ÎCCJ, decizie (scj.ro #84929)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84929) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare
asupra procedurii de cercetare și sancționare a încălcării normelor de
conduită reglementate de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor.
Natura actului. Instanță competentă.
Legea nr. 303/2004
Legea nr. 317/2004, art.
29 alin. (7)
Legea nr. 554/204, art. 7
Cuprins
pe materii: Drept administrativ
Indice
alfabetic: Asociația Magistraților din România
Act administrativ cu caracter normativ.
Competență materială. Competență specială exclusivă
Cod deontologic
Consiliul Superior al Magistraturii
Hotărâre a Plenului CSM
Judecători
Procurori
Procedură prealabilă.
Regulament de organizare și funcționare
Noțiunea de „cariera și
drepturile judecătorilor și procurorilor” din cuprinsul art. 29 alin. (7) din
Legea nr. 317/2004 se referă la parcursul profesional al acestora, de la
promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură cu
exercitarea concretă și efectivă a atribuțiilor lor.
Această dispoziție
legală, prin care este instituită competența specială exclusivă a Secției
Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a
soluționa recursurile declarate împotriva hotărârilor privind cariera și
drepturile judecătorilor și procurorilor, nu poate fi extinsă prin analogie
altor hotărâri adoptate de Plenul CSM în exercitarea atribuțiilor sale, cum ar
fi hotărârile privind modificarea regulamentului propriu de organizare și
funcționare.
Acțiunea în anularea
hotărârii Plenului CSM de modificare a regulamentului propriu de organizare și
funcționare este potrivit dispozițiilor Legii 554/2004 de competența curții de
apel, ca instanță de contencios administrativ – fiind supusă astfel, inclusiv
condiției îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din
această lege. Faptul că plângerea prealabilă împotriva acestei hotărâri, ca act
administrativ cu caracter normativ, poate fi formulată oricând, nu numai în
termenul de 30 de zile de la data comunicării actului – așa cum este prevăzut
în cazul actelor administrative cu caracter individual – nu poate fi
interpretat ca fiind de natură să înlăture obligativitatea îndeplinirii acestei
proceduri.
I.C.C.J. , Secția de contencios
administrativ și fiscal
Decizia
nr. 3436 din 19 iunie 2009
La data de
1 septembrie 2008
reclamanta
Asociația Magistraților din România a chemat în judecată
Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună anularea art. 36' si 36
2
din
Regulamentul de
organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum
au fost introduse prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 564/19 iunie 2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin hotărârea sus
menționată Consiliul Superior al Magistraturii a dispus introducerea a două
articole după art. 36 din
Regulamentul de
organizare și funcționare, prin care se reglementează procedura
cercetării și
sancționării încălcării normelor de conduită reglementate
de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor.
S-a
apreciat că hotărârea este nelegală sub două aspecte:
Pe de o parte, pârâtul nu putea include decât reguli
privind procedura
îndeplinirii unor competențe prevăzute de lege și nu să-și atribuie
competențe ce nu au fost atribuite prin lege.
De asemenea, fundamentarea hotărârii este
contrară funcției normei
deontologice.
Încălcarea normelor deontologice în
reglementarea actuală nu poate
atrage judecata Consiliului Superior al Magistraturii pentru
că legea nu-i conferă aceste atribuții, iar sancțiunea morală nu se identifică
cu cea disciplinară.
Reclamanta
a invocat faptul că are calitate procesuală datorită scopului statutar al
asociației.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr.
554/2004, Constituția
României, Legea nr. 303/2004 și 304/2004.
La
4
noiembrie 2008
pârâtul a depus întâmpinare prin care a
invocat excepția
lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea acțiunii ca
inadmisibilă, iar, în subsidiar ca neîntemeiată.
Curtea de Apel București – Secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 204 din
21 ianuarie 2009
, a admis excepția lipsei
procedurii prealabile invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și a
respins acțiunea reclamantei Asociația Magistraților din România ca
inadmisibilă.
Pentru
a hotărî astfel această instanță a reținut că prevederile art. 7 din Legea nr.
554/2004 reglementează obligativitatea persoanei care se consideră vătămată
printr-un act administrativ să se adreseze autorității publice cu o solicitare
privind revocarea în tot sau în parte a actului înainte de a se adresa
instanței de contencios administrativ.
