Decizia nr. 3742/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 9568/1/2011 — recurs

Prima instanță 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2011, sub nr. 9568/1/2011 reclamanta L.B., a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat admiterea recursului și în consecință: anularea Hotărârii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale. În motivare s-a arătat în esență că la data de 11 noiembrie 2010, prin adresele nr. 111242/2010 și 105899/2010, Ministerul Justiției a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, iar la data de 24 noiembrie 2010, respectiv 29 noiembrie 2010, Asociația Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România, precum și Uniunea Națională a Judecătorilor din România au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii ca să declanșeze cercetarea disciplinară împotriva secretarului de stat L.B., pentru încălcarea interdicției prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, încălcare ce atrage răspunderea disciplinară potrivit art. 99 lit. a) și b) din același act normativ. Comisia de disciplină pentru judecători, prin Rezoluția din data de 6 decembrie 2010 a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b din Legea nr. 303/2004. Împotriva acestei rezoluții de clasare, Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România au formulat contestație, solicitând infirmarea soluției de clasare și cercetarea disciplinară a sa, în condițiile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, anterior modificării prin O.U.G. nr. 59/2009. Prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011, secția Pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis "plângerea prealabilă" formulată de Asociația Magistraților din România, a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 și a trimis lucrarea Comisiei de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor. A precizat că împotriva hotărârii a formulat contestate, care prin Hotărârea nr. 797/2011 a fost respinsă, cu motivarea că rezoluția comisiei de disciplină este un act administrativ susceptibil de revocare. Reclamanta a susținut că hotărârile comisiei de disciplină sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional care nu pot fi revocate, motiv pentru care împotriva acestora nu se poate formula recurs grațios, ci numai recurs ierarhic, dacă legea prevede această cale de atac sau recursul contencios. S-a menționat că în raport de prevederile de O.U.G. nr. 59/2009 numai instanța de contencios administrativ poate soluționa calea de atac a recursului în contencios, iar rezoluțiile comisiei de disciplină pot fi verificate sub aspectul legalității și temeiniciei numai de către instanța de contencios administrativ. Reclamanta a menționat că Secția pentru judecători nu avea competența legală de a revoca rezoluția comisiei de disciplină, că numai comisiile de disciplină pot dispune completarea verificărilor și numai înainte de adoptarea rezoluției de clasare. A precizat că nu a fost citată, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare, că plângerea a fost soluționată cu depășirea termenului de 30 de zile. Reclamanta a mai susținut că Ministerul Justiției și-a exercitat dreptul de sesizare în toate cazurile în care supremația legii și integritatea ordinii juridice au fost periclitate, atât înainte de data emiterii celor două sesizări, cât și ulterior acestei date, în virtutea rolului atribuit prin prevederile art. 2 și 5 din H.G. nr. 652/2009, potrivit cu care "Ministerul Justiției contribuie la apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești" Cele două sesizări nu au fost semnate în nume propriu și nici în calitatea sa de judecător, ci au fost semnate de ministrul justiției, prin secretarul de stat L.B., în calitatea sa de reprezentant al ministrului. Acest aspect a fost reținut și de Comisia de disciplină prin rezoluția din 6 decembrie 2010, unde s-a constatat că "doamna L.B. a semnat sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea atribuțiilor aferente funcției de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, în numele ministrului justiției, în virtutea atribuțiilor conferite secretarilor de stat, prevăzute și la art. 16 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acelea de a ajuta ministrul în activitatea de conducere și reprezentare a Ministerului." 1.

Întâmpinarea formulate în cauză Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea cererii și a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți și a lipsei de interes. 1.

Decizia și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin Decizia nr. 2169 din 4 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9568/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta L.B. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre Înalta Curte a reținut că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluționarea unor plângeri administrative prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor reglementate de art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci este un act emis în procedura administrativă de contestare a hotărârii Secției pentru judecători, prin care a fost soluționată contestația formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva rezoluției de clasare dispusă de Comisia de disciplină. Întrucât Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a cauzei revine Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței de fond. 1.

