ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3893/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2561 din 1 aprilie 2011, a respins

ca nefondată excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor seria din 2 septembrie 2002 invocată de

reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâții SC G.R.B.G. SRL și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a obligat reclamanta să achite pârâtei SC

G.R.B.G. SRL 10.093,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta a invocat excepția

de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior

arătat cu motivarea că aceasta a fost emis cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor

legale aplicabile în materie, respectiv Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992,

astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392NN din 15 octombrie 1998,

art. 18-20 alin. (2) Legea nr. 15/1990 și art. 1 și art. 5 H.G. nr. 834/1991.

Actul administrativ contestat

în speță nu face referire la Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992, în forma modificată,

nominalizate de reclamantă, ci doar la prevederile H.G. nr. 834/1991.

În plus, certificatul

aflat în discuție a avut în vedere dispozițiile cuprinse în Ordinul Ministrului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 97/ 1995, în H.G. nr. 362/2002 și în H.G.

nr. 1352/1990.

În opinia instanței de

fond, din motivarea excepției de nelegalitate supusă analizei, precum și din înscrisurile

depuse la dosar în susținerea acesteia, nu rezultă modul în care reclamanta și-a

construit raționamentul juridic potrivit căruia Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992

nu au fost respectate la momentul emiterii actului administrativ contestat; în plus,

reclamanta nu a arătat care este legătura acestor criterii cu H.G. nr. 834/1991.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC P. SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul

admiterii excepției de nelegalitate.

În motivarea căii de atac,

încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:

Prima instanță nu a dat

dovadă de rol activ, după cum impun prevederile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât nu a motivat soluția pronunțată prin raportare la H.G. nr. 834/1991

și nu a verificat îndeplinirea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 septembrie 2002

a fost emis cu încălcarea H.G. nr. 834/1991, deoarece nu a fost îndeplinită condiția

esențială ca bunul să se afle în patrimoniul societății comerciale la data transformării

din unitate economică de stat în societate comercială.

Cu alte cuvinte, nu s-a

făcut dovada că terenul pentru care s-a atestat dreptul de proprietate a intrat

în patrimoniul societății intimate și nici că aceasta a dobândit un drept de proprietate

în baza Legii nr. 15/ 1990.

În altă ordine de idei,

recurenta a arătat că H.G. nr. 765/1990, în temeiul căruia se susține faptul că

a fost încheiat protocolul din data de 1.02.1991, este lipsită de efecte juridice.

Intimata SC G.R.B.G.

SRL a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității excepției

de nelegalitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, precum

și excepția lipsei de interes a recurentei în formularea acestei excepții; totodată,

intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, în cauză

a formulat întâmpinare și intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

care a solicitat, la rândul său, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte apreciază

că excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate este nefondată, întrucât

procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 Legea contenciosului

administrativ, nu trebuie urmată în situația invocării excepției de nelegalitate

a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar consideră că recurenta justifică interes în promovarea excepției

de nelegalitate, deoarece a formulat acțiune în revendicare cu privire la imobilul

spațiu comercial, situat în București, compus din teren și construcție, iar acesta

a fost individualizat în certificatul contestat în speța de față.

Analizând sentința atacată,

în raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Obiectul excepției de

nelegalitate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 2 septembrie 2002 emis de fostul Minister al Agriculturii, Alimentației

și Pădurilor, al cărui succesor este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Acest act administrativ

a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 și Criteriilor

comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392NN

din 15 octombrie 1998.

Instanța de control judiciar

apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter

individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 Legea

nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate;

în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

și suspendă cauza (…).

Actul administrativ aflat

în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este

de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426

din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală

Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile

art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21,

art. 23 și art. 44 Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce privește

cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării

excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi

revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) Constituție, în legătură cu

eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului

la care România este parte.

În acest sens, judecătorul

național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului,

are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le

preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără

să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea CEDO,

hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M.

Of. nr. 830/05.12.2007).

Așadar, prin raportare

la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței

de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în

speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală

din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără

limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative

unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei

legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale

a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate

în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, precum și de art. 47 din

Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

principiului securității juridice.

Ca o consecință a celor

expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 Constituția României,

instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate invocată în cauză

nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II alin.

(2) teza finală Legea contenciosului administrativ, modificată.

Mai mult decât atât, în

procedura reglementată de art. 4 Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios

administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată

să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative

care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis,

ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat

de art. 1 alin. (5) Constituție și de art. 4 alin. (3) Legea nr. 24/ 2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte, verificarea

legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate,

presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin

raportare la o situație de fapt.

În speța de față, instanța

de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta

invocă, în realitate, aspecte de fapt, și nu veritabile critici de nelegalitate,

cenzurabile în procedura instituită de art. 4 Legea nr. 554/2004, modificată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile inadmisibilității

acțiunii și lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de recurenta SC P.

SA București împotriva Sentinței nr. 2561 din 1.04.2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie

2011.