ÎCCJ, decizie (scj.ro #84929)

Hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Regulamentului de organizare și funcționare asupra procedurii de cercetare și sancționare a încălcării normelor de conduită reglementate de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor. Natura actului. Instanță competentă. Legea nr. 303/2004 Legea nr. 317/2004, art. 29 alin. (7) Legea nr. 554/204, art. 7 Cuprins pe materii: Drept administrativ Indice alfabetic: Asociația Magistraților din România Act administrativ cu caracter normativ. Competență materială. Competență specială exclusivă Cod deontologic Consiliul Superior al Magistraturii Hotărâre a Plenului CSM Judecători Procurori Procedură prealabilă.

Regulament de organizare și funcționare Noțiunea de „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” din cuprinsul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 se referă la parcursul profesional al acestora, de la promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură cu exercitarea concretă și efectivă a atribuțiilor lor. Această dispoziție legală, prin care este instituită competența specială exclusivă a Secției Contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a soluționa recursurile declarate împotriva hotărârilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, nu poate fi extinsă prin analogie altor hotărâri adoptate de Plenul CSM în exercitarea atribuțiilor sale, cum ar fi hotărârile privind modificarea regulamentului propriu de organizare și funcționare.

Acțiunea în anularea hotărârii Plenului CSM de modificare a regulamentului propriu de organizare și funcționare este potrivit dispozițiilor Legii 554/2004 de competența curții de apel, ca instanță de contencios administrativ – fiind supusă astfel, inclusiv condiției îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din această lege. Faptul că plângerea prealabilă împotriva acestei hotărâri, ca act administrativ cu caracter normativ, poate fi formulată oricând, nu numai în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului – așa cum este prevăzut în cazul actelor administrative cu caracter individual – nu poate fi interpretat ca fiind de natură să înlăture obligativitatea îndeplinirii acestei proceduri.

I.C.C.J. , Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 3436 din 19 iunie 2009 La data de 1 septembrie 2008 reclamanta Asociația Magistraților din România a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea art. 36' si 36 2 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost introduse prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/19 iunie 2008. În motivarea cererii, reclamanta a arătat ca prin hotărârea sus menționată Consiliul Superior al Magistraturii a dispus introducerea a două articole după art. 36 din Regulamentul de organizare și funcționare, prin care se reglementează procedura cercetării și sancționării încălcării normelor de conduită reglementate de Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor.

S-a apreciat că hotărârea este nelegală sub două aspecte: Pe de o parte, pârâtul nu putea include decât reguli privind procedura îndeplinirii unor competențe prevăzute de lege și nu să-și atribuie competențe ce nu au fost atribuite prin lege. De asemenea, fundamentarea hotărârii este contrară funcției normei deontologice. Încălcarea normelor deontologice în reglementarea actuală nu poate atrage judecata Consiliului Superior al Magistraturii pentru că legea nu-i conferă aceste atribuții, iar sancțiunea morală nu se identifică cu cea disciplinară. Reclamanta a invocat faptul că are calitate procesuală datorită scopului statutar al asociației. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, Constituția României, Legea nr. 303/2004 și 304/2004.

La 4 noiembrie 2008 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar ca neîntemeiată. Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 204 din 21 ianuarie 2009 , a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Consiliul Superior al Magistraturii și a respins acțiunea reclamantei Asociația Magistraților din România ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 reglementează obligativitatea persoanei care se consideră vătămată printr-un act administrativ să se adreseze autorității publice cu o solicitare privind revocarea în tot sau în parte a actului înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ.

Or, în cauză, reclamanta nu s-a adresat pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii cu o cerere prin care să solicite revocarea sau anularea Hotărârii nr. 564/2008. În mod total eronat reclamanta a considerat că în cazul actelor normative nu este necesară procedura prealabilă. Din interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 rezultă că în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând, nu numai în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului, așa cum este prevăzut în cazul actelor administrative cu caracter individual, ceea ce nu echivalează cu faptul că nu este necesară plângerea prealabilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Asociația Magistraților din România.

În motivele de recurs se arată că Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor este un act administrativ cu caracter normativ, în sensul dispozițiilor art. 29 alin.5 din Legea nr. 317/2004, republicată. De aceea, ar fi incidente în cauză dispozițiile art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004, republicată, care instituie regula potrivit căreia „hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, astfel că se înlătură incidența dispozițiilor art. 10 și art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Această normă, având caracter special față de art. 7 alin.1 1 din Legea nr. 554/2004, exclude aplicarea acestui ultim text și se invocă și excepția necompetenței materiale a curții de apel pentru că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă să soluționeze cauza, ca instanță de recurs. Recursul este nefundat. Prin cererea adresată instanței de fond, reclamanta a solicitat anularea art. 36 1 și 36 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost introduse prin Hotărârea nr. 564/19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, obiectul acțiunii nu îl constituie anularea unor articole din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost aprobat Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, așa cum se susține în motivele de recurs ci cea care vizează organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. În motivele de recurs se face referire la art. 20 alin.7 din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevede că „hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate în recurs, în termen de 15 zile de la comunicare sau publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Față de acest text urmează a se stabili dacă hotărârea contestată se referă la „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” având în vedere că ea vizează Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii. Noțiunea de „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” se referă, însă, la parcursul profesional al acestora de la promovarea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă și efectivă a atribuțiilor. Art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004 este o normă de excepție pentru că stabilește competența, în recurs, a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în comparație cu alte acte ale Consiliului Superior al Magistraturii care sunt și ele supuse controlului judecătoresc dar potrivit regulilor de competență prevăzute de lege.

Excepțiile sunt de strictă interpretare și textul nu poate fi extins, prin analogie, altor hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, în exercitarea atribuțiilor sale cum ar fi cea privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Este adevărat că actul administrativ atacat este unul cu caracter normativ, dar el nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” pentru a fi incidente dispozițiile art. 29 alin.7 din Legea nr. 317/2004. În același sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal care a considerat că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” și nu poate fi atacată cu recurs la această instanță ci este supusă controlului judiciar potrivit competenței stabilite de Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă este un act administrativ cu caracter normativ este necesară efectuarea procedurii prealabile pentru că, chiar art. 7 alin.1 1 din Legea nr. 554/2004, prevede că, în cazul acestor acte, procedura prealabilă poate fi făcută oricând. Din interpretarea acestui text nu se poate deduce faptul că procedura prealabilă nu ar fi necesară în cazul actelor administrative cu caracter normativ, ci că nu este prevăzut un termen pentru efectuarea procedurii prealabile, având în vedere că și acțiunea în anulare a unor asemenea acte poate fi formulată oricând. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.

Pentru că actul administrativ cu caracter normativ atacat nu vizează „cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor” a fost respinsă și excepția necompetenței materiale a Curții de Apel de a soluționa cererea.