ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1933/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Soluțiile adoptate

de secția pentru judecători și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

1.1. Prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de

contestatoarea C.E., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție,

împotriva Hotărârii nr. 458 din 22 aprilie 2010 a secției pentru judecători a

Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea

hotărârii emise, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr.

458 din 22 aprilie 2010, secția pentru judecători, a admis sesizarea formulată

de Comisia de disciplină pentru judecători nr. 402/CDJ/2009 împotriva

judecătorului C.E., de la Înalta Curte de Casație și Justiție, și a constatat

încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul

deontologic al judecătorilor și procurorilor.

În motivarea

hotărârii s-a reținut, în esență, că în ceea ce privește Dosarul nr.

24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, preocuparea

judecătorului C.E. în desemnarea completului de judecată, solicitarea de către

aceasta de lămuriri intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-și

exprime punctul de vedere cu privire la lămuririle solicitate, adresarea de

întrebări uneia dintre părți, după închiderea dezbaterilor, precum și invocarea

de excepții cu ocazia judecării cererii de recuzare și recuzarea completului

învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de una dintre părțile din

proces, au fost de natură să altereze aparența de imparțialitate în

instrumentarea cauzei și să creeze părților suspiciuni în sensul că judecătorul

ar fi avut părerea deja formată și că ar fi dorit impunerea acesteia.

1.2. Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație judecătorul C.E., motivată, în esență,

după cum urmează:

contestată este lovită de nulitate, încălcând prevederile art. 36 alin. (1) din

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al

Magistraturii, cu privire la secția competentă să soluționeze sesizarea din

oficiu a Comisiei de disciplină.

contestată s-a încălcat principiul legalității, având în vedere că procedura

instituită de art. 36 și art. 36

1

din Regulamentul modificat nu are

suport în niciuna din legile justiției, venind în contradicție cu Hotărârea nr.

292 din 22 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin

care s-a adoptat Metodologia de realizare a controalelor de către Inspecția

Judiciară.

contestată a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare consacrat de art. 36

alin. (6) din Regulament, având în vedere că prin întâmpinarea depusă la secția

pentru judecători, a solicitat încuviințarea probei testimoniale și cu

înscrisuri, iar din hotărâre nu rezultă că secția s-ar fi pronunțat cu privire

la probele solicitate și nici că ar fi avut în vedere apărările formulate cu

privire la situația de fapt cu care a fost sesizată și pe care voia să le

consolideze cu probele solicitate.

contestată depășește obiectul sesizării Comisiei de disciplină, deoarece,

contrar celor reținute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum și

celor reținute în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menționată

se face referire la faptul că doamna judecător a adresat întrebări părții după

închiderea dezbaterilor și nu anterior închiderii lor.

Comisiei de disciplină și în hotărârea contestată s-a reținut în mod greșit

caracterul repetat al faptelor de natură să altereze aparența de imparțialitate

în instrumentarea cauzei, precum și faptul că nu a încălcat dispozițiile art. 9

alin. (2) din Codul deontologic.

Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în Notele scrise înregistrate la

Consiliul Superior al Magistraturii la data de 29 iunie 2010, a învederat că

dispozitivul acestei decizii nu constată legalitatea procedurii instituite prin

art. 36

1

și art. 36

2

din Regulamentul de organizare și

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, precum și

faptul că decizia menționată nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în

proces și nici nu este membru al Uniunii Naționale a Judecătorilor din România,

reclamanta din proces.

De asemenea, mai

susține că prin decizia respectivă, fiind respinsă acțiunea promovată de

reclamantă, opozabilitatea acesteia este limitată la părțile din proces, art.

34 din Legea nr. 554/2004 care instituie opozabilitatea erga omnes și obligația

publicării în M. Of. vizând numai hotărârile judecătorești definitive și

irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu

caracter normativ.

că hotărârile nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 prin care este reglementată

procedura privind încălcarea normelor din Codul deontologic al judecătorilor și

procurorilor, nu au temei legal, solicită Plenului abrogarea acestor hotărâri.

În subsidiar, în

temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., doamna judecător solicită

suspendarea soluționării contestației până la soluționarea Dosarului nr.

2906/2/2010 al Curții de Apel București, care are ca obiect anularea

hotărârilor nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii.

