ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 264 din 17 octombrie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins excepția de nelegalitate a avizului nr. 3866 din 24 octombrie 2003 emis de M.E.F. – D.G.A.S., P.N.P.R., invocată de reclamanta SC M. SRL Țicleni în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Gorj și M.E.F. – D.G.A.S., P.N.P.R. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O.

și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/ 2007 și ale art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate. Judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (mutatis mutandis, V. împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991); (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P.

împotriva României, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007). Judecătorul național, în calitate de prim-judecător comunitar, este competent „să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune”. Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC M. SRL Țicleni a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că la rezolvarea excepției de necompetență materială și teritorială invocată de reclamantă, instanța a avut în vedere puterea de lucru judecat a sentinței nr. 1462/24 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj și a soluționat-o fără a o pune în discuția ambelor părți, împrejurare care a profitat intimatelor.

Prin urmare, consideră recurenta, instanța a încălcat principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare. Se mai susține că art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 dispune imperativ că pentru soluționarea acțiunilor împotriva actelor administrative individuale competența aparține teritorial curții de apel în raza căreia își are sediul emitentul actului. Astfel, Curtea de Apel Craiova, verificându-și competența, trebuia să constate că de la dispozițiile art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu se poate deroga, astfel încât excepția trebuia admisă, cauza urmând a fi declinată Curții de Apel București spre competentă soluționare Se mai arată că în mod greșit instanța a respins excepția de nelegalitate apreciind că Legea nr. 554/2004 nu produce efecte retroactive.

În fine, recurenta relevă că instanța de fond, deși a reținut că prin Deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea Constituțională a decis că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituționale, a ignorat caracterul definitiv și general obligatoriu al acestora. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Critica vizând modul de soluționare a excepției de necompetență este neîntemeiată și nu poate fi primită având în vedere că, din încheierea de ședință din 9 octombrie 2008 rezultă cu claritate că instanța a pus în discuția părților această excepție, însă reclamanta nu a fost prezentă la acest termen de judecată.

Mai mult, instanța de fond a amânat pronunțarea deciziei pentru 17 octombrie 2008, dând posibilitate reclamantei să depună concluzii scrise, potrivit art. 156 alin. (2) C. proc. civ., însă acest demers a rămas fără rezultat. Astfel fiind, nu se poate susține că instanța a încălcat principiul contradictorialității, precum și dreptul la apărare. Referitor la soluția de respingere a excepției de necompetență materială și teritorială, Înalta Curte constată că aceasta este în acord cu dispozițiile art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, avizul în discuție fiind emis de o autoritate centrală.

De altfel, cum bine a reținut judecătorul primei instanțe, recurenta – reclamantă nu a recurat sentința nr. 1462 din 24 iunie 2008 prin care Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta devenind irevocabilă. Nici motivul de recurs care combate soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate nu este fondat. Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează avizul nr. 3866/24 octombrie 2003 al Ministerului Economiei și Finanțelor, prin care, în baza art. 1-3 din O.U.G.

nr. 36/2001 privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenței, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 205/2002, s-a stabilit nivelul de preț pentru un număr de 5 produse (nisipuri și pietrișuri extrase din perimetrul de exploatare Bărbătești, județul Gorj), la cererea recurentei – reclamante. Necontestat, în pofida denumirii sale, acest aviz este un veritabil act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Cum s-a arătat, acest act a fost emis la data de 24 octombrie 2003, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte( cum este cazul Convenției Europene).În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P.

împotriva României, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007). Raportându-se, așadar, în special la C.E.D.O. și la practica C.E.D.O., Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României). În acest sens, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, M. Of. nr. 414 din 31 august 2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție. Argumentele C.E.D.O. expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O. precum și la jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M. SRL Țicleni, împotriva sentinței civile nr. 264 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.