ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2011

HOTĂRÂRE
18.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1657/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recurenta A.I.M. a formulat recurs împotriva

Hotărârii nr. 1024 din 25 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acestei hotărâri în ceea ce o privește și

promovarea sa la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea

recursului, s-a susținut că la data soluționării cererii de valorificare -

25 noiembrie 2010

- la Curtea de Apel București erau vacante 3 posturi de judecător, repartizate la secția de

contencios administrativ și fiscal a instanței, pe lângă postul publicat ca

vacant pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 01 noiembrie

În data de 18

noiembrie 2010 a fost susținut interviul de promovare pentru ocuparea a 3

posturi vacante la

î

nalta Curte

de Casație și Justiție, secția penală, și prin Hotărârea nr. 995/2010 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus promovarea la

instanța supremă a două doamne judecător de la Curtea de Apel București, începând cu data de 01 decembrie 2010.

Posturile ocupate de

cele două doamne judecător care au promovat la instanța supremă au fost

repartizate de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București la Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, fapt comunicat și Consiliului Superior

al Magistraturii.

Pentru unul dintre

posturile vacante de la secția de contencios administrativ și fiscal a

instanței s-a dispus promovarea doamnei judecător M.I., de la Tribunalul București, însă celelalte 2 posturi nu au fost avute în vedere de către Consiliu

la soluționarea cererilor de valorificare.

A precizat că aceste

2 posturi urmau a fi eliberate efectiv la data de 01 decembrie 2010, ulterior

datei de 25 noiembrie 2010, dată la care expira termenul de 6 luni, prevăzut de

art. 30 din Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, însă

trebuie făcută o distincție între data eliberării efective și data vacantării.

Dispozițiile

articolului menționat prevăd: „Judecătorii și procurorii care îndeplinesc

condițiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovați ca urmare a lipsei

posturilor vacante pot fi promovați în posturile ce se vacantează la instanțele

și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data

comunicării rezultatelor finale ale concursului.

S-a arătat că textul

legal are în vedere posturile care se vacantează în acest termen de 6 luni, iar

nu cele care se eliberează efectiv. Astfel, este cert că cele 2 posturi de la Curtea de Apel București, secția penală, se vacantează prin promovarea doamnelor judecător I.M.

și R.C. la

î

nalta Curte de

Casație și Justiție, iar împrejurarea că pentru data promovării efective a fost

stabilită de către Consiliu Superior al Magistraturii data de 01 decembrie 2010

nu trebuie să afecteze eventualele cereri de valorificare.

A mai precizat că în

acest sens este și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

2181 din 17 decembrie 2009, prin care s-a dispus promovarea la Curtea de Apel Târgu Mureș a doi candidați la concursul de promovare organizat în anul 2009

pe 2 locuri ce urmau a fi eliberate prin promovarea de către 2 judecători ai

instanței a unui concurs de numire în funcții de conducere, concurs nevalidat

la acea dată. Mai mult, Curtea de Apel Târgu Mureș nu comunicase secțiile la

care au fost repartizate acele 2 locuri vacante.

î

mpotriva acestei

Hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a formulat recurs,

însă ea a fost menținută în parte de către

î

nalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 10169/1/2009, fiind astfel

recunoscută, implicit, posibilitatea de a se dispune promovarea unei persoane,

prin valorificarea unui rezultat obținut la un concurs de promovare, pe un post

ce se vacantează în termen de 6 luni de la data validării concursului, nefiind

necesară și eliberarea lui efectivă.

Analizând motivele de

recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt existentă în cauză, Înalta

Curte reține că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 1024 din 25 noiembrie 2010 s-a respins cererea formulată de reclamanta A.I.M.,

judecător la Tribunalul București, de promovare la Curtea de Apel București, prin valorificarea rezultatului obținut la concursul de promovare a

judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție, din data de 9 mai 2010.

Intimatul, Consiliul

Superior al Magistraturii, a apreciat că reclamanta s-a clasat pe poziția 8 la

concursul de promovare, dar că până la data de 25 noiembrie 2010 când s-a împlinit

termenul de 6 luni reglementat de art. 30 din Regulament nu mai existau posturi

vacante de execuție de judecător în cadrul Secției de contencios administrativ

și fiscal.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a precizat că două

posturi de judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal au devenit

vacante la data de 1 decembrie 2010, data promovării efective a doi judecători

de la Curtea de Apel București la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu la

data susținerii interviului.

