ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2011

Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de contestatoarea C.E., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. În motivarea hotărârii emise, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut următoarele: Prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010, secția pentru judecători, a admis sesizarea formulată de Comisia de disciplină pentru judecători nr. 402/CDJ/2009 împotriva judecătorului C.E., de la Înalta Curte de Casație și Justiție, și a constatat încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. În motivarea hotărârii s-a reținut, în esență, că în ceea ce privește Dosarul nr. 24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, preocuparea judecătorului C.E. în desemnarea completului de judecată, solicitarea de către aceasta de lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-și exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate, adresarea de întrebări uneia dintre părți, după închiderea dezbaterilor, precum și invocarea de excepții cu ocazia judecării cererii de recuzare și recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părțile din proces, au fost de natură să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei și să creeze părților suspiciuni în sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată și că ar fi dorit impunerea acesteia. 1.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație judecătorul C.E., motivată, în esență, după cum urmează: 1. Hotărârea contestată este lovită de nulitate, încălcând prevederile art. 36 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la secția competentă să soluționeze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină. 2. Prin hotărârea contestată s-a încălcat principiul legalității, având în vedere că procedura instituită de art. 36 și art. 36 1 din Regulamentul modificat nu are suport în niciuna din legile justiției, venind în contradicție cu Hotărârea nr. 292 din 22 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a adoptat Metodologia de realizare a controalelor de către Inspecția Judiciară.

Hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 36 alin. (6) din Regulament, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la secția pentru judecători, a solicitat încuviințarea probei testimoniale și cu înscrisuri, iar din hotărâre nu rezultă că secția s-ar fi pronunțat cu privire la probele solicitate și nici că ar fi avut în vedere apărările formulate cu privire la situația de fapt cu care a fost sesizată și pe care voia să le consolideze cu probele solicitate.

Hotărârea contestată depășește obiectul sesizării Comisiei de disciplină, deoarece, contrar celor reținute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum și celor reținute în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menționată se face referire la faptul că doamna judecător a adresat întrebări părții după închiderea dezbaterilor și nu anterior închiderii lor.

În sesizarea Comisiei de disciplină și în hotărârea contestată s-a reținut în mod greșit caracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei, precum și faptul că nu a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic.

Referitor la Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Notele scrise înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 29 iunie 2010, a învederat că dispozitivul acestei decizii nu constată legalitatea procedurii instituite prin art. 36 1 și art. 36 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum și faptul că decizia menționată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces și nici nu este membru al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces. De asemenea, mai susține că prin decizia respectivă, fiind respinsă acțiunea promovată de reclamantă, opozabilitatea acesteia este limitată la părțile din proces, art. 34 din Legea nr. 554/2004 care instituie opozabilitatea erga omnes și obligația publicării în M. Of. vizând numai hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ.

Criticând faptul că hotărârile nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, nu au temei legal, solicită Plenului abrogarea acestor hotărâri. În subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., doamna judecător solicită suspendarea soluționării contestației până la soluționarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curții de Apel București, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. 1.3. Referitor la criticile formulate în contestația sus-menționată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii retine următoarele: 1. Hotărârea contestată nu este lovită de nulitate, având în vedere că nu s-au încălcat prevederile art. 36 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la secția competentă să soluționeze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină. Astfel, Plenul apreciază că, deși dintr-o eroare materială strecurată în hotărâre se menționează că pronunțarea ar fi fost dată de secția pentru procurori, hotărârea a fost pronunțată de secția pentru judecători, astfel cum rezultă din preambulul hotărârii, care este semnată de președintele secției pentru judecători, precum și din ordinea de zi soluționată, publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. 