ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 19 noiembrie 2008 pronunțata de

Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. 8774/299/2008 s-a suspendat

cauza în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și s-a dispus sesizarea Curții

de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a art. 1 pct.

8 din H.G. nr. 1722/2007, care a modificat art. 38 din H.G. nr. 753/1998,

excepție invocată de reclamantul C.I. care a susținut că dispozițiile sus

invocate creează obligația petenților de a depune la debitor hotărârea

instanței de judecată învestită cu formula executorie, norma care contravine

dispozițiilor art. 15, art. 16 din Constituția României si art. 373 C. proc.

civ.

În urma comunicării de către

Guvernul României că nu a existat în anul 2007 o hotărâre cu nr. 1722,

reclamantul si-a precizat excepția de nelegalitate în sensul că este vorba de

H.G. nr. 1277/2007 iar nu de H.G. nr. 1722/2007.

Guvernul României a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate. Pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiate, atașând

nota de fundamentare a H.G. nr. 1277/2007 și avizul Consiliului legislativ.

Pârâta A.N.R.P. a depus concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate pentru

motivul că actul are caracter normativ și nu individual, precum și pentru că

hotărârea respectă Constituția României.

La data de 19 februarie 2009 M.F.P.

a depus cerere de intervenție in interesul paratului, in calitatea de inițiator

a hotărârii de Guvern contestate.

Curtea de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1668 din 15

aprilie 2009 a admis excepția inadmisibilității și a respins excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 ca inadmisibilă

motivând în esență soluția prin faptul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 vizează

actele administrative cu caracter individual iar nu pe cele cu caracter

normativ.

Înalta curte de casație și justiție,

secția de contencios administrativ si fiscal, prin decizia nr. 5368 din 26

noiembrie 2009 a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 1668 din 15

aprilie 2009 a casat sentința atacată si a trimis cauza, spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că este admisibilă invocarea excepției de nelegalitate

cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ.

În fond după casare Curtea de Apel

București, prin sentința civilă nr. 2414 din 19 mai 2010 a admis excepția de

nelegalitate. A constatat nelegalitatea dispozițiilor art. I pct. 8 din H.G. nr.

1277/2007 cu privire la modificarea art. 38 alin. (3) din H.G. nr. 753/1998

referitoare la obligația depunerii hotărârilor judecătorești investite cu

formula executorie, excepție invocată de C.I. în contradictoriu cu A.N.R.P. și

Guvernul României.

Totodată a respins cererea de

intervenție formulată de intervenientul M.F.P.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele considerente:

La alin. (3) al art. 38 din H.G. nr.

753/1988 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007

se introduce obligativitatea depunerii de către beneficiarul despăgubirilor a

hotărârii judecătorești învestite cu formulă executorie.

Este în mod evident vorba despre

hotărârile judecătorești pronunțate în baza art. 7 din Legea nr. 9/1998, care

sunt pronunțate în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. conform Legii nr. 393/2006.

Pârâta A.N.R.P. este parte în

procesele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești la care se referă

textul a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, fiind autoritatea publică

care are obligația executării sentințelor pronunțate în conformitate cu

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fără nici o altă formalitate.

Investirea unei sentințe cu formulă

executorie este prevăzută de lege, codul de procedură civilă în cazul în care

avem de-a face cu o executare silită, conform dispozițiilor art. 371 C. proc.

civ. și urm., art. 374 din același cod.

În speță nu este vorba despre o

executare silită deoarece plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998

se face chiar de către organul administrativ parte în proces și nu potrivit

procedurii de executare silită prevăzută în cartea V a codului de procedură

civilă, de către executorii judecătorești.

S-a reținut că dispozițiile

contestate contravin atât dispozițiilor Legii nr. 554/2004, care prevăd

obligația executării sentințelor pronunțate de instanțele de contencios

administrativ în anumite termene și condiții, fără nicio altă condiție

suplimentară, precum și ale codului de procedură civilă care arată că executarea

(silita) se face dacă titlul este învestit cu formulă executorie.

