ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1206/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1206/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În dosarul nr. 6723/299/2008 al

Judecătoriei Sector 1 București, reclamantul T.M. a invocat

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996, sub

aspectul menționării nelegale la pozițiile 142, respectiv 141, a

imobilului din sector 1, București.

Prin sentința civilă nr. 3291

din 14 octombrie 20009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond după casare,

a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 39/1996

și H.G. nr. 859/1996 invocată de reclamantul T.M. în contradictoriu cu

Guvernul României și RA A.P.P.S. ca neîntemeiată

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că

reclamantul a invocat încălcarea art. 10

alin. (2) din Legea nr. 112/1995, dar acest text

de lege nu are nici o

legătură

cu actele administrative contestate, H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996

nefiind

emise in baza acestei legi, iar

prevederile actelor contestate nu vin în contradicție cu

dispozițiile

legii menționate și nici cu alte acte normative cu putere

superioară, astfel că nu se poate reține nelegalitatea lor.

S-a statuat și faptul că sunt

nefondate susținerile reclamantului referitoare la cele două

condiții care trebuiau îndeplinite cumulativ pentru ca imobilul în care

locuiește să fie supus prevederilor hotărârilor Guvernului

contestate.

De asemenea, s-a reținut că,

raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, cele două hotărâri ale Guvernului

nu pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, întrucât la momentul

emiterii lor în anul 1996 erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 29/1990,

în vigoare la acea dată, care nu prevedeau posibilitatea constatării

nelegalității acestor acte pe cale de excepție.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul T.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

, art.

304 pct. 9 și art. 315 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs și prin

precizările la motivele de recurs formulate în termen legal se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței atacate.

Invocându-se nelegalitatea hotărârii

recurate în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. se arată

că instanța de fond nu a respectat Decizia de casare nr. 4172 din 19

noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a

stabilit admisibilitatea excepției de nelegalitate și asupra actelor

administrative normative intrate în vigoare anterior Legii nr. 554/2004, având

în vedere și competența „raționae tempois”.

În opinia recurentului-reclamant,

instanța de fond a făcut o nouă apreciere asupra

admisibilității în principiu a cererii, pornind de la calificarea

greșită a actelor atacate ca acte administrative individuale, fapt

inadmisibil, statuând în mod greșit, contrar dispozițiilor

Curții Constituționale, că excepția de nelegalitate nu

poate fi invocată în ceea ce privește actele administrative emise

anterior Legii nr. 554/2004.

O altă critică vizează

faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de

natura pricinii, apreciindu-se că este incidentă situația

prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de

recurs se arată și faptul că prima instanță a analizat

legalitatea celor două hotărâri ale Guvernului prin prisma unui act

normativ abrogat sau cel puțin desuet, respectiv Decretul nr. 285/1997

și a Legii nr. 213/1998, care nu era în vigoare la data emiterii

hotărârilor atacate. Ori, motivarea sentinței atacate în această

modalitate echivalează cu o nemotivare câtă vreme analiza

legalității celor două hotărârii precizate nu s-a realizat

prin raportare la actele normative superioare invocate.

De asemenea, se arată că

sentința recurată nu cuprinde mențiunile prevăzute de art. 261

pct. 5 C. proc. civ.

Se aduc critici sentinței recurate

și în ceea ce privește „fondul” excepției de nelegalitate

invocată, arătându-se că în mod nelegal instanța de fond a

reținut că locuința în litigiu are caracterul unei locuințe

de protocol, prin raportare la obiectul de activitate al unității

deținătoare, respectiv Oficiul Central - Întreprinderea pentru

Administrarea Clădirilor cât și urmare a faptului că nu a fost

inclusă pe listele H.G. nr. 940/1996 și de O.U.G. nr. 19/2002 care

reglementau regimul juridic al acestor locuințe.

Se menționează ca argument în

sprijinul acestei susțineri și faptul că din interpretarea art. 5

lit. b) din O.U.G. nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe

mp care se aplică pentru închirierea locuințelor și terenului

aferent acestora cât și din adresa R.A.A.P.S. nr. 1520 din 26 februarie 2008,

rezultă că însăși Regia a exclus posibilitatea ca imobilul

în discuție să facă parte din fondul locativ de protocol sau de

serviciu, acesta având regimul juridic al unei locuințe din domeniul

privat al statului.

De asemenea, se susține că H.G.

nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996 sunt nelegale și pentru că

pârâții nu au făcut dovada pretinsei preluări nelegale a

imobilului menționat de către Consiliul Local la Municipiului București, prin actele administrative considerate ilegale, respectiv

deciziile nr. 1400/1990 și nr. 1658/1990, emise de directorul

Direcției Generale de Producție și Prestații, ce

funcționa în cadrul fostului Minister al Economiei Naționale, ceea ce

face ca trecerea imobilului din sector 1 București în administrarea R.A.A.P.S.

să fie ea însăși nelegală.

În sensul motivelor de recurs au fost formulate

și concluzii scrise de către recurentul-reclamant.