2. Prin hotărârea contestată nu s-a încălcat principiul legalității, având în vedere că procedura instituită de art. 36 și art. 36 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, a fost adoptată cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 3. Plenul apreciază că petenta-contestatoare nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare întrucât i-au fost comunicate toate înscrisurile solicitate, după cum reiese din Adresa aflată la dosar. Totodată, Plenul reține că petenta-contestatoare a avut posibilitatea să formuleze probele pe care le-a considerat necesare, în conformitate cu prevederile art. 36 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce rezultă, de altfel, și din înscrisurile depuse la dosar. Plenul mai reține că aprecierea asupra pertinenței și concludenței probelor propuse este atributul exclusiv al secției competente. De asemenea, Plenul reține că procedura instituită de dispozițiile art. 36 1 și art. 36 2 din Regulament, au caracter administrativ, și nu caracter judiciar, scopul acestei proceduri fiind tocmai acela de a da posibilitatea judecătorului să se poată apăra în condiții de egalitate a armelor, secția nefiind obligată să se pronunțe, în mod expres, cu privire la probele propuse. 4. Hotărârea contestată nu depășește obiectul sesizării Comisiei de disciplină, având în vedere că secția pentru judecători a fost învestită în vederea stabilirii dacă a existat o încălcare a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. 5. Petenta-contestatoare susține că secția pentru judecători, contrar celor reținute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum și celor reținute în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menționată a făcut referire la faptul că, în calitate de judecător, a adresat întrebări părții după închiderea dezbaterilor și nu anterior închiderii lor. Din analiza încheierii de ședință din data de 6 iunie 2009, aflată la dosar, rezultă că intervenția sa, prin care a solicitat lămuriri uneia dintre părți a avut loc după luarea cuvântului reprezentantei recurentei și al reprezentantei intimatei, iar din procesul-verbal întocmit de judecătorul R.V., din cadrul aceluiași complet, rezultă că reprezentantul intimatei a fost interpelat de petentă după acordarea cuvântului părților pe fondul recursului. Plenul a apreciat că secția pentru judecători a constatat în mod corect că intervenția sus-menționată a avut loc după încheierea dezbaterilor, având în vedere că cele relatate mai sus se coroborează cu constatările din Încheierea de ședință din 6 octombrie 2009, invocată de petenta-contestatoare, prin care a fost admisă cererea de recuzare a sa, în care se menționează că „doamna judecător C.E., după încheierea dezbaterilor a adresat o întrebare apărătorului petentei”. 6. Referitor la critica potrivit căreia în sesizarea Comisiei de disciplină și în hotărârea contestată s-a reținut în mod greșit caracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei, Plenul reține că, pe lângă interpelarea unei părți, anterior relatată, secția pentru judecători, a reținut și alte fapte de natură să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei și să creeze părților suspiciuni în sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată și că ar fi dorit impunerea acesteia, cum sunt: cererile formulate de doamna judecător la datele de 5 octombrie 2009 și 14 octombrie 2009 adresate președintelui secției comerciale, prin care se indica alcătuirea completului de judecată din 6 octombrie 2009 și 20 octombrie 2009, cererea vădit inadmisibilă de recuzare a completului învestit cu soluționarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea sa. 7. Petenta-contestatoare a afirmat că Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dispozitiv, nu constată legalitatea procedurii instituite prin art. 36 1 și art. 36 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum și faptul că decizia menționată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces și nici nu este membru al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces. Plenul reține că prin decizia menționată s-a admis recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva Sentinței civile nr. 1393 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care se dispusese anularea art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii și, totodată suspendarea acestor prevederi până la soluționarea irevocabilă a cauzei, fiind modificată această sentință în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei (Uniunea Națională a Judecătorilor din România). În aceste condiții, aserțiunile contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii instituite prin art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii și la inopozabilitatea deciziei sus-menționate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au relevanță, întrucât, atâta timp cât procedura respectivă nu a fost anulată prin hotărâre judecătorească, aceasta produce efecte erga omnes, în baza prezumției de legalitate, de care se bucură toate actele administrative, fie individuale, fie normative (cum este și Regulamentul menționat).

