ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1206/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În dosarul nr. 6723/299/2008 al Judecătoriei Sector 1 București, reclamantul T.M. a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996, sub aspectul menționării nelegale la pozițiile 142, respectiv 141, a imobilului din sector 1, București. Prin sentința civilă nr. 3291 din 14 octombrie 20009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare, a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996 invocată de reclamantul T.M. în contradictoriu cu Guvernul României și RA A.P.P.S. ca neîntemeiată Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a invocat încălcarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, dar acest text de lege nu are nici o legătură cu actele administrative contestate, H.G.

nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996 nefiind emise in baza acestei legi, iar prevederile actelor contestate nu vin în contradicție cu dispozițiile legii menționate și nici cu alte acte normative cu putere superioară, astfel că nu se poate reține nelegalitatea lor. S-a statuat și faptul că sunt nefondate susținerile reclamantului referitoare la cele două condiții care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru ca imobilul în care locuiește să fie supus prevederilor hotărârilor Guvernului contestate. De asemenea, s-a reținut că, raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, cele două hotărâri ale Guvernului nu pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, întrucât la momentul emiterii lor în anul 1996 erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 29/1990, în vigoare la acea dată, care nu prevedeau posibilitatea constatării nelegalității acestor acte pe cale de excepție.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul T.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 , art. 304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ. Prin cererea de recurs și prin precizările la motivele de recurs formulate în termen legal se aduc, în esență, următoarele critici sentinței atacate. Invocându-se nelegalitatea hotărârii recurate în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. se arată că instanța de fond nu a respectat Decizia de casare nr. 4172 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a stabilit admisibilitatea excepției de nelegalitate și asupra actelor administrative normative intrate în vigoare anterior Legii nr. 554/2004, având în vedere și competența „raționae tempois”.

În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond a făcut o nouă apreciere asupra admisibilității în principiu a cererii, pornind de la calificarea greșită a actelor atacate ca acte administrative individuale, fapt inadmisibil, statuând în mod greșit, contrar dispozițiilor Curții Constituționale, că excepția de nelegalitate nu poate fi invocată în ceea ce privește actele administrative emise anterior Legii nr. 554/2004. O altă critică vizează faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, apreciindu-se că este incidentă situația prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv de recurs se arată și faptul că prima instanță a analizat legalitatea celor două hotărâri ale Guvernului prin prisma unui act normativ abrogat sau cel puțin desuet, respectiv Decretul nr. 285/1997 și a Legii nr. 213/1998, care nu era în vigoare la data emiterii hotărârilor atacate.

Ori, motivarea sentinței atacate în această modalitate echivalează cu o nemotivare câtă vreme analiza legalității celor două hotărârii precizate nu s-a realizat prin raportare la actele normative superioare invocate. De asemenea, se arată că sentința recurată nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Se aduc critici sentinței recurate și în ceea ce privește „fondul” excepției de nelegalitate invocată, arătându-se că în mod nelegal instanța de fond a reținut că locuința în litigiu are caracterul unei locuințe de protocol, prin raportare la obiectul de activitate al unității deținătoare, respectiv Oficiul Central - Întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor cât și urmare a faptului că nu a fost inclusă pe listele H.G.

nr. 940/1996 și de O.U.G. nr. 19/2002 care reglementau regimul juridic al acestor locuințe. Se menționează ca argument în sprijinul acestei susțineri și faptul că din interpretarea art. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului aferent acestora cât și din adresa R.A.A.P.S. nr. 1520 din 26 februarie 2008, rezultă că însăși Regia a exclus posibilitatea ca imobilul în discuție să facă parte din fondul locativ de protocol sau de serviciu, acesta având regimul juridic al unei locuințe din domeniul privat al statului. De asemenea, se susține că H.G. nr. 39/1996 și H.G.

