Decizia nr. 3690/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației în procedura prealabila nr. 447/06.01.2017 și a procesului-verbal de constatare nereguli și stabilire creanță bugetară înregistrat cu nr. x din 04.11.2016, acte emise de pârât.

Hotărârea pronunțată în cauză Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 703 din 19 decembrie 2017, a respins acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, cu sediul în București, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 703 din 19 decembrie 2017 ale Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., în condițiile art. 493 C. proc. civ., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura derulată în recurs Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă. Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 martie 2010, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Motivele de fapt și de drept relevante Reclamanta-recurentă a criticat sentința sub aspectul: 1. Greșitei respingeri a prescrierii dreptului autorității la stabilirea creanței 2. Respingerea aprecierii ca incidente a dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011. 3. Încălcarea principiului neretroactivității legii cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015. 4. Neaplicarea principiului proporționalității.

Neconstatarea unei culpe a autorității contractante în ceea ce privește verificări anterioare finalizării contractului.

Reținerea greșită a aspectelor privind condițiile artificiale create.

Reținerea greșită a existenței conflictului de interese. Analizând motivele, instanța reține următoarele. 1. În ceea ce privește prescripția dreptului autorității la stabilirea creanței trebuie să se pornească de la faptul că neregula a constat în crearea de condiții artificiale ceea ce nu se putea vădi în perioada de selecție și evaluare oferte. În conformitate cu prevederile art. 112 (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, "dreptul de a stabili obligația de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare". O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a abrogat O.G. nr. 79/2003 (în vigoare la data producerii neregulii), prevede la art. 45: "Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare." în acest context, având în vedere faptul că Programul FEADR, PNDR 2007-2013 nu a fost închis, respectiv nu a fost comunicată declarația finală de închidere de către Comisia Europeana, nici dreptul AFIR privind stabilirea creanțelor nu a fost prescris. Invocarea de către recurent a unui termen de prescripție de 4 ani prevăzut de Regulamentul nr. 2988/1995 nu are justificare normativă. De asemenea, nu se poate pretinde nici că verificările finalizate prin Nota DLAF ar fi întrerupt prescripția. 2. Referitor la susținerea recurentei potrivit căreia au fost încălcate prevederile art. 45 (1) din O.U.G. nr. 66/2011, critica apare ca fiind nefondată, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect că în speță sunt incidente disp. art. 23 și 8 din O.U.G. nr. 66/2011 întrucât în speță s-au reținut existența unor nereguli în derularea contractului și nu a unei fraude. Așa cum a reținut și instanța de fond, în perioada de implementare a proiectului elementele identificate nu pot conduce la o concluzie clară privind crearea în mod artificial a condițiilor necesare obținerii finanțării nerambursabile, beneficiarii sunt evaluați în perioada ex-post, atunci când activitatea acestora va deveni cea în conformitate cu intenția acestora și când structurile cu atribuții de control pot strânge mai multe dovezi care pot conduce la certitudinea ca beneficiarul a creat condiții artificiale de eligibilitate. Potrivit Art. 45 (1) din O.U.G. nr. 66/2011: "Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficiat de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare." Conform normelor legale de mai sus, dreptul de a stabil creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor efectuării ultimei plăți în cadrul instrumentului de finanțare. Art. 26 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (UE) nr. 65/2011: "Controalele la fața locului privind cererile de plată selectate pentru controlul prevăzut la articolul 25 alin. (3) din prezentul regulament vizează totalitatea angajamentelor și a obligațiilor unui beneficiar care pot fi controlate în momentul vizitei." Prin semnarea Contractului de Finanțare, beneficiarul și-a asumat în totalitate prevederile contractuale, printre care Art. 11{3) din Anexa I la Contract, care stipulează ca în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate și fără intervenția instanței judecătorești. în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanțare nerambursabilă. Arătăm astfel că A.F.I.R. are obligația luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanțare și indiferent de momentul constatării neregulilor. - art. 17 alin. 4 din Anexa I a contractului: "în cazul înregistrării unei nereguli definite la art. 1, beneficiarul va restitui (...) integral valoarea finanțării necuvenite primite din partea Autorității Contractante (...)". 