Or,
în cauză, reclamanta nu s-a adresat pârâtului Consiliul Superior al
Magistraturii cu o cerere prin care să solicite revocarea sau anularea
Hotărârii nr. 564/2008.
În
mod total eronat reclamanta a considerat că în cazul actelor normative nu este
necesară procedura prealabilă.
Din
interpretarea dispozițiilor art. 7 alin.
1
din Legea nr. 554/2004
rezultă că în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate
fi formulată oricând, nu numai în termenul de 30 de zile de la data
comunicării actului, așa cum este prevăzut în cazul actelor administrative cu
caracter individual, ceea ce nu echivalează cu faptul că nu este necesară
plângerea prealabilă.
Împotriva
acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Asociația Magistraților din
România.
În
motivele de recurs se arată că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor este un
act administrativ cu caracter normativ, în sensul dispozițiilor art. 29
alin.5 din Legea nr. 317/2004, republicată.
De
aceea, ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 29 alin.7 din Legea nr.
317/2004, republicată, care instituie regula potrivit căreia „hotărârile
plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi
atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la
comunicare sau de la publicare,
la Secția
de contencios administrativ și fiscal a Înaltei
Curți de Casație și Justiție”, astfel că se înlătură incidența dispozițiilor
art. 10 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Această
normă, având caracter special față de art. 7 alin.1
1
din Legea nr.
554/2004, exclude aplicarea acestui ultim text și se invocă și excepția necompetenței
materiale a curții de apel pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție -
Secția de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă să
soluționeze cauza, ca instanță de recurs.
Recursul
este nefundat.
Prin
cererea adresată instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea art. 36
1
și 36
2
din Regulamentul de organizare și funcționare a
Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost introduse prin
Hotărârea nr. 564/19 iunie
2008 a
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin
urmare, obiectul acțiunii nu îl constituie anularea unor articole din
Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobat
Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, așa cum se susține în
motivele de recurs ci cea care vizează organizarea și funcționarea Consiliului
Superior al Magistraturii.
În
motivele de recurs se face referire la art. 20 alin.7 din Legea nr.
317/2004, republicată, care prevede că „hotărârile Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și
procurorilor pot fi atacate în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare
sau publicare,
la Secția
de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație
și Justiție”.
Față
de acest text urmează a se stabili dacă hotărârea contestată se referă la
„cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” având în vedere că ea
vizează Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al
Magistraturii.
Noțiunea
de „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” se referă, însă, la
parcursul profesional al acestora de la promovarea în profesie și până la
încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă și efectivă a
atribuțiilor.
Art.
29 alin.7 din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție pentru că stabilește
competența, în recurs, a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de
contencios administrativ și fiscal în comparație cu alte acte ale Consiliului
Superior al Magistraturii care sunt și ele supuse controlului judecătoresc dar
potrivit regulilor de competență prevăzute de lege.
Excepțiile
sunt de strictă interpretare și textul nu poate fi extins, prin analogie,
altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea
atribuțiilor sale cum ar fi cea privind organizarea și funcționarea
Consiliului Superior al Magistraturii.
Este
adevărat că actul administrativ atacat este unul cu caracter normativ, dar el
nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” pentru a fi
incidente dispozițiile art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004.
În
același sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de
contencios administrativ și fiscal care a considerat că hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii privind alegerea membrilor Consiliului
Superior al Magistraturii nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și
procurorilor” și nu poate fi atacată cu recurs la această instanță ci este
supusă controlului judiciar potrivit competenței stabilite de Legea nr.
554/2004.
Chiar
dacă este un act administrativ cu caracter normativ este necesară efectuarea
procedurii prealabile pentru că, chiar art. 7 alin.1
1
din Legea nr.
554/2004, prevede că, în cazul acestor acte, procedura prealabilă poate fi
făcută oricând.
Din
interpretarea acestui text nu se poate deduce faptul că procedura prealabilă
nu ar fi necesară în cazul actelor administrative cu caracter normativ, ci că
nu este prevăzut un termen pentru efectuarea procedurii prealabile, având în
vedere că și acțiunea în anulare a unor asemenea acte poate fi formulată
oricând.
Apreciind
că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod
procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
Pentru că actul
administrativ cu caracter normativ atacat nu vizează „cariera și drepturile
judecătorilor și procurorilor” a fost respinsă și excepția necompetenței
materiale a Curții de Apel de a soluționa cererea.