ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2012

Prin Rezoluția din 6 decembrie 2010, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr. 244/CDJ, sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiției, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a dispune astfel, Comisia de disciplină a constatat că incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru judecători și procurori nu vizează persoanele care nu îndeplinesc atribuții cuprinse în sfera de competență referitoare la înfăptuirea actului de justiție și care nu exercită în mod nemijlocit atribuțiile specifice funcției de judecător sau procuror.

Împotriva Rezoluției din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători în dosarul nr. 244/CDJ, au formulat contestație Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, solicitând infirmarea rezoluției de clasare și cercetarea disciplinară a doamnei judecător L.B. pentru încălcarea interdicției prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 raportată la calitatea de judecător, care atrage răspunderea disciplinară, potrivit art. 98 alin. (1) teza a II-a, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din același act normativ. Prin contestație, s-a susținut că, în mod greșit, Comisia de disciplină pentru judecători a reținut că fapta imputată doamnei judecător vizează modul de exercitare a atribuțiilor specifice funcției de secretar de stat pe care aceasta o îndeplinește în prezent, având în vedere faptul că, prin păstrarea calității de judecător, doamna judecător se află, în privința răspunderii disciplinare, sub incidența prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceleași argumente, s-a susținut că, în mod greșit, Comisia de disciplină a apreciat că nu este aplicabilă, în cazul de față, procedura constatării încălcării normelor prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a calificat contestația formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, ca reprezentând plângere prealabilă, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată și completată, care prevăd că rezoluția de clasare poate fi atacată potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ de persoana indicată la art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis plângerea prealabilă formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, a revocat Rezoluția de clasare din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru judecători în dosarul nr. 244/CDJ și a transmis lucrarea la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor. În motivarea hotărârii adoptate, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, că regimul incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege pentru funcția de judecător și procuror este pe deplin aplicabil și în cazul judecătorilor și procurorilor detașați, chiar dacă aceștia nu exercită în perioada detașării atribuțiile specifice funcției de judecător sau procuror, astfel că răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor detașați poate fi angajată în condițiile prevăzute de art. 98 - 101 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a formulat contestație doamna judecător L.B., secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, solicitând anularea hotărârii și menținerea Rezoluției de clasare dispusă de Comisia de disciplină pentru judecători. În motivarea contestației, doamna judecător a susținut că secția pentru judecători nu are competența de a revoca rezoluția Comisiei de disciplină pentru judecători, având în vedere caracterul jurisdicțional al acestui act și că o rezoluție de clasare poate fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei exclusiv pe calea recursului contencios, dat în competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în mod exclusiv, ca urmare a modificării și completării Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin O.U.G. nr. 59/2009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, legiuitorul optând pentru eliminarea recursului ierarhic. Totodată, se susține că, prin hotărârea respectivă, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a intrat în sfera abuzului prin tendința de a-și subordona comisiile de disciplină, care sunt organe ale Consiliului Superior al Magistraturii cu independență funcțională, astfel cum reiese din economia dispozițiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 797 din 14 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiției, împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru a adopta această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, următoarele: Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are competența de a soluționa plângerile prealabile formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Comisia de disciplină pentru judecători, întrucât rezoluția de clasare a comisiei de disciplină este calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ și nu un act de jurisdicție, chiar dacă în materie disciplinară secția pentru judecători funcționează ca instanță de judecată. Tocmai pentru acest motiv legiuitorul a prevăzut în mod expres că atacarea rezoluției trebuie să parcurgă etapele contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale art. 7 alin. (1), care prevede că, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, plângerea prealabilă se adresează autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, este organul ierarhic superior, în ceea ce privește soluțiile comisiilor de disciplină. Soluția pronunțată prin hotărârea contestată este temeinică și nu poate fi primită susținerea că rezoluția de clasare a comisiei de disciplină pentru judecători nu este susceptibilă de revocare, întrucât, în caz contrar, dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care permit atacarea rezoluției de clasare, rămân fără finalitate. Scopul dispozițiilor respective este tocmai acela de a asigura de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția pentru judecători, în calitate de organ administrativ ierarhic superior, un control al legalității și temeiniciei rezoluției de clasare dispuse de Comisia de disciplină. Prin hotărârea atacată, secția pentru judecători nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci a analizat dispozițiile legale care reglementează interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor, inclusiv în situația detașării acestora la alte instituții, în raport cu aceste dispoziții apreciind că se impune completarea cercetărilor, motiv pentru care a dispus revocarea Rezoluției Comisiei de disciplină pentru judecători din dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010.

