ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3817/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3464/1/2011

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, S.R., judecător la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în prezent

detașată la Consiliul Superior al Magistraturii, a formulat recurs împotriva Hotărârii

Plenului C.S.M. nr. 168 din 24 martie 2011, solicitând admiterea acestuia și anularea

hotărârii atacate, cu consecința admiterii cererii sale și anume recunoașterea gradului

profesional de judecător de curte de apel și promovarea sa, pe loc, la instanța

imediat superioară - Curtea de Apel București - conform opțiunii exprimată cu ocazia

înscrierii la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor într-o funcție

de execuție vacantă la instanțele superioare și parchetele de pe lângă acestea,

susținut la data de 04 februarie 2007.

În susținerea căii de

atac formulată, recurenta precizează că a participat la concursul de promovare a

judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție vacante la instanțele superioare,

organizat la data de 04 februarie 2007 , cu opțiunea de promovare pe loc la Curtea

de Apel București și a obținut media 8 iar poziția pe care s-a situat a fost la

egalitate cu judecătorul G.D.M., pentru concursul în discuție fiind scoase 13 locuri

pentru promovare pe loc la Curtea de Apel București.

Menționează recurenta

că a fost prima candidată declarată „respins” alături de judecătorul G.D.M., la

5 sutimi de media (8,05) cu care s-a ocupat ultimul loc scos la concurs, deși a

avut prima medie pentru Curtea de Apel București (ca și pentru toate celelalte curți

de apel) la disciplina „drept civil” pentru care a optat.

Ceilalți candidați, arată

recurenta, care au ocupat locurile scoase la concurs au susținut examenul la disciplinele

de „drept penal”, „dreptul familiei” și „drept administrativ”, la toate aceste discipline

fiind anulate întrebări, fapt pentru care s-au acordat puncte din oficiu, fiind

astfel avantajați și ocupând toate cele 13 posturi scoase la concurs.

Această procedură, susține

recurenta, neprevăzută de Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului

de promovare a judecătorilor și procurorilor prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr.

621 din 21 septembrie 2006, a creat de fapt un dezechilibru al concursului, fiind

evidentă discriminarea la care a fost supusă în condițiile în care a pornit ca bază

de punctaj de la nota „0”, în timp ce ceilalți candidați, declarați admiși, au pornit

de la un punctaj superior.

Aceste neregularități

au fost constatate irevocabil prin decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Consiliul

Superior al Magistraturii, fiind obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare

admis pe judecătorul G.D.M., candidat care a obținut aceeași medie finală 8, dar

care a susținut examenul la disciplina „dreptul familiei”.

Mai susține recurenta

că deși a atacat și ea, în condițiile art. 29 alin. (7) Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărârea nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M. prin care au fost validate

rezultatele concursului de promovare din 04 februarie 2007, Înalta Curte ignorând

criticile sale referitoare la nelegalitate și discriminare, precum și decizia

nr. 3289 din 27 iunie 2007 pronunțată anterior, i-a respins calea de atac prin decizia

nr. 4451 din 19 noiembrie 2007, reținând că nu au fost încălcate prevederile regulamentului

de promovare, că nu a fost discriminată și că nu este încălcat rolul de unificator

de practică judiciară al instanțe supreme.

I-a fost de asemenea,

respinsă și contestația în anulare formulată, în condițiile art. 318 alin. (1) teza

II-a C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Nedreptatea ce i s-a făcut

este cu atât mai gravă, cu cât, precizează recurenta, prin decizia nr. 953 din 19

februarie 2009, Înalta Curte (aproape în aceeași compunere a completului de judecată),

în cazul judecătorului P.O. a acordat gradul de judecător de tribunal, reținând,

prin raportare la judecătorul G.D.M., discriminarea acestuia cu toate că domnul

judecător P.O. a participat la examenul de promovare într-o funcție de execuție

vacantă la tribunal și nu la Curtea de apel.

Precizează recurenta că

asemenea judecătorului P.O. a formulat și ea o cerere similară, însă prin Hotărârea

nr. 816 din 7 mai 2009, Plenul C.S.M. i-a respins-o, această hotărâre fiind menținută

prin Decizia nr. 4129 din 07 octombrie 2009 prin care i s-a respins recursul declarat.

