ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 mai 2008, reclamanta U.N.J.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 623 din

21 septembrie 2006 și a hotărârii nr. 79 din 24 ianuarie 2008 adoptată de Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la realizarea unei baze de date

la nivelul Inspecției Judiciare privind încălcări ale conduitei deontologice de

către judecători și procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare și la modificarea

și completarea Regulamentului privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor

și procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 676/2007 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006

a fost adoptată cu încălcarea competențelor Consiliului Superior al Magistraturii

și ale Inspecției Judiciare, întrucât dispozițiile art. 38 din Legea nr. 317/2004

și pct. nr. 22 și 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului

Superior al Magistraturii, adoptat prin hotărârea nr. 326/2005 prevăd atribuțiile

acestuia numai în ceea ce privește adoptarea Codului deontologic și asigurarea publicării

lui, fără a exista o împuternicire pentru strângerea de date legate de conduita

judecătorilor și procurorilor .

Reclamanta

a învederat că Inspecția Judiciară, respectiv secția pentru judecători/procurori

a Consiliului Superior al Magistraturii se substituie în fapt, împotriva legii și

a principiilor recunoscute, comisiilor de evaluare în activitatea de apreciere a

conduitei judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 676/2007.

Ca

motiv de nelegalitate a hotărârii atacate s-a invocat și încălcarea flagrantă a

Avizului nr. x al Comitetului Consultativ al Judecătorilor Europeni în atenția Comitetului

de Miniștri (2002), referitor la deontologie, prin care s-a arătat în mod explicit

că principiile de conduită etică ale judecătorilor (codurile deontologice) trebuie

să fie redactate de judecători și să fie complet separate de sistemul disciplinar

al acestora.

Reclamanta

a mai arătat că aceeași hotărâre încalcă și comentariile oficiale ale Principiilor

de la Bangalore (O.N.U.), potrivit cărora, instituția care se ocupă de etica profesională

sau deontologie să fie separată de cea competentă în materie disciplinară.

Din

acest motiv, reclamanta a considerat că Inspecția Judiciară și implicit, Consiliul

Superior al Magistraturii se substituie organizațiilor profesionale în privința

gestionării problemei deontologiei judecătorilor, deoarece încălcarea Codului deontologic

este constatată de Inspecția Judiciară, fără a se da judecătorului posibilitatea

să se apere, să fie înștiințat de efectuarea verificărilor, să conteste cele constatate

și să urmeze procedura existentă pentru răspunderea disciplinară, deși efectele

directe pentru cariera profesională sunt similare.

De

asemenea, s-a susținut că se încalcă în mod flagrant principiul non bis in idem,

potrivit căruia o persoană nu poate fi supusă concomitent de aceeași autoritate

la două proceduri cu caracter sancționator, dat fiind că evaluarea, în măsura în

care se acordă un calificativ inferior, reprezintă o veritabilă sancțiune, în condițiile

în care persoana astfel evaluată nu mai poate fi promovată.

Referitor

la hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008, reclamanta a arătat că motivele de nulitate

față de prima hotărâre au drept consecință constatarea nulității și acestei hotărâri,

conform principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.

Prin

sentința civilă nr. 515 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată

de reclamantă, s-a dispus anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 și a

pct. 4 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 adoptate de Plenul Consiliului

Superior al Magistraturii și a fost respinsă cererea de anulare în totalitate a

acestei hotărâri.

Instanța

de fond a reținut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu are atribuții

decât pentru constatarea și sancționarea abaterilor disciplinare, iar prin adoptarea

hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 și-a stabilit, în afara dispozițiilor legale,

competențe și în materia constatării abaterilor de la deontologia profesiei de magistrat,

deși prin legea sa de organizare și funcționare i-a fost recunoscut numai dreptul

de a elabora și de adopta regulile de conduită ale magistratului.

Prin

această hotărâre, instanța de fond a considerat că pârâtul a interpretat eronat

Avizul nr. x al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, stabilind în

sarcina Inspecției Judiciare și atribuții de constatare și sancționare a încălcărilor

deontologiei profesionale, fără a se avea în vedere că sancțiunea morală nu poate

fi identificată cu sancțiunea disciplinară, iar conținutul Codului deontologic trebuie

pus în aplicare de organisme independente, nu de cele cu atribuții în domeniul disciplinar.

În

acest sens, a fost avută în vedere recomandarea comitetului consultativ al judecătorilor

europeni, exprimat în cuprinsul Avizului nr. x și care arată explicit că, principiile

de conduită etică a judecătorilor trebuie să fie redactate de judecător și complet

separate de sistemul disciplinar al judecătorilor.

Apreciind

că nu poate fi extinsă competența pârâtului și asupra respectării normelor deontologice

ale profesiei de magistrat, instanța de fond a constatat nelegalitatea hotărârii

prin care s-a aprobat realizarea unor baze de date la nivelul Inspecției Judiciare

privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători și procurori, care

nu reprezintă abateri disciplinare.