Precizarea acțiunii La termenul din data de 15 martie 2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând în esență următoarele: consecințele juridice pe care le-a urmărit vizează anularea Hotărârii Plenului nr. 797 din 14 noiembrie 2011, și pe cale de consecință a Hotărârii Secției pentru judecători nr. 786 din 18 octombrie 2011 - hotărâre abuzivă, efect direct al excesului de putere invocat și argumentat în cauza de față, și evident anularea rezoluției din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie, care îi este favorabil și explică deopotrivă abuzul de drept și excesul de putere al Secției pentru judecători a C.S.M., care a pronunțat o soluție neprevăzută de lege, forțând cu știință și rea credință reluarea etapei cercetării disciplinare, deși aceasta este o fază unică în economia dispozițiilor legale. 1.

Sentința și considerentele instanței de fond Prin Sentința nr. 1240 din 5 aprilie 2013 Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de interes a acțiunii, precum și acțiunea formulată de reclamanta L.B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare este nefondată, deoarece potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, rezoluția de clasare poate fi atacată în condițiile Legii nr. 554/2004 de către persoanele prevăzute la art. 45 1 alin. (1) și de către persoana vizată, astfel că interesul reclamantei este născut, actual, legitim și personal. Pe fond, s-a apreciat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la recursul grațios este exclus în cazul actelor administrative cu caracter jurisdicțional, precum sunt Rezoluțiile de clasare ale Comisiei de disciplină ale C.S.M., acestea putând fi verificate sub aspectul temeiniciei și legalității exclusiv pe calea recursului contencios, care e dat în competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile O.U.G. nr. 59/2009, prin care s-a abrogat recursul ierarhic, întrucât legea conferea la acea dată, posibilitatea atacării rezoluției de clasare la Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Nici cea de a doua critică din acțiune, referitoare la soluția de revocare a rezoluției de clasare, atâta timp cât recursul grațios este exclus în privința actelor administrative cu caracter jurisdicțional, secția pentru judecători nu putea să revoce rezoluția Comisiei de disciplină, nu este fondată, avându-se în vedere prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004- forma în vigoare la data pronunțării Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători a C.S.M., prin care s-a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de disciplină pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 6 decembrie 2010: Art. 44 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată. Nefondată este și critica de la pct. trei din acțiune, referitoare la faptul că reclamantei i-a fost încălcat dreptul la apărare: contestația împotriva rezoluției de clasare nr. 244 din 06 decembrie 2010 a fost înregistrată la data de 05 ianuarie 2011 sub nr. 1/215/1154, fixându-i-se termen de soluționare la data de 27 ianuarie 2011, dată la care a rămas "în nelucrare", întrucât pe ordinea de zi soluționată a ședinței Secției de la acea dată nu este consemnat vreun termen de amânare, și în nici un caz termenul din data de 18 octombrie 2011 când s-a pronunțat Hotărârea nr. 786. Mai mult, părțile interesate nu aveau posibilitatea de a lua la cunoștință de termenul fixat, decât în data de 21 octombrie 2011. Prin încălcarea obligației de citare (deoarece era într-o procedura disciplinară jurisdicțională) și neafișarea pe ordinea de zi a soluționării plângerii prealabile, s-a aflat în imposibilitatea de a lua la cunoștință de faptul că urmează a se pune în discuție o "plângerea prealabilă". Instanța reține că pe site-ul C.S.M. se publică anterior ședințelor Secțiilor ordinea de zi nesoluționată. În ceea ce privește susținerile de la pct. patru din acțiune se constată că solicitarea Asociația Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România, precum și Uniunea Națională a Judecătorilor din România de a fi declanșată cercetarea față de reclamantă, pe motiv că aceasta a sesizat C.S.M. prin adresele nr. 111242/2010 și 105899/2010, a vizat-o pe aceasta în calitatea sa de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. Instanța a reținut că, deși reclamanta prin cererea inițială a adus argumente pe fondul cauzei, în sensul că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile funcției de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției, prin Rezoluția din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către reclamantă a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu motivarea că faptele imputate acesteia nu pot fi analizate prin prisma încălcării normelor prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, câtă vreme sesizarea respectivă a fost formulată în temeiul legii, de reclamantă, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. Însăși reclamanta prin precizările la acțiune a arătat că solicită anularea rezoluției din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie, care îi este favorabil, ci pentru excesul de putere al Secției pentru judecători a C.S.M., care a pronunțat o soluție neprevăzută de lege. Nu este fondată nici susținerea de la pct. 5 din acțiune, cu privire la modul abuziv de exercitare a prerogativelor atribuite prin lege C.S.M., câtă vreme pârâtul a emis prin Comisiile sale actele contestate cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum s-a învederat anterior. În ceea ce privește acordare daunelor morale, instanța reține că pârâtul urmând procedura legală prevăzută de Legea nr. 317/2004, nu se face vinovat de producerea vreunui prejudiciu reclamantei, astfel că va fi respins ca nefondat și acest capăt de cerere. