ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 noiembrie 2008 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București in dosarul nr. 8774/299/2008 s-a suspendat cauza în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și s-a dispus sesizarea Curții de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate a art. 1 pct. 8 din H.G. nr. 1722/2007, care a modificat art. 38 din H.G. nr. 753/1998, excepție invocată de reclamantul C.I. care a susținut că dispozițiile sus invocate creează obligația petenților de a depune la debitor hotărârea instanței de judecată învestită cu formula executorie, norma care contravine dispozițiilor art. 15, art. 16 din Constituția României si art. 373 C. proc.

civ. În urma comunicării de către Guvernul României că nu a existat în anul 2007 o hotărâre cu nr. 1722, reclamantul si-a precizat excepția de nelegalitate în sensul că este vorba de H.G. nr. 1277/2007 iar nu de H.G. nr. 1722/2007. Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate. Pe fond a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiate, atașând nota de fundamentare a H.G. nr. 1277/2007 și avizul Consiliului legislativ. Pârâta A.N.R.P. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate pentru motivul că actul are caracter normativ și nu individual, precum și pentru că hotărârea respectă Constituția României.

La data de 19 februarie 2009 M.F.P. a depus cerere de intervenție in interesul paratului, in calitatea de inițiator a hotărârii de Guvern contestate. Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1668 din 15 aprilie 2009 a admis excepția inadmisibilității și a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 ca inadmisibilă motivând în esență soluția prin faptul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 vizează actele administrative cu caracter individual iar nu pe cele cu caracter normativ.

Înalta curte de casație și justiție, secția de contencios administrativ si fiscal, prin decizia nr. 5368 din 26 noiembrie 2009 a admis recursul împotriva sentinței civile nr. 1668 din 15 aprilie 2009 a casat sentința atacată si a trimis cauza, spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că este admisibilă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ. În fond după casare Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2414 din 19 mai 2010 a admis excepția de nelegalitate. A constatat nelegalitatea dispozițiilor art. I pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 cu privire la modificarea art. 38 alin. (3) din H.G. nr. 753/1998 referitoare la obligația depunerii hotărârilor judecătorești investite cu formula executorie, excepție invocată de C.I.

în contradictoriu cu A.N.R.P. și Guvernul României. Totodată a respins cererea de intervenție formulată de intervenientul M.F.P. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: La alin. (3) al art. 38 din H.G. nr. 753/1988 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 se introduce obligativitatea depunerii de către beneficiarul despăgubirilor a hotărârii judecătorești învestite cu formulă executorie. Este în mod evident vorba despre hotărârile judecătorești pronunțate în baza art. 7 din Legea nr. 9/1998, care sunt pronunțate în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. conform Legii nr. 393/2006. Pârâta A.N.R.P.

este parte în procesele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești la care se referă textul a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, fiind autoritatea publică care are obligația executării sentințelor pronunțate în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fără nici o altă formalitate. Investirea unei sentințe cu formulă executorie este prevăzută de lege, codul de procedură civilă în cazul în care avem de-a face cu o executare silită, conform dispozițiilor art. 371 C. proc. civ. și urm., art. 374 din același cod. În speță nu este vorba despre o executare silită deoarece plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face chiar de către organul administrativ parte în proces și nu potrivit procedurii de executare silită prevăzută în cartea V a codului de procedură civilă, de către executorii judecătorești.

S-a reținut că dispozițiile contestate contravin atât dispozițiilor Legii nr. 554/2004, care prevăd obligația executării sentințelor pronunțate de instanțele de contencios administrativ în anumite termene și condiții, fără nicio altă condiție suplimentară, precum și ale codului de procedură civilă care arată că executarea (silita) se face dacă titlul este învestit cu formulă executorie. De altfel chiar la art. 269 C. proc. civ., face referire la împuternicirea dată organelor de executare. A.N.R.P. nu este organ de executare ci doar autoritatea publică implicată în procedura de stabilire a despăgubirilor și autoritatea care plătește despăgubirile stabilite fie chiar de ea, fie cele stabilite în instanță ca urmare a contestării deciziilor acestei autorități.

Prin urmare s-a constatat nelegală și abuzivă dispoziția prin care se impune solicitantului despăgubirilor să depună la autoritatea publică parte în procesele privind stabilirea despăgubirilor a sentinței civile definitive și irevocabile, "învestite cu formulă executorie", deși aceasta are obligația executării obligațiilor stabilite prin sentințe conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței sau în termenul prevăzut prin sentință, fără nicio altă condiție. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Guvernul României și A.N.R.P. precum și intervenientul M.F.P. Prin motivele de recurs recurenții aduc în esență critici sentinței recurate vizând nelegalitatea conform prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în sensul că argumentele reținute de instanța de fond nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul pe care această noțiune îl are potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și că hotărârea este nelegală fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii prin admiterea în mod eronat a excepției de nelegalitate invocată de reclamantul C.I. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții fac referire la dispozițiile art. 375 alin. (1) și art. 376 alin. (1) C. proc. civ. din interpretarea cărora rezultă că în principiu, o hotărâre judecătoreasca poate fi pusă în executare numai după ce a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă și a fost urmată procedura investirii cu formulă executorie (de la această regulă, prin chiar dispozițiile art. 374 alin. (1) C. proc.

civ., sunt stabilite unele excepții care privesc încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum și alte hotărâri prevăzute de lege, și la dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale care dispun ca ordonanțarea de plată va fi însoțită de documente justificative în original și va purta viza persoanelor autorizate (…). Susțin recurenții că date fiind regulile stricte privind execuția bugetară, este evident faptul că ordonanțarea de plată nu poate fi vizată în lipsa documentelor originale (în cazul nostru, hotărârea judecătorească investită cu formulă executorie, în original).