3. Încălcarea principiului neretroactivității legii cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, nu este reală, cum de altfel s-a stabilit pe cale jurisprudențială în aplicarea Deciziilor 251 și 252/2016 ale CJUE, câtă vreme neregula a fost săvârșită sub imperiul O.G. nr. 79/2003 iar demararea procedurilor de recuperare s-au realizat sub imperiul prevederilor legale în vigoare, respectiv a O.U.G. nr. 66/2011, nefiind încălcat principiul neretroactivității, aspect analizat și reținut și de instanța de fond, care a reținut faptul că au fost stabilite nereguli în perioada ulterioară acordării finanțării nerambursabile nu contravine normelor legale incidente, nefiind întemeiată susținerea reclamantei în sensul încălcării principiului legalității și stabilității actelor administrative intrate în circuit civil. 4. Principiul proporționalității nu are aplicabilitate în cauză, neregula constând în crearea de condiții artificiale, afectează contractul de finanțare în materialitatea lui. Neregulile constatate în cadrul proiectului și descrise în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.11.2016, au condus la neeligibilitatea proiectului în integralitatea sa, afectând pe cale de consecință întregul ajutor financiar nerambursabil obținut de Beneficiarul finanțării. Aspectele invocate de contestatar referitoare la faptul că suma aferentă finanțării nu a fost transferată integral în contul societății controlate de C. (D. SRL), reprezintă în fapt elemente de coordonare, care au susținut și confirmat existența condițiilor artificiale și au stabilit faptul că C. acționar și administrator al S.C. D. S.R.L. a fost beneficiarul final al finanțărilor nerambursabile. 5. Referitor la o culpă a autorității contractante, nu se poate exclude în totalitate, însă constatarea neregulilor nu se poate face decât în fapt, cu ocazia verificărilor la fața locului, astfel, dată fiind și zona fără un regim de carte funciară consolidat, asemenea situații premise fiind greu de făcut. 6. Referitor la aspectele de fond ale creării condițiilor artificiale este de remarcat că analiza punctuală a instanței de fond prin indicatorii fizici, contabili și funcționali legali nu a fost în mod efectiv contestată de către recurentă, care de altfel nu a negat nici relațiile de rudenie existente. Ceea ce trebuie analizat este dacă cele patru proiecte S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. I.I. și S.C. A. S.R.L. pot funcționa separat, independent, în condițiile în care conceperea, realizarea și implementarea acestora ar fi fost independente, situație care însă nu a fost întrunită, în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare contestat fiind demonstrată dependența tuturor acestor proiecte, respectiv conceperea și coordonarea acestora de către o singură persoană, respectiv C. fără a motiva însă de ce la nivel practic nu ar funcționa independent, care sunt motivele, datele, actele sau faptele materiale ce fac imposibil acest lucru. Instanța nefiind ținută de aprecierile din Decizia ÎCCJ nr. 1692/19 martie 2020 în Dosarul nr. x/2017 conform cărora: Complementaritatea proiectelor nu trebuie apreciată in abstracto, pornind de la ideea că o pensiune, un restaurant și o piscină situate pe terenuri alăturate sunt în mod necesar complementare ci trebuie analizată în concret modalitatea de funcționare a celor trei obiective, trebuie să se verifice dacă prin modul de organizare a activității cele trei obiective funcționează ca un întreg, nefiind exclusă de plano funcționarea lor ca trei entități economice distincte, "subliniază că, precum de altfel s-a și menționat în decizia citată, de plano autonomei celor 4 proiecte există", în realitate, realitatea ce trebuia privită în concret, cele 4 obiective nu pot funcționa separat . Trebuie privită locația acestora, jud. Gorj verificărilor monografice dublate de cele ale site-urilor turistice de specialitate nerelevând un aflux turistic care să permită finanțarea separată a unei piscine - fără existența unor izvoare termale, a unui restaurant fără cazarea clienților și a unei pensiuni fără asigurarea serviciilor de masă. Este o obligație a judecătorului de a nu privii lucrurile sub aspect teoretic, ceea ce ar duce la o judecată "a le Pirus", ci în raport de realitățile imediate. În baza acestei concluzii instanța confirmă aprecierile judecătorului fondului asupra corectei rețineri a condițiilor artificiale. 7. În ceea ce privește existența conflictului de interese raportat la relațiile economice de furnizare de servicii, de aprovizionare chiar recurenta recunoaște parțial realizarea de lucrări de construcții în raport de una din societăți. Definiția conflictului de interese este dată de dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 875/2011, art. 2 lit. m) din H.G. nr. 224/2008 și cu precădere de O.U.G. nr. 66/2011 - art. 14. Existența legăturii între reprezentanții celor 4 firme este indubitabilă și a pretinde că aceștia au acționat separat pentru a edifica pe același amplasament imobilele nu poate fi reținută în niciun sens. Alături de aceasta, actele de control ale AFIR vădesc aceleași aspecte și astfel încălcarea dispozițiilor contractuale și legale. În concluzie, în raport de motivele invocate hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Cum în raport de motivele invocate acesta nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 495 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.