ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.Obiectul

acțiunii

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea actelor administrative nr.

548 din 25 martie 2009, (proces-verbal de constatare) respectiv decizia nr.

2375 din 27 mai 2008, prin care s-a soluționat contestația formulată împotriva

acestui process-verbal, acte emise de către pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură; exonerarea de la plata debitului în cuantum de

18.650,65 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea nr. 81 din 14 mai 2007

a solicitat Agenției de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură, sprijinul

pentru plăți directe pentru o suprafață 112,32 ha teren, având categoria

pășune, situat pe raza localității. G.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive și respingerea cererii ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate, iar prin completarea la

întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

primei instanțe

Prin

sentința nr. 206 din 8 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură și în consecință, a anulat

procesul-verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 și decizia nr. 11771

din 24 aprilie 2009 emise de pârâtă.

3.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire

la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, întrucât,

potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 1/2004, Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură este o instituție publică, cu personalitate juridică, aflată

în subordinea Ministerului, astfel încât, deși acțiunea are ca obiect anularea

unor acte administrative emise de agenție, pentru asigurarea opozabilității

efectelor hotărârii judecătorești, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este beneficiara unui sprijin

financiar direct acordat în temeiul O.U.G. 125/2006 pentru anul 2007, astfel

cum rezultă din decizia nr. 2440975 din 07 iunie 2008, prin care i s-a acordat

suma de 18.650,65 RON, în cadrul schemei unice de plată pe suprafața - SAPS,

pentru o suprafață determinată de 110,33 ha.

Prin

procesul-verbal de constatare nr. 548 din 25 martie 2009 emis de MADR-APIA-

Direcția Antifraudă și Control Intern s-a dispus restituirea sumei de 18.650,65

RON, pentru motivul că reclamanta nu îndeplinește condițiile de eligibilitate

în sensul că nu a făcut dovada utilizării suprafeței declarate în cererea de

acordare a sprijinului direct și că nu s-ar fi declarat toate parcelele

agricole.

Împotriva

acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație ce a fost soluționată

prin decizia nr. 1171 din 13 mai 2009 emisă de MADR-APIA - Direcția Antifraudă

și Control Intern, în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

În speță,

reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. 81 din 14 mai 2007, a solicitat

acordarea sprijinului financiar pentru suprafața de 112,32 ha, fiind

individualizate parcelele în declarația de suprafață, anexă a cererii de

solicitare, iar dovada deținerii suprafeței pentru care a solicitat acordarea

sprijinului financiar a fost făcută cu contractul de arendă nr. 3 din 14 mai 2007

încheiat între reclamantă în calitate de arendaș și Primăria G., în calitate de

arendator, pentru suprafața de 115 ha teren agricol extravilan.

Totodată,

prima instanță a reținut că în urma analizării dosarului, prin decizia nr.

2440975 din 07 iunie 2008 i s-a acordat reclamantei suma de 18.650,65 RON pentru

suprafața determinată de 110,33 ha.

Așadar,

îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor de eligibilitate s-a realizat

anterior acordării sprijinului financiar, astfel încât la un control ulterior

nu se poate reține că aceste condiții nu erau îndeplinite, iar cererea de

acordare a sprijinului financiar a fost validată pentru o suprafață mai mică,

respectiv pentru 110,33 ha, decât aceea menționată în cerere, nejustificându-se

deci niciun prejudiciu.

În fine,

prima instanță a reținut și faptul că prin Ordonanța nr. 95/P/2009 emisă de DNA

–Serviciul Teritorial Craiova, Biroul teritorial Târgu Jiu, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de reclamanta P.M. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 întrucât neconcordanța

existentă în legătură cu suprafața din contractul de arendare și cea declarată

la APIA, putea fi explicată prin aceea că blocurile fizice apar mai mici în

hartă decât în inventarul primăriei, blocurile fizice putând fi diminuate

datorită vegetației forestiere, astfel că nu se poate reține că, prin

declarațiile date, reclamanta P.M. a urmărit obținerea pe nedrept de fonduri

din bugetul Comunității Europene.

declarat de pârâți

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură,

critcând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul

- pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a susținut, în motivele

de recurs, că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive, întrucât nu este emitentul actelor administrative atacate,

astfel că nu se justifică calitatea sa în proces.

