ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2169/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin Rezoluția din 6 decembrie 2010,
Comisia de disciplină pentru judecători a dispus clasarea cauzei, ce formează
obiectul dosarului nr. 244/CDJ, sub aspectul săvârșirii de către doamna
judecător L.B., secretar de stat în Ministerul Justiției, a abaterilor
disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Pentru a dispune
astfel, Comisia de disciplină a constatat că incompatibilitățile și
interdicțiile prevăzute de lege pentru judecători și procurori nu vizează
persoanele care nu îndeplinesc atribuții cuprinse în sfera de competență
referitoare la înfăptuirea actului de justiție și care nu exercită în mod
nemijlocit atribuțiile specifice funcției de judecător sau procuror.
Împotriva
Rezoluției din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru
judecători în dosarul nr. 244/CDJ, au formulat contestație Asociația
Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, solicitând
infirmarea rezoluției de clasare și cercetarea disciplinară a doamnei judecător
L.B. pentru încălcarea interdicției prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea
nr. 303/2004 raportată la calitatea de judecător, care atrage răspunderea
disciplinară, potrivit art. 98 alin. (1) teza a II-a, pentru săvârșirea
abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) teza a II-a din același act
normativ.
Prin contestație, s-a
susținut că, în mod greșit, Comisia de disciplină pentru judecători a reținut
că fapta imputată doamnei judecător vizează modul de exercitare a atribuțiilor
specifice funcției de secretar de stat pe care aceasta o îndeplinește în
prezent, având în vedere faptul că, prin păstrarea calității de judecător,
doamna judecător se află, în privința răspunderii disciplinare, sub incidența
prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceleași
argumente, s-a susținut că, în mod greșit, Comisia de disciplină a apreciat că
nu este aplicabilă, în cazul de față, procedura constatării încălcării normelor
prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Secția pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a calificat contestația
formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din
România, ca reprezentând plângere prealabilă, apreciind că sunt aplicabile
dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, modificată
și completată, care prevăd că rezoluția de clasare poate fi atacată potrivit
dispozițiilor Legii contenciosului administrativ de persoana indicată la art.
45
1
din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Astfel, prin
Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011, secția pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii a admis plângerea prealabilă formulată de Asociația
Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, a revocat
Rezoluția de clasare din 6 decembrie 2010 emisă de Comisia de disciplină pentru
judecători în dosarul nr. 244/CDJ și a transmis lucrarea la Comisia de
disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
În motivarea
hotărârii adoptate, secția pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii a reținut, în esență, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1)
și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, că regimul incompatibilităților și interdicțiilor
prevăzute de lege pentru funcția de judecător și procuror este pe deplin
aplicabil și în cazul judecătorilor și procurorilor detașați, chiar dacă
aceștia nu exercită în perioada detașării atribuțiile specifice funcției de
judecător sau procuror, astfel că răspunderea disciplinară a judecătorilor și
procurorilor detașați poate fi angajată în condițiile prevăzute de art. 98 -
101 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
Împotriva
Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii a formulat contestație doamna judecător
L.B., secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, solicitând anularea
hotărârii și menținerea Rezoluției de clasare dispusă de Comisia de disciplină
pentru judecători.
În motivarea
contestației, doamna judecător a susținut că secția pentru judecători nu are
competența de a revoca rezoluția Comisiei de disciplină pentru judecători,
având în vedere caracterul jurisdicțional al acestui act și că o rezoluție de
clasare poate fi verificată sub aspectul legalității și temeiniciei exclusiv pe
calea recursului contencios, dat în competența instanțelor judecătorești de
contencios administrativ, în mod exclusiv, ca urmare a modificării și completării
Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
prin O.U.G. nr. 59/2009, aprobată prin Legea nr. 36/2011, legiuitorul optând
pentru eliminarea recursului ierarhic.
Totodată, se susține
că, prin hotărârea respectivă, secția pentru judecători a Consiliului Superior
al Magistraturii a intrat în sfera abuzului prin tendința de a-și subordona
comisiile de disciplină, care sunt organe ale Consiliului Superior al
Magistraturii cu independență funcțională, astfel cum reiese din economia
dispozițiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare.