Recurenta face referire

și la faptul că instanța de judecată nu poate reține autoritatea de lucru judecat,

în raport de decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007, prin care s-a soluționat recursul

său împotriva Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 prin care au fost validate

rezultatele concursului de promovare din 04 februarie 2007, întrucât, analizând

recursul soluționat prin această decizie și prezentul recurs se constată doar identitate

de părți, lipsind identitatea de obiect și cauză.

Nici în raport de Decizia

nr. 4129 din 07 octombrie 2009, prin care s-a analizat recursul declarat împotriva

Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 816 din 7 mai 2009 nu există autoritate de lucru judecat,

între acest recurs și recursul din cauza pendinte existând doar identitate de părți

și cauză, nu și de obiect, care în prezentul recursul îl reprezintă o altă hotărâre

a Plenului C.S.M. nr. 168 din 24 martie 2011.

Neexistând tripla identitate

de obiect, cauză și părți, nu ne aflăm în situația prevăzută de art.1201 C. civ.

- autoritatea de lucru judecat.

Concluzionează recurenta

că este evident că se află într-o situație identică sau cel puțin similară cu a

judecătorului G.D.M., care a fost promovat la instanța superioară chiar dacă nu

a existat un post vacant, precum și cu cea a judecătorului P.O., astfel că trebuie

să i se aplice același tratament și aceleași măsuri identice și deci solicită a

fi promovată, pe loc, la instanța superioară - Curtea de Apel București, înlăturându-se

în felul acesta starea de inechitate și discriminare ce s-a creat.

Recurenta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.. Consideră recurenta că, în situația sa, au fost încălcate și dispozițiile

art. 6 și cele ale art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum

și cele ale Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, conform cărora „în situații

identice nu pot fi aplicate decât soluții identice, în caz contrar ajungându-se

la pronunțarea unor hotărâri contradictorii”.

Intimatul Consiliul Superior

al Magistraturii a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat

prin prisma criticilor formulate, în raport de probele administrate în cauză, precum

și legislația incidentă, Înalta Curte constată că este nefondat, potrivit considerentelor

ce urmează.

Prin Hotărârea Plenului

C.S.M. nr. 168 din 24 martie 2011, obiect al recursului, s-a respins cererea formulată

de S.R., judecător la Tribunalul București, detașată în cadrul C.S.M., de recunoaștere

a gradului profesional de judecător de curte de apel și promovarea sa, pe loc, la

Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Plenul C.S.M. a reținut că doamna judecător a participat la concursul

de promovare în funcții de execuție organizat la data de 04 februarie 2007, pentru

promovarea pe loc la Curtea de Apel București, susținând concursul la disciplina

drept civil și a obținut nota 8, situându-se la egalitate din punct de vedere al

mediei obținute cu judecătorul G.D.M., care a participat la același concurs pentru

promovarea pe loc la Curtea de Apel București, optând pentru dreptul familiei ca

materie de concurs, ambii candidați fiind declarați respinși.

Hotărârea nr. 90/2007

a Plenului C.S.M. de validare a rezultatelor concursului de promovare a fost atacată

cu recurs atât de petenta S.R. cât și de G.D.M., recursul fiind admis numai în ceea

ce-l privește pe acesta din urmă, cu motivarea că soluția adoptată de comisiile

de corectare a baremelor de anulare a unor întrebări și acordare din oficiu de puncte

pentru toți candidații care au susținut concursul la anumite specializări nu este

prevăzută de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare

a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului

C.S.M., cu modificările și completările ulterioare, caz în care era necesar să fie

sesizat C.S.M., potrivit art. 9 pct. 17 din Regulament, ceea ce nu s-a întâmplat.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că recursul declarat de petenta S.R. împotriva aceleiași Hotărâri

nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M. - a fost respins cu motivarea că

în ceea ce o privește pe recurentă au fost respectate prevederile Regulamentului

privind organizarea și desfășurarea concursului, în sensul că potrivit art. 14 din

Regulament, comisiile de soluționare a contestațiilor au procedat la reevaluarea

lucrărilor scrise, ale căror note inițiale au fost contestate și au acordat note

conform baremelor de evaluare și notare definitive, situația acesteia fiind diferită

față de cea a judecătorului G.D.M., întrucât C.S.M. a fost informat asupra împrejurării

anulării unor subiecte și în cunoștință de cauză a hotărât respingerea contestațiilor

cu privire la acest aspect și a dispus validarea concursului.