nr. 859/1996 sunt nelegale și pentru că pârâții nu au făcut dovada pretinsei preluări nelegale a imobilului menționat de către Consiliul Local la Municipiului București, prin actele administrative considerate ilegale, respectiv deciziile nr. 1400/1990 și nr. 1658/1990, emise de directorul Direcției Generale de Producție și Prestații, ce funcționa în cadrul fostului Minister al Economiei Naționale, ceea ce face ca trecerea imobilului din sector 1 București în administrarea R.A.A.P.S. să fie ea însăși nelegală. În sensul motivelor de recurs au fost formulate și concluzii scrise de către recurentul-reclamant. Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că în raport de argumentele de fapt și de drept care vizează excepția de nelegalitate invocată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Criticile formulate nu vizează aspecte de nelegalitate ci aspecte privind cuantumul chiriei stabilite prin O.G. nr. 9/2008, fapt ce reiese din atitudinea pasivă a reclamantului anterior emiterii acestei ordonanțe. RA A.P.P.S., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 85/1996 sunt legale, întrucât susținerile recurentului-reclamant nu demonstrează nelegalitate acestora și nici vătămarea sa într-un drept recunoscut de lege, fiind în discuție legalitatea operațiunii de preluare de Consiliul Local al Municipiului București a bunului imobil menționat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente și de prevederile art.304 1 din C. proc.

civ., apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Critica referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. este nefondată, întrucât în mod corect prima instanță a calificat actele atacate ca fiind acte administrative individuale și, în consecință, a apreciat că, fiind emise anterior Legii nr. 554/2004, nu pot fi cenzurate conform art. 4 din această lege. Se reține că prin sentința nr. 2271 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996 ca inadmisibilă, reținându-se că cele două hotărâri sunt acte administrative cu caracter normativ și nu pot fi atacate în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 4172 din 19 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința nr. 2271 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu justificarea că atât actele administrative individuale cât și cele normative pot face obiectul excepției de nelegalitate. În mod corect, urmare a deciziei de casare, instanța de fond a făcut aprecieri asupra caracterului actelor atacate pe calea excepției de nelegalitate, reținând că acestea sunt acte administrative individuale și, fiind emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, nu pot fi cenzurate în procedura judiciară reglementată de art. 4 din această lege.

După cum se constată, prin H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996 a fost reglementată situația juridică a unor imobile trecute nelegal în administrarea Consiliului Local al Municipiului București, dispunându-se, în art. 1 că: „ imobilele, împreună cu anexele și terenurile aferente, prevăzute în anexa care face parte integrantă din hotărâre, preluate nelegal de Consiliul Local al Municipiului București, trec în administrarea Regiei Autonome A.P.P.S. sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului”. În anexă figurează și imobilul ocupat de recurentul-reclamant din sector 1, București, la pag 10. Prin H.G. nr. 859/1996, privind modificarea anexei la H.G. nr. 39/1996, apartamentul în discuție a fost menținut pe lista anexă.

Este evident că hotărârile Guvernului ce fac obiectul excepției de nelegalitate sunt acte administrative individuale, pentru că ele nu produc efecte juridice erga omnes ci doar față de subiecte de drept determinate, sfera destinatarilor fiind restrânsă la lista anexă. În raport de aceste considerente, critica formulată de recurentul-reclamant este nefondată, soluția dată excepției de nelegalitate fiind legală și temeinică, în raport de natura juridică a actelor deduse judecății, respectiv acte administrative cu caracter individual, emise anterior Legii nr. 554/2004.

Această soluție este în acord și cu jurisprudența constantă a instanței supreme, care a statuat că dispozițiile Legii nr. 554/2004, în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului și jurisprudența CEDO, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice, principiu care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO cauza Beian contra României).

Din acest motiv, se reține că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate anterior, contravenind jurisprudenței CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg. Celelalte critici aduse sentinței recurate sunt de asemenea nefondate. După cum se constată, hotărârea atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., fiind menționate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel că nu se poate reține incidența art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Criticile care privesc „fondul” excepția de nelegalitate invocate și în motivarea excepției de nelegalitate, vizează, în realitate, aspecte cu privire la situația contractuală a recurentului-reclamant, natura imobilului din sector 1, București cât și referitoare la trecerea imobilului în administrarea Consiliului Local al Municipiului București. Ori, instanța investită cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996, pozițiile art. 142, respectiv art. 141, nu putea analiza „actele administrative ilegale” care au determinat emiterea hotărârilor Guvernului atacate și nici situația contractuală, astfel cum eronat susține recurentul-reclamant. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.M. împotriva sentinței civile nr. 3291 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 martie 2010.