Având în vedere considerentele de la punctul de mai sus, Plenul apreciază ca fiind nefondate criticile contestatoarei referitoare la faptul că hotărârile nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, nu au temei legal. În ceea ce privește capătul de cerere subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care contestatoarea a solicitat suspendarea soluționării contestației până la soluționarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curții de Apel București, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această cerere este nefondată, având în vedere că procedura reglementată de art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii nu este suspendată de drept prin introducerea unei acțiuni la instanța judecătorească, iar din înscrisurile depuse nu rezultă că instanța nou sesizată ar fi dispus suspendarea procedurii de analizare a sesizărilor Comisiilor de disciplină cu privire la eventualele încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor. II. Calea de atac exercitată. 2.1. Împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, considerând-o netemeinică și nelegală, prin cererea înregistrată la data de 20 iulie 2010, a declarat recurs recurenta-contestatoare C.E., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., fiind susținute următoarele critici: 1. Nelegalitatea hotărârilor nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 ale Consiliului Superior al Magistraturii care au instituit procedura de judecată de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizărilor din oficiu cu privire la indicii ale încălcării normelor deontologice; încălcarea prin aceste hotărâri a prevederilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 cât privește exercitarea atribuțiilor Plenului și ale secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor, numai cu respectarea legilor nr. 303/2004 și nr. 304/2004, republicate; 2. Încălcarea dreptului la apărare prin nepronunțarea asupra cererii de probatorii formulată în fața secției și prin neexaminarea apărărilor pe care le-a făcut prin motivele și notele scrise depuse la dosar, aspect ce rezultă din motivarea lacunară a hotărârii secției, conformată prin hotărârea recurată ca și din necitarea sa pentru termenul când s-a soluționat contestația și din necomunicarea Notei direcției resurse umane pe care Plenul a luat-o în discuție, deși solicitase în scris acest lucru; 3. Lipsa de suport normativ în Codul deontologic și greșita încadrare a faptelor imputate, în dispozițiile art. 9 alin. (2) din acest cod; 4. Imparțialitatea subiectivă a instanței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii „indusă din prezumția de imparțialitate a unora din membrii Consiliului Superior al Magistraturii”. 2.2. La data de 2 septembrie 2010 recurenta, a depus precizări pentru argumentarea motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care, ulterior, le-a completat, dezvoltat, exemplificat etc., prin cererile depuse la datele de 30 noiembrie 2010, 19 ianuarie 2011, 16 februarie 2011, precum și prin concluziile scrise depuse la 16 martie 2011. În esență, recurenta susține că Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, prin aceea că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a înlăturat criticile potrivit cărora: 1. Procedura de constatare a încălcării normelor Codului deontologic este nelegală, fiind instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 și Hotărârea nr. 1314/2008 adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fără suport legal și prin exces de putere; 2. În cadrul procedurii administrative desfășurate în fața secției pentru judecători și a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost încălcat dreptul la apărare și au fost încălcate principiile contradictorialității și al egalității armelor; 3. Greșita încadrare a faptelor în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, fapte care nu au constituit decât manifestări ale rolului activ de care un judecător trebuie să dea dovadă în baza art. 129 C. proc. civ. 4. Totodată, a solicitat să se observe și contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii a efectuat verificările respective, în aceeași perioadă în care își depusese candidatura pentru funcția de președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat o hotărâre asupra căreia s-a revenit ulterior, prin care se hotărâse sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu conduita sa în cadrul secției comerciale a Înaltei Curți. 5. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, constatarea nulității Hotărârii nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a nulității Hotărârii nr. 458/2010 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și a sesizării Comisiei de disciplină. 2.3. Prin întâmpinarea depusă, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului și înlăturarea susținerilor formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive: 1. În ceea ce privește lipsa de temei legal și constituțional a Hotărârii nr. 564/2004 și a Hotărârii nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a formulat o acțiune separată aflată pe rolul Curții de Apel București, iar cele două hotărâri au temei legal în dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii; 2. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare, rezultă că au fost respectate dispozițiile art. 56 alin. (3), (4) și (6) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 236/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii; 3. În ceea ce privește greșita încadrare a faptelor imputate recurentei în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, materialul probator administrat în cauză, așa cum se reține în hotărârea recurată și în hotărârea secției pentru judecători, atestă încălcarea dispozițiilor respective de către recurentă; 4. În ceea ce privește critica referitoare la o pretinsă subiectivitate a unora dintre membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la dosar nu a existat niciun suport probator, care să susțină o asemenea afirmație. III. Soluția instanței de recurs. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Din actele și lucrările dosarului rezultă că: La data de 15 iulie 2009, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petiționara S.C. A. S.R.L. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita profesională a recurentei, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, concretizată în încălcarea principiului imparțialității și nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință, cu ocazia instrumentării cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 24129/2/2005 al respectivei instanțe, solicitând sancționarea disciplinară a doamnei judecător sub aspectul abaterii prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată. În cuprinsul memoriului se arăta că, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, în Dosarul nr. 24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au avut loc dezbaterile asupra recursului. După cuvântul părților, unul dintre membrii completului de judecată, recurenta, cu permisiunea președintelui de complet, s-a adresat apărătorului petentei, solicitându-i să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată și soluția pronunțată în prima instanță. În opinia petentei, punerea în discuția părților, după închiderea dezbaterilor, a unor chestiuni ce țineau de lămurirea cadrului procesual al cauzei (aspecte care puteau fi aduse în discuție numai în fața instanței de fond) și nu aspecte de ordine publică și care nu au fost invocate prin motivele de recurs, dovedește adoptarea unei poziții vădit părtinitoare în cauză de către recurentă. Sub un alt aspect, petiționara invocă faptul că judecătorul avea obligația de a se abține de la soluționarea cauzei întrucât anterior, într-o cauză similară, formulase opinie separată cu privire la problema de drept dedusă judecății în Dosarul nr. 24129/2/2005. Petiționara a exprimat totodată suspiciuni cu privire la motivul real al repunerii cauzei pe rol prin Încheierea din 9 iunie 2009. Petiționara a criticat, totodată, formularea de către doamna recurentă a unei cereri de recuzare, în afara cadrului prevăzut de normele de procedură civilă, exprimându-și nemulțumirea cu privire la tergiversarea soluționării cauzei din acest motiv, dar și suspiciunea cu privire la imparțialitatea completului de judecată. Prin Rezoluția din 17 decembrie 2009 Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei față de recurentă, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și k) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. Totodată, în temeiul art. 36 1 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia a dispus sesizarea secției pentru judecători cu privire la încălcarea de către recurentă a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din 22 aprilie 2010 a admis sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători și a constatat că recurenta din cauza de față a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora „judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încadrarea în imparțialitatea lor”. Pentru a adopta această hotărâre, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, în urma verificărilor efectuate în cursul cercetării prealabile și consemnate în Nota inspecției judiciare din 15 decembrie 2009, rezultă că la termenul din data de 9 iunie 2009 recurenta a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, creând părții suspiciunea că judecătorul și-a format părerea cu privire la soluția ce urma a fi pronunțată în cauză. De asemenea, s-a mai reținut că, la același termen de judecată, recurenta din cauza de față a adresat întrebări uneia dintre părți, după închiderea dezbaterilor. După repunerea cauzei pe rol, la data de 30 septembrie 2009, intimata a formulat cerere de recuzare a doi judecători, printre care și recurenta din cauza de față, care a declarat că nu înțelege să se abțină de la judecarea recursului. Completul desemnat prin încheiere dată în camera de consiliu la data de 6 octombrie 2009 a admis cererea de recuzare formulată de petiționară împotriva recurentei din cauza de față. În fața completului desemnat pentru soluționarea cererii de recuzare, recurenta din cauza de față a arătat că precizările pe care le-a solicitat intimatei la termenul din 9 iunie 2009 au avut loc după închiderea dezbaterilor, dar cererea de recuzare nu putea fi formulată decât înainte de începerea dezbaterilor. Instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a respins excepția tardivității ridicată de recurenta din cauza de față, iar după soluționarea excepției menționate, aceasta a invocat excepția inadmisibilității cererii de recuzare, excepție care a fost calificată