ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2011, sub nr.

9568/1/2011 reclamanta L.B., a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14 noiembrie 2011, în

contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat

admiterea recursului și în consecință: anularea Hotărârii nr. 797 din 14

noiembrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a

fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 786 din 18

octombrie 2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al

Magistraturii și obligarea acestuia la plata echivalentului în lei a sumei de

100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale.

În motivare s-a

arătat în esență că la data de 11 noiembrie 2010, prin adresele nr. 111242/2010

și 105899/2010, Ministerul Justiției a sesizat Consiliul Superior al

Magistraturii, iar la data de 24 noiembrie 2010, respectiv 29 noiembrie 2010,

Asociația Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România, precum

și Uniunea Națională a Judecătorilor din România au solicitat Consiliului

Superior al Magistraturii ca să declanșeze cercetarea disciplinară împotriva

secretarului de stat L.B., pentru încălcarea interdicției prevăzută de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 303/2004, încălcare ce atrage răspunderea disciplinară

potrivit art. 99 lit. a) și b) din același act normativ.

Comisia de disciplină

pentru judecători, prin Rezoluția din data de 6 decembrie 2010 a dispus

clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. a) și b din Legea nr. 303/2004.

Împotriva acestei

rezoluții de clasare, Asociația Magistraților din România și Asociația

Procurorilor din România au formulat contestație, solicitând infirmarea

soluției de clasare și cercetarea disciplinară a sa, în condițiile art. 46

alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, anterior modificării prin O.U.G.

nr. 59/2009.

Prin Hotărârea nr.

786 din 18 octombrie 2011, secția Pentru Judecători din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii a admis "plângerea prealabilă" formulată de

Asociația Magistraților din România, a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de

disciplină pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 06 decembrie 2010 și a

trimis lucrarea Comisiei de disciplină pentru judecători în vederea completării

cercetărilor.

A precizat că

împotriva hotărârii a formulat contestate, care prin Hotărârea nr. 797/2011 a

fost respinsă, cu motivarea că rezoluția comisiei de disciplină este un act

administrativ susceptibil de revocare.

Reclamanta a susținut

că hotărârile comisiei de disciplină sunt acte administrative cu caracter

jurisdicțional care nu pot fi revocate, motiv pentru care împotriva acestora nu

se poate formula recurs grațios, ci numai recurs ierarhic, dacă legea prevede

această cale de atac sau recursul contencios.

S-a menționat că în

raport de prevederile de O.U.G. nr. 59/2009 numai instanța de contencios

administrativ poate soluționa calea de atac a recursului în contencios, iar

rezoluțiile comisiei de disciplină pot fi verificate sub aspectul legalității

și temeiniciei numai de către instanța de contencios administrativ.

Reclamanta a

menționat că Secția pentru judecători nu avea competența legală de a revoca

rezoluția comisiei de disciplină, că numai comisiile de disciplină pot dispune

completarea verificărilor și numai înainte de adoptarea rezoluției de clasare.

A precizat că nu a

fost citată, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare, că plângerea a fost

soluționată cu depășirea termenului de 30 de zile.

Reclamanta a mai

susținut că Ministerul Justiției și-a exercitat dreptul de sesizare în toate

cazurile în care supremația legii și integritatea ordinii juridice au fost

periclitate, atât înainte de data emiterii celor două sesizări, cât și ulterior

acestei date, în virtutea rolului atribuit prin prevederile art. 2 și 5 din

H.G. nr. 652/2009, potrivit cu care "Ministerul Justiției contribuie la apărarea

ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești"

Cele două sesizări nu

au fost semnate în nume propriu și nici în calitatea sa de judecător, ci au

fost semnate de ministrul justiției, prin secretarul de stat L.B., în calitatea

sa de reprezentant al ministrului. Acest aspect a fost reținut și de Comisia de

disciplină prin rezoluția din 6 decembrie 2010, unde s-a constatat că

"doamna L.B. a semnat sesizarea adresată Consiliului Superior al

Magistraturii în exercitarea atribuțiilor aferente funcției de secretar de stat

în cadrul Ministerului Justiției, în numele ministrului justiției, în virtutea

atribuțiilor conferite secretarilor de stat, prevăzute și la art. 16 din H.G.

nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, acelea

de a ajuta ministrul în activitatea de conducere și reprezentare a

Ministerului."

