ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2010

Soluția instanței. Prin încheierea din 18 februarie 2010 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatoarea I.S., privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. S-a reținut că obiectul cauzei îl formează contestația în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 4110 din 20 octombrie 2009 a Curții de apel Craiova, motivată de necompetența materială a instanței de fond, incidente fiind dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. Contestatoarea I.S. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002, raportat la dispozițiile art. 21, art. 44 și art. 53 din Constituția României. S-a reținut că etapa procesuală a contestației în anulare e limitată la anumite motive strict prevăzute de lege, situație în care obiectul excepției de neconstituționalitate ar trebui să privească dispoziții legale care să aibă legătură cu soluționarea contestației în anulare, în contextul acestor limite. S-a apreciat că în raport cu motivul invocat, respectiv art. 317 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestația fiind îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în recurs, pentru a avea legătură cu soluționarea cauzei, dispozițiile legale ce fac obiectul excepției ar trebui să privească competența materială a instanței de recurs. Reținând că prevederile ce fac obiectul excepției stabilesc competența materială a instanței de fond, instanța a apreciat că acestea nu au legătura cu soluționarea cauzei.

Recursul formulat de contestatoarea I.S. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3.1. În mod greșit instanța de fond a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002, ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 18 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 554/2004, atunci când obiectul convenției îl formează un contract administrativ, în funcție de starea de fapt, instanța poate suplini consimțământul unei părți, când interesul public o cere. Altfel, posibilitatea instanței este limitată doar la situația interesului public, încălcându-se prevederile art. 21 și art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție. 3.2. Coroborat cu dispozițiile sus-menționate, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002 prevede posibilitatea persoanei vătămate de a ataca în justiție, în condițiile art. 8 alin. (3), refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare. În speță, acțiunea recurentei-reclamante prin care se solicită să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, a fost respinsă ca inadmisibilă, ceea ce demonstrează că excepția de neconstituționalitate ridicată are legătură cu cauza.

Considerentele instanței de recurs. 4.1. Recursul este nefondat. 4.2. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002 a fost ridicată în cadrul contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 4110 din 20 octombrie 2010. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. și privește cazul în care „hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”. 4.3. Pentru a fi îndeplinite condițiile de admisibilitate stabilite de art. 29 din Legea nr. 47/1992 este imperios necesar ca excepția de neconstituționalitate ridicată să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Or, în speță, prevederile art. 18 lit. d) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 550/2002 nu ajută la soluționarea contestației în anulare, în ceea ce privește reglementările cuprinse la art. 317 alin. (2) C. proc. civ. (competența instanței). 4.4. Prevederile legale considerate neconstituționale de către recurentă pot fi analizate numai cu ocazia soluționării fondului cauzei, de unde rezultă că instanța a interpretat corect legea, respingând ca inadmisibilă excepția. 4.

Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.