ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4129/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4129/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4884/1/2009,

S.R., judecător la Tribunalul București, secția a VI –a comercială, în prezent

detașată în cadrul C.S.M., a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului C.S.M.

nr. 816 din 07 mai 2009, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii

atacate, cu consecința admiterii cererii sale și anume recunoașterea gradului

profesional de judecător de curte de apel și promovarea sa la instanța imediat

superioară, respectiv, Curtea de Apel București, conform opțiunii exprimate cu

ocazia înscrierii la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor

într-o funcție de execuție vacantă la instanțele superioare și parchetele de pe

lângă acestea susținut la data de 04 februarie 2007.

În motivarea căii de atac,

recurenta arată că a participat la concursul de promovare a judecătorilor și

procurorilor într-o funcție de execuție vacantă la instanțele superioare,

organizat la data de 04 februarie 2007, cu opțiunea promovare pe loc la Curtea de Apel București. La acest concurs a obținut media 8,00, care ar fi fost suficientă

pentru a putea fi declarată „admis” conform Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 621/2006.

Totodată, recurenta arată că

s-a situat pe poziția 16, la egalitate cu dl. judecător G.D.M., pentru

concursul aflat în discuție fiind scoase 13 locuri pentru promovare pe loc la Curtea de Apel București.

În plus, recurenta

menționează că pe ultimul loc s-au clasat la egalitate, cu media 8,05, două

candidate la acest concurs, astfel că a fost prima candidată declarată „respins”,

alături de dl. judecător G.D.M., la 5 sutimi de media cu care s-a ocupat

ultimul loc scos la concurs.

De asemenea, recurenta

susține că a optat la concurs pentru disciplina de drept material „ drept

civil”, având prima medie pentru Curtea de Apel București la această

disciplină, în timp ce toți ceilalți candidați care au ocupat locurile scoase

la concurs, au susținut examenul la disciplinele de drept material „drept

penal” (9 candidați), „dreptul familiei” (4 candidați) și „ drept

administrativ” (un candidat), discipline la care au fost anulate întrebări,

acordându-se puncte din oficiu.

Așadar, toate cele 13 locuri

scoase la concurs au fost ocupate numai de către candidații care au beneficiat

de puncte acordate în plus, din oficiu.

Prin urmare, recurenta

consideră că această procedură, neprevăzută de Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621/2006,

a condus la o discriminare evidentă, în condițiile în care ea a pornit ca bază

de punctaj de la nota 0, iar toți ceilalți candidați declarați admiși au pornit

de la un punctaj superior.

În concluzie, au fost

încălcate disp. art. 2 din actul normativ anterior individualizat.

Recurenta mai invocă Decizia

nr. 3289/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, prin care C.S.M. a fost obligat să emită o hotărâre

prin care să-l declare admis pe dl. judecător G.D.M.

Recurenta mai învederează că

această hotărâre judecătorească a fost pusă în aplicare de către C.S.M., astfel

că judecătorul amintit anterior este judecător cu grad de curte de apel și

promovat efectiv la această instanță, iar ea se află într-o poziție

dezavantajată față de acesta, nefiind promovată, întrucât la disciplina drept

civil nu a fost anulată nici o întrebare, punctajul pornind de la nota 0, în

timp ce punctajul celuilalt candidat a fost de 1,60.

În cadrul cererii de recurs

a mai fost invocată Decizia nr. 953 din 19 februarie 2009, prin care instanța

supremă a admis recursul declarat de dl. judecător P.O. împotriva Hotărârii nr.

1063 din 16 octombrie 2008 pronunțată de Plenul C.S.M., dispunând anularea

acestei hotărâri și obligarea intimatului la recunoașterea gradului profesional

de judecător de tribunal. Recurenta arată că această instanță a dispus ca

cererea privind promovarea respectivului judecător la tribunal să fie

valorificată în cazul existenței locului vacant.

În consecință, recurenta

consideră că au fost încălcate prevederile art. 6 și 14, ale Protocolului 12

adițional din C.E.D.O.

În drept, cererea de recurs

a fost întemeiată pe disp. art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 și

ale O.G. 137/2000.

În dovedirea cererii de

recurs au fost depuse înscrisuri(filele 7-16 dosar).

