P.

a fost investită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci C.C.S.D.

Prin urmare, susține

recurenta pârâtă, instanța de fond a obligat, în mod greșit, A.N.R.P. la

soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 35209/ CC.

C.C.S.D. susține și

ea prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit, a fost obligată la

soluționarea dosarului de despăgubire privind pe intimații-reclamanți, instanța

de fond motivând soluția pe faptul că nu s-a conformat unui termen rezonabil,

prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., în sarcina sa neputând fi reținută

vreo culpă, deoarece în exercitarea atribuțiilor sale trebuie să respecte

Decizia nr. 2815/2008 prin care s-a stabilit ordinea de soluționare a dosarelor

de despăgubire.

Decizia nr. 2815/2008

a C.C.S.D., precizează recurenta pârâtă, nu face altceva decât să respecte

egalitatea de tratament a persoanelor îndreptățite care au dosare de

despăgubire înregistrate la secretariatul C.C.S.D., stabilind o modalitate de

soluționare convenabilă pentru toți.

Respectarea termenului

rezonabil, despre care face vorbire instanța de fond, arată recurenta-pârâtă,

trebuie raportată și la faptul că în soluționarea dosarelor trebuiesc

respectate etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, fiind aplicabile dispozițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Intimații pârâți L.P.

și L.M. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursurile

formulate, prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările

dosarului și legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată a fi fondat

numai recursul declarat de A.N.R.P.

Într-adevăr,

recurenta - pârâtă A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă, principalele

atribuții ale acesteia în privința aplicării Legii nr. 10/2001 fiind legate de

acordare de sprijin și îndrumare metodologică autorităților administrației

publice locale și centrale, precum și celorlalte persoane juridice deținătoare

de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001,

republicată.

Totodată, Autoritatea

asigură organizarea și funcționarea secretariatului C.C.S.D., secretariat ce

asigură lucrările acestei comisii, iar atribuțiile conferite acestuia constau

în centralizarea dosarelor conținând decizii prin care s-au consemnat/propus despăgubiri,

precum și analizarea acestora din punctul de vedere al legalității respingerii

de restituire în natură, atribuții îndeplinite în cadrul procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în speță dosarul de despăgubire

fiind analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură de către secretariatul C.C.S.D.

Astfel, cum corect

precizează recurenta - pârâtă, faptul că A.N.R.P., asigură organizarea și

funcționarea secretariatului C.C.S.D. nu îi conferă acesteia calitate

procesuală pasivă, entitatea investită cu emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire fiind C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, instanța

de fond a interpretat greșit dispozițiile legale amintite, obligând A.N.R.P. la

soluționarea Dosarului de despăgubire nr. 35209/ CC, astfel că recursul declarat

de aceasta se privește, ca fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C.

proc. civ., iar sentința instanței de fond modificată parțial, în sensul

respingerii acțiunii formulată de intimații reclamanți pentru lipsa calității

procesuale pasive a acestei pârâte.

Cât privește recursul

declarat de pârâta C.C.S.D., acesta este nefondat, astfel că în baza art. 312 C.

proc. civ. urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Recurenta, prin

motivele de recurs invocate, se prevalează în principal de Decizia nr. 2815/2008

emisă de C.C.S.D., de faptul că potrivit Titlului VII din Legea nr. 245/2005

trebuiesc respectate într-o anumită ordine etapele necesar a fi parcurse pentru

soluționarea cererilor de despăgubire, precum și de principiul egalității ca

principiu general al dreptului comunitar.

Este adevărat că

Decizia nr. 2815/2008 stabilește o nouă ordine de soluționare a dosarelor,

însă, astfel cum corect reține și instanța de fond, criteriul stabilit în

sensul că proporțional, din fiecare din cele două categorii de dosare

(transmise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și după intrarea

în vigoare a acestei Ordonanțe), în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate

și constatate a fi complete, vor fi transmise spre evaluare, nu este unul

legal, ba chiar încalcă principiul egalității, de care chiar recurenta-pârâtă

vorbește, deoarece prin crearea unor noi categorii de dosare se ajunge automat

la o diferențiere de tratament juridic față de peroane aflate în situații

identice.

Tot atât de adevărat

este și faptul că în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt prevăzute etapele

ce trebuiesc parcurse în cadrul operațiunii generale de soluționare a

dosarelor, operațiune ce are ca punct final emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, pentru parcurgerea acestor etape nefiind stabilite

anumite termene, însă acest fapt nu îndreptățește pe recurenta - pârâtă,

oricare ar fi dificultățile invocate, să lase în nelucrare un dosar timp de

peste trei ani.

Având în vedere

faptul că în calculul duratei procedurii este cuprinsă și faza administrativă a

soluționării unui dosar de despăgubire, în speță procedura de acordare a

măsurilor reparatorii fiind inițiată din anul 2007 când s-a emis Dispoziția nr.

4145 din 5 martie 2007 de către Primarul Municipiului Cluj Napoca și prin care

s-a propus acordarea de despăgubiri, se constată că în mod corect instanța de

fond a statuat că lăsarea în nelucrare a dosarului timp de peste 3 ani

echivalează cu încălcarea principiului respectării termenului rezonabil de

soluționare a cauzei.

Aceasta, cu atât mai

mult cu cât intimații reclamanți au sesizat Statul Român cu cererea de

despăgubire încă din anul 2001 prin formularea notificării către entitatea

deținătoare a imobilului.

Astfel cum corect

susțin intimații-reclamanți, metodologia instituită de lege pentru soluționarea

unor astfel de dosare nu trebuie să conducă la tergiversare pentru că aceasta

nu generează decât încălcări ale drepturilor intimaților-reclamanți, care au

fost lipsiți de atributele dreptului de proprietate asupra imobilului preluat

abuziv de Statul Român.

Pentru considerentele

expuse constatând că soluția instanței de obligare a recurentei-pârâte C.C.S.D.

la soluționarea Dosarului nr. 35209/ CC este una legală și temeinică, Înalta

Curte va respinge recursul declarat de această pârâtă ca nefondat în baza art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.R.P. împotriva Sentinței nr. 204 din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea față de această pârâtă pentru

lipsa calității procesuale pasive.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de C.C.S.D. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2011.