Pentru

aceleași considerente, s-a constatat că sunt nelegale dispozițiile pct. 4 ale

art. 1 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, care reglementează modalitatea de comunicare la cererea comisiilor

de evaluare a datelor relevante privind abaterile de la normele de conduită ale

Codului deontologic.

Cererea

de anulare în totalitate a hotărârii nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a fost respinsă

cu motivarea că motivele acțiunii vizează numai dispozițiile pct. 4 ale art. 1 din

această hotărâre.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii,

solicitând ca în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată

sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul

a susținut că în mod eronat instanța de fond a constatat depășirea competențelor

legale prin adoptarea actelor administrative contestate, fără a avea în vedere dispozițiile

art. 37 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 republicată, potrivit cărora Consiliul

Superior al Magistraturii îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege

sau regulament.

În

dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că respectarea normelor cuprinse în Codul

deontologic constituie un criteriu pentru evaluarea eficienței, calității activității

și integrității magistraților și evaluarea se face de către organele competente,

potrivit legii, astfel cum rezultă din reglementarea cuprinsă în art. 2 alin.

(1) și (2) din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor, art. 39 din Legea

nr. 303/2004, republicată și în Regulamentul privind evaluarea activității profesionale

a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin hotărârea nr. 676 din 4 octombrie

2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

De

asemenea, recurentul a arătat că s-a reținut greșit în sentința recurată că Inspecția

Judiciară s-a substituit comisiilor de evaluare, în condițiile în care prin hotărârea

nr. 623 din 21 septembrie 2006 s-a respins propunerea de înființare a unui consiliu

de etică și nu s-a dispus preluarea atribuțiilor comisiilor de evaluare de către

secțiile pentru judecători și pentru procurori ale Inspecției Judiciare.

Recurentul

a considerat că instanța de fond nu a avut în vedere și dispozițiile art. 40

alin. (1) lit. f) din Legea nr. 317/2004, republicată, care prevăd că secțiile Consiliului

Superior al Magistraturii au printre atribuțiile referitoare la cariera judecătorilor

și procurorilor și pe aceea privind luarea măsurilor pentru soluționarea sesizărilor

primite de la justițiabili sau de la alte persoane referitoare la conduita necorespunzătoare

a judecătorilor și procurorilor.

Față

de această prevedere legală, s-a arătat că este atributul secțiilor Consiliului

Superior al Magistraturii analizarea și soluționarea sesizărilor privind fapte care

constituie abateri de la normele Codului deontologic.

Din

acest motiv, recurentul a învederat că realizarea unei baze de date la nivelul Inspecției

Judiciare privind încălcarea conduitei deontologice a judecătorilor și procurorilor

care nu constituie abateri disciplinare și care au fost confirmate în urma verificărilor,

are un caracter pur administrativ, fiind destinată evaluării eficiente a activității

și integrității judecătorilor și procurorilor de către organele competente, potrivit

legii.

În

cadrul procedurii de evaluare, s-a arătat că judecătorul sau procurorul interesat

are posibilitatea contestării datelor constatate, care având caracter confidențial,

nu pot fi consultate decât de acesta.

Recurentul

a criticat pentru aceleași motive și concluzia instanței de fond privind nelegalitatea

dispozițiilor pct. 4 ale art. 1 din hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin

hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

s-a dispus realizarea unei baze de date la nivelul Inspecției Judiciare privind

încălcări ale conduitei deontologice de către judecători și procurori, care nu reprezintă

abateri disciplinare și care au fost confirmate urmare a verificărilor. În aceeași

hotărâre s-a dispus respingerea propunerii de înființare a Consiliului de etică

pe lângă comisiile de evaluare prevăzute de lege, care să noteze judecătorii și

procurorii care au încălcat normele de deontologie profesională, cu motivarea că

o asemenea reglementare excede competențelor Consiliului Superior al Magistraturii,

în condițiile în care aceste atribuții revin în exclusivitate comisiilor de evaluare.

Prin

hotărârea nr. 79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

a fost modificată și completată hotărârea nr. 676/2007 pentru aprobarea Regulamentului

privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor și la

art. 1 pct. 4 s-a prevăzut modificarea art. 32 alin. (2) din acest act normativ,

potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii comunică, la cererea comisiilor

de evaluare, datele relevante pentru activitatea de evaluare din dosarele profesionale

ale judecătorilor și procurorilor, referitoare la sancțiunile disciplinare rămase

definitive și abaterile de la normele de conduită ale Codului deontologic al judecătorilor

și procurorilor, constatate de Inspecția Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Motivul

de nelegalitate vizând necompetența de reglementare a Consiliului Superior al Magistraturii

cu privire la încălcări ale conduitei deontologice de către judecători și procurori

a fost greșit reținut ca argument întemeiat pentru anularea hotărârii nr. 623

din 21 septembrie 2006.