1.3. Referitor la

criticile formulate în contestația sus-menționată, Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii retine următoarele:

contestată nu este lovită de nulitate, având în vedere că nu s-au încălcat

prevederile art. 36

1

alin. (1) din Regulamentul de organizare și

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la secția

competentă să soluționeze sesizarea din oficiu a Comisiei de disciplină.

Astfel, Plenul

apreciază că, deși dintr-o eroare materială strecurată în hotărâre se

menționează că pronunțarea ar fi fost dată de secția pentru procurori,

hotărârea a fost pronunțată de secția pentru judecători, astfel cum rezultă din

preambulul hotărârii, care este semnată de președintele secției pentru

judecători, precum și din ordinea de zi soluționată, publicată pe site-ul

Consiliului Superior al Magistraturii.

contestată nu s-a încălcat principiul legalității, având în vedere că procedura

instituită de art. 36 și art. 36

1

din Regulamentul de organizare și

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, modificat, a fost adoptată

cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind

Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

că petenta-contestatoare nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare

întrucât i-au fost comunicate toate înscrisurile solicitate, după cum reiese

din Adresa aflată la dosar. Totodată, Plenul reține că petenta-contestatoare a

avut posibilitatea să formuleze probele pe care le-a considerat necesare, în

conformitate cu prevederile art. 36

1

din Regulamentul de organizare

și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările și

completările ulterioare, fapt ce rezultă, de altfel, și din înscrisurile depuse

la dosar.

Plenul mai reține că

aprecierea asupra pertinenței și concludenței probelor propuse este atributul

exclusiv al secției competente. De asemenea, Plenul reține că procedura

instituită de dispozițiile art. 36

1

și art. 36

2

din

Regulament, au caracter administrativ, și nu caracter judiciar, scopul acestei

proceduri fiind tocmai acela de a da posibilitatea judecătorului să se poată

apăra în condiții de egalitate a armelor, secția nefiind obligată să se

pronunțe, în mod expres, cu privire la probele propuse.

contestată nu depășește obiectul sesizării Comisiei de disciplină, având în

vedere că secția pentru judecători a fost învestită în vederea stabilirii dacă

a existat o încălcare a normelor de conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

5.

Petenta-contestatoare susține că secția pentru judecători, contrar celor

reținute de inspectori în Nota din 15 decembrie 2009, precum și celor reținute

în încheierea de admitere a recuzării, în hotărârea menționată a făcut referire

la faptul că, în calitate de judecător, a adresat întrebări părții după

închiderea dezbaterilor și nu anterior închiderii lor.

Din analiza

încheierii de ședință din data de 6 iunie 2009, aflată la dosar, rezultă că

intervenția sa, prin care a solicitat lămuriri uneia dintre părți a avut loc

după luarea cuvântului reprezentantei recurentei și al reprezentantei

intimatei, iar din procesul-verbal întocmit de judecătorul R.V., din cadrul aceluiași

complet, rezultă că reprezentantul intimatei a fost interpelat de petentă după

acordarea cuvântului părților pe fondul recursului.

Plenul a apreciat că

secția pentru judecători a constatat în mod corect că intervenția

sus-menționată a avut loc după încheierea dezbaterilor, având în vedere că cele

relatate mai sus se coroborează cu constatările din Încheierea de ședință din 6

octombrie 2009, invocată de petenta-contestatoare, prin care a fost admisă

cererea de recuzare a sa, în care se menționează că „doamna judecător C.E.,

după încheierea dezbaterilor a adresat o întrebare apărătorului petentei”.

critica potrivit căreia în sesizarea Comisiei de disciplină și în hotărârea

contestată s-a reținut în mod greșit caracterul repetat al faptelor de natură

să altereze aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei, Plenul reține

că, pe lângă interpelarea unei părți, anterior relatată, secția pentru

judecători, a reținut și alte fapte de natură să altereze aparența de

imparțialitate în instrumentarea cauzei și să creeze părților suspiciuni în

sensul că judecătorul ar fi avut părerea deja formată și că ar fi dorit

impunerea acesteia, cum sunt: cererile formulate de doamna judecător la datele

de 5 octombrie 2009 și 14 octombrie 2009 adresate președintelui secției

comerciale, prin care se indica alcătuirea completului de judecată din 6

octombrie 2009 și 20 octombrie 2009, cererea vădit inadmisibilă de recuzare a

completului învestit cu soluționarea cererii prin care s-a solicitat recuzarea

sa.

a afirmat că Decizia nr. 1546 din 18 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dispozitiv, nu

constată legalitatea procedurii instituite prin art. 36

1

și art. 36

2

din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al

Magistraturii, modificat, precum și faptul că decizia menționată nu îi este

opozabilă, întrucât nu a fost parte în proces și nici nu este membru al Uniunii

Naționale a Judecătorilor din România, reclamanta din proces.