Recurenții – pârâți Guvernul României și A.N.R.P. reiterează critici ce vizează admisibilitatea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1277/2007, act administrativ cu caracter normativ care ar face în accepțiunea recurenților inaplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Din oficiu, Înalta Curte a ridicat excepția tardivității declarării recursului de către pârâta A.N.R.P. Conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului care îl declară în termen de 5 zile de la comunicare (…)”. Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei A.N.R.P. la data de 28 iunie 2010 iar recursul a fost depus la 8 iulie 2010 la Curtea de Apel București, fiind formulat astfel cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare.

În urma admiterii acestei excepții, recursul formulat de pârâta A.N.R.P. va fi respins ca tardiv declarat. Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, precum și conform prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente. În materia contenciosului administrativ, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, este titlu executoriu potrivit legii, executarea ei făcându-se potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalități.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții care se regăseau și la art. 16 din Legea nr. 29/1990, „dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, executarea hotărârii se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Mai mult, potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 hotărârile judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate de instanțele de contencios administrativ, prin care acțiunile au fost admise, constituie titluri executorii.

Este adevărat că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, dar numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu procedura reglementată de această lege, astfel că, în raport cu regula instituită prin art. 22 din lege, aplicarea dispozițiilor Codului de procedură civilă este incompatibilă. De altfel, chiar dacă s-ar admite că dispozițiile procedurale privind executarea prevăzută în Codul de procedură civilă ar fi aplicabile, potrivit art. 374 alin. (1), nu este necesară învestirea cu formula executorie a hotărârilor care se execută, potrivit legii, fără formula executorie, cum sunt cele la care se referă Legea contenciosului administrativ.

O ultimă precizare care se impune a fi făcută este aceea că, în situația în care instanța de contencios administrativ a respins acțiunea promovată în temeiul Legii nr. 554/2004 și a aprobat cheltuieli de judecată la solicitarea pârâtului, se pune problema executării silite a acestei sume de bani. Într-un astfel de caz, art. 22 din lege impune învestirea acestei hotărâri cu formulă executorie, urmând ca executarea silită să se facă potrivit dreptului comun, respectiv a procedurii civile. Analizând situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte constată că reclamantul în susținerea excepției, a invocat faptul că, în mod nelegal prin prevederile art. 38 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 aprobate prin H.G.

nr. 753/1998, s-a impus obligația de a depune la A.N.R.P. hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, investită cu formulă executorie. Textul actului normativ are următorul cuprins: "(1) Plata despăgubirilor solicitate in baza Legii nr. 9/1998 se face de către A.N.R.P., prin Direcția economica. (2) Solicitarea plații se face pe baza de cerere scrisa, adresata către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sau din oficiu, daca actele necesare plații se afla deja la dispoziția Autorității. (3) Cererea trebuie sa fi însoțită de decizia de plata sau de hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila, investita cu formula executorie, după caz, precum si de o copie a actului de identitate si de dovada deschiderii unui cont la o banca comerciala; dovada se face prin documentul stampilat emis de banca la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN si a sucursalei de banca". Astfel, la alin. (3) al art. 38 din H.G.

nr. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 s-a introdus obligativitatea depunerii hotărârii judecătorești prezentate în contencios administrativ conform art. 7 din Legea nr. 9/1998 în contradictoriu cu A.N.R.P., hotărâre care ar trebui învestită cu formulă executorie, deși aceasta avea obligația executării hotărârii judecătorești conform art. 24 din Legea contenciosului administrativ, fără o altă condiție. Cum în optica legiuitorului hotărârile judecătorești prevăzute de instanțele de contencios administrativ, constituie titluri executorii, nefiind necesară învestirea acestora cu formulă executorie, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., decât în situația art. 22 din lege, în mod corect prima instanță a admis excepția de nelegalitate a textelor normative invocate conform art. 4 alin. (1) prin raportare la prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ și ar.

373 C. proc. civ. Guvernul României prin motivele de recurs a arătat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ, pentru care legea constituie o altă procedură. Pentru argumentele cuprinse în considerentele deciziei nr. 5368 din 26 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că invocarea excepției de nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ, este admisibilă. Cum legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult trebuie să fie permisă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la un asemenea act.

Această chestiune de drept a fost rezolvată prin decizia de casare cu trimitere, ce are caracter obligatoriu conform art. 315 C. proc. civ., fiind în acord cu practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie. În consecință, față de cele arătate, constatând că sentința primei instanțe, este temeinică și legală, cuprinzând motivarea atât în fapt și în drept conform art. 261 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursurile formulate de Guvernul României și intervenientul M.F.P., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 2414 din 19 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Respinge recursurile declarate de Guvernul României și M.F.P. împotriva aceleiași sentințe ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2010.