ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5369/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5369/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin hotărârea din 5
mai 2009 a Plenului C.S.M. a fost respinsă contestația formulată de recurentă împotriva
hotărârii din 22 ianuarie 2009 a secției pentru judecători, pronunțată în Dosarul
nr. 4/J/2008, având ca obiect sesizarea Comisiei de disciplină pentru judecători
cu privire la încălcarea de către C.C., judecător la Judecătoria Slatina, a dispozițiilor
art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea
Plenului C.S.M. din 24 august 2005.
Împotriva acestei hotărâri
a formulat recurs C.C., criticând hotărârea Plenului C.S.M. ca netemeinică și nelegală.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formulării cererii.
În urma publicării unui
articol de presă în ziarul I.O., C.C. s-a deplasat la sediul redacției G.S. pentru
a solicita un drept la replică, însoțită de soțul și tatăl acesteia.
La data de 11 august 2008,
la C.S.M., a fost înregistrată sesizarea petiționarei SC B.M.G. SRL, editor al publicației
săptămânale I.O., prin care se reclamă conduita necorespunzătoare a judecătorului
C.C., din cadrul Judecătoriei Slatina, manifestată față de membrii redacției ziarului
după publicarea art.
Prin hotărârea din 22
ianuarie 2009 a secției pentru judecători a fost admisă sesizarea formulată de Comisia
de disciplină pentru judecători a C.S.M. împotriva d-nei C.C., judecător la Judecătoria
Slatina și s-a constatat încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 17 din
Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Împotriva acestei hotărâri
a formulat contestație C.C., iar prin hotărârea din 5 martie 2009 Plenul C.S.M.
a respins contestația formulată, iar C.C. a declarat recurs la secția contencios
administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea recursului,
s-a arătat că nu a avut un comportament necorespunzător care să compromită demnitatea
sa în funcție și societate și a precizat că prin hotărârea atacată, C.S.M. i-a adus
o vătămare, un prejudiciu, în calitatea de magistrat și în imaginea sa.
Recurenta a mai arătat
și faptul că în mod greșit s-a reținut în hotărârea C.S.M. atacată că reacția sa
a fost exagerată și că a încălcat limitele exercitării dreptului la replică, întrucât
nu s-au făcut probe în acest sens.
Apărările invocate
prin întâmpinare de intimatul C.S.M.
Intimatul solicită respingerea
recursului ca nefondat, criticile vizând numai modul de apreciere a probelor reținute
de secția pentru judecători pentru a constata încălcarea de către recurentă a dispozițiilor
art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea
din 24 august 2005 a Plenului C.S.M.
Potrivit acestor dispoziții,
„judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de
natură să compromită demnitatea lor în funcție și societate”.
În raport cu situația
de fapt reținută, conduita reclamantei a fost calificată drept derogatorie de la
regulile de deontologie a magistraților.
Conținutul obligației
prevăzute de art. 17 din Codul deontologic nu poate fi restrâns la fapte enumerate
limitativ.
Încălcarea reținută în
sarcina recurentei a vizat modul în care aceasta și-a exercitat dreptul la replică
față de publicarea unui articol vexatoriu și denigrator la adresa persoanei și funcției
sale.
Recurenta s-a deplasat
la redacția ziarului pentru a cere explicații de la persoana semnatară a art., a
fost însoțită de soțul și tatăl acesteia, ceea ce a ridicat judecătorul pe o poziție
de forță.
Intimatul conchide, arătând
că în ipoteza în care judecătorul consideră că respectivul articol de presă i-a
afectat reputația profesională, avea posibilitatea de a cere intervenția C.S.M.
în condițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată și
completată ulterior.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că singurele
critici ce rezultă din motivarea căii de atac se referă la modul de apreciere a
probelor reținute de secția pentru judecători pentru a constata încălcarea de către
recurentă a dispozițiilor art. 17 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Aceasta nu înseamnă însă
că instanța de recurs, analizând legalitatea actului administrativ atacat nu poate
emite aprecieri asupra criticii formulate.
Aceasta nu duce la substituirea
instanței de control judiciar în modul de apreciere a probelor realizate de organul
administrativ sau în cercetarea dovezilor.
Ceea ce are de analizat
instanța de recurs este împrejurarea, în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ., dacă actul administrativ atacat
a respectat prevederile legale incidente, inclusiv principii fundamentale ale dreptului
sau norme internaționale.
Legalitatea actului administrativ
poate fi analizată și prin prisma analizei concluziilor deduse din interpretarea
probelor administrate.
O concluzie importantă
reținută în cuprinsul hotărârii din 22 ianuarie 2009 a secției pentru judecători
a C.S.M. și preluată de hotărârea Plenului C.S.M. din 5 martie 2009 este aceea a
inexistenței probelor legate de aducerea colectivului de redacție a unor jigniri
sau expresii calomnioase.
Cercetarea incidentului
a fost făcută deosebit de minuțios de către intimat și aceasta este dovada că probele
din dosar au fost apreciate corect și riguros.
Recurentei i s-a reproșat
modalitatea aleasă pentru a-și spune punctul de vedere și mai ales faptul că, deplasarea
la redacția ziarului s-a făcut cu scopul de a reproșa apariția art. și de a avea
și un drept la replică.
Modalitatea aleasă
de recurentă a dus însă la un conflict între aceasta, tatăl și soțul său, pe de
o parte, și câțiva membrii ai redacției, pe de altă parte.
În mod corect s-a reținut
în hotărârea recurată că exercitarea dreptului la replică nu trebuie să se facă
în condiții de natură a compromite demnitatea judecătorului în funcție ori de a
afecta prestigiul justiției.
Judecătorul este obligat
să adopte un comportament demn și civilizat și că manifeste tactul necesar pentru
a nu răspunde la anumite provocări.
Recurenta nu avea dreptul
să solicite explicații suplimentare de la autorul art. și, mai mult, să se deplaseze
în acest scop la sediul redacției, însoțită de membrii familiei, care au solicitat,
la rândul lor, explicații.
Rezultatul ulterior al
incidentului a fost apariția unui nou articol, redactat în termeni și mai virulenți,
de natură a discredita atât judecătorul cât și prestigiul justiției.
S-a mai reținut că
cererea de apărare a reputației profesionale, în condițiile art. 30 alin. (2) din
Legea nr. 317/2004 republicată și modificată a fost făcută numai după începerea
cercetării preliminare de către C.S.M., motiv pentru care în mod corect s-a ajuns
la concluzia ineficientei apărări pe acest aspect.
Față de acestea, urmează
a se constata legalitatea actului administrativ atacat din perspectiva celor indicate
de către recurentă, astfel încât în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată,
art. 20 din hotărârea Plenului C.S.M. nr. 326/ 2005 modificată și completată, se
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.C. împotriva hotărârii din 5 martie 2009 a Plenului C.S.M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 noiembrie 2009.