ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 ianuarie 2009 pronunțată

în Dosarul nr. 21566/299/2006, Judecătoria sectorului 1 București a învestit secția

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București cu soluționarea excepției

de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

nr. a din 6 aprilie 1991 și nr. b din 7 iulie 1995 emise de Ministerul Agriculturii

și Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), excepție

invocată de P.E.

În ședința publică din

20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, învestită potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, a respins excepția

invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate, cu motivarea că legalitatea unui act administrativ poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate.

Aceeași instanță a pronunțat

sentința civilă nr. 2957 din 16 iunie 2010 prin care a admis excepția și a constatat

nelegalitatea certificatelor de atestare emise în favoarea SC R. SA și respectiv

SC R. SA.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut în esență că actele administrative a căror nelegalitate

s-a invocat pe cale de excepție au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor H.G.

nr. 834/1999 și a criteriilor comune nr. 2665/1C/1992.

Împotriva sentinței au

declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului

București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,

SC MDV C.G. SRL, SC R. SA, SC O.I. SRL și V.M.I.R., acest din urmă pârât formulând

calea de atac și împotriva încheierii din 20 octombrie 2009 prin care s-a respins

excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale.

Sub acest ultim aspect,

pârâtul V.M.I.R. a susținut că instanța trebuia să admită excepția de inadmisibilitate,

obiectul excepției de nelegalitate constituindu-l acte administrative emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În recursul formulat de

acest pârât, precum și în cel declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale a fost criticată soluția instanței de fond care nu mai era în măsură să exercite

controlul de legalitate a certificatelor de atestare nici chiar pe calea incidentă

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de data emiterii acestor acte

administrative.

Astfel, au arătat pârâții,

hotărârea dată în soluționarea excepției încalcă dreptul la un proces echitabil

sub aspectul duratei, precum și principiul securității raporturilor juridice, actele

administrative producând efecte juridice depline.

Aceiași pârâți au invocat

și motive privind fondul excepției de nelegalitate, învederând că la emiterea certificatelor

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost respectate prevederile

Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, ale criteriilor comune nr. 2665/1992 și completărilor

nr. 425316/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul

societăților comerciale de stat, având și avizele instituțiilor abilitate.

Motive de fond cu privire

la temeinicia excepției de nelegalitate au formulat și pârâtele SC MDV C.G. SRL,

SC R. SA și SC O.I. SRL, arătând că la, data emiterii actelor administrative, societățile

comerciale cărora le-au fost atribuite certificatele de atestare aveau terenurile

în folosință și suprafețele respective le erau necesare desfășurării obiectului

de activitate.

Comisia Municipiului București

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a invocat

lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât terenurile în discuție nu s-au

aflat la dispoziția instituției, aceasta nefiind învestită decât cu soluționarea

contestației formulate de reclamantă împotriva propunerii privind reconstituirea

dreptului de proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 4 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite

recursurile declarate de SC MDV C.G. SRL; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor și de V.M.I.R. și totodată, va respinge ca tardive recursurile

formulate de SC R. SA și SC O.I. SRL.

Astfel, potrivit art.

4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluția instanței privind excepția de nelegalitate

este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.

Din actele dosarului rezultă

că sentința a fost comunicată celor două pârâte la data de 19 octombrie 2010, recursurile

fiind formulate cu depășirea termenului legal, respectiv la 26 octombrie 2010 de

către SC R. SA și la 23 noiembrie 2010 de către SC O.I. SRL.

De menționat că în ședința

publică din 23 februarie 2011, au fost respinse cererile pârâtelor de repunere în

termenul de declarare a recursului, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C.

proc. civ.

De asemenea, Curtea va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2009,

soluția de respingere a excepției inadmisibilității fiind corectă, excepția de nelegalitate

a celor două certificate de atestare nefiind inadmisibilă, ci neîntemeiată, pentru

motivele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în privința dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reprezentând

temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, judecătorului național

îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție,

cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale

ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148

alin. (2) din legea fundamentală, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Sub acest aspect, judecătorul

național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Curții Europene

a Drepturilor Omului, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară

din legislația națională. De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție

de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim

judecător comunitar, să asigure aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând

un act normativ național care i s-ar opune, precum un text din Legea contenciosului

administrativ.

Aceeași instanță europeană

a reținut, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate

cu privire la actele instituțiilor comunitare că, atunci când partea îndreptățită

să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul

limită pentru introducerea acestei cereri, trebuie să accepte faptul că i se va

opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță

controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate.

Prin urmare, dispozițiile

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție, fără

limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual,

indiferent de data emiterii lui, încalcă principiile fundamentale arătate și contravin

practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg

în situații juridice similare.

Și aceasta, cu atât mai

mult cu cât, în privința actelor administrative individuale, admiterea excepției

de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu însăși anularea

actului.

Din această perspectivă,

în cauză, în raport de data emiterii celor două certificate de atestare, 1991 și

respectiv 1995, acte intrate în circuitul civil, producând efecte juridice, se impune

respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, soluție conformă de altfel,

cu jurisprudența unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adoptarea acestei

soluții, nu se poate susține că s-ar ignora deciziile definitive și obligatorii

ale Curții Constituționale prin care s-a stabilit că prevederile art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 sunt în concordanță cu legea fundamentală, întrucât,

în sensul dispozițiilor citate, art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție,

judecătorul național este îndrituit să examineze prioritatea reglementărilor europene

și a compatibilității normelor interne cu acestea.

În consecință, în raport

de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile declarate de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor, SC MDV C.G. SRL și de V.M.I.R., va modifica

sentința atacată, în sensul că va respinge excepția de nelegalitate invocată de

reclamanta P.E., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de SC MDV C.G. SRL, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, V.M.I.R., Comisia

Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor împotriva sentinței civile nr. 2957 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.

Respinge, ca nefondat,

recursul formulat de V.M.I.R. împotriva încheierii din 22 octombrie 2009 a aceleiași

instanțe.

Respinge recursurile declarate

de SC R. SA și SC O.I. SRL, împotriva aceleiași sentințe ca tardiv formulate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.