ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3521/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție sub nr. 9152/1/2009, contestatoarea SC C.I. SRL a

formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 5242 din 19 noiembrie

2009 pronunțată în dosarul nr. 2261/2/2008 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, întemeiată pe

dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ.

Susține contestatoarea că hotărârea atacată a

fost pronunțată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, aceasta fiind dată în considerarea „soluției de

principiu” adoptată la 26 mai 2008 în Plenul Secției.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se

constată următoarele:

Prin decizia nr. 5242/2009 pronunțată la data de

19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

formulate de SC B. SA Călărași și Ministerul Turismului împotriva sentinței nr.

743 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta SC C.I. SRL Călărași referitoare la

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M08 nr. 0197 emis la 4 august 1994 în favoarea pârâtei SC B. SA, în partea

referitoare la terenul aferent restaurantului I.

A statuat instanța de control judiciar că

excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă pentru că ea vizează actul

administrativ care în același timp face și obiectul cererii de anulare în

temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în al doilea rând este inadmisibilă

și din perspectiva practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, care a stabilit cu caracter de principiu că

este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actele

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, atât înainte de modificarea acesteia prin Legea

nr. 262/2007, cât și după modificarea acesteia.

Cât privește acțiunea în anulare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 08 nr. 0197 din 4

august 1994 emis în favoarea pârâtei SC B. SA, instanța de recurs a constatat

că aceasta a fost formulată tardiv, peste termenul prevăzut de art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, reclamanta având cunoștință de existența actului

administrativ cel puțin din anul 1999, astfel că a respins ca tardiv formulată

acțiunea, cu consecința respingerii și a cererii de intervenție în interes

propriu formulată de O.G.V.

Intimata-reclamantă SC C.I. SRL Călărași a

formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii întemeiată pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., susținând că s-au

încălcat dispozițiile de ordine publică referitoare la competență, soluția

pronunțată fiind dată în considerarea „soluției de principiu” adoptată de

Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2008.

Susține contestatoarea că decizia contestată

încalcă:

- prevederile art. 1 alin. (5) din

Constituția României, deoarece a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

- prevederile art. 20 alin. 2) din Constituția

României, întrucât prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conțin

dispoziții mai favorabile, astfel că au prioritate reglementările interne și nu

cele internaționale;

- prevederile art. 329 alin. (3) C. proc. civ.,

conform cărora interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul

țării se asigură în mod exclusiv de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, iar nu de plenul judecătorilor unei secții separate a

Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- principiul ierarhiei actelor juridice - legile

trebuind a fi date în baza și în executarea Constituției și a legii și nu prin

ignorarea sau înlăturarea lor.

Precizează contestatoarea că soluția pronunțată:

- nu are suport legal pentru că nici

Constituția și nici Legea nr. 554/2004 nu cuprind dispoziții care să facă

excepția de nelegalitate inadmisibilă;

- încalcă o serie de decizii ale Curții

Constituționale care sun t general obligatorii;

- creează o diferență de tratament juridic între

actele administrative unilaterale cu caracter individual și cele cu caracter

normativ, acestea din urmă putând fi cenzurate oricând în calea excepției de

nelegalitate;

- dispozițiile art. 4 alin. (1)) din Legea nr.

554/2004 nu încalcă principiul neretroactivității legii, pentru actele

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a legii, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare

la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului;

- dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 nu încalcă nici principiul stabilității raporturilor juridice și

securității circuitului civil;

- Reglementarea din art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, excepția de

nelegalitate având un scop și o finalitate nobilă și anume restabilirea

ilegalității prin înlăturarea efectelor actului emis cu încălcarea legii.

Intimații (în contestația în anulare) Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului, SC B. SA au formulat întâmpinări prin care

au solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare formulată de SC

C.I. SRL Călărași și menținerea deciziei contestate ca fiind legală și

temeinică.

Contestația în anulare formulată este

neîntemeiată astfel că va fi respinsă, potrivit considerentelor ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit art. 317 C. proc. civ. „Hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență”.

Motivându-și contestația în anulare,

contestatoarea susține că soluția pronunțată prin decizie contestată s-a dat în

considerarea „soluției de principiu” adoptate la data de 26 mai 2008 de Plenul

Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți, potrivit căreia este

neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată cu privire la actele

administrative unilaterale cu caracter individual, adoptate sau emise anterior

intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Contestatoarea încearcă să argumenteze că soluția

de principiu adoptată este nelegală pentru că încalcă dispoziții din Legea

fundamentală – Constituția României și creează un tratament diferențiat față de

actele administrative individuale cu caracter normativ care pot fi cenzurate

oricând pe calea excepției de nelegalitate.

Astfel cum motivează contestatoarea, nu ne aflăm

în prezența, motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., care se referă strict la situația hotărârilor care au

fost date de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare

la competență.

Necompetența absolută a instanțelor judecătorești

este strict definită prin dispozițiile art. 159 pct. 1-3 C. proc. civ. și

anume: 1. când pricina nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. când

pricina este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când pricina este de

competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Or, contestatoarea nu a invocat niciuna din

aceste situații, precis determinate de legiuitor, ci mai degrabă invocă motive

de aplicare greșită a legii, ceea ce nu constituie motiv de contestație în

anulare, aceasta fiind cale extraordinară de atac, de retractare deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ., iar

nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive

de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în

anulare.

Pe de altă parte, contestatoarea avea

posibilitatea să invoce excepția necompetenței în calea ordinară de atac a

recursului, cale de atac pe care nu a exercitat-o, e adevărat pentru că la fond

a obținut câștig de cauză, astfel încât nu poate invoca direct în contestația

în anulare această excepție de necompetență.

Așa fiind, contestația în anulare formulată de SC

C.I. SRL Călărași, intimat în dosarul nr. 261/2/2008 în care s-a pronunțat

decizia contestată nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este neîntemeiată și drept consecință urmează a fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de SC C.I. SRL

Călărași împotriva deciziei civile nr. 5242 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie

2010.