ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3921/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 20 mai 2009, Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a dispus, în temeiul dispozițiilor art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 391/1995 și suspendarea judecății apelului până la rămânerea irevocabilă a

hotărârii de soluționare a excepției, invocată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL

Ilfov.

În motivarea excepției, s-a arătat

că, în ceea ce o privește pe SC C. SA Timișoara, H.G. nr. 391/1995 nu poate

reprezenta un titlu de proprietate deoarece:

- La data apariției H.G. nr. 391/1995,

bunurile erau deja în proprietatea reclamantei, încă din anul 1990, astfel încât

statul român nu mai putea dispune de ele;

- Hotărârile de Guvern nu sunt

prevăzute printre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate

enumerate expres și limitativ de dispozițiile art. 644 – art. 645 C. proc. civ.;

- Condițiile de transmitere a

dreptului de proprietate prevăzute expres de H.G. nr. 391/1995 nu au fost întrunite;

- H.G. nr. 391/1995 nu este un act

normativ care să transmită prin sine însuși dreptul de proprietate asupra

imobilelor, ci numai corelat cu o lege organică.

Or, o astfel de lege prin care să

fie consfințit dreptul de proprietate în baza H.G. nr. 391/1995 nu a existat.

La Curtea

de Apel București, cauza a fost înregistrată sub nr. 9119/2/2009

și, a fost citat în cauză și G.R., emitentul actului administrativ atacat pe

calea excepției de nelegalitate.

La data de 9 decembrie 2009, s-a

formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului G.R. de către M.A.P.D.R.,

susținând că interesul de a interveni în cauză decurge din calitatea

ministrului de inițiator al proiectului H.G. nr. 391/1995, ce face obiectul excepției

de nelegalitate.

Prin cererea de intervenție, M.A.P.D.R.

a invocat excepția inadmisibilității, pe considerentul că actul administrativ

față de care s-a invocat excepția de nelegalitate are caracter normativ, a fost

emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, iar de la data intrării

în vigoare și până la data invocării excepției de nelegalitate a produs efecte

juridice depline, astfel că declararea lui ca nelegal ar aduce atingere

principiului securității raporturilor juridice.

Prin încheierea de la data de 3

iunie 2010, Curtea a încuviințat în principiu, cererea de intervenție în

interesul pârâtului G.R.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2822 din 10 iunie 2010, a respins excepția nulității excepției de nelegalitate invocată de pârâta SC P. SA, precum și

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de intervenientul

M.A.D.R.

Totodată, a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamanta SC G.R.B.G. SRL Ilfov ca neîntemeiată și a

admis cererea de intervenție accesorie formulată de M.A.D.R., obligând

reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, către pârâta SC P. SA și către

intervenienta SC C.C.P.C. SRL București.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2)

teza finală din Legea nr. 262/2002, contravin dreptului la un proces echitabil,

consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47

din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii

aduse principiului securității și dreptului la justiție garantat de art. 6 din

Convenție.

S-a mai reținut că, în ședința

plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei

Curți de Casație și Justiție din 26 mai 2008, a fost adoptată soluția de principiu referitoare la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, în cazul

excepției de nelegalitate ce vizează un act administrativ unilateral cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs SC G.R.B.G. SRL Ilfov.

Recurenta a susținut, în esență, că

în mod greșit instanța de fond a limitat cercetarea excepției de nelegalitate

la elementele procedurale privind aplicarea legii în timp și a directivelor

comunitare, în condițiile în care legea internă nu a fost modificată și prevede

posibilitatea cercetării nelegalității - „oricând”.

Recurenta a mai susținut că H.G. nr.

391/1995, act administrativ unilateral este nelegală, întrucât la data

apariției hotărârii de Guvern, bunurile erau deja proprietatea reclamantei,

astfel încât statul nu mai putea dispune de ele.

Pe de altă parte, susține recurenta,

H.G. nu sunt prevăzute printre modalitățile de dobândire a dreptului de

proprietate enumerate expres și limitativ de dispozițiile art. 644 – art. 645 C.

civ., conform cărora „modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt:

succesiunea, legatul, convenția, tradițiunea, accesiunea, prescripția, legea și

ocupațiunea”.

H.G. nr. 391/1995 nu este un act

normativ care să transmită prin sine însuși dreptul de proprietate asupra

imobilelor, ci numai corelat cu o lege organică, conform art. 4 alin. (2) din

H.G. nr. 391/1995, or o astfel de lege organică nu a existat.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

H.G. nr. 391/1995 privind

transmiterea unor spații comerciale în patrimoniul societăților comerciale cu

activitate de producție din domeniile: morărit, panificație, carne și produse

din carne, lapte și produse din lapte, pește și produse din pește, anexa 3,

poziția 25, vizată de excepția de nelegalitate, este un act administrativ cu

caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Cu privire la această categorie de

acte administrative, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007, prevede, într-adevăr, că „Legalitatea unui

act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar art. II alin. (2)

teza finală din acest din urmă act normativ prevede că „Excepția de

nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale

emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială,

cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Referitor la dispozițiile legale

susmenționate, Curtea Constituțională a reținut că acestea sunt constituționale,

prin raportare la următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 1 alin. (5),

care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și

a legilor; art. 15 alin. (2), care prevede că legea dispune numai pentru

viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile; art. 16 alin.

