ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii atacată.

Prin Hotărârea nr.

294 din 24 martie 2010, secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii, a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, de către următorii candidați:

doamna C.C.A., judecător la Curtea de Apel București, doamna D.D., președinte

al secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de

Apel București, doamna P.L.M., judecător la Curtea de Apel București și doamna

S.D.A., judecător la Curtea de Apel București.

Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, analizând comparativ candidaturile depuse pentru

promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin Hotărârea nr. 194 din 24

martie 2010, în temeiul art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004, a dispus promovarea,

începând cu data de 17 mai 2010, în funcția de judecător la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a doamnei

C.C.A., și începând cu data de 19 aprilie 2010, a doamnei P.L.M.

În cuprinsul

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194 din 24 martie

2010, s-a menționat că în luarea acestor decizii, prin analiza comparativă a

candidaturilor, s-au avut în vedere și au fost examinate mai multe criterii ce

țin de activitatea profesională, cum ar fi, volumul de activitate al

candidaților, numărul redus de hotărâri casate imputabile, calitatea redactării

hotărârilor pronunțate, astfel cum rezultă din rapoartele de evaluare,

specializarea rezultată din activitatea de judecată sau din alte activități desfășurate,

cunoașterea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, activitatea

publicistică în domeniul dreptului și activitatea didactică desfășurată, astfel

cum a reieșit din înscrisurile atașate de către candidați, precum și prestația

lor la interviul susținut, luând în calcul și avizul consultativ al Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

2.Calea de atac

exercitată și motivele de recurs înfățișate

La data de 3 mai

2010, împotriva Hotărârii nr. 194/2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, au formulat recurs comun A.M.R. - Filiala Cluj și U.N.J.R.,

întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Prin recursul

promovat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și

C.C.A., recurentele au solicitat anularea Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010

numai în ceea ce privește numirea intimatei C.C.A. în funcția de judecător la

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, precum și constatarea suspendării de drept a efectelor acestei

hotărâri, până la soluționarea recursului.

În opinia

recurentelor mai multe considerente demonstrează nelegalitatea hotărârii

atacate și impun anularea parțială a acesteia, în sensul solicitat, și anume:

- nerespectarea

dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, potrivit cu care persoana promovată la Înalta

Curte de Casație și Justiție trebuie să fi îndeplinit funcția de judecător în

ultimii 2 ani la tribunale sau curți de apel, ceea ce nu este cazul d-nei

C.A.C.;

- intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii nu și-a respectat propriul Regulament privind numirea

judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 492/2005, prin care stabilește criterii orientative referitoare la

calitatea hotărârilor pronunțate ca și la volumul de activitate al

candidatului, dedus din numărul de cauze pe rol/cauze soluționate, ceea ce nu putea

fi apreciat însă în situația concretă a intimatei candidate care în ultimii ani

nu a desfășurat efectiv activitate de judecător, fiind secretar general al

Consiliului Superior al Magistraturii. În plus nu a fost apreciată ca relevantă

nici cerința din regulament referitoare la necesitatea ca judecătorul candidat

să aibă specializarea secției la care candidează:

- hotărârea atacată

nu este motivată, o astfel de concluzie rezultând cu evidență din împrejurarea

că în aceeași zi, 25 martie 2010, intimatul Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a mai adoptat o hotărâre prin care au fost respinse candidaturile

altor judecători (nr. 195/2010) în vederea promovării în funcția de judecător

la Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâre care nu formează obiectul

prezentului recurs, dar care, în schimb, cuprinde o motivare identică cu cea

din cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce echivalează, așadar, cu o nemotivare.

3.Soluția și

considerentele instanței de recurs

Intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii a invocat în fața instanței de recurs, legal sesizată

în procedura specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, excepția lipsei de interes a celor două recurente în promovarea

căii de atac a recursului de față, îndreptat împotriva Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 194/2010, în sensul că nu este

dovedit interesul legitim, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, republicată.

Examinând cu

prioritate această excepție invocată de intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la

actele și lucrările dosarului și față de susținerile părților formulate și în

scris, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea acesteia, cu consecința

respingerii recursului comun declarat, ca lipsit de interes, în considerarea

celor în continuare arătate.

Recursul de față a

fost promovat de recurentele asociații profesionale ale judecătorilor și

procurorilor, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, republicată

împotriva unei Hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin

care s-a hotărât promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a două persoane,

vizând numai promovarea intimatei C.C.A., pentru motivele arătate.

