Decizia nr. 670/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 26.02.2016 de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA, înregistrat sub nr. x din 29.02.2016 (și sub nr. x din 26.02.2016 la Registratura DACIS) și a deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr. x din 13.06.2016 (cu nr. de registratură generală x/17.06.2016), precum și constatarea faptului că nu datorează debitele stabilite prin actul de control și menținute prin decizia comisiei de contestații administrative.

Soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual 2.1. Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 73 din 03.02.2017, a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâtă, precum și acțiunea reclamantei. 2.2. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5916 din 27.11.2019, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția pronunțată de instanța de fond în al doilea ciclu procesual Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 193 din 23.06.2021, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. 4.1. În primul motiv de recurs, fondat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține faptul că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil. Recurenta precizează faptul că prima instanță nu a ținut seama de următoarele înscrisuri esențiale în justa soluționare a cauzei: - adeverința nr. x/14.04.2014 emisă de Primăria comunei Grădinile; - adeverința nr. x/14.04.2014 emisă de Primăria comunei Redea; - înscrierea în Registrul agricol al Primăriei comunei Grădinile a suprafeței de 61,89 ha, utilizată/exploatată de S.C. A. S.R.L. în anul de cerere 2014, tabelul nominal cu proprietarii acestor terenuri, precum și înscrierea în Registrul agricol al Primăriei comunei Redea a suprafeței de 36,85 ha; - ordonanța de clasare din 08.01.2021 pronunțată de D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova în dosarul nr. x/2020 din care rezultă că în perioada 2011-2014 S.C. A. S.R.L. nu a folosit documente sau declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii sprijinului agricol; - actele din care rezultă persoanele față de care s-a făcut plata arendei și persoana care a efectuat această plată. 4.2. În cel de al doilea motiv de recurs întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată faptul că sentința contestată nu este corespunzător motivată în condițiile în care judecătorul fondului cauzei a procedat doar la preluarea considerentelor expuse în actele administrative deduse judecății. 4.3. În cel de al treilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta precizează faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum și a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. Prima instanță a interpretat și a aplicat greșit prevederile art. 5 și art. 6 din Legea nr. 36/1991, deoarece cedarea terenurilor spre folosință/exploatare s-a făcut de către proprietarii acestora și nu de către societatea agricolă sau de către persoanele care aveau calitatea de arendași sau arendatori în raport cu aceasta. În concret, inexistența unei cesiuni de arendă sau subarendări este demonstrată și de analiza și interpretarea coroborată a procesului-verbal nr. x/11.04.2014 și a tabelului nominal cu proprietarii care și-au dat acordul în sensul exploatării suprafeței de teren de 61,89 ha, în campania agricolă din anul 2014. În realitate, a existat o relație directă între proprietarii terenurilor și recurentă în vederea utilizării terenurilor și a fost achitată plata folosinței acestora direct în bani sau în natură proprietarilor, iar nu societății agricole. Cu alte cuvinte, proprietarii terenurilor au dat în folosință/exploatare suprafața de teren anterior nominalizată către recurentă, aspect care se confirmă și prin faptul că această suprafață, în vederea obținerii sprijinului financiar, nu a fost declarată și solicitată la plată nici de către proprietari și nici de către Societatea B., neexistând astfel nicio supradeclarare/suprapunere la cererile de plată a acestei suprafețe de teren. În ceea ce privește neregula vizând terenul în suprafață de 36,85 ha, situat pe raza U.A.T.C. Redea, suprafață din care 17,38 ha a făcut obiectul procesului-verbal de schimb teren încheiat în data de 24.03.2012 între S.C. C. S.A. și S.C. A. S.R.L., iar 20,5 ha a făcut obiectul procesului-verbal de schimb încheiat în data de 13.09.2012 între aceleași societăți, recurenta arată faptul că aspectele reținute de instanța de fond sunt nelegale. Mai precis, instanța nu a ținut seama de voința părților care au înțeles să facă doar un schimb de folosință a terenurilor în vederea unei exploatări eficiente/comasate a acestora, iar nu un schimb de proprietate, iar această operațiune juridică nu este interzisă de lege. Recurenta arată faptul că, pentru procesul-verbal de schimb din data de 24.03.2012, vizând suprafața de 17,38 ha, instanța de fond și intimata nu au luat în considerare următoarele