ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 19

februarie 2007, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea de Apel București cu

soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis de M.E.F. în

favoarea SC R.L. SA.

Curtea de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus prin

sentința civilă nr. 2364 din 3 octombrie 2007 declinarea competenței

soluționării acțiunii formulate de SC M.B. SA Galați în favoarea Curții de Apel

Ploiești.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât excepția de

nelegalitate a fost invocată în Dosarul nr. 2078/281/2007 al Judecătoriei

Ploiești, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de

Apel Ploiești, conform art. 4 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta SC M.B. SA, criticând-o pentru

nelegalitate.

Astfel,

reclamanta a arătat că în cazul excepției de nelegalitate nu sunt aplicabile

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se referă la

competența teritorială de soluționare doar pentru ipoteza formulării unei

acțiuni în contencios administrativ, astfel cum este ea reglementată de art. 8

din lege.

În lipsa unei

reglementări speciale în cadrul Legii nr. 554/2006, în ipoteza judecării unei

excepții de nelegalitate se aplică regulile generale de competență conform art.

5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la domiciliul pârâtului. Or,

atât M.E.F., cât și SC R.L. SA au sediul în București, iar reclamanta ca autor

al excepției de nelegalitate a ales Instanța de la sediul celor doi pârâți.

Analizând

cauza în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se

dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași Instanțe, pentru

continuarea judecății.

Astfel,

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepția de nelegalitate,

fără a prevedea care este Instanța de contencios administrativ competentă

teritorial să judece cauza.

În art. 10

alin. (3) din lege este reglementată, sub aspectul competenței teritoriale,

doar ipoteza litigiilor privind actele administrative emise de autorități

publice locale și centrale, prevăzându-se că reclamantul se poate adresa

Instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a

optat pentru Instanța de la domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepția

necompetenței teritoriale.

Astfel,

susținerea reclamantului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept

comun, art. 5 C. proc. civ., este întemeiată, acest text prevăzând competența

Instanței de la domiciliul pârâtului.

Cum

reclamantul, care nici el nu are domiciliul în raza Curții de Apel Ploiești, a

solicitat investirea Instanței de la sediul emitentului actului administrativ

contestat, soluția de declinare a competenței apare ca nelegală.

În

consecință, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și va trimite cauza

Curții de Apel București, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de SC M.B. SA împotriva sentinței civile nr. 2364 din 3

octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza la aceeași Instanță pentru continuarea

judecății.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.