Plenul reține că prin

decizia menționată s-a admis recursul declarat de Consiliul Superior al

Magistraturii împotriva Sentinței civile nr. 1393 din 1 aprilie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

care se dispusese anularea art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea

Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al

Magistraturii și, totodată suspendarea acestor prevederi până la soluționarea

irevocabilă a cauzei, fiind modificată această sentință în sensul respingerii

ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei (Uniunea Națională a Judecătorilor din

România).

În aceste condiții,

aserțiunile contestatoarei referitoare la legalitatea procedurii instituite

prin art. I pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii și la inopozabilitatea

deciziei sus-menționate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au

relevanță, întrucât, atâta timp cât procedura respectivă nu a fost anulată prin

hotărâre judecătorească, aceasta produce efecte erga omnes, în baza prezumției

de legalitate, de care se bucură toate actele administrative, fie individuale,

fie normative (cum este și Regulamentul menționat).

considerentele de la punctul de mai sus, Plenul apreciază ca fiind nefondate

criticile contestatoarei referitoare la faptul că hotărârile nr. 564/2008 și

nr. 1314/2008 prin care este reglementată procedura privind încălcarea normelor

din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, nu au temei legal.

În ceea ce privește

capătul de cerere subsidiar, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., prin care contestatoarea a solicitat suspendarea soluționării

contestației până la soluționarea Dosarului nr. 2906/2/2010 al Curții de Apel

București, care are ca obiect anularea hotărârilor nr. 564/2008 și nr.

1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că această cerere este

nefondată, având în vedere că procedura reglementată de art. I pct. 11 al

Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie

2008 pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a

Consiliului Superior al Magistraturii nu este suspendată de drept prin

introducerea unei acțiuni la instanța judecătorească, iar din înscrisurile

depuse nu rezultă că instanța nou sesizată ar fi dispus suspendarea procedurii

de analizare a sesizărilor Comisiilor de disciplină cu privire la eventualele

încălcări ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor.

II. Calea de atac exercitată.

2.1. Împotriva

Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, considerând-o netemeinică și nelegală, prin cererea înregistrată

la data de 20 iulie 2010, a declarat recurs recurenta-contestatoare C.E.,

judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a invocat motivul

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile art.

304

1

C. proc. civ., fiind susținute următoarele critici:

hotărârilor nr. 564/2008 și nr. 1314/2008 ale Consiliului Superior al

Magistraturii care au instituit procedura de judecată de către secția

corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizărilor din

oficiu cu privire la indicii ale încălcării normelor deontologice; încălcarea

prin aceste hotărâri a prevederilor art. 30 alin. (4) din Legea nr. 317/2004

cât privește exercitarea atribuțiilor Plenului și ale secțiilor Consiliului

Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor, numai cu

respectarea legilor nr. 303/2004 și nr. 304/2004, republicate;

dreptului la apărare prin nepronunțarea asupra cererii de probatorii formulată

în fața secției și prin neexaminarea apărărilor pe care le-a făcut prin

motivele și notele scrise depuse la dosar, aspect ce rezultă din motivarea

lacunară a hotărârii secției, conformată prin hotărârea recurată ca și din

necitarea sa pentru termenul când s-a soluționat contestația și din

necomunicarea Notei direcției resurse umane pe care Plenul a luat-o în

discuție, deși solicitase în scris acest lucru;

normativ în Codul deontologic și greșita încadrare a faptelor imputate, în

dispozițiile art. 9 alin. (2) din acest cod;

subiectivă a instanței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii „indusă din

prezumția de imparțialitate a unora din membrii Consiliului Superior al

Magistraturii”.

2.2. La data de 2

septembrie 2010 recurenta, a depus precizări pentru argumentarea motivului de

recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe care, ulterior, le-a

completat, dezvoltat, exemplificat etc., prin cererile depuse la datele de 30

noiembrie 2010, 19 ianuarie 2011, 16 februarie 2011, precum și prin concluziile

scrise depuse la 16 martie 2011.

