ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 239/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 februarie 2007, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis de M.E.F. în favoarea SC R.L. SA. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus prin sentința civilă nr. 2364 din 3 octombrie 2007 declinarea competenței soluționării acțiunii formulate de SC M.B. SA Galați în favoarea Curții de Apel Ploiești. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât excepția de nelegalitate a fost invocată în Dosarul nr. 2078/281/2007 al Judecătoriei Ploiești, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Ploiești, conform art. 4 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC M.B. SA, criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, reclamanta a arătat că în cazul excepției de nelegalitate nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care se referă la competența teritorială de soluționare doar pentru ipoteza formulării unei acțiuni în contencios administrativ, astfel cum este ea reglementată de art. 8 din lege. În lipsa unei reglementări speciale în cadrul Legii nr. 554/2006, în ipoteza judecării unei excepții de nelegalitate se aplică regulile generale de competență conform art. 5 C. proc. civ., potrivit căruia cererea se face la domiciliul pârâtului. Or, atât M.E.F., cât și SC R.L. SA au sediul în București, iar reclamanta ca autor al excepției de nelegalitate a ales Instanța de la sediul celor doi pârâți.

Analizând cauza în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași Instanțe, pentru continuarea judecății. Astfel, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementează excepția de nelegalitate, fără a prevedea care este Instanța de contencios administrativ competentă teritorial să judece cauza. În art. 10 alin. (3) din lege este reglementată, sub aspectul competenței teritoriale, doar ipoteza litigiilor privind actele administrative emise de autorități publice locale și centrale, prevăzându-se că reclamantul se poate adresa Instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru Instanța de la domiciliul pârâtului nu mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

Astfel, susținerea reclamantului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, art. 5 C. proc. civ., este întemeiată, acest text prevăzând competența Instanței de la domiciliul pârâtului. Cum reclamantul, care nici el nu are domiciliul în raza Curții de Apel Ploiești, a solicitat investirea Instanței de la sediul emitentului actului administrativ contestat, soluția de declinare a competenței apare ca nelegală. În consecință, Curtea, admițând recursul, va casa sentința și va trimite cauza Curții de Apel București, pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC M.B. SA împotriva sentinței civile nr. 2364 din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași Instanță pentru continuarea judecății. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.