Prin întâmpinarea aflată la filele

21 – 26 dosar, intimatul C.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul arată că, prin

Hotărârea nr. 90/2007, Plenul C.S.M. a validat rezultatele concursului de

promovare în funcții de execuție a judecătorilor, organizat la 04 februarie 2007

și că acest act administrativ este legal și temeinic, acest moment fiind tardiv

pentru a declara schimbate pozițiile candidaților de la acea vreme.

A mai fost invocată Decizia

nr. 2715/1/2007, prin care instanța supremă a respins ca nefondat recursul

d-nei judecător S.R. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 90/2007, astfel că

această hotărâre judecătorească își produce efectele, independent de anularea

sa parțială în raport cu dl. judecător G.M.D.

Totodată, intimatul susține

că, prin Hotărârea Plenului nr. 752/2007, s-a dispus promovarea în funcția de

execuție pe loc la Curtea de Apel București a dl. judecător G.M.D., ca urmare a

pronunțării Deciziei nr. 3289/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis recursul declarat de

acesta împotriva Hotărârii nr. 90/2007 a Plenului C.S.M.

Intimatul concluzionează în

sensul că situația învederată de partea adversă nu este identică sau similară

prin prisma circumstanțelor de fapt și de drept avute în vedere la fiecare din

persoanele amintite mai sus.

Intimatul a mai depus la

dosar un înscris aflat la filele 31 -36 dosar.

Analizând actul

administrativ contestat, în raport de susținerile părților și de prevederile

legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cerere de recurs

vizează Hotărârea nr. 816 din 07 mai 2009 emisă de Plenul C.S.M., prin care a

fost respinsă cererea formulată de d-na judecător S.R. de recunoaștere a

gradului de judecător de curte de apel, respectiv, de promovare la Curtea de Apel București.

În motivarea actului

administrativ dedus controlului de legalitate al instanței judecătorești,

autoritatea intimată a reținut că recurenta din prezenta cauză a participat la

concursul de promovare în funcții de execuție din data de 04 februarie 2007,

optând pentru promovarea pe loc la Curtea de Apel București și a obținut media

de 8.00, situându-se pe poziția a 16 – a, însă, a fost declarată respinsă

urmare a faptului că nu s-a încadrat în cele 13 posturi alocate acestei

instanțe pentru promovarea pe loc.

Autoritatea publică emitentă

a hotărârii atacate a mai învederat că, prin Decizia civilă nr. 3289 din 27

iunie 2007 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de dl. G.D.M.,

judecător la Tribunalul București, împotriva Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007

a Plenului C.S.M. și s-a dispus obligarea Consiliului la emiterea unei hotărâri

prin care să-l declare admis pe recurent în funcția de execuție, pe loc, la

concursul organizat la 04 februarie 2007 și să dispună promovarea în funcția de

execuție pe loc la Curtea de Apel București.

Prin urmare, prin Hotărârea

Plenului C.S.M. nr. 752/2007 s-a dispus, în condițiile art. 24 din Legea

contenciosului administrativ, punerea în executare a acestei decizii.

De asemenea, autoritatea

publică și-a argumentat soluția recurată în prezentul litigiu prin existența Hotărârii

nr. 90/2007 a Plenului C.S.M. (ce a fost anulată în instanță în ceea ce-l

privește pe dl. G.D.M.) – prin care au fost validate rezultatele finale ale

concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor din data de 04

februarie 2007, constatându-se că au fost respectate dispozițiile regulamentare

privind modalitatea de stabilire a rezultatelor finale ale concursului.

În plus, în ceea ce privește

situația invocată de petentă, prin raportare la decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție referitoare la situația dl. judecător G.D.M., în sensul că

unii candidați au fost dezavantajați prin anularea unor întrebări și acordarea

unui punctaj din oficiu altor candidați, la anumite materii, Plenul C.S.M. a

constatat că aceasta se referă în mod exclusiv la atribuțiile comisiilor de

elaborare a subiectelor, de corectare și de soluționare a contestațiilor,

atribuții prevăzute de regulamentul de concurs și care nu mai pot fi puse în

discuție la acest moment, în raport de prevederile art. 47 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

Pe de altă parte, referitor

la Decizia civilă nr. 953 din 19 februarie 2009 pronunțată de secția de contencios

administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cazul dl.

judecător P.O., candidat la același concurs, decizie prin care a fost admis

recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 1063/2008 a Plenului C.S.M. și s-a

dispus obligarea Consiliului să recunoască recurentului gradul profesional de

judecător de tribunal, intimatul a constatat că dispoziția enunțată este

diferită de cea pronunțată în cazul dl. judecător G.D.M.