(1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților

publice; art. 20 alin. (2) referitoare la principiul priorității tratatelor

privitoare la drepturile omului, la care România este parte; art. 21 privind

accesul liber la justiție; art. 23 referitor la libertatea individuală și art. 44

privind dreptul de proprietate privată.

În procesul de aplicare la speță a

dispozițiilor legale incidente cauzelor cu a căror soluționare este sesizat, în

speță fiind vorba de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, respectiv art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007,

reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, judecătorului

național îi revine rolul de aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte

(cum este cazul C.E.D.O.) și, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

În acest sens, judecătorul național,

în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul

deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de

orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să

aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutatis mutandis, V. împotriva

Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, seria A nr. 214-C, p.84, §26)” (C.E.D.O.,

Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. împotriva României (nr. 2) (Cererea nr.

71.525/01), §103, în M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

În privința rolului ce revine

judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, Curtea de

Justiție de la Luxemburg a reținut că „este de competența instanței naționale

să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau

interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea

generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța

națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității

juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât

al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative,

cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare”

(Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C-385/06).

De aceea, în exercitarea rolului ce

revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar,

prin raportare la C.E.D.O., la practica C.E.D.O. (blocul de convenționalitate),

precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în

timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii fundamentale, convenționale și comunitare, a căror respectare asigură

exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Curtea reține că

dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, în măsura în

care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în practica

C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii

Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care

este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din

elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6

decembrie 2007, B. contra României, §39).

Or, sub aspectul posibilității de

cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O. a reținut că posibilitatea

de a anula, fără limită în timp, o hotărâre judecătorească irevocabilă

reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O., Hotărârea

din 28 octombrie 1999 în cauza B. împotriva României, §62, în M. Of. nr. 414

din 31 august 2000), iar în opinia separată la această hotărâre a fost

introdusă o nuanțare sub acest aspect, în sensul că „atunci când încălcarea

acestui principiu (al securității raporturilor juridice – n.r.) se datorează

posibilității de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și executată, (..) încălcarea trebuie considerată ca o înfrângere a

„dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție”.

Validitatea argumentelor C.E.D.O. în

speța de față este susținută de similitudinea de efecte juridice existentă

între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ

irevocabil de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea

mijloacelor de atac prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Curtea de Justiție de la Luxemburg a reținut, de asemenea, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției

de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când

partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act

comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni,

trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului

respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al

acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

[Hotărârea din 27 septembrie 1983, U.H. (C-216/82 pct. 5 și urm.), Hotărârea

din 9 martie 1994, T.D. (C-188/92, pct. 10 și urm.), Hotărârea din 12 decembrie

1996, A.B. și alții (C-241/95, pct. 14 și urm.), Hotărârea din 30 ianuarie

1997, W. (C-178/95, pct. 15 și urm.), Hotărârea din 11 noiembrie 1997, E. și

alții (C-408/95, pct. 26 și urm.), Hotărârea din 15 februarie 2001, N.E. (C-239/99,

pct. 28 și urm.), Hotărârea din 20 septembrie 2001, B. (C-390/98, pct. 109 și

urm.) și Hotărârea din 23 februarie 2006, A. și alții (C-346/03 și C-529/03, pct.

30 și următoarele)].

Față de cele arătate, Înalta Curte

reține că dispozițiile în discuție din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și

fără limită în timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și

drepturile fundamentale arătate, contravenind practicii C.E.D.O. și a Curții de

Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai

mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției

de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea

actului respectiv.

În consecință, în aplicarea

prevederilor art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin

raportare la principiile mai sus amintite, la C.E.D.O. și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența C.E.D.O. și a

Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura, în speță,

aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală

din Legea nr. 262/2007, cu privire la H.G. nr. 391/1995, act administrativ

unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, pe cale de excepție.

Pentru considerentele arătate,

urmează a fi respins recursul, ca nefondat, menținându-se hotărârea instanței

de fond ca temeinică și legală.

În baza dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată l plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 2000 lei către intimata SC P. SA și la suma de 2000 lei către

intimata SC C.C.P.C. SRL București, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC G.R.B.G.

SRL Ilfov împotriva sentinței civile nr. 2822 din 10 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la cheltuieli de

judecată în cuantum de 2000 lei către intimata SC P. SA precum și la suma de

2000 lei către intimata SC C.C.P.C. SRL București, cu aplicarea art. 274 alin.

(3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.