ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3756/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

la data de 14 aprilie 2011, reclamanta R.E. a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D.,

solicitând anularea Hotărârii nr. 216 din 01 septembrie 2010 prin care a fost respinsă

petiția formulată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) cu consecința

admiterii acestei petiții.

Prin sentința nr. 7547

din 13 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut următoarele considerente:

Reclamanta, judecător

la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a participat la concursul de promovare

organizat la 05.10.2008 pentru o funcție de execuție în cadrul Curții de Apel București,

obținând media 9.00.

Rezultatele concursului

au fost validate pentru Curtea de Apel București, prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 1212 din 13 noiembrie 2008, reclamanta nefiind declarată admisă întrucât a fost

scos la concurs un singur post, iar alți candidați au obținut medii mai mari decât

media 9,00 obținută de aceasta.

Cererile de valorificare

a concursului de promovare pentru Curtea de Apel București au fost respinse prin

Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 763/30.04.2009, în care s-a menționat că la nivelul

Curții de Apel București, la data de 20 aprilie 2009 (dată la care a expirat termenul

de 6 luni prevăzut de Regulament pentru valorificarea examenului), nu erau posturi

de execuție vacante la niciuna dintre secțiile la care se solicita valorificarea.

Reclamanta a formulat

recurs împotriva acestei hotărâri, recurs care a fost respins ca nefondat de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția 1 contencios administrativ și fiscal prin Decizia

nr. 5454 din 30 noiembrie 2009.

Ulterior, prin cererea

înregistrată la C.N.C.D. sub nr. 3428 din 03 mai 2010, reclamanta a solicitat să

se constate existența unei discriminări directe, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000,

apreciind că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 763 din 30 aprilie 2009 este discriminatorie

prin raportare la practica C.S.M. adoptată în situații similare, sens în care a

enumerat în petiție hotărârile C.S.M. care au fost invocate în prezenta acțiune.

Prin Hotărârea C.N.C.D.

nr. 216 din 01 septembrie 2010 s-a stabilit că nu pot fi reținute fapte de discriminare

potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, iar în ceea ce privește solicitarea

de obligare a C.S.M. să valorifice rezultatul concursului, s-a constatat că C.N.C.D.

nu este competent să soluționeze o asemenea cerere potrivit O.G. nr. 137/2000, dispunându-se

clasarea dosarului.

Curtea a apreciat că Hotărârea

nr. 216 din 01 septembrie 2010 emisă de C.N.C.D. respectă dispozițiile art. 20

alin. (7), din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora hotărârea Colegiului director de

soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării

și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele,

domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea

faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii

Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac

și termenul în care aceasta se poate exercita.

Pârâtul a prezentat situația

de fapt și reglementările legale avute în vedere la pronunțarea soluției, atât cele

interne, cât și cele internaționale incidente în materia discriminării, făcând referire

și la practica C.E.D.O. în această materie.

Împrejurarea că în considerentele

hotărârii sunt reluate paragrafe cu conținut identic nu este de natură să constituie

un motiv de nulitate a actului administrativ contestat, în condițiile în care pârâtul

a prezentat argumentele de fapt și de drept pe baza cărora și-a întemeiat soluția,

precum și celelalte elemente a căror menționare în hotărârea de soluționare a unei

sesizări este obligatorie.

De asemenea faptul că

autoritatea pârâtă în parag. 5.22 și 5.32 face referire la hărțuire, aceasta nu

înseamnă că pârâtul a examinat sesizarea reclamantei prin raportare la disp.

art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/ 2000 care definesc noțiunea de hărțuire.

Din conținutul parag.

5.20 - 5.22 rezultă că pârâtul a dorit să sublinieze că pentru a se reține o faptă

de discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000, legătura de cauzalitate dintre tratamentul

diferit imputat și criteriul interzis de lege, invocat în situația persoanei ce

se consideră discriminată trebuie să existe nu doar în cazul discriminării directe,

ci și în cazul discriminării indirecte la care raportul de cauzalitate este indirect,

ca și în cazul hărțuirii la care raportul de cauzalitate este direct, aspect rezultat

din formularea dată de legiuitor.

Prima instanță a apreciat

că aceste considerente au fost expuse pentru a evidenția aspectul pe care îl are

de analizat pârâtul în cazul sesizării reclamantei și anume, măsura în care poate

fi reținut un raport de cauzalitate direct sau indirect între faptele imputate și

un eventual criteriu invocat, respectiv existența unui raport de analogie sau comparabilitate

între persoane în privința cărora s-a indus un tratament mai puțin favorabil.

Și în ceea ce privește

invocarea, în considerentele Hotărârii nr. 216/01.09.2010 a Hotărârii C.N.C.D.

nr. 250din 22 septembrie 2010, ulterioară hotărârii atacate, Curtea a reținut că

argumentele prezentate de autoritatea pârâtă nu se fundamentează pe această hotărâre.

Soluția pronunțată cu

privire la sesizarea reclamantei s-a întemeiat pe prevederile legale menționate

în actul administrativ contestat, trimiterea pe care o face pârâtul la hotărârea

menționată având scopul de a sublinia că există la nivelul Consiliului o jurisprudență

unitară în materie.

În concluzie, Curtea a

constatat că hotărârea contestată este legală, fiind adoptată cu respectarea disp.

O.G. nr. 137/200 care la art. 2 alin. (1) definește discriminarea ca fiind orice

deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate,

etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V., apartenență la o categorie

defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea,

înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate,

a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute

de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii

ale vieții publice.