Prin Hotărârea nr.
797 din 14 noiembrie 2011, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a
respins contestația formulată de doamna judecător L.B., secretar de stat în
Ministerul Justiției, împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a
Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru a adopta
această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență,
următoarele:
Secția pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are competența de a
soluționa plângerile prealabile formulate împotriva rezoluțiilor de clasare
emise de Comisia de disciplină pentru judecători, întrucât rezoluția de clasare
a comisiei de disciplină este calificată de legiuitor ca fiind un act
administrativ și nu un act de jurisdicție, chiar dacă în materie disciplinară
secția pentru judecători funcționează ca instanță de judecată. Tocmai pentru
acest motiv legiuitorul a prevăzut în mod expres că atacarea rezoluției trebuie
să parcurgă etapele contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare, respectiv ale art. 7 alin. (1), care prevede că, înainte de a se
adresa instanței de contencios administrativ competente, plângerea prealabilă
se adresează autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare.
Potrivit
dispozițiilor Legii nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului
Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii,
prin secțiile sale, este organul ierarhic superior, în ceea ce privește
soluțiile comisiilor de disciplină.
Soluția pronunțată
prin hotărârea contestată este temeinică și nu poate fi primită susținerea că
rezoluția de clasare a comisiei de disciplină pentru judecători nu este
susceptibilă de revocare, întrucât, în caz contrar, dispozițiile art. 46 alin.
(13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, care permit atacarea rezoluției de clasare, rămân fără finalitate.
Scopul dispozițiilor respective este tocmai acela de a asigura de către
Consiliul Superior al Magistraturii, prin secția pentru judecători, în calitate
de organ administrativ ierarhic superior, un control al legalității și
temeiniciei rezoluției de clasare dispuse de Comisia de disciplină.
Prin hotărârea
atacată, secția pentru judecători nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, ci a
analizat dispozițiile legale care reglementează interdicțiile și
incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor, inclusiv în situația
detașării acestora la alte instituții, în raport cu aceste dispoziții apreciind
că se impune completarea cercetărilor, motiv pentru care a dispus revocarea
Rezoluției Comisiei de disciplină pentru judecători din dosarul nr. 244/CDJ din
06 decembrie 2010.
Împotriva
Hotărârii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii, doamna judecător L.B. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor
art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare.
Printr-o primă
critică din recurs, recurenta susține că, prin hotărârea atacată, în mod greșit
s-a reținut că rezoluția de clasare emisă de Comisia de disciplină este un act
administrativ, întrucât rezoluția respectivă este un act administrativ cu
caracter jurisdicțional, care poate fi cenzurat sub aspectul temeiniciei și
legalității numai pe calea recursului contencios dat în competența instanțelor
de contencios administrativ, așa cum rezultă din împrejurarea că O.U.G. nr.
59/2009 a abrogat art. 46 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, care reglementa recursul ierarhic exercitat pe
calea contestației împotriva rezoluției.
Printr-o a doua
critică din recurs, se susține că secția pentru judecători a Consiliului Superior
al Magistraturii nu are atribuția de a revoca rezoluția de clasare emisă de
Comisia de disciplină, deoarece este exclus recursul grațios în privința unui
asemenea act, atâta timp cât o asemenea atribuție nu este prevăzută de Legea
nr. 317/2004, iar secția pentru judecători nu este un organ ierarhic superior
al Comisiei de disciplină. Totodată, susține recurenta, că secția pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate să fie atât organ
ierarhic superior Comisiei de disciplină atunci când soluționează procedura
prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, cât și instanță de judecată
disciplinară atunci când soluționează sesizarea aceleiași Comisii. Mai susține
recurenta că, prin soluția pronunțată și motivarea acesteia, secția pentru judecători
s-a pronunțat asupra fondului cauzei, determinând incompatibilitatea membrilor
săi în ipoteza în care Comisia de disciplină în urma completării cercetărilor
ar învesti aceeași secție cu soluționarea acțiunii disciplinare. Subsumat
aceleiași critici, recurenta susține că, ulterior sesizării, numai Comisia de
disciplină poate dispune completarea verificărilor, dar numai înainte de
pronunțarea rezoluției de clasare.