acte: sentința civilă nr. 4708/14.11.2008, sentința civilă nr. 3005/29.08.2008, acordul de administrare din data de 02.09.2011, contractul de arendare nr. x/02.05.2012. Aceste înscrisuri demonstrează, pe de o parte, existența suprafeței obiect al procesului-verbal de schimb, iar, pe de altă parte, faptul că, pentru această suprafață, S.C. A. S.R.L. putea să încheie procesul-verbal de schimb de folosință, din moment ce avea încheiat un acord de administrare și un contract de arendă cu proprietarul terenului, dl. D., schimbul urmând să aibă în vedere doar folosința pe o perioadă determinată, fără a implica schimbarea calității de arendaș și a societății obligată la plata arendei. În ceea ce privește procesul-verbal de schimb din data de 13.09.2012, pentru suprafața de 20,5 ha, instanța de fond nu a analizat următoarele acte: contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.07.2009, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.07.2009, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.07.2009, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.07.2009, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.10.2010 și acordul de administrare din data de 07.09.2012 încheiat între S.C. A. S.R.L. și dl. E. pentru administrarea suprafeței de 20,50 ha teren arabil situat pe raza UATC Redea, suprafață rezultată din contractele de vânzare-cumpărare menționate anterior și din care rezultă acordul proprietarului pentru exploatarea acestor suprafețe și încasarea subvențiilor de S.C. A. S.R.L. Aceste înscrisuri demonstrează, pe de o parte, existența suprafeței obiect al procesului-verbal de schimb, iar, pe de altă parte, faptul că, pentru această suprafață, S.C. A. S.R.L. putea să încheie procesul-verbal de schimb de folosință, din moment ce avea încheiat un acord de administrare și contract de arendă cu proprietarul terenului, dl. E., schimbul urmând să aibă loc doar în vederea folosinței pe o perioadă determinată, fără a implica schimbarea calității de arendaș și a societății obligate la plata arendei. Mai mult, urmare a acestui schimb de folosință a terenurilor, în vederea utilizării lor eficiente, nu s-au produs suprapuneri sau supradeclarări de suprafețe, aspect care constituie un argument în plus pentru nelegalitatea sentinței instanței de fond. În altă ordine de idei, recurenta arată că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a considerentelor expuse la pct. 52, pct. 54-55, pct. 64 și pct. 66 din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-61/09 Landkreis Bad Durkheim împotriva Aufsichts-und Dienstleistungsdirektion. În fine, recurenta susține că prima instanță nu a ținut seama nici de aspectele ce au fost consemnate în ordonanța de clasare din data de 08.01.2021 emisă de D.N.A.-Serviciul Teritorial Craiova în dosarul nr. x/2020 din care rezultă că, în perioada 2011-2014, S.C. A. S.R.L. nu a folosit documente sau declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii sprijinului agricol.

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a formulat întâmpinare, precum și note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările expuse la dosar.

Soluția instanței de recurs 6.1. Considerații generale Recurenta S.C. A. S.R.L. a depus cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață înregistrată la APIA CJ Olt sub nr. x/16.04.2014 pentru 1.457,33 ha situate astfel: pe raza UAT Falcoiu - 39,00 ha, pe raza UAT Deveselu -143,73 ha, pe raza UAT Grădinile -392,83 ha, pe raza UAT Redea – 593,67 ha, pe raza UAT Dobrosloveni - 116,79 ha, pe raza UAT Rotunda – 32,51 ha și pe raza UAT Izbiceni -138,80 ha, solicitând sprijin pentru SAPS și PNDC. În data de 17.07.2014, s-a emis Notificarea nr. x prin care s-a menționat faptul că blocul fizic 814 a fost supradeclarat. Aceasta a fost urmată de Notificarea nr. x/07.08.2014 prin care fermierul a fost invitat pentru clarificări la sediul APIA motivat de faptul că o serie de blocuri fizice au suferit modificări. La aceeași dată, recurenta a completat formularul SI -Corectare 2014 prin care a retras suprafața de 0.14 ha din BF nr. 391. La data de 23.09.2014, a fost completată anexa nr. 49 prin intermediul căreia recurenta a fost înștiințată de faptul că, urmare a verificărilor administrative a dosarului depus la APIA, s-a constatat că BF 814 a fost supradeclarat cu suprafața de 0.11 ha, suprafața fiind redusă în baza art. 28 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1122/2009. A fost încheiat procesul-verbal de constatare nr. x din 27.01.2016, privind reinstrumentarea cererii de finanțare, iar la data de 16.02.2016, APIA Olt, prin nota de fundamentare, a transmis că au fost achitate sume necuvenite în cuantum total de 208.316,54 RON. Ca atare, a fost încheiat procesul-verbal nr. x din 29.02.2016 cu privire la debitul în cuantumul anterior menționat. Prin decizia nr. 418 din 13.06.2016, a fost respinsă contestația administrativă formulată de recurentă împotriva procesul-verbal mai sus menționat. Așa cum s-a arătat la pct. 3 al deciziei de față, în fond după casare, curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte reține următoarele: 6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității") Recurenta susține faptul că hotărârea judecătorească atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, în raport de faptul că nu a ținut seama de înscrisurile existente la dosarul cauzei. Într-adevăr, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți. Însă, motivul de recurs este nefondat. Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond a analizat în mod exhaustiv întregul material probator administrat în cauză, inclusiv înscrisurile arătate de parte. Mai mult decât atât, nu poate fi primită nici alegația recurentei referitoare la faptul că instanța nu a avut în vedere soluția dispusă prin ordonanța de clasare din data de 08.01.2021 pronunțată de DNA - Serviciul Teritorial Craiova în dosarul nr. x/2020, din care rezultă că, în perioada 2011-2014, societatea recurentă nu a folosit documente sau declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii sprijinului agricol. În acest sens, recurenta trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 66/2011 în care sunt definite noțiunile de "neregulă" și, respectiv de "fraudă". De asemenea, prezintă relevanță pe aspectul analizat și prevederile art. 35 alin. (6) din Regulamentul delegat nr. 640/2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității în care se precizează următoarele: "(6) În cazul în care se stabilește că beneficiarul a furnizat dovezi false pentru a primi sprijinul sau nu a furnizat informațiile necesare din motive de neglijentă, sprijinul se refuză sau se retrage în întregime. Totodată, beneficiarul este exclus de la aceeași măsură sau de la același tip de operațiune pentru anul calendaristic în care se face constatarea și pentru anul calendaristic următor." 5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. În concret, prima instanță a făcut referire la cadrul normativ aplicabil, precum și la probele administrate în cauză în raport cu care a concluzionat în sensul că recurenta a primit sprijin financiar necuvenit în anul 2014 în ceea ce privește suprafața de 61,89 ha, situată pe raza UAT Grădinile, precum și suprafața de 17,38 ha, situată pe raza UAT Redea. În consecință, Înalta Curte apreciază că este nefondat acest motiv de casare. 5.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Recurenta precizează faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, precum și a art. 4 din Ordinul MADR nr. 127/11.06.2012. Instanța de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de cazul de casare analizat, în condițiile în care prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Dezlegarea primei instanțe, inclusiv argumentația pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor și normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare. Conform prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare (forma în vigoare în perioada de referință): ,,(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. (2) Arendatorul, concedentul și/sau locatorul nu beneficiază de plăți directe pentru terenul arendat, concesionat și/sau închiriat." Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească mai multe condiții generale printre care și aceea ca să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea. Relevante sunt și dispozițiilor art. 4 din Ordinul nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, în care se prevede: "(1) Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol. (2) Contractele de arendare menționate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1.836 - 1.850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să își producă efectele până la data încetării de drept." Din analiza dispozițiilor normative anterior citate, instanța de control judiciar reține faptul că solicitantul plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață trebuie să probeze îndeplinirea cumulativă a două condiții: exploatarea terenului și existența unui raport juridic de natură a justifica dreptul de folosință asupra terenului ce formează obiectul unei astfel de cereri de sprijin financiar. Așa cum s-a precizat anterior, prima instanță a confirmat legalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29.02.2016 în care s-a reținut faptul că recurenta a primit sprijin financiar necuvenit în anul 2014 în ceea ce privește suprafața de 61,89 ha, situată pe raza comunei Grădinile, județul Olt, precum și în ceea ce privește suprafața de 17,38 ha, situată pe raza comunei Retea, județul Olt. În cuprinsul procesului-verbal nu s-a contestat îndeplinirea condiției referitoare la exploatarea celor două terenuri de către societatea recurentă, ci doar lipsa documentelor care să probeze dreptul de folosință asupra acestor terenuri agricole. Pentru