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L.B. 2.1. Motivele de recurs În motivele de recurs recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii nu intră în sfera atribuțiilor prevăzute de lege, fiind emisă cu exces de putere. S-a precizat că nu putea fi spusă unei proceduri disciplinare pentru că sesizarea nu a fost întocmită în nume personal, ci în calitate de secretar de stat, iar dacă s-ar aprecia că a formulat sesizarea în nume personal sau ca magistrat, aceasta ar fi reprezentat exercițiul dreptului la petiționare. A mai explicat recurenta că prima instanță nu a motivat soluția adoptată și prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. 2.2. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că prima instanță a motivat sentința pronunțată, că potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii de către C.S.M., rezoluția de clasare putea fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de către persoanele prevăzute în cuprinsul art. 45 1 din Legea nr. 317/2004, respectiv de persoana vizată sau de inspectorul care a efectuat cercetarea. 2.3. Analiza motivelor de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare. Prin rezoluția comisiei de disciplină pentru judecători din data de 6 decembrie 2010 s-a dispus clasarea sesizărilor formulate de Uniunea Națională a Judecătorilor din România și Asociația Magistraților din România împotriva judecătorului L.B., secretar de stat în Ministerul Justiției. Împotriva acestei rezoluții s-a formulat contestație de către Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România, iar prin Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie 2011 s-a admis plângerea și s-a transmis lucrarea Comisiei de disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor. Împotriva acestei hotărâri s-a formulat contestație de către reclamanta L.B. care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului C.S.M. Criticile formulate de reclamantă prin acțiune, dar și prin motivele de recurs, se referă la procedura de soluționare a contestațiilor și la fondul pricinii. Cu privire la dreptul C.S.M. de a revoca decizia de clasare Potrivit art. 46 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care comisia de disciplină consideră că nu se justifică exercitarea acțiunii disciplinare, dispune clasarea. Același text prevede că rezoluția de clasare se comunică persoanei indicate în cuprinsul art. 45 1 alin. (1) din lege, respectiv persoana care a formulat sesizare și persoanele vizate de sesizare, precum și inspectorului care a efectuat cercetarea. Rezoluția de clasare poate fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de persoana indicată în art. 45 1 alin. (1) și de persoana vizată, astfel cum rezultă din prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004. Astfel, potrivit textului art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, împotriva soluției de clasare se poate formula contestație de persoană vizată sau inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Ca urmare a reglementării legale expuse mai sus se constată că rezoluția de clasare poate forma obiectul căilor de atac administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004 și apoi obiectul acțiunii la instanța de contencios administrativ. În cuprinsul Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011, secția pentru judecători a C.S.M. a calificat contestațiile formulate de Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România ca fiind plângere prealabilă, întemeiată pe prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004. Calificarea dată corespunde prevederilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, întrucât legiuitorul a prevăzut procedura de contestare a rezoluției de clasare prin prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, astfel că sunt aplicabile normele legale care guvernează obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată. Cu privire la fondul cauzei În cadrul acestei proceduri prealabile, secția pentru judecători a C.S.M. a analizat lacunele cercetării disciplinare, motiv pentru care a transmis lucrarea Comisiei de disciplină pentru completarea cercetărilor, apreciind că în perioada numirii într-o funcție executivă, judecătorii și procurorii își păstrează această calitate și ca urmare le este aplicabil regimul incompatibilităților și interdicțiilor. În aceste circumstanțe, secția pentru judecători a C.S.M. nu s-a substituit comisiei de disciplină, ci numai a solicitat să se completeze cercetările, în raport de calitatea de judecător a dnei L.B.. Înalta Curte apreciază că într-adevăr, în perioada detașării sau numirii într-o altă funcție publică, judecătorul își păstrează calitatea de judecător, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 prin Statutul judecătorilor și procurorilor. În concluzie, secția pentru judecători a C.S.M. a adoptat o hotărâre în conformitate cu art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, fără a se pune în discuție excesul de putere. De asemenea, sentința primei instanțe este motivată corespunzător cu obiectul dedus analizei judiciare. Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.