ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5224/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5224/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin încheierea de ședință
din data de 17 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a sesizat,
în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/ 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a
H.G. nr. 1231/1996, invocată de reclamantul S.D.S., în contradictoriu cu Ministerul
Administrației și Internelor, în cauza având ca obiect contestație întemeiată pe
Legea nr. 10/2001.
În cauză, a fost introdus
emitentul actului Guvernul României, în calitate de pârât.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formulării excepției de nelegalitate.
În motivarea excepției
de nelegalitate, reclamantul a arătat că H.G. nr. 1231/1996 prin care bunurile imobile
proprietatea autoarei reclamantului au trecut în proprietate publică a statului
și în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, reprezintă o a doua
naționalizare și se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, art. 135 și 41 din Constituția României.
Apărările formulate
de pârâtul Guvernul României.
Prin întâmpinarea depusă
la dosar, Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate,
întrucât dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile actelor administrative
emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe fondul excepției a solicitat
respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Hotărârea primei instanțe.
Prin sentința civilă
nr. 2079 din 30 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă
excepția de nelegalitate invocată de S.D.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Administrației și Internelor și Guvernul României.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
5.1. Actul administrativ
vizat de excepția de nelegalitate, respectiv H.G. nr. 1231/1996 este unul unilateral
cu caracter individual, având în vedere efectele născute de acesta, anume transmiterea
unui bun determinat în proprietatea statului și administrarea Ministerului
Administrației și Internelor.
5.2. Deși Curtea Constituțională
a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate
după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, apreciind că textul de lege este
în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice, nu se poate omite împrejurarea
că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective
drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru Apărarea Drepturilor și
Libertăților Fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului.
5.3. Din perspectiva raportului
dintre dreptul internațional și dreptul intern reglementat de dispozițiile art.
20 din Constituția României, prima instanță a constatat că interpretarea exclusiv
literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate
ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare
a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice.
5.4. Prin consecințele
juridice pe care le produce, posibilitatea invocării excepției de nelegalitate fără
limită în timp în ceea ce privește actele administrative individuale emise anterior
Legii nr. 554/2004 intră în coliziune cu principiul mai sus enunțat – componentă
a preeminenței dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul formulat de
reclamantul S.D.S.
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
6.1. Dispozițiile prevăzute
de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificate și completate, au fost interpretate
în mod greșit, contrar practicii constante a instanțelor de contencios administrativ.
6.2. Din economia textului
rezultă că excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces,
este un mijloc de apărare și nu o acțiune în contencios administrativ în sensul
art. 8 din Legea nr. 554/2004.
6.3. Excepția de nelegalitate
vizează atât actele administrative cu caracter normativ, cât și cele cu caracter
individual, iar dispozițiile din legislația internă nu contravin celor din legislația
europeană.
6.4. În cauză, în mod
greșit nu s-au luat în considerare expunerea de motive la Legea nr. 262/2007 care
clarifică orice ambiguități de interpretare a dispozițiilor art. 4 și nici Deciziile
nr. 425 și 426 din 10 aprilie 2008 ale Curții Constituționale prin care s-a hotărât
că prevederile analizate sunt constituționale.
Întâmpinarea formulată
de pârâții Guvernul României și Ministerul Administrației și Internelor.
Intimații-pârâți solicită
respingerea recursului ca nefondat, considerând că, deși prin Deciziile nr. 425
și 426, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 sunt constituționale, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia
cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale
ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea
în concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare,
în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție.
Astfel, dispozițiile analizate,
care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de
nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces
echitabil, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la
justiție garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
1.1. Argumentele aduse
atât de judecătorul fondului în motivarea inadmisibilității excepției de nelegalitate
invocată, cât și de intimații-pârâți, prin întâmpinările formulate, sunt pertinente
și vor fi însușite de prezenta instanță, învestită cu soluționarea unei căi extraordinare
de atac, recursul.
1.2. Actul administrativ
atacat cu excepția de nelegalitate este în mod cert un act administrativ cu caracter
individual, deoarece se adresează unor subiecte de drept individualizate.
1.3. Opțiunea făcută de
judecătorul fondului prin admiterea excepției de inadmisibilitate nu este o opțiune
singulară în jurisprudența română.
1.4. Însă din anul 2008,
secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție
a realizat unificarea practicii în ceea ce privește posibilitatea de a se invoca
excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual
emis anterior Legii nr. 554/2004.
1.5. După cum se poate
observa, soluția plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei
Curți de Casație și Justiție din 26 mai 2008 este ulterioară pronunțării celor două
decizii ale Curții Constituționale, de care face vorbire recurentul, nr. 425, 426
din 10 aprilie 2008.
La adoptarea soluției
de principiu, Înalta Curte a avut în vedere deciziile Curții Constituționale, dar
și prevederile constituționale care permit judecătorului național, independent de
hotărârile Curții Constituționale, să acorde prioritate dispozițiilor referitoare
la drepturile fundamentale ale omului, precum și prevederilor dreptului comunitar
[art. 20 alin. (2), art. 148 din Constituția României, republicată].
1.6. În acest scop, jurisprudența
europeană și comunitară este obligatorie și poate fi invocată în cuprinsul unei
hotărâri judecătorești naționale.
1.7. Principiul neretroactivității
legii și dreptul la un proces echitabil, prin componentele și securitatea juridică
s-au constatat a fi încălcate de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
datorită posibilității de a se invoca excepția de nelegalitate și în privința actelor
administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior Legii nr. 554/2004.
1.8. Deși admiterea unei
excepții de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar
înlăturarea acestuia din litigiul în care a fost invocată excepția, prin consecințele
produse în acest din urmă litigiu, se aduce atingere principiului securității raporturilor
juridice, în cazul în care actul administrativ a fost emis anterior Legii nr. 554/2004,
act normativ ce a consacrat, prin art. 4, posibilitatea invocării excepției.
Față de acestea, nefiind
întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,
urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de S.D.S. împotriva sentinței civile nr. 2079 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2010.