S-a susținut de către

recurente că legitimarea interesului acestor asociații profesionale în

exercitarea căii de atac rezidă în obiectul lor de activitate, menționat în

Statutele lor. În esență, scopul fiecăreia dintre cele două asociații

profesionale (U.N.J.R. - art. 8 din Statut și A.M.R. - art. 5 din Statut) este

de a asigura reprezentarea și apărarea intereselor profesionale ale membrilor

asociați în raporturile cu celelalte subiecte de drept, pe plan intern și

internațional, promovarea libertății și demnității profesiei, asigurarea

drepturilor și statutului profesional al magistraților.

Contrar celor

susținute de cele două recurente în sensul că prevederile statutare le conferă

nu numai calitatea dar și interesul în a acționa, inclusiv prin acțiuni în

justiție, pentru apărarea independenței justiției, Înalta Curte apreciază că în

sensul prevederilor art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat nu

întrunește cerințele impuse de legea specială în sensul anulării, chiar prin

procedura derogatorie a recursului, reglementată de Legea nr. 317/2004, a unui

act administrativ individual, cum este cazul hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 194/2010.

Interesul, ca folos

practic, imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze

pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în materia

contenciosului administrativ, nu poate fi desprins, potrivit art. 1 din Legea

nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 2 lit. a) din același act

normativ, de vătămarea pretins a fi fost produsă, prin actul administrativ

atacat, fie drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice

determinate, fie interesului legitim public.

Din această

perspectivă este de reținut, cu prioritate că raportat la obiectul actului

atacat parțial, recurentele asociații profesionale, ca subiecte colective nu

pot fi beneficiarele unui drept la promovare ca element al carierei

profesionale a magistraților. Ca atare, nu poate fi reținut nici un interes

direct și personal al recurentelor în a ataca un act administrativ individual

ce vizează exclusiv un alt subiect de drept.

Interesul trebuie să

stea la baza oricărei cereri în justiție, chiar dacă nu se corelează cu un

drept subiectiv și trebuie justificat de partea care formulează cereri în

procesul civil.

Independent de

împrejurarea că nici chiar recurentele, în afara unor considerațiuni de ordin general,

referitoare la misiunea și obiectivele asociațiilor profesionale, nu au

precizat conținutul interesului legitim public pretins a fi fost vătămat prin

actul atacat, Înalta Curte apreciază că în cauză recurentele nu justifică nici

interesul legitim colectiv, derivând din calitatea lor de asociații

profesionale, fără scop patrimonial.

Contrar celor

susținute de recurente, legitimarea interesului în promovarea recursului de

față având ca obiect anularea parțială a unui act administrativ prin care s-a dispus

cu privire la drepturi care, prin esența lor, pot aparține numai persoanelor

fizice, nu poate fi reținută nici din perspectiva obiectului de activitate,

conform principiului specialității capacității de folosință.

În acest sens, după

cum Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a statuat deja în jurisprudența sa, în conformitate cu principiul

specialității capacității de folosință, persoana juridică nu poate întreprinde

decât activitățile pentru care s-a constituit și tocmai de aceea exercitarea

unor acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât în măsura

în care acestea corespund în mod firesc cerințelor statutare. Această cerință

nu este însă întrunită în cauză față de natura și obiectul actului

administrativ individual atacat.

În această ordine de

idei este de menționat că în cauza de față, principiul respectării

jurisprudenței deja cristalizate la nivelul secției în această materie, în

conformitate și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian

contra României), invocat de către recurente impune respectarea soluțiilor mai

sus evocate, pronunțate în cauze similare, cele indicate de recurente fiind

relevante în condițiile în care au fost pronunțate într-un cadru procesual total

diferit, cu obiect diferit.

Față de toate cele

mai sus arătate, apreciind așadar că excepția invocată de intimatul Consiliul

Superior al Magistraturii este întemeiată întrucât interesul recurentelor în

promovarea recursului de față nu întrunește cerințele legale în condițiile

contenciosului administrativ, Înalta Curte o va admite și va respinge, pe acest

temei, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

lipsei de interes invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și

în consecință, respinge recursul declarat de A.M.R. - Filiala Cluj și U.J.R.

împotriva Hotărârii nr. 194 din 24 martie 2010 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii pe acest temei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 13 mai 2010.