În ceea ce

privește fondul cauzei, a arătat că sentința atacată este dată cu încălcarea și

greșita aplicare a legii, întrucât actul a cărui anulare s-a cerut a fost

întocmit ca urmare a punerii în executare a O.G. nr. 79/2003 care reglementează

posibilitatea, dreptul și obligația de recuperare a fondurilor comunitare și a

celor de cofinanțare ce au fost utilizate neconform, or, în temeiul acestor

dispoziții, s-a constatat că, în aplicarea O.U.G. nr. 125/2006, reclamanta a

încălcat dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, astfel că plata care s-a

acordat anticipat, pe baza de declarație proprie, este supusă verificării

ulterioare, cum de altfel s-a și procedat.

Recurenta -

pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură a criticat sentința

atacată, arătând, în esență, că în urma controlului realizat de Direcția

Antifraudă și Control Intern s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor de eligibilitate stabilite de actele normative, în

virtutea cărora se acordă plățile respective și s-a emis procesul-verbal de

constatare nr. 548 din 25 martie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina

acesteia un debit în valoare de 18.650,65 RON.

Astfel,

reclamanta a declarat pe propria răspundere că datele înscrise în formularul de

cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista

suprafețelor, sunt reale, complete și perfect valabile, iar în urma

verificărilor efectuate s-a constatat că datele înscrise în cerere nu sunt reale,

reclamanta nefăcând dovada utilizării suprafeței declarate, conform O.U.G. nr.

125/2006, ceea ce constituie o abatere de la legalitate, regularitate și

conformitate în raport cu dispozițiile legale naționale și/sau comunitare,

stabilindu-se astfel, suma totală de 18.650, 65 RON.

În

concluzie, recurenta-pârâtă a susținut că s-a constatat că actul administrativ

fiscal atacat a fost întocmit în conformitate cu prevederile art. 46 din O.G

nr. 92/2003, astfel că se impune menținerea procesului verbal de constatare și

a deciziei de soluționare a contestației, ca fiind legale și temeinice.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

corespunzătoare motivului de ordine publică

Examinând

cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306

alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția atacată a fost

pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe.

Obiectul

acțiunii formulate de reclamantă îl constituie anularea procesului verbal de

constatare nr. 548 din 25 martie 2009 și a deciziei nr. 1171 din 13 mai 2009

prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligații de plată în sumă totală

de 18.650,65 RON, suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafață de teren

aferent anului 2007, pe considerentul că reclamanta nu îndeplinește condițiile

de eligibilitate, în sensul că nu a făcut dovada utilizării suprafeței

declarate în cererea de acordare a sprijinului direct și că nu s-ar fi declarat

toate parcelele agricole.

Astfel,

suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de

către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare

Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea

fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente,

utilizate necorespunzător, modificată.

Potrivit

art. 4 alin. (2) din această ordonanță, creanțele bugetare rezultate din

nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și

obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în

gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

Procesul

verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a)

din O.G. nr. 79/2003, modificată, titlu de creanță, iar conform alin. (4),

constituie înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ

fiscal prevăzute de C. proc. fisc.

Conform

art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de

creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în condițiile

și termenele stabilite de C. proc. fisc.

Prim

urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența

materială a instanței se stabilește prin aplicarea criteriului valoric stabilit

de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prevederile

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și

se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care

reprezintă dreptul comun în materie.

Astfel,

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a

instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și

cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamant.

În cazul

în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori

accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de

fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul,

criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar,

indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației

publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în

contradictoriu cu care se judecă reclamantul, Tribunalele soluționează în fond

cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și

accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, Curțile de Apel fiind competente

să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de

500.000 RON.

Cum în speță cuantumul sumei reprezentând

obligația de plată contestată este de până la 500.000 RON, în mod corect a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Caraș-Severin.

pronunțată în recurs

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile formulate,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la

Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură împotriva sentinței nr. 206 din

8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2011.