În esență, recurenta

susține că Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, prin aceea că

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a înlăturat criticile potrivit cărora:

constatare a încălcării normelor Codului deontologic este nelegală, fiind

instituită prin Hotărârea nr. 564/2008 și Hotărârea nr. 1314/2008 adoptate de

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii fără suport legal și prin exces de

putere;

procedurii administrative desfășurate în fața secției pentru judecători și a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii i-a fost încălcat dreptul la

apărare și au fost încălcate principiile contradictorialității și al egalității

armelor;

a faptelor în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic, fapte care

nu au constituit decât manifestări ale rolului activ de care un judecător

trebuie să dea dovadă în baza art. 129 C. proc. civ.

solicitat să se observe și contextul în care Consiliul Superior al

Magistraturii a efectuat verificările respective, în aceeași perioadă în care

își depusese candidatura pentru funcția de președinte a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, iar Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și

Justiție a adoptat o hotărâre asupra căreia s-a revenit ulterior, prin care se

hotărâse sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu

conduita sa în cadrul secției comerciale a Înaltei Curți.

a solicitat admiterea recursului, constatarea nulității Hotărârii nr. 587/2010

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a nulității Hotărârii nr.

458/2010 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii,

precum și a sesizării Comisiei de disciplină.

2.3. Prin

întâmpinarea depusă, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea recursului și înlăturarea susținerilor formulate de recurentă în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:

privește lipsa de temei legal și constituțional a Hotărârii nr. 564/2004 și a

Hotărârii nr. 1314/2008 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

recurenta a formulat o acțiune separată aflată pe rolul Curții de Apel

București, iar cele două hotărâri au temei legal în dispozițiile art. 40 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare, rezultă că au fost

respectate dispozițiile art. 56 alin. (3), (4) și (6) din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea nr. 236/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii;

privește greșita încadrare a faptelor imputate recurentei în dispozițiile art.

9 alin. (2) din Codul deontologic, materialul probator administrat în cauză,

așa cum se reține în hotărârea recurată și în hotărârea secției pentru

judecători, atestă încălcarea dispozițiilor respective de către recurentă;

privește critica referitoare la o pretinsă subiectivitate a unora dintre

membrii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la dosar nu a existat

niciun suport probator, care să susțină o asemenea afirmație.

III. Soluția

instanței de recurs.

Recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că:

La data de 15 iulie

2009, prin memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii, petiționara

S.C. A. S.R.L. a solicitat efectuarea de verificări cu privire la conduita

profesională a recurentei, judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, concretizată în încălcarea principiului imparțialității și

nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credință, cu ocazia instrumentării

cauzei ce a format obiectul Dosarului nr. 24129/2/2005 al respectivei instanțe,

solicitând sancționarea disciplinară a doamnei judecător sub aspectul abaterii

prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată și modificată.

În cuprinsul memoriului

se arăta că, la termenul de judecată din 9 iunie 2009, în Dosarul nr.

24129/2/2005 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție au avut loc

dezbaterile asupra recursului. După cuvântul părților, unul dintre membrii

completului de judecată, recurenta, cu permisiunea președintelui de complet,

s-a adresat apărătorului petentei, solicitându-i să precizeze obiectul cererii

de chemare în judecată și soluția pronunțată în prima instanță.

În opinia petentei,

punerea în discuția părților, după închiderea dezbaterilor, a unor chestiuni ce

țineau de lămurirea cadrului procesual al cauzei (aspecte care puteau fi aduse

în discuție numai în fața instanței de fond) și nu aspecte de ordine publică și

care nu au fost invocate prin motivele de recurs, dovedește adoptarea unei

poziții vădit părtinitoare în cauză de către recurentă.

Sub un alt aspect,

petiționara invocă faptul că judecătorul avea obligația de a se abține de la

soluționarea cauzei întrucât anterior, într-o cauză similară, formulase opinie

separată cu privire la problema de drept dedusă judecății în Dosarul nr.

24129/2/2005.

Petiționara a

exprimat totodată suspiciuni cu privire la motivul real al repunerii cauzei pe

rol prin Încheierea din 9 iunie 2009.

Petiționara a

criticat, totodată, formularea de către doamna recurentă a unei cereri de

recuzare, în afara cadrului prevăzut de normele de procedură civilă,

exprimându-și nemulțumirea cu privire la tergiversarea soluționării cauzei din

acest motiv, dar și suspiciunea cu privire la imparțialitatea completului de

judecată.