În opinia Plenului C.S.M.,

ambele hotărâri sunt decizii de speță care produc efecte juridice doar pentru

părțile din proces, nefiind vorba despre o decizie dată într-un recurs în

interesul legii, prin care dezlegarea dată problemelor de drept judecate devine

obligatorie, potrivit art. 329 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că

toate aceste argumente prezentate de autoritatea intimată în cadrul actului

administrativ contestat în prezenta cauză sunt legale.

În primul rând, trebuie

remarcat faptul că, prin Decizia nr. 4451 din 19 noiembrie 2007, instanța

supremă a respins ca nefondat recursul declarat de d-na judecător S.R. împotriva

Hotărârii nr. 90 din 22 februarie 2007 a Plenului C.S.M.(filele 12-16 dosar).

În raport de situația de

fapt învederată anterior, este evident că recurenta nu se află într-o situație

identică cu dl. judecător G.D.M.: hotărârea de validare a rezultatelor

concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor, organizat la

04 februarie 2007, și-a produs efectele față de recurentă, actul administrativ

fiind declarat legal de instanța judecătorească.

Așa cum s-a relevat

anterior, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 752/2007, s-a dispus promovarea în

funcția de execuție pe loc la Curtea de Apel București a dl. judecător G.D.M.,

ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 3289/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admis

recursul declarat de acesta împotriva Hotărârii nr. 90/2007 a Plenului C.S.M.,

fiind anulată în parte hotărârea în discuție(numai în ceea ce privește această

persoană).

De asemenea, Înalta Curte

constată că situația recurentei nu este identică cu cea a dl. judecător P.O.,

față de împrejurarea că acesta din urmă nu a atacat, în condițiile legii, actul

administrativ de validare a rezultatelor finale ale concursului de promovare în

funcții de execuție, organizat la data de 04 februarie 2007 (a se vedea

considerentele Deciziei nr. 953/2009 a instanței supreme – fila 8 dosar).

Înalta Curte apreciază că,

în speță, nu este incidentă aplicarea principiului nediscriminării, avându-se

în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conceptul de discriminare

este definit de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată: prin

această noțiune se înțelege ”orice deosebire, excludere, restricție sau

preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie

socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică

necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum

și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea

recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor

omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în

domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale

vieții publice”.

Alin. (2) al articolului

menționat mai sus prevede că „ dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare

dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare, în

înțelesul prezentei ordonanțe”.

Alin. (3) al aceluiași

articol exclude din sfera de cuprindere a conceptului de discriminare

prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează

anumite persoane, pe baza criteriilor instituite la alin. (1), față de alte

persoane, dacă acestea sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de

atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Față de prevederile art. 2

din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea poate fi invocată numai în

raport de anumite situații identice, similare sau analoage în care se află două

sau mai multe persoane, față de care se aplică un tratament diferențiat, fără

ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim și fără ca

metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate sau necesare.

În același sens, pot fi

amintite și prevederile art. 14 din C.E.D.O.

În speța de față, situația

învederată de către recurentă nu este identică sau similară prin prisma

circumstanțelor de fapt și de drept avute în vedere la fiecare în parte.

Sintagma „ în condiții de

egalitate”, utilizată de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, nu poate fi

interpretată decât prin raportare la principiul constituțional al egalității în

drepturi, consacrat de art. 16 din Legea fundamentală a țării.

Acest principiu presupune

identitate de soluții numai pentru situații identice, această regulă

fundamentală neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoane

aflate în situații distincte.

Pe de altă parte, hotărârile

invocate de recurentă constituie decizii de speță, care nu pot produce efecte

juridice decât inter partes.

A accepta punctul de vedere

al recurentei cuprins în cadrul prezentei căi de atac ar echivala, în mod

indirect, cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat(datorită

existenței Deciziei irevocabile nr. 4451/2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

De altfel, hotărârea

judecătorească reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care

se soluționează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părți, iar

întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluționa un conflict

juridic concret.

În raport de cele expuse

anterior, în baza art. 312 alin. (1) teza a II –a C. proc. civ. și art. 29 din

Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.R. împotriva Hotărârii nr. 816 din 7 mai 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2009.