ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1547/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1393

din 1 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei Uniunea

Națională a Judecătorilor din România prin care solicită

instanței să dispună anularea art. 1 pct. 1 al Hotărârii

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2009 pentru

modificarea și completarea Regulamentului de organizare și

funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

Admițând acțiunea, instanța

de fond a suspendat executarea art. 1 pct. 11 al Hotărârii Plenului

Consiliul Superior al Magistraturii nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru

modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului

Superior al Magistraturii, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

Totodată, a dispus și anularea

art. 1 pct. 11 al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 564 din 19 iunie 2008 pentru modificarea Regulamentului de Organizare

și Funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 564/2008 a fost emisă prin

încălcarea competențelor Consiliului Superior al Magistraturii și

ale Inspecției judiciare, întrucât art. 38 din Legea nr. 317/2004 și

pct. 22 și 23 din Regulamentul de organizare și funcționare a

Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat prin Hotărârea nr. 326/2005,

prevăd atribuția Consiliului Superior al Magistraturii doar în ceea

ce privește adoptarea Codului deontologic și asigurarea publicării

acestui cod. Nimic nu împuternicește Consiliul Superior al Magistraturii,

reține instanța, să strângă date legate de conduita

judecătorilor și procurorilor sau să judece asemenea acte.

S-a mai reținut de către

instanța de fond că această hotărâre încalcă și

comentariile oficiale ale principiilor de la Bongalore (ONU) potrivit căreia instituția care se ocupă de etica profesională

sau deontologie trebuie să fie separată de instituția care are

competențe în materie disciplinară.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs

Consiliul Superior al Magistraturii, criticând-o ca nelegală și

netemeinică întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

S-a apreciat în recurs că în mod

nelegal a reținut prima instanță că hotărârea în

litigiu a fost emisă cu încălcarea competențelor Consiliului

Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare, că este în

contradicție cu Avizul nr. 3 al Comitetului Consultativ al Judecătorilor

Europeni referitor la deontologie și că se încalcă principiul „

non

bis in idem”.

Recursul este întemeiat și va fi

admis.

Examinând actele dosarului, motivele de

recurs și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Uniunea Națională a

Judecătorilor din România a solicitat anularea Hotărârii nr. 564/2008

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru modificarea și

completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului

Superior al Magistraturii. De asemenea s-a solicitat și suspendarea

actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Din probele admise și administrate,

se reține de instanța supremă că prin hotărârea

atacată Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o serie de

modificări la Regulamentul de organizare și funcționare a

Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor Legii nr. 317/2004

cu modificările ulterioare care în art. 40, stabilește expres

obligația Secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a

soluționa sesizările privitoare la conduita necorespunzătoare a

judecătorilor și procurorilor.

Fără putință de

tăgadă este de atributul Consiliului Superior al Magistraturii

conform legii atât competența de a adopta Codul deontologic al

judecătorilor și procurorilor, cât și aceea de a soluționa

sesizările privind încălcarea acestora.

Nu se poate afirma că

dispozițiile Legii nr. 317/2004 ar fi contrare Constituției României,

atâta vreme cât art. 133 din Constituție constată rolul Consiliului

Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției în

România. Desigur hotărârea prin care se constată încălcarea

normelor deontologice de către un magistrat, are legătură cu

cariera acestuia în planul evaluării activității sale.

Consiliul Superior al Magistraturii nu

are atribuții de legiferare, dar conform Legii nr. 317/2004

republicată, Consiliul Superior al Magistraturii este abilitat legal

să emită Regulamentul și să soluționeze

sesizările privind încălcarea prevederilor acestuia.

Nu este corectă nici susținerea

reclamantei în sensul invocării principiului „

non bis in idem

”,

întrucât dacă fapta care este obiect al verificării constituie

abatere disciplinară, magistratul este supus uneia dintre sancțiunile

disciplinare, iar dacă fapta reprezintă o încălcare a Codului

deontologic, se urmează procedura reglementată de acesta, nefiind

vorba despre o dublă sancționare pentru aceeași faptă.

Referitor la suspendarea actului în

litigiu, din ansamblul probator admis și administrat, este fără

putință de tăgadă că în speță nu

operează prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 544/2004, întrucât

nu sunt întrunite dispozițiile legale, de excepție avute în vedere de

legiuitor.

Nu sunt dovedite nici paguba

iminentă și nici cazul bine justificat care să conducă instanța

la o astfel de soluție în condițiile în care reclamanta nu

justifică o aparență de nelegalitate a actului contestat.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii este întemeiat

și va fi admis.

Se va modifica sentința atacată

și se va respinge acțiunea formulată de Uniunea

Națională a Judecătorilor din România, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul

Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1393 din 1

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 martie 2010.