de instanță ca fiind o apărare de fond. Ulterior, a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluționarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea sa, care a fost respinsă ca inadmisibilă de completul învestit cu soluționarea acestei cereri, având în vedere că dispozițiile art. 27 - 36 C. proc. civ. nu prevăd posibilitatea judecătorului recuzat de a formula cerere de recuzare, precum și faptul că judecătorul împotriva căruia s-a formulat cererea de recuzare nu este parte în proces și, prin urmare, nu justifică nici interesul procesual formulării unei astfel de cereri. Conform verificărilor efectuate de Inspecția judiciară, s-a mai constatat că recurenta din cauza de față, la datele de 5 octombrie 2009 și 14 octombrie 2009, a formulat cereri președintelui secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care indica alcătuirea completului de judecată ce urma să instrumenteze cauza sus-menționată, la termenele din 6 octombrie 2009 și 20 octombrie 2009. Secția pentru judecători a apreciat că faptele sus-menționate și caracterul repetat al acestora, prin care recurenta din cauza de față s-a manifestat a fi preocupată în desemnarea completului de judecată, a solicitat lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-și exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate sau a adresat întrebări uneia dintre părți, după închiderea dezbaterilor, precum și excepțiile ridicate cu ocazia judecării cererii de recuzare și recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părțile din proces, sunt de natură să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei și să creeze părților suspiciuni în sensul ca judecătorul ar fi avut părerea deja formată și că ar fi dorit impunerea acesteia. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, a menținut Hotărârea nr. 458/2010 adoptată de secția pentru judecători, respingând contestația formulată de recurenta din cauza de față, pentru considerentele care au fost prezentate succint la pct. 1.3. Împotriva acestei ultime hotărâri, Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, recurenta a formulat recurs pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 cu raportare la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, criticile prezentate la pct. 2.1. pe care instanța de recurs le apreciază ca fiind neîntemeiate. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 299 C. proc. civ., o hotărâre dată de o instanță de judecată sau aparținând altor organe cu activitate jurisdicțională, poate fi recurată atunci când hotărârea a fost pronunțată sau, respectiv, dată fără temei legal, ori cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora procedura de constatare a încălcării normelor Codului deontologic ar fi nelegală, fiind instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 și, respectiv, prin Hotărârea nr. 1314/2008 care au fost adoptate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere, fără temei legal, instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate. Prin Hotărârea nr. 564/2008 și Hotărârea nr. 1314/2008 a fost modificat și completat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, prin introducerea și, respectiv, completarea, între altele, a unor dispoziții referitoare la procedura de urmat în cazul existenței unor indicii privind încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 328/2005. Astfel, prin Hotărârea nr. 564/2008, între altele, după art. 36 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, au fost introduse art. 36 1 și, respectiv, art. 36 2 , iar prin Hotărârea nr. 1314/2008, între altele, au fost modificate dispozițiile art. 36 1 alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 36 2 alin. (1) și (2). Coroborând dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de recurs reține că Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de autoritate administrativă autonomă a autorităților judecătorești, a avut temei legal să adopte cele două hotărâri în scopul organizării executării dispozițiilor legale respective și aplicării în concret a acestora. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă”. Pe de altă parte, potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii au ca atribuții, între altele, pe aceea de a lua măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor. Prin dispozițiile art. 36 1 și respectiv art. 36 2 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 362/2005, introduse și, respectiv, modificate prin cele două hotărâri în litigiu, autoritatea competentă – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a creat cadrul organizatoric pentru executarea și, respectiv, aplicarea în concret a dispozițiilor legale referitoare la conduita deontologică, profesională și civică, a judecătorilor și procurorilor, concretizată, de altfel, în Codul deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005. Or, aceste hotărâri enumerate mai sus, sunt în vigoare și sunt prezumate a fi legale, fiind adoptate, așa cum s-a argumentat, pentru organizarea executării și aplicarea în concret a dispozițiilor legale care au instituit în sarcina judecătorilor și procurorilor obligația de a-și contura conduita profesională și civică în raport și cu normele instituite în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. În cea ce privește susținerile potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi