ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Galați,

reclamanta SC A.S. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâții I.I., I.A.,

A.N., B.M., B.E.R., B.C.M., D.J.D., A.A., A.R., Ministerul IMM-urilor, Comerțului

și Mediului de Afaceri și SC D. SA Galați, obligarea acestora din urmă de a

lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 100 mp teren situat

în Galați.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că a dobândit de la autoarea sa SC D. SA. Galați, prin cumpărare și suprafața

de teren în litigiu.

La termenul de judecată din data de 12

februarie 2008 a fost invocată excepția de nelegalitate a Certificatului de

proprietate M 08 nr. 0189 din 26 mai 1994 emis de Ministerul Turismului, excepție invocată de către pârâții I.I. și L.A. solicitând în temeiul art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, să sesizeze, prin încheiere, instanța competentă

pentru soluționarea excepției de nelegalitate.

Judecătoria Galați, prin încheierea de

ședință din 4 martie 2008 a înaintat dosarul Curții de Apel Galați în vederea

soluționării excepției de nelegalitate iar în temeiul art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a suspendat judecarea cauzei.

Învestită cu soluționarea excepției de

nelegalitate, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal,

prin sentința nr. 118 din 21 octombrie 2008, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de reclamanții SC A.S. SRL Galați și pe cale de consecință a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de pârâții I.I. și L.(I.)A.,

în contradictoriu cu pârâții SC A.S. SRL Galați, A.N., B.M., B.E.R., B.C.M., D.J.D.,

A.A., A.R., Ministerul IMM-urilor, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC D.

SA Galați.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut, în esență așa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:

În apărările formulate, în fața primei

instanțe, respectiv la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2008 reclamanta și ceilalți pârâți au invocat excepția de inadmisibilitate a excepției

având în vedere că actul administrativ individual atacat a fost emis cu mult

înainte de adoptarea Legii nr. 554/2004.

Instanța a reținut că în speță nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007. Pe de altă parte a arătat că

dispozițiile Legii contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără

limită de timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare sunt contrare atât unor principii consacrate de Convenție cât și jurisprudenței

comunitare.

Concluzionând a arătat că actul

administrativ criticat a fost emis cu mulți ani înainte de adoptarea legii

contenciosului administrativ și că termenul de 1 an prevăzut de art. 7 al

prezentei legi a fost și el depășit.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs I.I. și L.(I.)A. pe motiv că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată în motivele de recurs că deși

instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 ar

contraveni atât art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și

practicii Curții de Justiție a Comunităților Europene, tocmai hotărârea atacată

contravine art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că art. 4

din Legea nr. 554/2004 prevede că cercetarea legalității actului administrativ,

pe calea excepției de nelegalitate, poate fi făcută indiferent de data emiterii

actului și în cadrului oricărui proces.

Prin acest articol s-ar proteja chestiuni

ce țin de ordinea publică, nesupuse nici prescripției, nici decăderii, iar a nu

permite o intervenție a justiției pentru înlăturarea efectelor actului

administrativ nelegal sau ilicit emis constituie o îngrădire a dreptului la

justiție.

Deși au fost invocate în fața instanței

de fond și deciziile Curții Constituționale referitoare la excepțiile de

neconstituționalitate ale art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar instanța de fond a

respins aceste argumente, însă, prin aceasta s-a încălcat principiul

securității raporturilor juridice.

Și referirile instanței de fond cu

privire la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au

fost criticate pentru că a considera inadmisibil ca o parte în proces, folosind

o instituție procedurală prevăzută de lege, să-și valorifice drepturile în fața

unui act administrativ emis cu încălcarea esențială a legii, constituie o

îngrădire a principiului dreptului la justiție.

Nu se poate analiza o încălcare a

principiului securității raporturilor juridice și dreptului la justiție prin

raportare la art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru că legalitatea actului

administrativ, pe calea excepției de nelegalitate, nu poate fi analizată decât în

raport de dispozițiile legale existente la momentul emiterii actului

administrativ, astfel că acest text nu retroactivează ci respectă principiul activității

în timp a legii.

S-a solicitat admiterea recursului,

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

După examinarea motivelor de recurs, a

dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a respins excepția de nelegalitate

invocată pentru că aceasta viza un act administrativ cu caracter individual

emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că dispozițiile art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

262/2007 prevăd că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând pe cale de

excepție.

Însă judecătorul, în soluționarea unei

cauze și în interpretarea prevederilor legale, are rolul de a aprecia, în

sensul art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu privire la aplicarea cu

prioritate a tratatelor internaționale la care România este parte, în cazul în

care apreciază că normele de drept interne contravin acestora și de a verifica

compatibilitatea și concordanța normelor de drept intern cu reglementările și

jurisprudența comunitară.

Chiar Curtea Europeană a Drepturilor

Omului recunoaște faptul că judecătorul național are obligația de a asigura

efectul deplin al normelor Convenției, preeminența lor față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională fără să fie nevoie să aștepte

abrogarea acesteia de către legiuitor (Cauza Vermeiere contra Belgiei, Cauza

Dumitru Popescu contra României).

Și în privința normelor dreptului

comunitar, Curtea de Justiție de la Luxemburg a statuat că instanța națională este competentă să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar,

îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act administrativ care i

s-ar opune.

Acestea dovedesc că judecătorul poate

înlătura dispozițiile dintr-un act normativ, cum sunt cele din Legea nr.

554/2004, care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea excepției de nelegalitate

a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a legii pentru că acestea încalcă principii fundamentale

convenționale și comunitare.

Pentru că este prevăzută posibilitatea

cenzurării oricând a legalității unui act administrativ cu caracter individual

se încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului dar și principiul securității raporturilor

juridice.

Chiar dacă Curtea europeană s-a pronunțat

în sensul că nu trebuie instituită posibilitatea de a anula fără limită în timp

o hotărâre judecătorească pentru că s-ar încălca principiul securității

raporturilor juridice, și în cazul excepției de nelegalitate pot fi reținute

aceste susțineri pentru că există similitudinea de efecte juridice între

hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ

irevocabil emis de o autoritate și necenzurat potrivit prevederilor legale

ulterioare Legii nr. 554/2004.

Tot prin similitudine trebuie aplicată și

jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg care a stabilit, în privința posibilității de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele

instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o

acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită

pentru introducerea acțiunii,trebuie să accepte faptul că i se va opune

caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în

instanță controlul de legalitate a acestui act, nici chiar pe calea incidentală

a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/2006 și C- 385/2006).

În aplicarea art. 20 alin. (2) și art.

148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniuni Europene

se dovedește că instanța de fond nu a pronunțat o sentință prin care se încalcă

Convenția europeană a drepturilor omului, ci este conformă cu aceasta.

Apreciind că soluția instanței de fond

este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâții I.I.

și L.(I.)A. împotriva sentinței civile nr. 118 din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5

iunie 2009.