Printr-o a treia
critică din recurs, recurenta susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare,
întrucât, deși contestația formulată de Asociația Magistraților din România
împotriva rezoluției de clasare a fost înregistrată la data de 05 ianuarie
2011, nu a fost citată pentru termenul din 18 octombrie 2011 când a fost
pronunțată Hotărârea nr. 786/2011 și s-a aflat în imposibilitate de a lua
cunoștință de faptul că a fost pusă în discuție natura juridică de plângere
prealabilă a contestației formulate. Subsumat aceleiași critici, recurenta
susține că au fost încălcate dispozițiile art. 7 alin. (1) cu referire la art.
2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, întrucât, în ședința din 27
ianuarie 2011, secția pentru judecători a hotărât amânarea discutării notei
Comisiei de disciplină privind contestația formulată de Asociația Magistraților
din România la data de 18 octombrie 2011.
Printr-o a patra
critică din recurs, recurenta susține că Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii nu s-a pronunțat asupra aspectelor referitoare la memoriile
Ministerului Justiției cuprinse în contestația formulată.
Printr-o a cincea
critică din recurs, recurenta susține că modul de exercitare a prerogativelor
ce revin Consiliului Superior al Magistraturii are scopul de a compromite un
magistrat și un demnitar al statului, iar hotărârea contestată are ca efect încălcarea
dreptului de petiționare consacrat de Constituție și de O.G. nr. 27/2002 și a
fost adoptată cu exces de putere. Subsumat acestei critici, recurenta solicită
obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata de daune
morale reprezentând echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.
Prin întâmpinare,
intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția necompetenței
materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și excepția lipsei de interes.
În susținerea
excepției necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
intimatul susține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (7)
din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, întrucât hotărârea contestată nu privește cariera și drepturile
judecătorilor în sensul atribuțiilor ce revin Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii potrivit art. 35 - 36 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, ci un act administrativ emis în
conformitate cu prevederile art. 46 alin. (1) din aceeași lege.
În susținerea
excepției lipsei de interes, intimatul susține că, în executarea Hotărârii nr.
786 din 18 octombrie 2011, prin Rezoluția din 3 noiembrie 2011, Comisia de
disciplină pentru judecători a dispus completarea de către Inspecția Judiciară
a verificărilor prealabile în dosarul nr. 244/CDJ/2010, iar, prin Rezoluția din
17 noiembrie 2011, Comisia de disciplină a dispus clasarea cauzei sub aspectul
săvârșirii de către doamna judecător L.B., secretar de stat în Ministerul
Justiției, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din
Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Față de această împrejurare, susține intimatul că nu mai subzistă interesul
recurentei constând în anularea soluției dispuse prin Hotărârea nr. 786 din 18
octombrie 2011 prin care a fost revocată Rezoluția de clasare din 6 decembrie
2010 și transmiterea lucrării la Comisia de disciplină pentru judecători în
vederea completării cercetărilor.
Prin răspunsul la
întâmpinare, recurenta solicită respingerea excepțiilor invocate de intimat.
În ceea ce privește
excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
recurenta susține că sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din
Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
care instituie o excepție de la regula cu caracter general conform căreia
actele administrative pot fi atacate conform procedurii reglementate de Legea
contenciosului administrativ, în sensul că recursul împotriva actelor emise de
Consiliul Superior al Magistraturii poate fi exercitat numai de către
magistrați și numai pentru litigiile care privesc cariera și drepturile
acestora. În cauză, recurenta susține că are calitatea de magistrat, iar
hotărârea atacată privește cariera sa, iar intimatul nu a respectat procedura
prevăzută de Legea nr. 554/2004 și în mod greșit a calificat ca plângere
prealabilă contestația formulată de Asociația Magistraților din România și
Asociația Procurorilor din România.