Împotriva Hotărârii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, doamna judecător L.B. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Printr-o primă critică din recurs, recurenta susține că, prin hotărârea atacată, în mod greșit s-a reținut că rezoluția de clasare emisă de Comisia de disciplină este un act administrativ, întrucât rezoluția respectivă este un act administrativ cu caracter jurisdicțional, care poate fi cenzurat sub aspectul temeiniciei și legalității numai pe calea recursului contencios dat în competența instanțelor de contencios administrativ, așa cum rezultă din împrejurarea că O.U.G. nr. 59/2009 a abrogat art. 46 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementa recursul ierarhic exercitat pe calea contestației împotriva rezoluției. Printr-o a doua critică din recurs, se susține că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu are atribuția de a revoca rezoluția de clasare emisă de Comisia de disciplină, deoarece este exclus recursul grațios în privința unui asemenea act, atâta timp cât o asemenea atribuție nu este prevăzută de Legea nr. 317/2004, iar secția pentru judecători nu este un organ ierarhic superior al Comisiei de disciplină. Totodată, susține recurenta, că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate să fie atât organ ierarhic superior Comisiei de disciplină atunci când soluționează procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, cât și instanță de judecată disciplinară atunci când soluționează sesizarea aceleiași Comisii. Mai susține recurenta că, prin soluția pronunțată și motivarea acesteia, secția pentru judecători s-a pronunțat asupra fondului cauzei, determinând incompatibilitatea membrilor săi în ipoteza în care Comisia de disciplină în urma completării cercetărilor ar învesti aceeași secție cu soluționarea acțiunii disciplinare. Subsumat aceleiași critici, recurenta susține că, ulterior sesizării, numai Comisia de disciplină poate dispune completarea verificărilor, dar numai înainte de pronunțarea rezoluției de clasare. Printr-o a treia critică din recurs, recurenta susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât, deși contestația formulată de Asociația Magistraților din România împotriva rezoluției de clasare a fost înregistrată la data de 05 ianuarie 2011, nu a fost citată pentru termenul din 18 octombrie 2011 când a fost pronunțată Hotărârea nr. 786/2011 și s-a aflat în imposibilitate de a lua cunoștință de faptul că a fost pusă în discuție natura juridică de plângere prealabilă a contestației formulate. Subsumat aceleiași critici, recurenta susține că au fost încălcate dispozițiile art. 7 alin. (1) cu referire la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în ședința din 27 ianuarie 2011, secția pentru judecători a hotărât amânarea discutării notei Comisiei de disciplină privind contestația formulată de Asociația Magistraților din România la data de 18 octombrie 2011. Printr-o a patra critică din recurs, recurenta susține că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat asupra aspectelor referitoare la memoriile Ministerului Justiției cuprinse în contestația formulată. Printr-o a cincea critică din recurs, recurenta susține că modul de exercitare a prerogativelor ce revin Consiliului Superior al Magistraturii are scopul de a compromite un magistrat și un demnitar al statului, iar hotărârea contestată are ca efect încălcarea dreptului de petiționare consacrat de Constituție și de O.G. nr. 27/2002 și a fost adoptată cu exces de putere. Subsumat acestei critici, recurenta solicită obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata de daune morale reprezentând echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și excepția lipsei de interes. În susținerea excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât hotărârea contestată nu privește cariera și drepturile judecătorilor în sensul atribuțiilor ce revin Plenului Consiliului Superior al Magistraturii potrivit art. 35 - 36 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci un act administrativ emis în conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din aceeași lege. În susținerea excepției lipsei de interes, intimatul susține că, în executarea Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011, prin Rezoluția din 3 noiembrie 2011, Comisia de disciplină pentru judecători a dispus completarea de către Inspecția Judiciară a verificărilor prealabile în dosarul nr. 244/CDJ/2010, iar, prin Rezoluția din 17 noiembrie 2011, Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiției, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Față de această împrejurare, susține intimatul că nu mai subzistă interesul recurentei constând în anularea soluției dispuse prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 prin care a fost revocată Rezoluția de clasare din 6 decembrie 2010 și transmiterea lucrării la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta solicită respingerea excepțiilor invocate de intimat. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta susține că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care instituie o excepție de la regula cu caracter general conform căreia actele administrative pot fi atacate conform procedurii reglementate de Legea contenciosului administrativ, în sensul că recursul împotriva actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii poate fi exercitat numai de către magistrați și numai pentru litigiile care privesc cariera și drepturile acestora. În cauză, recurenta susține că are calitatea de magistrat, iar hotărârea atacată privește cariera sa, iar intimatul nu a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 și în mod greșit a calificat ca plângere prealabilă contestația formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România. În ceea ce privește excepției lipsei de interes, recurenta susține că interesul în promovarea cererii de chemare în judecată rezidă în demonstrarea faptului că întreaga procedură de soluționare a contestației împotriva rezoluției inițiale de clasare precum și hotărârea secției pentru judecători au fost abuzive și nelegale, iar împotriva ultimei rezoluții de clasare poate fi formulată o nouă contestație, care să fie soluționată de aceeași manieră. Totodată, recurenta solicită a se avea în vedere faptul că a invocat excesul de putere și exercitarea discreționară a atribuțiilor ce revin secției pentru judecători, materializate în soluția pronunțată și nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți În temeiul dispozițiilor art. 137 coroborat cu art. 158 alin. (1) și art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cu prioritate excepția de necompetență materială a instanței, pe care a constatat-o întemeiată. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului litigiul are ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a admis plângerea prealabilă formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 și a transmis lucrarea la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor. Conform dispozițiilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, în forma în vigoare la data emiterii rezoluției de clasare, acest act putea fi contestat "de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluției". Începând cu data de 27 martie 2011, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 36/2011, acest text normativ a căpătat următorul conținut: "Rezoluția de clasare dispusă în condițiile alin. (1) sau, după caz, în condițiile alin. (12), poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de persoana indicată la art. 45 1 alin. (1) și de persoana vizată". În raport cu dispozițiile citate, Înalta Curte reține că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluționarea unor plângeri administrative prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În acest sens, este elocvent faptul că procedura de contestare - pe calea recursului declarat la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor prevăzută de art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este reglementată distinct de procedura de contestare - în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 - prevăzută de art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a rezoluției de clasare emisă de Comisia de disciplină. Dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în raport cu care a fost adoptată Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt cuprinse în Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților" a Capitolului IV - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii" din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocate drept temei legal al prezentei cereri de chemare în judecată, sunt cuprinse în Capitolul III - "Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii". Obiter dictum, se poate susține că, în sens foarte larg, toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera și drepturile judecătorilor, însă, un asemenea argument cu caracter de maximă generalitate nu poate conferi consistență teoriei că toate hotărârile emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii sunt supuse recursului declarat la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acceptarea unei asemenea teorii ar lipsi de conținut dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează formularea și soluționarea, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, a contestațiilor formulate împotriva rezoluției de clasare emise de Comisia de disciplină. În consecință, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor reglementate de art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci este un act emis în procedura administrativă de contestare a hotărârii secției pentru judecători, prin care a fost soluționată contestația formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva rezoluției de clasare dispusă de Comisia de disciplină. Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. 2. Temeiul legal al soluției pronunțate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.