Or, în cauza de față,

reclamanta nu a indicat, în petiția adresată C.N.C.D. și nici în acțiune, criteriul

care, în opinia sa, a stat la baza aplicării unui tratament diferit în comparație

cu alți colegi care și-au valorificat rezultatul obținut la concursul de promovare

și din probele administrate nu a rezultat că a existat un criteriu dintre cele prev.

de art. 2 din ordonanță pe care C.S.M. l-a avut în vedere la adoptarea Hotărârii

nr. 763/30.04.2009 prin care a fost respinsă cererea, reclamantei de valorificare

a rezultatului de la concursul de promovare.

Totodată, Curtea a reținut

că în acțiunea de fată, reclamanta a reluat criticile formulate cu privire la hotărârea

C.S.M., cu ocazia exercitării căii de atac a recursului împotriva acesteia, critici

care au fost analizate de instanța supremă și asupra cărora instanța nu se mai poate

pronunța, pe de o parte pentru faptul că hotărârea instanței de recurs se bucură

de putere de lucru judecat, iar pe de altă parte, pentru că în raport cu obiectul

acțiunii, instanța are de stabilit dacă a existat un tratament diferit aplicat reclamantei

față de persoane aflate în situații comparabile și dacă acesta s-a bazat pe unul

dintre criteriile reglementate de O.G. nr. 137/2000.

Or, un astfel de criteriu

nu a fost identificat în urma probatoriului administrat în cauză, iar cât privește

existența unor situații comparabile între reclamantă și colegii de la alte instanțe

care și-au valorificat rezultatul obținut la concurs, s-a constatat că nu pot fi

reținute.

Hotărârile C.S.M. invocate

în sesizarea adresată C.N.C.D. și în prezenta acțiune au fost adoptate anterior

expirării termenului de 6 luni prev. de art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor,

pentru valorificarea rezultatelor obținute la concurs.

Prin aceste hotărâri adoptate

la 26 februarie 2009, 19 martie 2009 și 2 aprilie 2009 au fost admise cereri de

valorificare în considerarea faptului în lunile februarie și martie 2009 au fost

admise cereri de pensionare a unor judecători, au fost înaintate Președintelui României

propunerile de eliberare din funcție a acestora, intervalul de timp cuprins între

admiterea cererilor de pensionare și expirarea termenului de valorificare a rezultatelor

obținute la concurs permițând publicarea decretelor de eliberare din funcție în

M. Of. și, deci, vacantarea posturilor.

2.1. Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta R.E., care a invocat ca temei legal prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență,

următoarele critici:

- instanța de fond a reținut

în mod greșit că Hotărârea nr. 216/2010 a fost motivată cu respectarea dispozițiilor

legale incidente în cauză, deși conține considerente contradictorii sau străine

de obiectul cererii soluționate;

- în mod greșit a reținut

instanța de fond legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 216/2010 a C.N.C.D., deși

discriminarea comisă de C.S.M. prin Hotărârea nr. 763/2009 este evidentă în raport

cu soluțiile date prin Hotărârea nr. 619/2009 și Hotărârea nr. 607/2009.

În concluzie, recurenta

a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și admiterea acțiunii

așa cum a fost formulată.

2.2. C.N.C.D. a depus

întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, susținând, în esență, că

soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului

ca nefondat.

recurs

Recursul este nefondat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește critica

referitoare la faptul că instanța de fond ar fi reținut în mod greșit că actul administrativ

atacat – Hotărârea nr. 216/2010 a C.N.C.D., ar fi motivat corespunzător, instanța

de recurs constată că nu este întemeiată.

Astfel, instanța de fond

a reținut în mod argumentat că actul administrativ atacat este motivat corespunzător

cerințelor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea

oricăror forme de discriminare.

De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod legal că existența, în motivarea actului administrativ,

a unor paragrafe cu conținut identic, nu poate atrage prin ea însăși nulitatea actului

administrativ, fără să fie dovedită și nici invocată existența vreunei vătămări.

Referitor la fondul cauzei,

instanța de fond a reținut în mod judicios că actul administrativ atacat este legal

și temeinic, autoritatea publică competentă neidentificând existența discriminării

pretinse de recurenta-reclamantă.

Astfel, prin Hotărârea

nr. 763/2009 a Plenului C.S.M., cererea de valorificare a rezultatelor concursului

de promovare, formulată de recurenta-reclamantă a fost respinsă, constatându-se

că la data 20.04.2009 – când expira termenul de 6 luni prevăzut la art. 30

alin. (1) din Regulamentul C.S.M. la nivelul Curții de Apel București nu erau posturi

vacante la niciuna dintre secțiile la care se solicita valorificarea, aspect necontestat

în cauză.

De altfel, Secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia

nr. 5454/2009 a respins recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva Hotărârii

nr. 763/2009 a Plenului C.S.M.

În ceea ce privește Hotărârea

nr. 607/2009 și, respectiv, Hotărârea nr. 619/2009 prin care Plenul C.S.M. a admis

cereri de valorificare, în cazul altor instanțe, situațiile nu sunt similare din

moment ce posturile se vacantaseră anterior datei de 20 aprilie 2009, C.S.M. aprobând

pensionarea unor judecători la date anterioare expirării termenului de 6 luni prevăzut

la art. 30 alin. (1) din Regulament.

Astfel fiind, rezultă

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul de față urmând să

fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.E. împotriva sentinței

nr. 7547 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2012.