ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2586/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 773 din 30 septembrie 2010, Plenul C.S.M. a dispus promovarea efectivă la Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a doamnelor judecător V.E.C. și G.I.B., începând cu data de 15 octombrie 2010. În motivarea hotărârii în discuție, se arată, în esență, că cererile de valorificare a rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai 2010 sunt fondate, întrucât cele două doamne judecător s-au clasat pe locurile 3 și 4 și au optat pentru promovarea la Secția a VII-a a Curții de Apel, secție la care sunt vacante două posturi de execuție.
Petenta N.O.C., judecător în cadrul Judecătoriei sectorului 2 București, a formulat recurs împotriva hotărârii nr. 773 din 30 septembrie 2010 a Plenului C.S.M., în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, solicitând anularea acesteia și obligarea intimatului C.S.M. la pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună promovarea sa efectivă la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a valorificării rezultatului obținut la examenul pentru promovarea în funcții de execuție din data de 9 mai 2010. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În concret, recurenta a precizat că hotărârea atacată este lovită de nulitate, deoarece a avut la bază hotărârile nr. 18 din 7 iulie 2010 și nr. 30 din 7 octombrie 2010 emise de Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, hotărâri care au fost emise cu fraudarea dispozițiilor legale. În ceea ce privește posturile de execuție pe care s-a dispus valorificarea rezultatelor obținute de doamnele judecător V.E.C. și G.I.B. la examenul de promovare din data de 9 mai 2010, recurenta a menționat următoarele aspecte: Pentru Curtea de Apel București, la examenul aflat în discuție au fost scoase la concurs 1 post la secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și 4 posturi la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Doamnele judecător V.E.C. și G.I.B. au participat la examen optând pentru secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și având ca disciplină de examen și specializare „Drept civil”. Recurenta a arătat că a participat la acest examen și a optat pentru secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca materie de concurs „Drept administrativ”. În prezent, discutarea cererii sale de valorificare a rezultatului obținut la examen a fost amânată, după cum se poate observa din ședința soluționată în data de 30 septembrie 2010 a C.S.M.
În condițiile în care rezultatele finale ale examenului au fost publicate la data de 25 mai 2010, termenul de 6 luni pentru valorificarea rezultatelor se va împlini la data de 25 noiembrie 2010. Prin hotărârea nr. 18 din 7 iulie 2010, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București a decis mutarea a 2 posturi vacante de la secția a VI-a comercială la secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru a da posibilitatea ocupării acestora prin valorificarea rezultatelor examenului de promovare de către judecătorii care au obținut medii corespunzătoare la ultima secție menționată. După ce s-a dispus de către Plenul C.S.M. valorificarea rezultatelor obținute la examen de către doamnele judecător V.E.C.
și G.I.B., prin hotărârea nr. 30 din 7 octombrie 2010, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București a decis mutarea înapoi la secția a VI-a comercială a celor 2 posturi. În plus, s-a dispus transferul doamnei judecător G.A.M. de la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la secția a VI-a comercială și s-a procedat la o repartizare a judecătorilor. Astfel, doamna judecător V.E.C. a fost repartizată la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar doamna judecător G.I.B. a fost repartizată la secția a VI-a comercială, deși cele două doamne judecător au participat la examen pentru secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ajungându-se la încălcarea principiului specializării judecătorului.
Totodată, au fost eludate prevederile art. 6 alin. (3) – (5), art. 28 alin. (4) și art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare. Într-adevăr, cele două doamne judecător și-au dat acordul pentru a fi repartizate la alte secții decât cea pentru care au susținut examenul, însă posibilitatea de revenire asupra opțiunii formulată de către candidat este reglementată în mod limitativ de art. 6 alin. (5) din Regulament doar până la data expirării termenului de înscriere.
Recurenta a susținut faptul că vătămarea drepturilor sale este evidentă, în condițiile în care a obținut nota de 9,525 la examenul susținut la disciplina „Drept administrativ”, a formulat cerere de valorificare pentru Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București, iar Colegiul de Conducere al acestei instanțe a dispus mutarea unor posturi de execuție vacante de la secția a VI-a comercială la secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, doar în scopul de a asigura valorificarea rezultatelor obținute de judecătorii care au avut medii corespunzătoare la secția din urmă, urmată de mutarea acestor posturi înapoi și de repartizarea uneia dintre doamnele judecător la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, deși, la fel ca în cazul promovării efective, valorificarea se poate face doar cu respectarea opțiunii candidatului referitoare la secție, exprimată cu ocazia înscrierii.