1.2. Întâmpinarea

formulate în cauză

Prin întâmpinare,

reclamantul a solicitat respingerea cererii și a invocat excepția necompetenței

materiale a Înaltei Curți și a lipsei de interes.

1.3. Decizia și

considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 2169

din 4 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9568/1/2011, Înalta Curte de Casație

și Justiție a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta

L.B. în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre Înalta Curte a reținut că Hotărârea nr. 786 din 18 octombrie

2011 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 797 din 14

noiembrie 2011 sunt acte adoptate în soluționarea unor plângeri administrative

prealabile, în cadrul unei proceduri reglementate de lege în mod distinct, cu

trimitere la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Hotărârea atacată cu

recurs nu face parte din categoria hotărârilor reglementate de art. 29 alin.

(5) și (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, ci este un act emis în procedura administrativă de contestare a

hotărârii Secției pentru judecători, prin care a fost soluționată contestația

formulată în temeiul art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, împotriva rezoluției de clasare

dispusă de Comisia de disciplină.

Întrucât Consiliul

Superior al Magistraturii este o autoritate publică centrală, conform

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, competența de soluționare a cauzei revine Secției de

contencios administrativ și fiscal a instanței de fond.

1.4. Precizarea

acțiunii

La termenul din data

de 15 martie 2013, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând în esență

următoarele: consecințele juridice pe care le-a urmărit vizează anularea

Hotărârii Plenului nr. 797 din 14 noiembrie 2011, și pe cale de consecință a

Hotărârii Secției pentru judecători nr. 786 din 18 octombrie 2011 - hotărâre

abuzivă, efect direct al excesului de putere invocat și argumentat în cauza de

față, și evident anularea rezoluției din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de

disciplină pentru judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie,

care îi este favorabil și explică deopotrivă abuzul de drept și excesul de

putere al Secției pentru judecători a C.S.M., care a pronunțat o soluție

neprevăzută de lege, forțând cu știință și rea credință reluarea etapei

cercetării disciplinare, deși aceasta este o fază unică în economia

dispozițiilor legale.

1.5. Sentința și

considerentele instanței de fond

Prin Sentința nr.

1240 din 5 aprilie 2013 Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de

interes a acțiunii, precum și acțiunea formulată de reclamanta L.B. în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că excepția lipsei de interes

invocată de pârât prin întâmpinare este nefondată, deoarece potrivit art. 46

alin. (13) din Legea nr. 317/2004, rezoluția de clasare poate fi atacată în

condițiile Legii nr. 554/2004 de către persoanele prevăzute la art. 45

1

alin. (1) și de către persoana vizată, astfel că interesul reclamantei este

născut, actual, legitim și personal.

Pe fond, s-a apreciat

că sunt neîntemeiate criticile referitoare la recursul grațios este exclus în

cazul actelor administrative cu caracter jurisdicțional, precum sunt

Rezoluțiile de clasare ale Comisiei de disciplină ale C.S.M., acestea putând fi

verificate sub aspectul temeiniciei și legalității exclusiv pe calea recursului

contencios, care e dat în competența instanțelor judecătorești de contencios

administrativ, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile O.U.G. nr. 59/2009,

prin care s-a abrogat recursul ierarhic, întrucât legea conferea la acea dată,

posibilitatea atacării rezoluției de clasare la Secția corespunzătoare a

Consiliului Superior al Magistraturii.

Nici cea de a doua

critică din acțiune, referitoare la soluția de revocare a rezoluției de

clasare, atâta timp cât recursul grațios este exclus în privința actelor

administrative cu caracter jurisdicțional, secția pentru judecători nu putea să

revoce rezoluția Comisiei de disciplină, nu este fondată, avându-se în vedere

prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004- forma în vigoare la data

pronunțării Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011 a Secției pentru judecători

a C.S.M., prin care s-a revocat Rezoluția de clasare a Comisiei de disciplină

pentru judecători din Dosarul nr. 244/CDJ din 6 decembrie 2010: Art. 44 - (1)

Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de

instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a

procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată.