De altfel chiar la art. 269 C. proc.

civ., face referire la împuternicirea dată organelor de executare.

A.N.R.P. nu este organ de executare

ci doar autoritatea publică implicată în procedura de stabilire a

despăgubirilor și autoritatea care plătește despăgubirile stabilite fie chiar

de ea, fie cele stabilite în instanță ca urmare a contestării deciziilor

acestei autorități.

Prin urmare s-a constatat nelegală

și abuzivă dispoziția prin care se impune solicitantului despăgubirilor să

depună la autoritatea publică parte în procesele privind stabilirea

despăgubirilor a sentinței civile definitive și irevocabile, "învestite cu

formulă executorie", deși aceasta are obligația executării obligațiilor

stabilite prin sentințe conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței sau în termenul prevăzut

prin sentință, fără nicio altă condiție.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâtul Guvernul României și A.N.R.P. precum și intervenientul M.F.P.

Prin motivele de recurs recurenții

aduc în esență critici sentinței recurate vizând nelegalitatea conform

prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că argumentele reținute

de instanța de fond nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul

pe care această noțiune îl are potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

și că hotărârea este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii

prin admiterea în mod eronat a excepției de nelegalitate invocată de

reclamantul C.I.

În susținerea motivului de recurs întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții fac referire la dispozițiile

art. 375 alin. (1) și art. 376 alin. (1) C. proc. civ. din interpretarea cărora

rezultă că în principiu, o hotărâre judecătoreasca poate fi pusă în executare

numai după ce a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă și a fost urmată

procedura investirii cu formulă executorie (de la această regulă, prin chiar dispozițiile

art. 374 alin. (1) C. proc. civ., sunt stabilite unele excepții care privesc

încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum și alte

hotărâri prevăzute de lege, și la dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002

pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea

ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și

organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale care

dispun ca ordonanțarea de plată va fi însoțită de documente justificative în

original și va purta viza persoanelor autorizate (…).

Susțin recurenții că date fiind

regulile stricte privind execuția bugetară, este evident faptul că ordonanțarea

de plată nu poate fi vizată în lipsa documentelor originale (în cazul nostru,

hotărârea judecătorească investită cu formulă executorie, în original).

Recurenții – pârâți Guvernul

României și A.N.R.P. reiterează critici ce vizează admisibilitatea excepției de

nelegalitate a H.G. nr. 1277/2007, act administrativ cu caracter normativ care

ar face în accepțiunea recurenților inaplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Din oficiu, Înalta Curte a ridicat

excepția tardivității declarării recursului de către pârâta A.N.R.P.

Conform prevederilor art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 „soluția instanței de contencios administrativ este

supusă recursului care îl declară în termen de 5 zile de la comunicare (…)”. Conform

înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, hotărârea primei instanțe a fost

comunicată pârâtei A.N.R.P. la data de 28 iunie 2010 iar recursul a fost depus

la 8 iulie 2010 la Curtea de Apel București, fiind formulat astfel cu depășirea

termenului de 5 zile de la comunicare.

În urma admiterii acestei excepții,

recursul formulat de pârâta A.N.R.P. va fi respins ca tardiv declarat.

Analizând sentința recurată prin

prisma criticilor formulate, precum și conform prevederilor art. 304

1

C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acestea sunt

nefondate pentru următoarele considerente.

În materia contenciosului

administrativ, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, este titlu executoriu

potrivit legii, executarea ei făcându-se potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui termen, în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope

legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalități.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, dispoziții care se regăseau și la art. 16 din Legea nr. 29/1990,

„dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie,

să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat,

o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii se va face în termenul

prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".

Mai mult, potrivit art. 22 din Legea

nr. 554/2004 hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate de

instanțele de contencios administrativ, prin care acțiunile au fost admise,

constituie titluri executorii.

Este adevărat că, potrivit art. 28

din Legea nr. 554/2004, dispozițiile legii contenciosului administrativ se

completează cu prevederile Codului de procedură civilă, dar numai în măsura în

care nu sunt incompatibile cu procedura reglementată de această lege, astfel

că, în raport cu regula instituită prin art. 22 din lege, aplicarea

dispozițiilor Codului de procedură civilă este incompatibilă.