Instanța

de fond nu a avut în vedere că recurentul a adoptat această hotărâre în conformitate

cu dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, republicată, în

vederea îndeplinirii altor atribuții stabilite prin lege sau regulamente și anume

atribuțiile prevăzute de art. 106 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată,

art. 30 alin. (3), art. 38 alin. (1) și art. 40 lit. f) din Legea nr. 317/2004,

republicată, privind adoptarea regulamentului de evaluare a activității profesionale

a judecătorilor și procurorilor, adoptarea Codului deontologic al judecătorilor

și procurorilor, asigurarea respectării legii și a criteriilor de competență și

etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor

și luarea de măsuri pentru soluționarea sesizărilor primite de la justițiabili sau

de la alte persoane cu privire la conduita necorespunzătoare a judecătorilor și

procurorilor.

Astfel,

se reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor

și procurorilor, respectarea normelor cuprinse în cod constituie un criteriu pentru

evaluarea eficienței, calității activității și integrității judecătorilor și procurorilor,

iar alin. (2) al aceluiași art. prevede că evaluarea se face de către organele competente,

potrivit legii.

În

vederea executării acestei prevederi regulamentare, adoptată de recurent în baza

art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a stabilit în mod legal

și temeinic prin hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006 că este necesară realizarea

unei baze de date privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători

și procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare și care au fost confirmate

urmare a verificărilor.

În

consecință, măsura cuprinsă la art. 1 din actul dedus judecății are un caracter

administrativ, fiind dispusă în scopul realizării unei evaluări eficiente a activității

și integrității judecătorilor și procurorilor, fără a modifica atribuțiile de evaluare

care revin organelor competente, potrivit legii.

Instanța

de fond a considerat în mod greșit și că hotărârea nr. 623 din 21 septembrie 2006

este contrară recomandării comitetului consultativ al judecătorilor europeni cuprinsă

în Avizul nr. x referitor la deontologia și comentariile oficiale ale principiilor

de la Bangalore, conform cărora principiile de conduită etică a judecătorilor trebuie

să fie redactate de judecători și complet separate în sistemul disciplinar al judecătorilor,

iar instituția care se ocupă de etica profesională sau deontologie, trebuie să fie

separată de instituția cu competențe în materia disciplinară.

Hotărârea

nr. 623 din 21 septembrie 2006 are un alt obiect de reglementare decât cel avut

în vedere de actele internaționale invocate prin acțiune, stabilind numai o măsură

administrativă, fără incidență asupra principiilor de conduită etică a judecătorilor

și procurorilor sau asupra competenței comisiilor de evaluare a activității lor

profesionale.

Din

acest motiv, se constată că s-a reținut greșit în sentința recurată că, prin actul

adoptat de recurent, Inspecția Judiciară s-a substituit comisiilor de evaluare constituite

potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Concluzia

instanței de fond este lipsită de temei față de art. 2 din hotărârea nr. 623

din 21 septembrie 2006, prin care a fost respinsă propunerea de înființare a unui

consiliu de etică pe lângă comisiile de evaluare, cu motivarea că notarea judecătorilor

și procurorilor este atributul exclusiv al acestor comisii prevăzute în legea organică

privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Un

alt argument în acest sens este că, prin hotărârea contestată în prezenta cauză,

nu au fost atribuite alte competențe Inspecției Judiciare decât cele prevăzute în

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii,

aprobat prin hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimata-reclamantă nu a contestat această hotărâre și nici competența astfel reglementată

pentru Inspecția Judiciară, de a efectua verificări privind aspectele semnalate

în sesizările adresate Consiliului cu privire la conduita necorespunzătoare a judecătorilor

și procurorilor.

Motivul

de nelegalitate privind încălcarea principiului non bis in idem a fost de asemenea

în mod greșit admis de instanța de fond, fără a se avea în vedere redactarea neechivocă

din art. 1 al hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006, care se referă exclusiv

la acele încălcări ale conduitei deontologice care nu reprezintă abateri disciplinare,

astfel că nu se poate reține aplicarea a două sancțiuni pentru aceeași faptă.

Celelalte

motive de nelegalitate invocate prin acțiune privind necomunicarea rezultatului

verificărilor și încălcarea dreptului la apărare al judecătorului sau procurorului

se dovedesc a fi neîntemeiate față de conținutul hotărârii adoptate de recurent.

În această hotărâre s-a prevăzut expres caracterul confidențial al bazei de date,

care poate fi consultată numai de judecătorul sau procurorul respectiv și poate

fi contestată în cadrul procedurii de evaluare a activității profesionale.

În

consecință, prin sentința recurată s-a constatat greșit că acțiunea formulată de

intimata-reclamantă pentru anularea hotărârii nr. 623 din 21 septembrie 2006 a Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii îndeplinește condițiile prevăzute de art.

1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, pentru anularea unui act administrativ.

În

raport de argumentele expuse anterior, se reține că în mod greșit instanța de fond

a constatat și nelegalitatea dispozițiilor pct. 4 al art. 1 din hotărârea nr.

79 din 24 ianuarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care reglementează

modalitatea de comunicare de către recurent, la cererea comisiilor de evaluare,

a datelor relevante privind încălcări ale conduitei deontologice de către judecători

și procurori, care nu reprezintă abateri disciplinare.

În

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunțată de instanța

de fond și pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta U.N.J.R., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile

nr. 515 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și pe fond respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2009.