Nefondată este și

critica de la pct. trei din acțiune, referitoare la faptul că reclamantei i-a

fost încălcat dreptul la apărare: contestația împotriva rezoluției de clasare

nr. 244 din 06 decembrie 2010 a fost înregistrată la data de 05 ianuarie 2011

sub nr. 1/215/1154, fixându-i-se termen de soluționare la data de 27 ianuarie

2011, dată la care a rămas "în nelucrare", întrucât pe ordinea de zi

soluționată a ședinței Secției de la acea dată nu este consemnat vreun termen

de amânare, și în nici un caz termenul din data de 18 octombrie 2011 când s-a

pronunțat Hotărârea nr. 786. Mai mult, părțile interesate nu aveau

posibilitatea de a lua la cunoștință de termenul fixat, decât în data de 21

octombrie 2011. Prin încălcarea obligației de citare (deoarece era într-o

procedura disciplinară jurisdicțională) și neafișarea pe ordinea de zi a

soluționării plângerii prealabile, s-a aflat în imposibilitatea de a lua la

cunoștință de faptul că urmează a se pune în discuție o "plângerea

prealabilă". Instanța reține că pe site-ul C.S.M. se publică anterior ședințelor

Secțiilor ordinea de zi nesoluționată.

În ceea ce privește

susținerile de la pct. patru din acțiune se constată că solicitarea Asociația

Magistraților din România, Asociația Procurorilor din România, precum și

Uniunea Națională a Judecătorilor din România de a fi declanșată cercetarea

față de reclamantă, pe motiv că aceasta a sesizat C.S.M. prin adresele nr.

111242/2010 și 105899/2010, a vizat-o pe aceasta în calitatea sa de secretar de

stat în cadrul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut

că, deși reclamanta prin cererea inițială a adus argumente pe fondul cauzei, în

sensul că și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile funcției de secretar de

stat în cadrul Ministerului Justiției, prin Rezoluția din 17 noiembrie 2011 a

Comisiei de disciplină pentru judecători s-a dispus clasarea cauzei sub

aspectul săvârșirii de către reclamantă a abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, cu motivarea că faptele imputate acesteia nu pot fi analizate

prin prisma încălcării normelor prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor

și procurorilor, câtă vreme sesizarea respectivă a fost formulată în temeiul

legii, de reclamantă, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului

Justiției. Însăși reclamanta prin precizările la acțiune a arătat că solicită

anularea rezoluției din 17 noiembrie 2011 a Comisiei de disciplină pentru

judecători, însă nu pentru verdictul dat de această Comisie, care îi este

favorabil, ci pentru excesul de putere al Secției pentru judecători a C.S.M.,

care a pronunțat o soluție neprevăzută de lege.

Nu este fondată nici

susținerea de la pct. 5 din acțiune, cu privire la modul abuziv de exercitare a

prerogativelor atribuite prin lege C.S.M., câtă vreme pârâtul a emis prin

Comisiile sale actele contestate cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum

s-a învederat anterior.

În ceea ce privește

acordare daunelor morale, instanța reține că pârâtul urmând procedura legală

prevăzută de Legea nr. 317/2004, nu se face vinovat de producerea vreunui

prejudiciu reclamantei, astfel că va fi respins ca nefondat și acest capăt de

cerere.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta L.B.

2.1. Motivele de

recurs

În motivele de recurs

recurenta a susținut că hotărârea pronunțată de Consiliul Superior al

Magistraturii nu intră în sfera atribuțiilor prevăzute de lege, fiind emisă cu

exces de putere.

S-a precizat că nu

putea fi spusă unei proceduri disciplinare pentru că sesizarea nu a fost

întocmită în nume personal, ci în calitate de secretar de stat, iar dacă s-ar

aprecia că a formulat sesizarea în nume personal sau ca magistrat, aceasta ar

fi reprezentat exercițiul dreptului la petiționare.

A mai explicat

recurenta că prima instanță nu a motivat soluția adoptată și prin prisma

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză

Prin întâmpinare,

intimatul a solicitat respingerea recursului, arătând că prima instanță a

motivat sentința pronunțată, că potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr.

317/2004, forma în vigoare la data pronunțării hotărârii de către C.S.M.,

rezoluția de clasare putea fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de către

persoanele prevăzute în cuprinsul art. 45

1

din Legea nr. 317/2004,

respectiv de persoana vizată sau de inspectorul care a efectuat cercetarea.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, probele cauzei și

legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor

ce se vor expune în continuare.

