ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5902/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 30.08.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agriculturii:

- anularea deciziei nr. 55873/14.03.2017 prin care a fost soluționată contestația împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 11.11.2016, încheiat la data de 10.11.2016 privind cererea de sprijin nr. x/26.08.2010 depusă de societate, precum și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 11.11.2016, și pe cale de consecință,

- declararea sumei de 1.356.445,84 RON ca fiind eligibilă și exonerarea de la plata acesteia.

Prin sentința nr. 131 din 27 martie 2019 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agriculturii (A.P.I.A.), ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

-hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei. Inițial, instanța de judecată a reținut că societatea a contestat decizia nr. 55873/14.03.2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 11.11.2016, iar ulterior, la pag. 9 paragraful 4, reține că nu s-a respectat tehnologia de cultivare a viței de vie, iar acest aspect rezultă din procesele-verbale de control, constatare și sancționare a contravențiilor din iunie 2016.

Or, aceste procese-verbale nu fac obiectul cauzei, motivele instanței cu privire la aceste înscrisuri fiind total străine de natura cauzei, dar și contradictorii, deoarece faptul că se efectuau lucrări de specialitate în plantația de viță de vie, este confirmat chiar de actele emise de către intimata APIA.

-motivarea instanței din pag. 9 paragraful 3 este contradictorie și străină de natura pricinii, în condițiile în care se reține faptul că procesul-verbal de intervenție ISU din 23.07.2018 și adeverința eliberată de Primăria Vlădaia din 01.08.2016 sunt ulterioare stabilirii contravențiilor. Or, este evident că instanța se raportează în stabilirea procentului de goluri, nu la procesul-verbal contestat, ci la alte documente, care așa cum am arătat, nu fac obiectul cauzei și care, mai mult, nu stabilesc nici pe departe procentul de goluri individualizat în actul contestat de subscrisa.

- Curtea de Apel Craiova a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 164 din 2015 cât și a O.M.A.D.R. nr. 247/2007, în ceea ce privește caracterul abandonat al plantației. S-a reținut în mod incomplet că la data controlului, suprafața de 65.08 ha ce a reprezentat 44.62% din suprafața totală a planului individual aprobat era compromisă ireversibil.

- era esențial astfel ca instanța de fond să analizeze dacă plantația de viță de vie este sau nu abandonată. Condițiile pentru a se stabili caracterul abandonat al unei plantații de viță de vie sunt prevăzute exclusiv în Legea nr. 164/2015. În acest sens, dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 164 din 24 iunie 2015 a viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole, o suprafață de viță-de-vie este considerată abandonată doar dacă nu se mai efectuează lucrări tehnologice conform bunelor practici agricole și de mediu pe o perioadă de 3 ani.

- instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care instituie în sarcina instanței obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut. Or, societatea a contestat procesul-verbal tocmai prin prisma sancțiunii aplicate ca urmare a calificării plantației de viță de vie ca fiind abandonată. Instanța reține că procesul-verbal contestat este legal întocmit, deoarece plantația este compromisă ireversibil, deși în actul de control se menționează că sancțiunea se aplică este ca urmare a abandonării plantației.

- tot prin încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., deși societatea a contestat modul de stabilire a procentului de goluri de către APIA, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui aspect și a ignorat solicitările subscrisei de a-i pune în vedere intimatei APIA să precizeze în concret modalitatea folosită la stabilirea procentului de goluri. În plus, sancțiunea dispusă, aceea de a restitui toate sumele încasate de la APIA, nu are nicio legătură cu procentul de goluri, ci aceasta se poate dispune doar în cazul plantațiilor abandonate.

Prin întâmpinarea formulată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta- reclamantă, ca nefondat, și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței nr. 131/27.03.2019, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2017, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acțiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 55873/14.03.2017 de soluționare a contestației și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 11.11.2016, ambele acte emise de către pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) în soluționarea cererii de sprijin nr. x/26.08.2010 depusă de societate, solicitând declararea sumei de 1.356.445,84 RON ca fiind eligibilă și exonerarea de la plata acesteia.

