ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3852/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

excepției de nelegalitate și procedura derulată în fața primei instanțe.

Prin

încheierea din data de 30 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Brăila, secția

civilă, a fost învestită, în primă instanță, Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878,

invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâții C.L. – D.A.P.T. Brăila

și M.A.D.R.

În motivarea

excepției de nelegalitate, reclamantul a arătat că pârâta din cererea de

chemare în judecată SC C. SA nu avea în posesie, la data atestării dreptului de

proprietate, suprafața de teren de 1298 m.p. și că la data dobândirii acestuia

exista o hotărâre prin care era obligată să-l restituie proprietarului.

Pârâtul C.L.M.

Brăila a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, având în

vedere că actul administrativ atacat a fost emis înainte de adoptarea Legii nr.

554/2004. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției întrucât actul administrativ

a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale.

Curții de Apel

Curtea

de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

28 din 26 ianuarie 2010, a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1878,

invocată de reclamantul S.M. în contradictoriu cu intimații - pârâți C.L. - SC

A.P.T. SA Brăila și M.A.D.R.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Actul atacat

are caracterul unui act administrativ individual, se adresează altui subiect de

drept și a fost transcris în Cartea funciară la poziția nr. 12760 din 30

octombrie 2001, iar de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni

prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, devenind opozabil erga

omnes.

S-a

considerat că nelegalitate a fost formulată cu depășirea termenelor prevăzute

de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ individual atacat, în

speță certificatul de atestare a dreptului de proprietate, este emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv în anul 1997.

Curtea

de apel a avut în vedere și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a

statuat, în mod constant, că în ceea ce privește excepția de nelegalitate

invocată cu privire la un act administrativ unilateral cu caracter individual

emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 se înlătură aplicarea

dispozițiilor art. 4 alin. (l) din această lege, cu modificările ulterioare

precum și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul S.M., solicitând casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării fondului

excepției de nelegalitate.

Recurentul a susținut că

prima instanță a interpretat greșit sintagma „indiferent de data emiterii

actului administrativ” deși explicitarea cuprinsă în art. II alin. (2) din

Legea nr. 262/2007 este clară, în contextul în care se arată că legalitatea

actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004

va fi verificată prin raportare la contextul normativ respectiv.

de intimați.

Prin întâmpinările formulate,

atât intimatul M.A.D.R., cât și intimata SC A.P.T. Brăile SA, succesoarea în

drepturile și obligațiile D.A.P.T. Brăila, au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Intimații au arătat că

în mod legal a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, întrucât acest text, care instituie posibilitatea invocării

excepției de nelegalitate fără limită în timp, încalcă principiul securității

raporturilor juridice, precum și jurisprudența convențională și comunitară.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a apărării cuprinse în

întâmpinări, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate

aspectele, Înalta Curte constată că soluția pronunțată este legală.

relevante.

Excepția de

nelegalitate invocată de recurentul - reclamant S.M. vizează certificatul de

atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1878 emis de M.A.A. la data

de 29 iulie 1997.

Necontestat, acesta

este un act administrativ individual emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea

unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a

H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în

patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, având ca finalitate

atestarea dreptului de proprietate al SC B. SA – Sucursala Comsuin II asupra unei

suprafețe de teren de 240.784 m

2

, identificată în anexă. Excepția de

nelegalitate privește o parte din suprafața de teren, respectiv suprafața de 1.298 m

2

, cu privire la care recurentul - reclamant invocă un drept de proprietate.

Înalta Curte reține că

prima instanță a înlăturat în mod legal prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

o soluție contrară încălcând principii fundamentale ale dreptului, între care un

loc importat îl ocupă principiul securității juridice.

Este adevărat că prin Decizia nr. 874

din 10 iulie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și a art.

II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, făcând trimitere la mai multe decizii

anterioare, cu nr. 404, 425 și nr. 354/2008, prin care a reținut că textele de

lege criticate sunt în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice

care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din

prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul C.A.D.O.L.F.,

cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2)

din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a

autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul

actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența

argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate

omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și

nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de C.A.D.O.L.F.,

așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o

garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în

privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea

acesteia.

Cu privire la raportul dintre

dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția

României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile

naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care

România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor

internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței

unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta

Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004,

în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi

aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare

a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice,

element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul

Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina

căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe

judecătorești [(cauza B. c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999 (M. Of.,

nr. 414/31.08.2000), cauza S.H. c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea

din

25 iulie 2002,cauza P. c. României, hotărâre din

11 decembrie 2008)].

Deși se referă la repunerea în

discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile,

argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului

administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost

atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ

unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă

caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea excepției

de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar

înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul

actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate

prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul

dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că

prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de

nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă

prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la

acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu

principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei

dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția

privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat

în lumina preambulului Convenției.

Rezolvarea pe care instanțele

de contencios administrativ au dat-o excepției de nelegalitate nu aduce atingere

dreptului de proprietate afirmat de recurent și nici dreptului său la un proces

echitabil, întrucât el are alte remedii procesuale, cel mai eficient fiind

tocmai acțiunea în revendicare pe parcursul judecării căreia s-a invocat

excepția de nelegalitate de față. Astfel, instanța de drept comun este îndrituită

să compare titlurile exhibate de părți, urmând a da câștig de cauză aceleia care

prezintă un titlu preferabil.

Cum titlurile provin de

la autori diferiți, urmează a se aplica regulile specifice, luându-se în calcul

nu numai conformitatea cu legea din punct de vedere formal, ci și consistența drepturilor

autorilor de la care provin titlurile pentru că nemo plus iuris ad alium

transfere potest, qnam ipse habet.

În fine, pentru acuratețea

motivării soluției adoptate, urmează a se înlătura din considerentele sentinței

atacate referirile la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât în această

materie nu se pune problema plângerii prealabile și, cel puțin de lege lata, nu

există o corelație între dreptul la acțiune și dreptul de a invoca excepția de nelegalitate,

din perspectiva termenului de prescripție.

adoptate

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca  nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat de S.M.

împotriva sentinței nr. 28 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 septembrie 2010.