Tot în considerentele

Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 168 din 24 martie 2011 s-a reținut și faptul că d-na

judecător S.R. a mai solicitat și anterior C.S.M. recunoașterea gradului de judecător

de curte de apel și promovarea la Curtea de Apel București, invocând aceleași motive,

cerere ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 816/2009 a Plenului C.S.M., hotărâre

împotriva căreia a declarat recurs, acesta fiind respins prin Decizia nr. 4129/2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu motivarea că nu se află într-o situație

identică cu judecătorul G.D.M., hotărârea de validare nr. 90/2007 producându-și

efectele față de recurentă, de vreme ce împotriva sa actul administrativ a fost

declarat legal de instanța judecătorească.

S-a reținut de asemenea

că petenta nu este într-o situație identică nici cu judecătorul P.O., deoarece acesta

nu a atacat în condițiile legale actul administrativ de validare a rezultatelor

finale ale concursului - Hotărârea nr. 90/2007.

Prin Hotărârea nr. 168

din 24 martie 2011 a Plenului C.S.M. ce face obiectul prezentului recurs se concluzionează

astfel că nu este aplicabil principiul discriminării, neexistând situații identice,

similare sau analoage în care se află mai multe persoane, față de care s-a aplicat

un tratament diferențiat, în speță, situația recurentei nu este aceeași cu a celor

doi judecători menționați mai sus.

Mai mult, se reține în

considerente, Înalta Curte prin decizia nr. 4129 din 7 octombrie 2009 prin care

s-a soluționat recursul d-nei judecător împotriva Hotărârii nr. 816/2009 a Plenului

C.S.M., a apreciat că această hotărâre este adoptată cu respectarea prevederilor

legale și în plus a reținut că nu ne aflăm în prezența unei discriminări, deoarece

situația recurentei nu este aceeași cu a celor doi judecători invocați de aceasta.

Prin motivele de recurs

formulate, recurenta S.R. susține nelegalitatea Hotărârii Plenului C.S.M., învederând

că în mod eronat nu s-a reținut că se află într-o situație identică sau cel puțin

similară cu cea a judecătorului G.D.M. și într-o situație identică cu cea a judecătorului

P.O., primul fiind promovat chiar dacă nu a existat post vacant la instanța pentru

care a candidat, iar celui de-al doilea fiindu-i recunoscut gradul profesional de

judecător de tribunal.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate, astfel cum se va preciza în continuare.

Prin Hotărârea nr. 90/2007

a Plenului C.S.M. s-a dispus validarea rezultatelor concursului de promovare în

funcția de execuție, organizat la 04 februarie 2007 și promovarea începând cu data

de 01 martie 2007 a candidaților declarați admiși.

Hotărârea a fost recurată

atât de d-na judecător S.R., cât și de d-l judecător G.D.M., recursul fiind admis

numai în privința ultimului recurent prin Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 pronunțată

de Secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C.S.M.

fiind obligat să emită o hotărâre prin care să-l declare admis în funcție de execuție

pe loc la concursul din 4 februarie 2007.

În pronunțarea acestei

decizii, Înalta Curte a reținut că soluția adoptată de comisiile de corectare a

baremelor, de anulare a unor întrebări și acordare din oficiu de puncte pentru toți

candidații care au susținut concursul la anumite specializări nu este prevăzută

de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor

și procurorilor și aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006, cu modificările

și completările ulterioare, caz în care se impunea a fi sesizat C.S.M., potrivit

art. 9 pct. 17 din regulament, ceea ce nu s-a întâmplat.

Recursul declarat de d-na

judecător S.R. a fost respins prin Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat,

instanța de control judiciar reținând în considerente că au fost respectate prevederile

Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursurilor de promovare a

judecătorilor și procurorilor, în sensul că potrivit art. 14 din acest act normativ,

comisiile de soluționare a contestațiilor au reevaluat lucrările scrise și au acordat

note conform baremelor de evaluare și notare definitive.

Astfel, se reține că,

comisiile care au soluționat contestațiile au apreciat în mod concret corectitudinea

fiecărei întrebări, aceste comisii având dreptul, potrivit Regulamentului, să dispună

anularea unor întrebări, intimatul a fost încunoștințat despre aceasta și a procedat

la validarea rezultatelor examenului.