În opinia recurentei, Curtea de Apel București a indus în eroare C.S.M. când a comunicat doar acestuia existența unui număr de 2 posturi de execuție vacante la secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, fără a respecta condiția de publicitate necesară, deoarece intenția reală nu era ca aceste posturi să rămână la această secție, ci să fie mutate înapoi. Recurenta a concluzionat în sensul că cele două hotărâri ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel București au fraudat dispozițiile legale care reglementează promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și principiul specializării judecătorului, consecințele juridice ale acestei fraude întinzându-se și asupra hotărârii nr. 773 din 30 septembrie 2010 a Plenului C.S.M.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații C.S.M., V.E.C. și G.I.B. au invocat excepția lipsei de interes a recurentei în formularea cererii de recurs, în raport de împrejurarea că aceasta s-a clasat pe poziția a 9-a la concursul aflat în discuție. De asemenea, intimații au solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinările intimaților. Analizând actele dosarului în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta nu justifică un interes legal în promovarea recursului, având în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Punctul de plecare în tratarea acestei probleme juridice îl reprezintă art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit căruia se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. Or, în cauza de față, recurenta a solicitat anularea hotărârii nr. 773 din 30 septembrie 2010 prin care Plenul C.S.M. a dispus promovarea efectivă la Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a doamnelor judecător V.E.C.
și G.I.B., începând cu data de 15 octombrie 2010, ca o consecință a valorificării rezultatelor obținute la concursul de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai 2010 și obligarea intimatului să dispună promovarea sa efectivă pe un post de execuție la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a valorificării rezultatului la același concurs de promovare. Ca alte cuvinte, prin hotărârea nr. 773 din 30 septembrie 2010, ale cărui beneficiare sunt intimatele V.E.C. și G.I.B., recurenta se consideră vătămată în dreptul său de a valorifica rezultatul concursului din data de 9 mai 2010 prin promovarea pe o funcție de execuție la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Așadar, în concret, este vorba despre problema contestării unui act administrativ unilateral cu caracter individual adresat altui subiect de drept care, în opinia recurentei, îi vatămă drepturile sau interesele legitime. În plan teoretic, s-a afirmat că, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, interesul este o altă cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune. Altfel spus, interesul conferă calitatea de parte. Deși Codul nostru de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în doctrină, s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic, imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct.
De asemenea, nu trebuie uitate dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ care definesc noțiunile de drept vătămat [(art. 2 alin. (1) lit. o)] și interes legitim primat [(art. 2 alin. (1) lit. p)]. Astfel, dreptul vătămat reprezintă, în accepțiunea legii, orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ. Interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, configurat. În speță, recurenta nu justifică un folos practic, legitim în vederea promovării prezentului recurs. Astfel, prin hotărârea nr. 1024 din 25 noiembrie 2010 a Plenului C.S.M.
a fost respinsă cererea de promovare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a mai multor judecători care au optat pentru această secție, printre care și a recurentei, judecător cu grad de tribunal la Judecătoria sectorului 2 București, ca urmare a valorificării rezultatului obținut la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție din data de 9 mai 2010. Pe de altă parte, potrivit art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M.
nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările ulterioare, judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului. În temeiul art. 30 alin. (2) din Regulamentul anterior arătat, prevederile art. 28 alin. (3), conform cărora promovarea în funcții de execuție vacante sau pe loc a candidaților declarați admiși la concurs se face în ordinea mediilor obținute, în limita numărului de posturi aprobate, se aplică în mod corespunzător.
Intimatele V.E.C. și G.I.B. au participat la concursul de promovare efectivă în funcții de execuție din data de 9 mai 2010 și au optat pentru Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Conform rezultatelor finale ale concursului, cele două intimate s-au clasat pe locurile 3 și 4, obținând mediile generale de 9,525 și 9,375 și note mai mari de 5 la toate materiile, fiind îndeplinite condițiile impuse de art. 27 din Regulamentul mai sus menționat. La data emiterii hotărârii atacate, la Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, erau vacante două posturi de execuție, motiv pentru care au fost admise cererile acestora de valorificare a rezultatelor concursului la care au participat.
După cum rezultă din conținutul hotărârii nr. 1024 din 25 noiembrie 2010 a Plenului C.S.M., recurenta a optat pentru Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a fost clasată pe poziția a 9-a. Pentru promovarea efectivă la această secție au fost scoase la concurs 4 posturi vacante, care au fost ocupate prin promovarea candidaților care s-au clasat pe primele 4 poziții. Ulterior, prin hotărârile Plenului C.S.M. nr. 774 și nr. 775 din 30 septembrie 2010, au fost admise cererile de valorificare formulate de către candidatele care au ocupat pozițiile 5 și 6, iar prin hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1018 din 25 noiembrie 2010 a fost admisă cererea de valorificare a candidatei care s-a clasat pe poziția a 7-a și a optat pentru secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, epuizându-se astfel posturile vacante de execuție la această secție.
În condițiile în care prioritare față de cererea de valorificare a recurentei erau alte cereri de valorificare ale unor judecători clasați înaintea acesteia, recurenta nu putea avea vocație în privința celor două posturi ce fac obiectul prezentului litigiu, neavând un interes direct în promovarea prezentei căi de atac. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta N.O.C. împotriva Hotărârii nr. 773 din 30 septembrie 2010 a Plenului C.S.M., ca lipsit de interes. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.