În ceea ce privește
excepției lipsei de interes, recurenta susține că interesul în promovarea
cererii de chemare în judecată rezidă în demonstrarea faptului că întreaga
procedură de soluționare a contestației împotriva rezoluției inițiale de
clasare precum și hotărârea secției pentru judecători au fost abuzive și
nelegale, iar împotriva ultimei rezoluții de clasare poate fi formulată o nouă
contestație, care să fie soluționată de aceeași manieră. Totodată, recurenta
solicită a se avea în vedere faptul că a invocat excesul de putere și
exercitarea discreționară a atribuțiilor ce revin secției pentru judecători,
materializate în soluția pronunțată și nerespectarea dispozițiilor Legii nr.
554/2004.
II. Considerentele
Înaltei Curți
În temeiul
dispozițiilor art. 137 coroborat cu art. 158 alin. (1) și art. 159
1
alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a analizat cu prioritate excepția de
necompetență materială a instanței, pe care a constatat-o întemeiată.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Așa cum rezultă din
expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului litigiul are ca obiect anularea
Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14
noiembrie 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată de recurentă
împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a secției pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii, care a admis plângerea prealabilă
formulată de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din
România, a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de disciplină pentru
judecători din dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 și a transmis lucrarea
la Comisia de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.
Conform dispozițiilor
art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, în forma în vigoare la
data emiterii rezoluției de clasare, acest act putea fi contestat "de
persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la
secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30
de zile de la comunicarea rezoluției".
Începând cu data de
27 martie 2011, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 36/2011, acest text
normativ a căpătat următorul conținut: "Rezoluția de clasare dispusă în
condițiile alin. (1) sau, după caz, în condițiile alin. (12), poate fi atacată
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, de persoana indicată la art. 45
1
alin. (1)
și de persoana vizată".
În raport cu
dispozițiile citate, Înalta Curte reține că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie
2011 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14
noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluționarea unor plângeri administrative
prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu
trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, este
elocvent faptul că procedura de contestare - pe calea recursului declarat la
secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și
Justiție - a hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind
cariera și drepturile judecătorilor prevăzută de art. 29 alin. (5) și (7) din
Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
este reglementată distinct de procedura de contestare - în condițiile prevăzute
de Legea nr. 554/2004 - prevăzută de art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, a rezoluției de
clasare emisă de Comisia de disciplină. Dispozițiile art. 46 alin. (13) din
Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în
raport cu care a fost adoptată Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a
secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, sunt
cuprinse în Secțiunea a 4-a - "Atribuțiile Consiliului Superior al
Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților" a
Capitolului IV - "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii"
din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, în timp ce dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr.
317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocate
drept temei legal al prezentei cereri de chemare în judecată, sunt cuprinse în
Capitolul III - "Funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii".
Obiter dictum, se
poate susține că, în sens foarte larg, toate hotărârile emise de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera și drepturile
judecătorilor, însă, un asemenea argument cu caracter de maximă generalitate nu
poate conferi consistență teoriei că toate hotărârile emise de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii sunt supuse recursului declarat la secția
de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe
temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acceptarea unei
asemenea teorii ar lipsi de conținut dispozițiile art. 46 alin. (13) din Legea
nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care
reglementează formularea și soluționarea, potrivit prevederilor Legii nr.
554/2004, a contestațiilor formulate împotriva rezoluției de clasare emise de
Comisia de disciplină.
În consecință,
hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor
reglementate de art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, ci este un act emis în procedura
administrativă de contestare a hotărârii secției pentru judecători, prin care a
fost soluționată contestația formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea
nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
împotriva rezoluției de clasare dispusă de Comisia de disciplină.
Întrucât Consiliul
Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform
dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare, competența de soluționare a cauzei revine secției de
contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.
Temeiul legal al
soluției pronunțate
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina
competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Declină competența de
soluționare a cauzei privind pe L.B. și Consiliul Superior al Magistraturii în
favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 4 mai 2012.