Soluționând cauza, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agriculturii (A.P.I.A.), ca nefondată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, prima instanță motivând în sensul respingerii acțiunii, considerentele reținute în fundamentarea soluției pronunțate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Susținerile recurentei în sensul că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în sensul că instanța de judecată a reținut că societatea a contestat decizia nr. 55873/14.03.2017 și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare înregistrat sub nr. x din 11.11.2016, iar ulterior a reținut că nu s-a respectat tehnologia de cultivare a viței de vie, iar acest aspect rezultă din procesele-verbale de control, constatare și sancționare a contravențiilor din iunie 2016, nu conduc la concluzia existenței unei contradicții între considerente, întrucât prima instanță nu a făcut altceva decât să analizeze materialul probator și să arate argumentele pentru care a decis respingerea acțiunii.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

În cadrul analizei criticilor subsumate acestui motiv de casare, Înalta Curte apreciază că se impune a fi făcută o precizare cu privire la susținerile din cererea de recurs, anume aceea că poate proceda la examinarea doar a susținerilor care vizează legalitatea sentinței, nu și a celor care vizează netemeinicia acesteia.

În acest sens, instanța are în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, nu și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Exercitarea căii de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanța superioară asupra hotărârii instanței inferioare și este guvernată de principiul legalității căii de atac, în baza căruia recursul poate fi exercitat numai pentru motive care au făcut analiza instanței inferioare.

Sintetizând situația de fapt, Înalta Curte constată că în baza Acordului de delegare nr. 258362/30.01.2015 și a Acordului nr. 61/26.01.2015 au fost efectuate verificări privind respectarea tehnologiei și a bunelor practici agricole și de mediu în plantația de viță de vie amplasată pe teritoriul Unității Administrativ Teritoriale Vlădia, județul Mehedinți de către consilieri din cadrul DGCAI - MADR și consilieri cu atribuții de inspecții din cadrul Direcției pentru Agricultură a județului Mehedinți.

În urma verificărilor s-a reținut că plantația de viță de vie cu suprafața de 145,84 hectare înființată de societatea recurentă este amplasată pe teritoriul UAT Vlădia, județul Mehedinți, planul individual a fost aprobat de D.A.J. Mehedinți în anul 2010; plantatul viței de vie a fost efectuat în primăvara anului 2011; în primăvara anului 2016 au fost plantați în goluri 10.000 butași din soiurile Sauvignon blanc și Pinot Noir; în primăvara anului 2016 au fost înlocuiți 40.000 tutori, însă lipsesc aproximativ 60.000 tutori; plantația are instalat sistemul de susținere, conducere palisaj ce cuprinde spolieri metalici și 3 rânduri de sârme din care doua duble.

La data controlului, pe suprafața de 65,08 ha, plantație în anul VI procentul de goluri era de peste 50%, nu a fost efectuată nicio lucrare de întreținere a solului atât între rânduri, cât și între plante pe rând, plantația reprezentând un grad foarte mare de îmburuienare, înălțimea buruienilor înflorite depășind 50 cm; pe suprafața de 80,76 ha plantația de viță de vie, care are sub 10% goluri și reprezintă rod, la data controlului operatorul S.C. A. S.R.L. nu a respectat în totalitate tehnologia de cultivare a viței de vie, deoarece lucrările de întreținere a solului au fost efectuate în număr insuficient.

S-a mai reținut că, la data controlului suprafața de 65,08 ha, ce a reprezentat 44.62% din suprafața totală a planului individual aprobat, plantația de viță de vie înființată în anul 2011 prin finanțare comunitară era compromisă.

Potrivit punctului 1.6 din Normele de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, aprobate prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 247 din 23 aprilie 2008, actualizat: "1.6. bune condiții agricole și de mediu pentru viticultură reprezintă obligațiile pe care beneficiarii măsurilor de reconversie/restructurare le au referitor la respectarea următoarelor standarde:

I. standarde pentru evitarea eroziunii solului: GAEC 3 - «Se mențin terasele existente pe terenul agricol»;

II. standarde pentru menținerea unui nivel minim de întreținere a terenurilor agricole:

a) GAEC 9: «Nu este permisă tăierea arborilor solitari și/sau a grupurilor de arbori de pe terenurile agricole»;

b) GAEC 10: «Evitarea instalării vegetației nedorite pe parcelele viticole înființate sau modernizate prin programele de reconversie/restructurare»;"

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima susținere se referă la faptul că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 164 din 2015 cât și a O.M.A.D.R. nr. 247/2007, în ceea ce privește caracterul abandonat al plantației. S-a reținut în mod incomplet că la data controlului, suprafața de 65.08 ha, ce a reprezentat 44.62% din suprafața totală a planului individual aprobat, era compromisă ireversibil.