A motivat intimatul

că la data de 1 decembrie 2010 a expirat termenul de 6 luni pentru

valorificarea concursului susținut la 9 mai 2010.

Din probatoriile

cauzei se reține că reclamanta a susținut examenul de promovare în funcții de

execuție la Curtea de Apel București, la data de 9 mai 2010, obținând media 9,525

prin aplicarea și a celorlalte criterii a fost clasată pe poziția 8, astfel că

nu a promovat acest concurs.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, judecătorii

și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 27, dar care nu au

fost promovați ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în

posturile ce se vacantează la instanțele sau parchetele pentru care au optat la

înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor.

La data de 25

noiembrie 2010 când s-a împlinit termenul de 6 luni în care se puteau valorifica

rezultatele concursului susținut la 9 mai 2010, la Curtea de Apel București, instanța pentru care a optat reclamanta la înscriere la concurs,

erau două posturi vacante de judecător la Secția contencios administrativ și fiscal, după cum rezultă din adresa nr. 12/15183/C din 24 decembrie 2010.

Înalta Curte arată că

la data de 18 noiembrie 2010 au susținut interviu pentru promovare la Înalta

Curte de Casație și Justiție trei judecători posturile pe care au funcționat

aceștia fiind repartizate la Secția de contencios administrativ și fiscal.

La data respectivă,

18 noiembrie 2010, aceștia au fost declarați admiși, fiind promovați prin

Hotărârea nr. 995 din 18 noiembrie 2010 la Înalta Curte de Casație și Justiție,

această dată fiind data vacantării posturilor.

Consiliul Superior al

Magistraturii face referire la data vacantării efective, ceea ce excede prevederile

art. 30 alin. (1) din Regulament, adăugând la textul normativ care a creat

dreptul la promovare.

De altfel, în

precedent și arătăm cu titlu de exemplu, Hotărârea nr. 2181 din 17 decembrie

2009, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat aceeași soluție, respectiv

au fost admise cereri de valorificare pe posturi care se vacantau ulterior.

Având în vedere că la

data de 25 noiembrie 2010 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, erau două posturi vacante de judecător prin promovarea

conform Hotărârii nr. 995 din 18 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recursul declarat de A.I.M. este fondat.

Înalta Curte arată că

potrivit art. 30 din Regulament promovarea se face în posturile ce se

vacantează în perioada de 6 luni de la data comunicării rezultatelor

concursului, fără ca textul să condiționeze promovarea de eliberarea efectivă a

postului.

În raport de

considerentele enunțate se constată că recursul este fondat, iar Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1024 din 25 noiembrie 2010, este

nelegală, motiv pentru care recursul se va admite, se va anula în parte

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1024 din 25

noiembrie 2010 cu privire la recurenta A.I.M., iar pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii va fi obligat să emită hotărâre de valorificare a rezultatului

obținut la concursul de promovare din 9 mai 2010, prin promovarea acesteia la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de A.I.M. împotriva Hotărârii nr. 1024 din 25 noiembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează în parte

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1024 din 25

noiembrie 2010 cu privire la recurenta A.I.M.

Obligă pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii să emită hotărâre de valorificare a

rezultatului obținut la concursul de promovare din 9 mai 2010, prin promovarea

acesteia la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5156/2013
fiscal, la aceeași secție a Curții de Apel București, la data de 23 octombrie 2012. Măsura promovării prin Hotărârile Plenului C.S.M. nr. 823 și 824 din 8 octombrie 2012 a doi judecători de la Curtea de Apel București la Înalta Curte de Cas
ÎCCJ 2011-06-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3597/2011
secției pentru judecători și a Comisiei de Organizare a Concursului de promovare în funcțiile de execuție din data de 8 mai 2011 și pe cale de consecință constatarea dreptului său de a participa la concursul din 8 mai 2011 dar și obligarea
ÎCCJ 2011-11-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5779/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 1024 din 25 noiembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de N.O.C., de promovare la Curtea
ÎCCJ 2011-05-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2450/2011
cția de contencios administrativ și fiscal. Față de dispozițiile art. 30 din Regulament și prin raportare la faptul că nu existau posturi de execuție de judecător vacante, la momentul formulării cererii, la Curtea de Apel Timișoara, secția
ÎCCJ 2010-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii atacată. Prin Hotărârea nr. 294 din 24 martie 2010, secția pentru judec
Sursă