Prin rezoluția

comisiei de disciplină pentru judecători din data de 6 decembrie 2010 s-a

dispus clasarea sesizărilor formulate de Uniunea Națională a Judecătorilor din

România și Asociația Magistraților din România împotriva judecătorului L.B.,

secretar de stat în Ministerul Justiției.

Împotriva acestei

rezoluții s-a formulat contestație de către Asociația Magistraților din România

și Asociația Procurorilor din România, iar prin Hotărârea nr. 786 din 18

octombrie 2011 s-a admis plângerea și s-a transmis lucrarea Comisiei de

disciplină pentru judecători în vederea completării cercetărilor.

Împotriva acestei

hotărâri s-a formulat contestație de către reclamanta L.B. care a fost respinsă

prin Hotărârea nr. 797 din 14 noiembrie 2011 a Plenului C.S.M.

Criticile formulate

de reclamantă prin acțiune, dar și prin motivele de recurs, se referă la

procedura de soluționare a contestațiilor și la fondul pricinii.

Cu privire la dreptul

C.S.M. de a revoca decizia de clasare

Potrivit art. 46

alin. (12) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care comisia de disciplină

consideră că nu se justifică exercitarea acțiunii disciplinare, dispune

clasarea.

Același text prevede

că rezoluția de clasare se comunică persoanei indicate în cuprinsul art. 45

1

alin. (1) din lege, respectiv persoana care a formulat sesizare și persoanele

vizate de sesizare, precum și inspectorului care a efectuat cercetarea.

Rezoluția de clasare

poate fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 de persoana indicată în art. 45

1

alin. (1) și de persoana vizată, astfel cum rezultă din prevederile art. 46

alin. (13) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, potrivit

textului art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, împotriva soluției de

clasare se poate formula contestație de persoană vizată sau inspectorul

judiciar care a efectuat cercetarea la Secția corespunzătoare a Consiliului

Superior al Magistraturii.

Ca urmare a

reglementării legale expuse mai sus se constată că rezoluția de clasare poate

forma obiectul căilor de atac administrative prevăzute de Legea nr. 554/2004 și

apoi obiectul acțiunii la instanța de contencios administrativ.

În cuprinsul

Hotărârii nr. 786 din 18 octombrie 2011, secția pentru judecători a C.S.M. a

calificat contestațiile formulate de Asociația Magistraților din România și

Asociația Procurorilor din România ca fiind plângere prealabilă, întemeiată pe

prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004.

Calificarea dată

corespunde prevederilor art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, întrucât

legiuitorul a prevăzut procedura de contestare a rezoluției de clasare prin

prisma prevederilor Legii nr. 554/2004, astfel că sunt aplicabile normele

legale care guvernează obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile

anterior sesizării instanței de judecată.

Cu privire la fondul

cauzei

În cadrul acestei

proceduri prealabile, secția pentru judecători a C.S.M. a analizat lacunele

cercetării disciplinare, motiv pentru care a transmis lucrarea Comisiei de

disciplină pentru completarea cercetărilor, apreciind că în perioada numirii

într-o funcție executivă, judecătorii și procurorii își păstrează această

calitate și ca urmare le este aplicabil regimul incompatibilităților și

interdicțiilor.

În aceste

circumstanțe, secția pentru judecători a C.S.M. nu s-a substituit comisiei de

disciplină, ci numai a solicitat să se completeze cercetările, în raport de

calitatea de judecător a dnei L.B..

Înalta Curte

apreciază că într-adevăr, în perioada detașării sau numirii într-o altă funcție

publică, judecătorul își păstrează calitatea de judecător, motiv pentru care îi

sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 prin Statutul judecătorilor și

procurorilor.

În concluzie, secția

pentru judecători a C.S.M. a adoptat o hotărâre în conformitate cu art. 46

alin. (13) din Legea nr. 317/2004, fără a se pune în discuție excesul de

putere.

De asemenea, sentința

primei instanțe este motivată corespunzător cu obiectul dedus analizei

judiciare.

Având în vedere

considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se

va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta L.B. împotriva Sentinței civile nr. 1240 din 5 aprilie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - GV