Prin Rezoluția din 17

decembrie 2009 Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei față de

recurentă, sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și

k) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.

Totodată, în temeiul

art. 36

1

alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a

Consiliului Superior al Magistraturii, Comisia a dispus sesizarea secției

pentru judecători cu privire la încălcarea de către recurentă a normelor de

conduită prevăzute de art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor

și procurorilor.

Secția pentru

judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 458 din

22 aprilie 2010 a admis sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători și a

constatat că recurenta din cauza de față a încălcat dispozițiile art. 9 alin.

(2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora

„judecătorii și procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act

sau manifestare de natură să altereze încadrarea în imparțialitatea lor”.

Pentru a adopta

această hotărâre, secția pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii a reținut că, în urma verificărilor efectuate în cursul

cercetării prealabile și consemnate în Nota inspecției judiciare din 15

decembrie 2009, rezultă că la termenul din data de 9 iunie 2009 recurenta a

solicitat lămuriri intimatei-reclamante, creând părții suspiciunea că

judecătorul și-a format părerea cu privire la soluția ce urma a fi pronunțată

în cauză. De asemenea, s-a mai reținut că, la același termen de judecată,

recurenta din cauza de față a adresat întrebări uneia dintre părți, după

închiderea dezbaterilor.

După repunerea cauzei

pe rol, la data de 30 septembrie 2009, intimata a formulat cerere de recuzare a

doi judecători, printre care și recurenta din cauza de față, care a declarat că

nu înțelege să se abțină de la judecarea recursului.

Completul desemnat

prin încheiere dată în camera de consiliu la data de 6 octombrie 2009 a admis

cererea de recuzare formulată de petiționară împotriva recurentei din cauza de

față.

În fața completului

desemnat pentru soluționarea cererii de recuzare, recurenta din cauza de față a

arătat că precizările pe care le-a solicitat intimatei la termenul din 9 iunie

2009 au avut loc după închiderea dezbaterilor, dar cererea de recuzare nu putea

fi formulată decât înainte de începerea dezbaterilor.

Instanța învestită cu

soluționarea cererii de recuzare a respins excepția tardivității ridicată de

recurenta din cauza de față, iar după soluționarea excepției menționate,

aceasta a invocat excepția inadmisibilității cererii de recuzare, excepție care

a fost calificată de instanță ca fiind o apărare de fond.

Ulterior, a formulat

cerere de recuzare a completului învestit cu soluționarea cererii prin care s-a

solicitat recuzarea sa, care a fost respinsă ca inadmisibilă de completul

învestit cu soluționarea acestei cereri, având în vedere că dispozițiile art.

27 - 36 C. proc. civ. nu prevăd posibilitatea judecătorului recuzat de a

formula cerere de recuzare, precum și faptul că judecătorul împotriva căruia

s-a formulat cererea de recuzare nu este parte în proces și, prin urmare, nu

justifică nici interesul procesual formulării unei astfel de cereri.

Conform verificărilor

efectuate de Inspecția judiciară, s-a mai constatat că recurenta din cauza de

față, la datele de 5 octombrie 2009 și 14 octombrie 2009, a formulat cereri

președintelui secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care indica alcătuirea completului de judecată ce urma să instrumenteze cauza

sus-menționată, la termenele din 6 octombrie 2009 și 20 octombrie 2009.

Secția pentru

judecători a apreciat că faptele sus-menționate și caracterul repetat al

acestora, prin care recurenta din cauza de față s-a manifestat a fi preocupată

în desemnarea completului de judecată, a solicitat lămuriri

intimatei-reclamante, fără ca recurenta-pârâtă să-și exprime punctul de vedere

cu privire la lămuririle solicitate sau a adresat întrebări uneia dintre părți,

după închiderea dezbaterilor, precum și excepțiile ridicate cu ocazia judecării

cererii de recuzare și recuzarea completului învestit cu judecarea cererii de

recuzare formulată de una dintre părțile din proces, sunt de natură să altereze

aparența de imparțialitate în instrumentarea cauzei și să creeze părților

suspiciuni în sensul ca judecătorul ar fi avut părerea deja formată și că ar fi

dorit impunerea acesteia.

Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 587 din 1 iulie 2010, a menținut

Hotărârea nr. 458/2010 adoptată de secția pentru judecători, respingând

contestația formulată de recurenta din cauza de față, pentru considerentele

care au fost prezentate succint la pct. 1.3.

Împotriva acestei

ultime hotărâri, Hotărârea nr. 587/2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii,

recurenta a formulat recurs pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 cu

raportare la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., susținând, în

esență, criticile prezentate la pct. 2.1. pe care instanța de recurs le

apreciază ca fiind neîntemeiate.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 299 C. proc. civ., o

hotărâre dată de o instanță de judecată sau aparținând altor organe cu

activitate jurisdicțională, poate fi recurată atunci când hotărârea a fost

pronunțată sau, respectiv, dată fără temei legal, ori cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește

susținerile potrivit cărora procedura de constatare a încălcării normelor

Codului deontologic ar fi nelegală, fiind instituită prin Hotărârea nr. 564/2008

și, respectiv, prin Hotărârea nr. 1314/2008 care au fost adoptate de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere, fără temei legal,

instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate.

Prin Hotărârea nr.

564/2008 și Hotărârea nr. 1314/2008 a fost modificat și completat Regulamentul

de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat

prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, prin

introducerea și, respectiv, completarea, între altele, a unor dispoziții

referitoare la procedura de urmat în cazul existenței unor indicii privind

încălcarea normelor de conduită reglementate de Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 328/2005.

Astfel, prin

Hotărârea nr. 564/2008, între altele, după art. 36 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, au fost

introduse art. 36

1

și, respectiv, art. 36

2

, iar prin

Hotărârea nr. 1314/2008, între altele, au fost modificate dispozițiile art. 36

1

alin. (1) și (2) și, respectiv, art. 36

2

alin. (1) și (2).

Coroborând

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, cu dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de recurs reține că Consiliul Superior al

Magistraturii, în calitate de autoritate administrativă autonomă a

autorităților judecătorești, a avut temei legal să adopte cele două hotărâri în

scopul organizării executării dispozițiilor legale respective și aplicării în

concret a acestora.

Astfel, potrivit art.

4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin

întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și

libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure

un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile

judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională

continuă”.

Pe de altă parte,

potrivit art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, secțiile Consiliului Superior al

Magistraturii au ca atribuții, între altele, pe aceea de a lua măsuri pentru

soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau de la alte persoane

privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor.

Prin dispozițiile

art. 36

1

și respectiv art. 36

2

din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 362/2005, introduse

și, respectiv, modificate prin cele două hotărâri în litigiu, autoritatea

competentă – Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a creat cadrul

organizatoric pentru executarea și, respectiv, aplicarea în concret a

dispozițiilor legale referitoare la conduita deontologică, profesională și

civică, a judecătorilor și procurorilor, concretizată, de altfel, în Codul

deontologic aprobat prin Hotărârea nr. 328/2005.

Or, aceste hotărâri

enumerate mai sus, sunt în vigoare și sunt prezumate a fi legale, fiind

adoptate, așa cum s-a argumentat, pentru organizarea executării și aplicarea în

concret a dispozițiilor legale care au instituit în sarcina judecătorilor și

procurorilor obligația de a-și contura conduita profesională și civică în

raport și cu normele instituite în Codul deontologic al judecătorilor și

procurorilor.

În cea ce privește

susținerile potrivit cărora Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi

trebuit să constate că, în procedura administrativă desfășurată în fața Secției

pentru judecători ar fi fost încălcat dreptul său la apărare, principiul

contradictorialității și al egalității armelor, instanța de recurs reține că și

această critică este neîntemeiată.

Astfel, din actele și

lucrările dosarului înaintat de Consiliul Superior al Magistraturii, instanța

de recurs reține, așa cum s-a reținut, de altfel și în considerentele hotărârii

recurate, că procedura desfășurată în fața secției pentru judecători, ca

instanță disciplinară, au fost respectate cu acribie dispozițiile art. 36 și

respectiv art. 36

1

și art. 36

2

din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare,

recurentei fiindu-i comunicate toate înscrisurile solicitate și având

posibilitatea să formuleze orice cerere, să propună orice probă, pe care a

considerat-o ca fiind utilă cauzei, posibilități pe care recurenta le-a folosit

pe deplin.

