ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie 2007, reclamanta A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, modificarea în parte a rezultatului examenului de admitere la Institutul Național al Magistraturii la data de 2 noiembrie 2006 de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul de a se constata că textul grilă realizat a întrunit baremul inițial stabilit și în consecință, să fie admisă candidatura sa. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a participat la examenul de admitere în magistratură desfășurat în perioada 31 august - 17 septembrie 2006 și că, după evaluarea inițială a rezultatelor la testele grilă, a realizat un punctaj de 84%, care o situa pe o poziție de candidat admis.
Urmare admiterii unor contestații, s-a refăcut însă baremul de punctare, astfel încât, în vreme ce altor candidați le-au fost reapreciate notele și au fost avantajați prin poziții superioare în listă, ea a fost depunctată potrivit noului barem. Întrucât s-a considerat nedreptățită prin modificarea baremului de către comisia de contestații, reclamanta a solicitat validarea rezultatului său inițial și admiterea sa ca auditor de justiție. Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 89 din 31 august 2007, a respins acțiunea ca nefondată. Instanța a reținut că soluția se impune, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unui drept recunoscut de lege.
A mai reținut că modificarea baremului de punctare este o procedură permisă de lege și chiar dacă o asemenea măsură este prejudiciabilă pentru reclamantă, nu poate fi anulată, de vreme ce este prevăzută de Regulament și are ca finalitate eliminarea unor împreciziuni apărute în baremul inițial. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.A.
În motivarea cererii, recurenta susține: - că administrarea dovezilor în cauză a condus irevocabil la constatarea că promovarea contestațiilor de către cei au considerat că prestația lor a reprezentat chiar baremul stabilit de Regulamentul privind concursul de admitere la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii în prezentarea „Baremul de evaluare și notare stabilit de comisia de elaborare a subiectelor pentru proba eliminatorie tip grilă se afișează la centrele de examene cu 15 minute înainte de încheierea probei" nu reprezintă notarea, exprimarea rezultatului corect al răspunsurilor date de candidați.
- că încălcarea dreptului de a participa la un examen al cărui rezultat trebuia să fie în mod irevocabil cunoscut de comisia de organizare a acestuia reprezintă o atingere adusă dreptului de candidat cu șanse egale la promovarea acestui examen în condițiile în care, odată declarată admisă după baremul inițial afișat de organizatorii concursului, situația este modificată radical după exercitarea dreptului la contestație de către cei care s-au considerat nedreptățiți de aplicarea baremului anunțat; - că în orice concurs baremul reprezintă entitatea imuabilă la care se referă chiar rezultatele acestuia, împrejurare care presupune că baremul reprezintă date care sunt cunoscute de organizatorii concursului și nu pot fi modificate urmare exercitării dreptului de a contesta încadrarea în conținutul acestuia; - că, pentru examenul de absolvire al Institutului Național al Magistraturii desfășurat în perioada 21 august - 27 septembrie 2006, doar exercitarea contestațiilor celor care au considerat că în mod nejustificat nu au îndeplinit punctajul prevăzut de baremul enunțat inițial a condus la modificarea acestuia, situație care a creat împrejurarea de neacceptat ca exercitarea acestora să conducă la modificarea baremului,
ceea ce a afectat dreptul câștigat de cei care inițial fuseseră considerați admiși potrivit baremului afișat la început și nu aveau nici un motiv să exercite dreptul de a contesta rezultatele acestuia. Recursul nu se fondează. 1. Actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art. 19 din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire la Institutul Național al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006, „Baremul de evaluare și notare stabilit de comisia de elaborare a subiectelor pentru proba eliminatorie tip grilă se afișează la centrele de examen cu 15 minute înainte de încheierea probei.
În termen de 24 de ore de la afișare candidații pot face contestații la barem, care se soluționează de comisia de contestații în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului de contestare. Baremul stabilit în urma soluționării contestațiilor se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institului Național al Magistraturii". În conformitate cu art. 15 alin (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, decizia comisiei de soluționare a contestațiilor este irevocabilă. În aceste condiții, faptul că soluționarea contestațiilor la barem a condus la depunctarea lucrării reclamantei nu poate constitui temei legal pentru a se dispune modificarea rezultatelor finale ale concursului, întrucât baremul modificat și publicat în urma soluționării contestațiilor reprezintă soluția legală și corectă a corectării grilelor de concurs.
2. Decizia nr. 1173 din 15 mai 1998, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, a statuat că deciziile comisiilor de confirmare sau atestare a unor aptitudini, însușiri, calități profesionale nu pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, întrucât criteriile complexe de apreciere a însușirilor și aptitudinilor sunt aspecte care exced controlului judecătoresc. 3. Este firesc ca, după susținerea contestațiilor unor concurenți la barem, dacă la comisie s-a constatat că existau anumite erori în bareme, acestea să fie modificate. Dispozițiile art. 19 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006 permit acest lucru. Ca logică a desfășurării concursului, este evident că niște teste de tip „grilă” nu vor putea fi contestate decât după ce sunt completate fiind supuse baremelor stabilite de către comisie.
Ceea ce ar putea fi discutabil este dacă erorile din bareme, în sensul de răspunsuri eronate la probleme teoretice ale dreptului erau admisibile sau nu la acel moment al concursului. Dar indiferent de răspunsul ce s-ar da acestei probleme, este cert că recurenta nu poate invoca un drept câștigat pe baza unor răspunsuri greșite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamant A.A. împotriva sentinței civile nr. 89 din 31 august 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.