suprafața de teren de 61,89 ha, situată pe raza comunei Grădinile, județul Olt, recurenta a depus următoarele înscrisuri: - procesul-verbal nr. x din 11.04.2002 prin care Societatea B. îi "predă teren arabil, în suprafața de 61,89 ha" pentru exploatarea agricolă și încasarea subvenției pentru acest teren agricol; - tabelul nominal cu acordul membrilor asociați și suprafețele de teren utilizate de către recurentă în campania 2014 și până la finalizarea contractelor de arendă; - tabelul nominal cu plata arenzii către membrii asociați ai Societății B.; - adeverința nr. x din 14.04.2014 eliberată de primăria comunei Grădinile în care se consemnează faptul că recurenta figurează în registrul agricol cu terenul de 61,89 ha, în baza procesului-verbal nr. x din 11.04.2002. Contrar celor susținute de către recurentă, prin semnarea procesului-verbal nr. x din 11.04.2002, Societatea B. a procedat la subarendarea suprafeței de teren aflate în discuție, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1847 C. civ., în care se prevede faptul că: "(1) Nu sunt permise oficiile de arendași. (2) Subarendarea totală sau parțială este interzisă, sub sancțiunea nulității absolute." Înalta Curte nu poate primi alegația recurentei referitoare la existența unor relații directe între proprietarii terenurilor și recurentă în vederea utilizării acestora în condițiile în care proprietarii nu au încheiat contracte de arendă cu recurenta înainte de data depunerii cererii de plată, respectiv 16.04.2014. Cu alte cuvinte, toate contractele de arendă încheiate între recurentă și proprietarii de terenuri nominalizați în tabelul aflat la dosar fond după casare au fost semnate după momentul depunerii cererii de plată (unele la un interval de câțiva ani). În consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat faptul că recurenta nu a îndeplinit condiția referitoare la folosința legală a terenului analizat. Pentru suprafața de teren de 17,38 ha, situată pe raza comunei Retea, județul Olt, recurenta a depus următoarele înscrisuri: - procesul-verbal de schimb teren încheiat la data de 24.02.2012 prin care S.C. A. S.R.L. oferă la schimb suprafața de 17,38 ha deținută în proprietate către S.C. C. S.A. care oferă la schimb spre a fi lucrată o altă suprafața de 17,38 ha (fără a se specifica care este titlul cu care aceasta din urmă o deține); - procesul-verbal de schimb teren încheiat la data de 13.09.2012 din care rezultă faptul că dl. E. are în proprietate suprafața de teren de 17,38 ha pe care oferă la schimb către S.C. C. S.A. care dă la schimb spre a fi lucrată suprafața de teren de 20,50 ha; - acordul de administrare din data de 07.09.2012 prin care dl. E. dă în administrare recurentei suprafața de teren de 20,50 ha până la întocmirea contractului de arendă; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 03.10.2013 la Biroul Individual Notarial F.; - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10.10.2013 la același biroul notarial; - contractul de arendare nr. x din 28.10.2013 încheiat între recurentă, în calitate de arendaș, și dl. E., în calitate de arendator, pentru terenul în suprafață de 111,95 ha, situat în extravilanul localității Retea, jud. Olt. În primul rând, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că toate înscrisurile anterior nominalizate au fost depuse și la instanța de fond care a procedat la analizarea coroborată a acestora. În al doilea rând, nici cu privire la terenul aflat în discuție, recurenta nu a aprobat deținerea legală a acestuia în vederea exploatării, după cum impune cadrul normativ aplicabil în speță, în condițiile în care, așa cum s-a reținut și de către instanța fondului, înscrisul intitulat "proces-verbal de schimb teren încheiat la data de 24.02.2012" nu poate materializa o convenție de schimb imobiliar, deoarece părțile contractante nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor date la schimb, după cum impun dispozițiile art. 1763-1765 C. civ. În cazul convenției intervenite între recurentă și S .C. C. S.A. sunt aplicabile prevederile art. 1847 C. civ., care sancționează cu nulitatea absolută subarendarea bunului imobil. În fine, recurenta arată că sentința recurată a fost dată cu nerespectarea considerentelor expuse la pct. 52, pct. 54-55, pct. 64 și 0ct. 66 din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-61/09 Landkreis Bad Durkheim împotriva Aufsichts-und Dienstleistungsdirektion. Instanța de control judiciar constată că susținerile recurentei, care nu se regăsesc și în acțiunea introductivă de instanță, nu pot fi examinate cu ocazia soluționării recursului, în condițiile în care nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, față de dispozițiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din același act normativ. În consecință, instanța de control judiciar apreciază că este nefondat acest motiv de casare. 6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.