trebuit să constate că, în procedura administrativă desfășurată în fața Secției pentru judecători ar fi fost încălcat dreptul său la apărare, principiul contradictorialității și al egalității armelor, instanța de recurs reține că și această critică este neîntemeiată. Astfel, din actele și lucrările dosarului înaintat de Consiliul Superior al Magistraturii, instanța de recurs reține, așa cum s-a reținut, de altfel și în considerentele hotărârii recurate, că procedura desfășurată în fața secției pentru judecători, ca instanță disciplinară, au fost respectate cu acribie dispozițiile art. 36 și respectiv art. 36 1 și art. 36 2 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, recurentei fiindu-i comunicate toate înscrisurile solicitate și având posibilitatea să formuleze orice cerere, să propună orice probă, pe care a considerat-o ca fiind utilă cauzei, posibilități pe care recurenta le-a folosit pe deplin. În ceea ce privește susținerile referitoare la subiectivismul unora dintre membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a existenței unei legături între cercetarea sa disciplinară și candidatura depusă la funcția vacantă de președinte la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs constată că acestea sunt simple aserțiuni care, nesusținute din punct de vedere probator, rămân afirmații lipsite de orice consecințe juridice în cauza de față. În ceea ce privește susținerile referitoare la critica formulată în legătură cu încadrarea greșită a faptelor imputate în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, instanța de recurs reține că și acestea sunt lipsite de temei. Așa cum s-a arătat mai sus, prin Rezoluția nr. 402/CDJ/2009 din 17 decembrie 2009 Comisia de disciplină pentru judecători, clasând cauza sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a aprecia dacă, prin faptele respective, au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic. Faptele, în materialitatea lor, nu sunt contestate nici de recurentă care, însă le-a apreciat, din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., ca fiind acțiuni justificate de necesitatea exercitării rolului activ, la care este dator orice judecător. Or, în cauză, așa cum rezultă din materialul probator existent la dosar, rezultă că în cadrul evenimentelor petrecute în legătură cu soluționarea dosarului comercial respectiv, există acțiuni care nu au temei legal. Din interpretarea dispozițiilor generale ale Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor, rezultă că judecătorii sunt datori să-și circumscrie conduita profesională, și nu numai, unor standarde deontologice de o pozitivitate exemplară, care să-i situeze nu numai deasupra oricăror fapte nelegale sau reprobabile, ci chiar și deasupra oricăror bănuieli cu privire la asemenea fapte. În acest sens, trebuie interpretate, sistematic și teleologic, dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, potrivit cărora „judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze încrederea în imparțialitatea lor”. Deci, cu alte cuvinte, nu este necesar ca actele, manifestările sau comportamentul judecătorului sau procurorului să producă alterarea încrederii în imparțialitatea lor, ci este suficient ca acestea să fie de natură, să fie apte să producă o îndoială în privința imparțialității lor la nivelul judecății unei persoane obișnuite, aflată în cadrul social actual. În cauză, demersurile întreprinse de recurentă după ce, în urma incidentului din data de 9 iunie 2009, cauza a fost repusă pe rol, nu mai pot fi justificate nici din punctul de vedere al dispozițiilor legale procedurale și nici din perspectiva normelor deontologice care prescriu o conduită bazată pe respect și bună-credință. Or, atât Comisia de disciplină pentru judecători, cât și Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când s-au raportat la dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, au avut în vedere cererile formulate de recurentă la data de 5 octombrie 2009 și, respectiv, 14 octombrie 2009 adresate președintelui secției comerciale, prin care se referea la alcătuirea completului de judecată care urma să instrumenteze cauza la termenele din 6 octombrie 2009 și respectiv, 20 octombrie 2009, cererea formulată personal pentru recuzarea colegilor săi judecători, precum și apărările formulate în fața instanței învestită cu soluționarea incidentului procedural astfel provocat. Totodată, așa cum s-a reținut și prin actele administrative atacate, toate acțiunile legate de incidentele respective s-au produs în circumstanțele în care părțile din dosarul respectiv au luat cunoștință direct de acestea, iar S.C. „A.” S.R.L. a și sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, manifestându-și astfel, în mod direct și concret, lipsa de încredere în imparțialitatea recurentei din cauza de față, în calitatea sa de judecător la secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel fiind, instanța de recurs reține că atât Comisia de disciplină, cât și Secția pentru judecători, precum și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin operațiunile și actele administrative întocmite, au reținut în mod întemeiat incidența dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, instanța de recurs va respinge recursul de față, Hotărârea nr. 587/2010 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fiind legală și temeinică.