Contestația la barem formulată

de recurentă a fost respinsă de comisia de soluționare a contestațiilor. Se observă

deci că, chiar de la momentul soluționării, recursul declarat de cei doi judecători

împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 90/2007 a primit o rezolvare diferită, motivarea

soluțiilor dată fiind diferită, deci nu ne aflăm, astfel cum în mod eronat susține

recurenta, într-o situație identică sau similară care impune aplicarea aceluiași

tratament și luarea unor măsuri identice.

Acest aspect este reținut

și analizat și prin decizia nr. 4129 din 7 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin care s-a soluționat recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii

nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului C.S.M., recurs ce a fost respins.

Așadar, în mod cu totul

neîntemeiat aceasta invocă Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei Curți, susținând

că în soluționarea recursului său în Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 împotriva

aceleiași Hotărâri nr. 90/2007 a Plenului C.S.M., Înalta Curte nu a dat eficiență

puterii de lucru judecat în ce privește nelegalitatea acestei hotărâri, nelegalitate

reținută numai în ceea ce-l privește pe d-l judecător G.D.M..

Deci, în ceea ce o privește

pe recurenta S.R., ne aflăm în fața unei hotărâri dată în recurs, prin care s-a

rezolvat în mod irevocabil cererea sa de anulare a Hotărârii Plenului C.S.M.

nr. 90/2007 și declararea sa ca fiind admisă la concursul de promovare din 04

februarie 2007, cerere ce a fost respinsă. Actul administrativ reprezentat de Hotărârea

nr. 90/2007 a Plenului C.S.M. a fost deci declarat legal de către instanța de judecată.

În mod eronat susține

recurenta că se află într-o situație identică și cu judecătorul P.O..

Prin decizia nr. 953 din

19 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de P.O. împotriva Hotărârii

nr. 1063 din 16 octombrie 2008 a Plenului C.S.M., s-a anulat această hotărâre și

a fost obligat intimatul să-i recunoască recurentului gradul profesional de judecător

de tribunal, instanța de control judiciar apreciind că recurentul se află într-o

situație similară cu cea reținută prin Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în care

parte a fost d-l judecător G.D.M..

Cum recurenta S.R. nu

se află într-o situație identică sau similară cu d-l judecător Gavriș Marcel, astfel

cum s-a reținut mai sus, nu se poate afla într-o situație identică sau similară

nici cu d-l judecător P.O., astfel încât susținerile sale sunt neîntemeiate.

Mai mult, d-l judecător

P.O. nici nu a atacat în condițiile legii actul administrativ de validare a rezultatelor

finale ale concursului.

În raport de cele menționate,

instanța de control judiciar reține că în cauză nu este aplicabil principiul nediscriminării,

în speță neexistând situații identice sau similare în care să se fi aflat recurenta,

în raport cu cei doi judecători - G.D.M. și P.O..

De altfel, jurisprudența

Curții Constituționale, în concordanță și cu cea a Curții Europene a Drepturilor

Omului, a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune

identitate de soluții numai pentru situații identice, principiul egalității nefiind

egal cu cel al uniformității, așa încât la situații diferite, tratamentul juridic

nu poate fi decât diferit.

Cât privește excepția

autorității de lucru judecat, reglementată de art. 1201 C. civ. de care amintește

recurenta, este evident că nu poate fi reținută în raport de deciziile anterioare

pronunțate de Înalta Curte - Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007 și Decizia

nr. 4129 din 7 octombrie 2009, pentru că nu există triplă identitate - obiect, cauză,

părți - însă, nu poate fi ignorat faptul că cererea formulată în ambele cazuri a

vizat recunoașterea gradului de judecător de curte de apel și promovarea sa la instanța

imediat superioară, respectiv Curtea de Apel București, cereri ce au fost soluționate

irevocabil prin cele două decizii, prin respingerea lor.

Așa fiind, se constată

că nu este afectată legalitatea și temeinicia Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 168

din 24 martie 2011, recursul formulat fiind deci nefondat, astfel că în baza

art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.R. împotriva Hotărârii

Plenului C.S.M. nr. 168 din 24 martie 2011, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2011.