Guvernul României a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în

esență, că în raport de argumentele de fapt și de drept

care vizează excepția de nelegalitate invocată, instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Criticile formulate nu vizează

aspecte de nelegalitate ci aspecte privind cuantumul chiriei stabilite prin O.G.

nr. 9/2008, fapt ce reiese din atitudinea pasivă a reclamantului anterior

emiterii acestei ordonanțe.

RA A.P.P.S., prin întâmpinarea

formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând,

în esență, că H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 85/1996 sunt

legale, întrucât susținerile recurentului-reclamant nu demonstrează

nelegalitate acestora și nici vătămarea sa într-un drept

recunoscut de lege, fiind în discuție legalitatea operațiunii de preluare

de Consiliul Local al Municipiului București a bunului imobil

menționat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând recursul formulat în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale

incidente și de prevederile art.304

1

din C. proc. civ.,

apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce

urmează a fi expuse.

Critica referitoare la nelegalitatea

hotărârii atacate ca urmare a încălcării dispozițiilor art.

315 C. proc. civ. este nefondată, întrucât în mod corect prima

instanță a calificat actele atacate ca fiind acte administrative individuale

și, în consecință, a apreciat că, fiind emise anterior

Legii nr. 554/2004, nu pot fi cenzurate conform art. 4 din această lege.

Se reține că prin sentința

nr. 2271 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996 ca inadmisibilă,

reținându-se că cele două hotărâri sunt acte administrative

cu caracter normativ și nu pot fi atacate în condițiile art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 4172 din 19 noiembrie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a casat sentința nr. 2271 din 11 septembrie 2008

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, cu justificarea că atât actele administrative individuale

cât și cele normative pot face obiectul excepției de nelegalitate.

În mod corect, urmare a deciziei de casare,

instanța de fond a făcut aprecieri asupra caracterului actelor

atacate pe calea excepției de nelegalitate, reținând că acestea sunt

acte administrative individuale și, fiind emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, nu pot fi cenzurate în procedura judiciară

reglementată de art. 4 din această lege.

După cum se constată, prin H.G.

nr. 39 din 30 ianuarie 1996 a fost reglementată situația

juridică a unor imobile trecute nelegal în administrarea Consiliului Local

al Municipiului București, dispunându-se, în art. 1 că: „ imobilele, împreună

cu anexele și terenurile aferente, prevăzute în anexa care face parte

integrantă din hotărâre, preluate nelegal de Consiliul Local al Municipiului

București, trec în administrarea Regiei Autonome A.P.P.S. sub autoritatea Secretariatului

General al Guvernului”. În anexă figurează și imobilul ocupat de

recurentul-reclamant din sector 1, București, la pag 10.

Prin H.G. nr. 859/1996, privind

modificarea anexei la H.G. nr. 39/1996, apartamentul în discuție a fost

menținut pe lista anexă.

Este evident că hotărârile

Guvernului ce fac obiectul excepției de nelegalitate sunt acte

administrative individuale, pentru că ele nu produc efecte juridice

erga

omnes

ci doar față de subiecte de drept determinate, sfera destinatarilor

fiind restrânsă la lista anexă.

În raport de aceste considerente, critica

formulată de recurentul-reclamant este nefondată, soluția

dată excepției de nelegalitate fiind legală și

temeinică, în raport de natura juridică a actelor deduse

judecății, respectiv acte administrative cu caracter individual,

emise anterior Legii nr. 554/2004.

Această soluție este în acord

și cu jurisprudența constantă a instanței supreme, care a

statuat că dispozițiile Legii nr. 554/2004, în măsura în care

permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi încalcă

dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția

Europeană a Dreptului Omului și jurisprudența CEDO, precum

și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin

prisma atingerii aduse principiului securității juridice, principiu

care este implicit în totalitatea articolelor Convenției și care

constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO cauza Beian

contra României).

Din acest motiv, se reține că

dispozițiile Legii nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție în

mod repetat și fără limită de timp a legalității

oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate

anterior, contravenind jurisprudenței CEDO și a Curții de

Justiție de la Luxemburg.

Celelalte critici aduse sentinței

recurate sunt de asemenea nefondate.

După cum se constată,

hotărârea atacată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261

alin. (1) C. proc. civ., fiind menționate motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței precum și pe cele pentru

care s-au înlăturat cererile părților, astfel că nu se

poate reține incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Criticile care privesc „fondul”

excepția de nelegalitate invocate și în motivarea excepției de

nelegalitate, vizează, în realitate, aspecte cu privire la situația

contractuală a recurentului-reclamant, natura imobilului din sector 1,

București cât și referitoare la trecerea imobilului în administrarea

Consiliului Local al Municipiului București.

Ori, instanța investită cu

excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 și H.G. nr. 859/1996,

pozițiile art. 142, respectiv art. 141, nu putea analiza „actele

administrative ilegale” care au determinat emiterea hotărârilor Guvernului

atacate și nici situația contractuală, astfel cum eronat

susține recurentul-reclamant.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.M.

împotriva sentinței civile nr. 3291 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 martie 2010.