În ceea ce privește

susținerile referitoare la subiectivismul unora dintre membrii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii și a existenței unei legături între

cercetarea sa disciplinară și candidatura depusă la funcția vacantă de

președinte la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs constată

că acestea sunt simple aserțiuni care, nesusținute din punct de vedere

probator, rămân afirmații lipsite de orice consecințe juridice în cauza de

față.

În ceea ce privește

susținerile referitoare la critica formulată în legătură cu încadrarea greșită

a faptelor imputate în dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic,

instanța de recurs reține că și acestea sunt lipsite de temei.

Așa cum s-a arătat

mai sus, prin Rezoluția nr. 402/CDJ/2009 din 17 decembrie 2009 Comisia de

disciplină pentru judecători, clasând cauza sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute

la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, a sesizat Secția pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii pentru a aprecia dacă, prin faptele respective, au

fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2) din Codul deontologic.

Faptele, în

materialitatea lor, nu sunt contestate nici de recurentă care, însă le-a

apreciat, din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., ca fiind

acțiuni justificate de necesitatea exercitării rolului activ, la care este

dator orice judecător.

Or, în cauză, așa cum

rezultă din materialul probator existent la dosar, rezultă că în cadrul

evenimentelor petrecute în legătură cu soluționarea dosarului comercial

respectiv, există acțiuni care nu au temei legal.

Din interpretarea

dispozițiilor generale ale Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și

procurorilor și ale Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor,

rezultă că judecătorii sunt datori să-și circumscrie conduita profesională, și

nu numai, unor standarde deontologice de o pozitivitate exemplară, care să-i

situeze nu numai deasupra oricăror fapte nelegale sau reprobabile, ci chiar și

deasupra oricăror bănuieli cu privire la asemenea fapte.

În acest sens,

trebuie interpretate, sistematic și teleologic, dispozițiile art. 9 alin. (2)

din Codul deontologic, potrivit cărora „judecătorii și procurorii trebuie să se

abțină de la orice comportament, act sau manifestare de natură să altereze

încrederea în imparțialitatea lor”.

Deci, cu alte

cuvinte, nu este necesar ca actele, manifestările sau comportamentul

judecătorului sau procurorului să producă alterarea încrederii în

imparțialitatea lor, ci este suficient ca acestea să fie de natură, să fie apte

să producă o îndoială în privința imparțialității lor la nivelul judecății unei

persoane obișnuite, aflată în cadrul social actual.

În cauză, demersurile

întreprinse de recurentă după ce, în urma incidentului din data de 9 iunie

2009, cauza a fost repusă pe rol, nu mai pot fi justificate nici din punctul de

vedere al dispozițiilor legale procedurale și nici din perspectiva normelor

deontologice care prescriu o conduită bazată pe respect și bună-credință.

Or, atât Comisia de

disciplină pentru judecători, cât și Secția pentru judecători a Consiliului

Superior al Magistraturii, atunci când s-au raportat la dispozițiile art. 9

alin. (2) din Codul deontologic, au avut în vedere cererile formulate de

recurentă la data de 5 octombrie 2009 și, respectiv, 14 octombrie 2009 adresate

președintelui secției comerciale, prin care se referea la alcătuirea

completului de judecată care urma să instrumenteze cauza la termenele din 6

octombrie 2009 și respectiv, 20 octombrie 2009, cererea formulată personal

pentru recuzarea colegilor săi judecători, precum și apărările formulate în

fața instanței învestită cu soluționarea incidentului procedural astfel

provocat.

Totodată, așa cum s-a

reținut și prin actele administrative atacate, toate acțiunile legate de

incidentele respective s-au produs în circumstanțele în care părțile din

dosarul respectiv au luat cunoștință direct de acestea, iar S.C. „A.” S.R.L. a

și sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, manifestându-și astfel, în mod

direct și concret, lipsa de încredere în imparțialitatea recurentei din cauza

de față, în calitatea sa de judecător la secția comercială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Astfel fiind,

instanța de recurs reține că atât Comisia de disciplină, cât și Secția pentru

judecători, precum și Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin operațiunile

și actele administrative întocmite, au reținut în mod întemeiat incidența

dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor și

procurorilor.

În concluzie, având

în vedere considerentele de mai sus, instanța de recurs va respinge recursul de

față, Hotărârea nr. 587/2010 adoptată de Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.E. împotriva Hotărârii nr. 587 din 1 iulie 2010 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.