Susținerea este nefondată, după cum vom arăta în continuare.

Se impune a preciza cu prioritate că recuperarea sumelor plătite s-a realizat în temeiul Capitolului V, pct. 7 lit. e) din Anexa la OMADR nr. 247/2008 cu modificările și completările ulterioare și nu în temeiul Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015.

Potrivit dispozițiilor punctului 7

1

din Capitolul V

1-

Controlul planurilor individuale finanțate al Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009-2013/2014, aprobate prin Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 247 din 23 aprilie 2008, actualizat:

"7^1. Nerespectarea bunelor condiții agricole și de mediu de către beneficiarii de sprijin va duce la sancționarea acestora de către reprezentanții A.P.I.A., având în vedere aspectele legate de amploarea neconformității, repetabilitatea acesteia, precum și gravitatea și persistența neconformității, după cum urmează:

a) beneficiarii de sprijin care au încălcat bunele condiții agricole și de mediu din neglijență se sancționează cu «Avertisment», cu precizarea neconformităților constatate și stabilirea termenelor de remediere a acestora;

b) beneficiarii de sprijin care au încălcat bunele condiții agricole și de mediu din neglijență și au fost sancționați anterior cu «Avertisment» se sancționează cu 5% din totalul sumei plătite de către A.P.I.A. pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole;

c) beneficiarii de sprijin care au încălcat bunele condiții agricole și de mediu prin nerespectarea repetată se sancționează cu 15% din totalul sumei plătite de către A.P.I.A. pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole;

d) beneficiarii de sprijin care au încălcat bunele condiții agricole și de mediu prin nerespectare deliberată se sancționează cu 20% din totalul sumei plătite de către A.P.I.A., pentru măsura de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, și vor fi excluși de la toate regimurile de plată pentru măsurile financiare care fac obiectul Organizării comune de piață în sectorul vitivinicol, pe durata a 5 ani calendaristici;

e) beneficiarii de sprijin care abandonează plantațiile înființate prin programe de restructurare/reconversie în primii 10 ani de la finalizarea planurilor individuale vor returna sumele plătite de A.P.I.A., precum și dobânzile calculate conform legislației în vigoare."

Din analiza probelor administrate atât în procedura administrativă cât și în cea judiciară, prin prisma obligațiilor beneficiarului finanțării nerambursabile, Înalta Curte reține că nerespectarea prevederilor planului de afaceri constituie o neregulă majoră, de vreme ce aceste obiective prevăzute în plan și în cererea de finanțare au determinat calificarea proiectului ca fiind eligibil și obținerea finanțării, în detrimentul altor proiecte care nu au obținut finanțarea.

Mai mult decât atât, obținerea finanțării nerambursabile presupune o maximă rigoare atât în respectarea prevederilor planului de afaceri cât și în gestionarea fondurilor europene.

Or, din probele administrate în cauză, din planșele foto depuse la dosar și din constatările expertului de specialitate desemnat în cauză, rezultă fără putere de tăgadă că nu au fost respectate bunele condiții agricole și de mediu pentru viticultură, ce reprezentau obligații pentru recurenta reclamantă, beneficiară a măsurilor de reconversie/restructurare, de respectare a standardelor pentru menținerea unui nivel minim de întreținere a terenurilor agricole, prin evitarea instalării vegetației nedorite pe parcelele viticole înființate sau modernizate prin programele de reconversie/restructurare.

A mai criticat recurenta nerespectarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care instituie în sarcina instanței obligația de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.:

"(6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Potrivit textelor de lege sus arătate, în condițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar judecătorul are obligația să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Or, în cauză, cadrul procesual a fost stabilit de reclamanta care a indicat în mod expres care sunt pretențiile sale, care este partea de la care le solicită și pentru ce motive de fapt și de drept, iar instanța s-a pronunțat cu respectarea întocmai a acestor limite, în nici un caz sintagma "...în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel" neavând în vedere obligația sau aptitudinea instanței de a iniția modificarea cererii reclamantei.

În egală măsură, instanța este ținută și de cauza cererii de chemare în judecată, în sensul că aceasta nu ar putea să schimbe fundamentul pretenției formulate, în sensul de calificare juridică a situației de fapt.

Pe de altă parte, așa cum am arătat mai sus instanța nu este ținută să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Așa fiind, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., administrator judiciar B., împotriva sentinței nr. 131 din 27 martie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.