De altfel, chiar dacă s-ar admite că

dispozițiile procedurale privind executarea prevăzută în Codul de procedură

civilă ar fi aplicabile, potrivit art. 374 alin. (1), nu este necesară

învestirea cu formula executorie a hotărârilor care se execută, potrivit legii,

fără formula executorie, cum sunt cele la care se referă Legea contenciosului

administrativ.

O ultimă precizare care se impune a

fi făcută este aceea că, în situația în care instanța de contencios

administrativ a respins acțiunea promovată în temeiul Legii nr. 554/2004 și a

aprobat cheltuieli de judecată la solicitarea pârâtului, se pune problema

executării silite a acestei sume de bani. Într-un astfel de caz, art. 22 din

lege impune învestirea acestei hotărâri cu formulă executorie, urmând ca

executarea silită să se facă potrivit dreptului comun, respectiv a procedurii

civile.

Analizând situația de fapt dedusă

judecății, Înalta Curte constată că reclamantul în susținerea excepției, a

invocat faptul că, în mod nelegal prin prevederile art. 38 din Normele

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 aprobate prin H.G. nr. 753/1998,

s-a impus obligația de a depune la A.N.R.P. hotărârea judecătorească definitivă

și irevocabilă, investită cu formulă executorie.

Textul actului normativ are

următorul cuprins: "(1) Plata despăgubirilor solicitate in baza Legii nr. 9/1998

se face de către A.N.R.P., prin Direcția economica.

(2) Solicitarea plații se face pe

baza de cerere scrisa, adresata către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998, sau din oficiu, daca actele necesare plații se afla deja la

dispoziția Autorității.

(3) Cererea trebuie sa fi însoțită

de decizia de plata sau de hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila,

investita cu formula executorie, după caz, precum si de o copie a actului de

identitate si de dovada deschiderii unui cont la o banca comerciala; dovada se

face prin documentul stampilat emis de banca la deschiderea contului, cu

specificarea codului IBAN si a sucursalei de banca".

Astfel, la alin. (3) al art. 38 din

H.G. nr. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007

s-a introdus obligativitatea depunerii hotărârii judecătorești prezentate în

contencios administrativ conform art. 7 din Legea nr. 9/1998 în contradictoriu

cu A.N.R.P., hotărâre care ar trebui învestită cu formulă executorie, deși

aceasta avea obligația executării hotărârii judecătorești conform art. 24 din Legea

contenciosului administrativ, fără o altă condiție.

Cum în optica legiuitorului

hotărârile judecătorești prevăzute de instanțele de contencios administrativ,

constituie titluri executorii, nefiind necesară învestirea acestora cu formulă

executorie, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., decât în situația art.

22 din lege, în mod corect prima instanță a admis excepția de nelegalitate a

textelor normative invocate conform art. 4 alin. (1) prin raportare la

prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ și ar. 373 C. proc.

civ.

Guvernul României prin motivele de

recurs a arătat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter

normativ, pentru care legea constituie o altă procedură.

Pentru argumentele cuprinse în considerentele

deciziei nr. 5368 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, se constată că invocarea excepției de nelegalitate cu privire la

actele administrative unilaterale cu caracter normativ, este admisibilă. Cum

legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât

mai mult trebuie să fie permisă invocarea excepției de nelegalitate cu privire

la un asemenea act.

Această chestiune de drept a fost

rezolvată prin decizia de casare cu trimitere, ce are caracter obligatoriu

conform art. 315 C. proc. civ., fiind în acord cu practica constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în această materie.

În consecință, față de cele arătate,

constatând că sentința primei instanțe, este temeinică și legală, cuprinzând

motivarea atât în fapt și în drept conform art. 261 C. proc. civ., în temeiul art.

20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge

recursurile formulate de Guvernul României și intervenientul M.F.P., ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 2414 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv.

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și M.F.P. împotriva aceleiași sentințe ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 august 2010.