ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2493/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 215 din 25 martie 2010 s-a dispus promovarea în

funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală

a doamnei judecător C.V., judecător la Curtea de Apel București, începând cu data de 19 aprilie 2010.

Hotărârea nr. 215 din 25 martie 2010 a fost adoptată prin vot direct și secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți,

în temeiul dispozițiilor art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

avându-se în vedere hotărârea nr. 314 din 25 martie 2010 prin care

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a

constatat îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru promovarea

în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

avizul consultativ al Colegiului de conducere al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, analiza comparativă a candidaturilor depuse

pentru promovarea în această funcție și prestația candidaților

la interviul susținut în ședința Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii din 25 martie 2010.

Împotriva acestei hotărâri, la data de

3 mai 2010, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004, republicată, au formulat recurs Asociația

Magistraților din România (A.M.R.), filiala Cluj, și U.J.R.,

asociații profesionale cu personalitate juridică, solicitând anularea

hotărârii și constatarea suspendării de drept a efectelor acesteia

până la soluționarea recursului.

Recurentele au invocat ca motive de

nelegalitate a hotărârii atacate încălcarea dispozițiilor art.

52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind condiția îndeplinirii

funcției de judecător în ultimii doi ani la tribunale sau curți

de apel, nerespectarea ghidului de interviu și a criteriilor orientative

de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație

și Justiție, aprobate prin hotărârile nr. 482/2005 și nr.

492/2005 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și nerespectarea

dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată,

care prevăd obligația motivării hotărârilor luate de Consiliul

Superior al Magistraturii, în plen sau în secții, prin vot direct sau

secret.

În raport de caracterul hotărârii contestate,

intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei de

interes al recurentelor în promovarea căii de atac a recursului, motivând că

acestea nu dovedesc existența unui interes legitim, în sensul prevăzut

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Sesizată în procedura judiciară

specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată și examinând cu prioritate excepția procesuală

invocată de intimat, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite această excepție pentru

următoarele considerente:

Exercițiul dreptului de a

acționa în justiție este condiționat și de existența

unui interes legitim, născut și actual, personal și direct al

titularului dreptului la acțiune.

În prezenta cauză, recurentele au

motivat existența și legitimitatea interesului lor în calitate de

asociații profesionale prin obiectul activității

desfășurate potrivit actelor lor constitutive. În acest sens, au fost

invocate dispozițiile din statutul fiecărei asociații recurente,

care prevăd că acestea s-au constituit și funcționează

în scopul reprezentării și apărării intereselor magistraților

în raporturile cu celelalte subiecte de drept, pe plan intern și

internațional, promovării libertății și

demnității profesiei, apărării statutului

magistraților în statul de drept și a independenței

justiției.

Interesul invocat de recurente în

promovarea recursului împotriva hotărârii nr. 215 din 25 martie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu îndeplinește condițiile impuse de

lege pentru a justifica sesizarea instanței de contencios administrativ cu

cererea de anulare a unui act administrativ cu caracter individual.

Hotărârea nr. 215 din 25 martie 2010

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii are ca obiect promovarea unui

judecător și în consecință, este un act administrativ cu

caracter individual, care produce efecte juridice numai față de

persoana fizică beneficiară a măsurii adoptate, fără a

afecta raporturile juridice ale asociațiilor profesionale constituite conform

dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 303/2004, republicată, în scopul

apărării intereselor profesionale ale magistraților.

Față de natura și regimul juridic

al hotărârii contestate, se reține că recurentele nu au dovedit

existența interesului necesar pentru exercitarea căii de atac a

recursului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și art. 52 alin. (1) din Constituție, republicată.

Potrivit acestor dispoziții legale,

persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,

de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este

îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

În consecință, anularea actului

administrativ al unei autorități publice nu poate fi obținută

în justiție decât de persoana care a fost vătămată într-un drept

sau interes al său prin actul respectiv .

Recurentele, ca asociații

profesionale, nu pot fi beneficiarele dreptului la promovare, ca element al

carierei profesionale a magistraților și din acest motiv, nu au un

interes legitim, personal și direct care să justifice acțiunea

în justiție referitoare la acest drept care a constituit obiectul

hotărârii contestate.

Un asemenea interes legitim propriu nu

poate fi recunoscut recurentelor decât în situația contestării unor

acte care afectează existența lor ca persoane juridice, patrimoniul,

condițiile de funcționare sau realizarea obiectului lor de

activitate.

De asemenea, nu se poate reține nici

legitimitatea unui interes colectiv, care se determină în funcție de

obiectul social prevăzut în statut și de specialitatea capacității

de folosință a persoanei juridice.

Conform principiului

specialității, persoana juridică nu poate întreprinde alte

activități decât acelea pentru care s-a constituit, iar exercitarea unor

acțiuni conexe obiectului de activitate nu poate interveni decât dacă

acestea sunt un complement normal al misiunii principale statutare.

Actul administrativ dedus

judecății în prezenta cauză nu afectează în mod real

calitatea de care se prevalează recurentele, aceea de asociații

profesionale și generalitatea termenilor din statutul lor privind obiectul

de activitate nu justifică interesul procesual pentru cererea de anulare a

actului care vizează exclusiv un alt subiect de drept și dreptul

acestuia la promovare.

De altfel, în motivarea cererii de recurs

asociațiile recurente nici nu au indicat dreptul lor recunoscut de lege

sau interesul legitim pretins a fi fost vătămat prin hotărârea

nr. 215 din 25 martie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii .

Concluzia lipsei de interes în

exercitarea recursului împotriva hotărârii nr. 215 din 25 martie 2010 se

impune și față de împrejurarea că recurentele au contestat

îndeplinirea de către un candidat a condițiilor de promovare,

fără însă a fi atacat în justiție actul administrativ prin

care s-a constatat îndeplinirea acestor condiții și anume,

hotărârea nr. 314 din 25 martie 2010 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Hotărârile judecătorești

irevocabile indicate de recurente în combaterea excepției lipsei de

interes nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză, întrucât au fost

pronunțate într-un alt cadru procesual, inclusiv în privința

obiectului litigiului care a vizat o altă categorie de acte administrative

emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea

atribuțiilor conferite prin lege.

Pentru motivele care au fost expuse,

constatând că interesul invocat de recurente nu întrunește condițiile

legale pentru cererea de chemare în judecată pe calea contenciosului

administrativ, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes

invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe cale de

consecință, va respinge recursul declarat de A.M.R., filiala Cluj

și U.J.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes

invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și pe cale

de consecință, respinge recursul declarat de A.M.R., filiala Cluj,

și U.N.J.R. împotriva Hotărârii nr. 215 din 25 martie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.