ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5368/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În Dosarul nr. 8774/299/2008, pe rolul Judecătoriei

Sectorului 1 reclamantul C.I. a invocat, în contradictoriu cu A.N.R.P. excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 8 din H.G. nr. 1277/2007 prin care

s-a modificat art. 38 din H.G. nr. 753/1998.

Prin încheierea din 19

noiembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 1 a fost sesizată Curtea de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată în cauză și a fost

suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate

invocată.

Prin sentința nr. 1668 din

15 aprilie 2009 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de

nelegalitate invocată ca inadmisibilă și a fost admisă cererea de intervenție

în interesul Guvernului României formulată de M.F.P.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 numai actele administrative unilaterale cu

caracter individual pot face obiectul unei excepții de nelegalitate, ori în cauza

de față excepția invocată privește un act administrativ cu caracter normativ.

Instanța a arătat că norma

legală arătată nu permite o altă interpretare, atâta timp cât legiuitorul a

indicat expres actele ce pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul criticând soluția pronunțată de instanța de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

recurentul-reclamant aduce, în esență, critici sentinței recurate în sensul că

în mod greșit s-a apreciat de prima instanță că nu poate fi invocată excepția

de nelegalitate cu privire la actele administrative normative.

Se susține că din moment ce

actele administrative normative pot fi atacate oricând pe calea unei acțiunii

principale atunci și excepția de nelegalitate poate fi invocată cu privire la

aceste acte.

Faptul că, prin art. 3 din

Legea nr. 262/2007 s-a prevăzut în mod imperativ completarea normelor legale cu

posibilitatea introducerii cererii de revizuire pentru hotărârile judecătorești

pronunțate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive și irevocabile fără

soluționarea pe fond a excepției de nelegalitate, care a fost respinsă ca

inadmisibilă, reprezintă un argument în a critica nelegalitatea hotărârii

instanței de fond prin respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă,

respectiv un argument în admiterea excepției de nelegalitate pentru evitarea

unei acțiunii în revizuire.

Guvernul României a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare excepția de nelegalitate poate avea ca obiect numai

actele administrative cu caracter individual nu și pe cele cu caracter

normativ, pentru care legea instituie o altă procedură.

Invocând aceleași argumente

A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, în raport de art. 304

1

C. proc. civ., de motivele

invocate, de dispozițiile legale incidente și jurisprudența în materie,

apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată prevede posibilitatea cercetării legalității

unui act administrativ individual pe calea excepției de nelegalitate oricând și

indiferent de data emiterii actului, din oficiu sau la cererea părții

interesate.

În conformitate cu art. 4 alin.

(2) din aceeași lege, excepția de nelegalitate vizează un act administrativ

unilateral emis anterior intrării în vigoare a legii, cauzele de nelegalitate

urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii actului administrativ.

În art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 262/2007 se prevede că excepția de nelegalitate poate fi invocată și

pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Având în vedere că actele

administrative unilaterale sunt atât individuale cât și normative, din analiza

textelor de lege menționate, rezultă faptul că este admisibilă excepția de

nelegalitate invocată și cu privire la actele administrative unilaterale cu

caracter normativ.

Principiul coerenței

legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât

pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, așa încât acest mijloc

de apărare să nu devină restrictiv, pierzându-și astfel funcția pentru care a

fost creat.

De altfel, din expunerea de

motive a Legii nr. 262/2007 se desprinde concluzia că modificarea textului art.

4 a vizat includerea în ipoteza acestuia atât a actelor administrative cu

caracter normativ, cât și acelor cu caracter individual.

Mai mult, dacă legiuitorul a

înțeles că pună le îndemâna persoanelor de drept privat un mijloc de apărare pe

cale de excepție pentru actele administrative individuale, în privința cărora

cei vizați au deja la îndemână acțiunea directă în contenciosul administrativ,

în virtutea argumentului de logică a fortiori, cu atât mai mult un asemenea

mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor în legătură cu actele normative a

căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori

constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior.

De asemenea, legea trebuie

interpretată potrivit principiului de drept în virtutea căruia aceasta se

interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării

efectelor sale.

Dacă legiuitorul permite

atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult trebuie să

fie permisă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la un asemenea act.

În acest sens este și

practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie.

În altă ordine de idei, este

cunoscut că în dreptul comunitar european, persoanele fizice sau juridice pot

să conteste decizia de executare a regulamentului sau a oricărui act normativ,

ridicând în timpul procesului excepția de ilegalitate a actului normativ (art. 184

Tratatul CEE).

În concluzie, având în

vedere considerentele expuse, este admisibilă invocarea excepției de

nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter

normativ, astfel că soluția instanței de fond este nelegală.

Prin urmare, instanța de

recurs apreciază ca întemeiat motivul de recurs referitor la situația prevăzută

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, față de cele

arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată și art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., se va admite

recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinței civile nr.

1668 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Cu opinie separată a

domnului judecător E.A. în sensul respingerii recursului formulat ca nefondat.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.