ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta N.S.I. a chemat în judecată pârâtele

Comisa Locală de Fond Funciar Sector 5, Prefectura Municipiului București și S.C.D.T.B.,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtelor Comisia Locală de Fond Funciar Sector 5 și Prefectura

Municipiului București la emiterea titlului de proprietate în favoarea sa,

pentru imobilul proprietatea acestuia situat în București lotul 1 având ca

vecinătăți la nod S.C.D.T.B., la vest V.D.R. la est S.C.D.T.B. și la sud str. B.,

precum și obligarea pârâtelor la eliberarea procesului verbal de punere în

posesie asupra imobilului cu consecința lăsării acestuia în deplină proprietate

și liniștită posesie.

De asemenea, a solicitat pârâtului S.C.D.T.B.

să elibereze porțiunea de imobil, ocupată în prezent fără titlu, precum și

obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Judecătoria Sectorului 5 București,

prin sentința civilă nr. 1528 din 18 februarie 2009 a respins capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate și a

procesului verbal de punere în posesie ca neîntemeiat și a admis excepția

prematurității acțiunii în revendicare, obligând reclamanta la 2000 lei

cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamanta invocând excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 raportat la

art. 40 din H.G. nr. 1096/2002.

Prin încheierea de ședință din data

de 04 august 2009 Tribunalul București, secția a IV civilă, a dispus sesizarea

Curții de Apel București cu excepția de nelegalitate și a suspendat cauza.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 940 din

23 februarie 2010 a respins excepția inadmisibilității precum și excepția de

nelegalitate invocată de reclamantă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că prin H.G. nr. 1096/2002 s-a dispus trecerea imobilelor

compuse din construcții și terenuri aferente în care își desfășoară activitatea

unității sanitare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta

hotărâre, din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului

Sănătății și Familiei în domeniul public al Municipiului București și în

administrarea consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului București.

A mai reținut instanța că doar în

aparență termenul în litigiu a aparținut anterior hotărârii atacate

proprietății private a satului, deoarece fiind cuprins în incinta unui spital

acestuia îi erau opozabile dispozițiile punctului III, 5 din anexa la Legea nr. 215/1998 care prevăd în mod expres bunurile care fac parte din domeniul public

local al comunelor, orașelor și municipiilor.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a formulat recurs reclamanta N.S.I. criticând-o ca nelegală și

netemeinică în temeiul motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenta a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca

fiind neîntemeiată excepția de nelegalitate formulată privind dispozițiile art.

1 rap. la anexa 40 a H.G. nr. 1096/2002 fără a avea în vedere dispozițiile art.

6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora fac parte din domeniul

public sau privat al statului sau unităților administrativ teritoriale bunurile

dobândite de stat în măsura în care au intrat în patrimoniul acestora în

temeiul unui titlu valabil conform Constituției a tratatelor internaționale la

care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării.

Consideră recurenta că urmare a faptului

că statul român nu a avut niciodată un titlu valabil pentru a deține acest

teren în domeniul privat, nici trecerea din proprietatea privată în

proprietatea publică și constituirea dreptului de administrare în favoarea

pârâtului S.C.D.T.B., nu a fost făcută legal, impunându-se anularea în parte a H.G.

nr. 1096/2002 pentru suprafața de teren de 543,17 mp.

În ceea ce privește motivul de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7, recurenta a susținut că prin

considerentele reținute, judecătorul fondului a încălcat dispozițiile art. 129

alin. (6) C. proc. civ. întrucât nu s-a limitat la cadrul legal fixat prin

invocarea excepției, de nelegalitate reținând că în lipsa unui titlu de

proprietate al reclamantei, nu este răsturnată prezumția de proprietar a

Statului Român și implicit prezumția legalității operațiunii de trecere a

imobilului din domeniul privat în cel public al statului.

Consideră recurenta că prin trecerea

imobilului respectiv în domeniul public al statului nu poate fi acoperit viciul

de legalitate existent între momentul preluării și momentul trecerii în

domeniul public, ca efect al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost

invocată.

În drept au fost invocate dispozițiile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, raportat la

art. 299 și urm. C. proc. civ.

Intimații Primăria Sectorului 5

București, S.C.D.T.B., Comisia pentru Stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor reprezentată prin Președinte – Prefect au formulat

întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către instanța de

fond, susținând în esență că excepția de nelegalitate invocată este

neîntemeiată.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G.

nr. 1096/2002 s-a aprobat trecerea imobilelor compuse din construcții și

terenuri aferente în care își desfășoară activitatea unitățile semnatare

prevăzute în anexă care face parte integrantă din hotărâre, din domeniul privat

al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul

public al municipiului București și în administrarea consiliilor locale ale

sectoarelor municipiului București, în anexa menționată regăsindu-se și S.C.D.T.B.

Elaborarea acesteia s-a făcut în conformitate

cu dispozițiile Anexei 1 cap. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998 care stabilește

bun urile care alcătuiesc domeniul public al statului și în aplicarea

prevederilor Legii nr. 100/1998 privind asistența de sănătate publică și a

Legii nr. 146/1999 privind organizarea și funcționarea a spitalelor.

Având în vedere aceste dispoziții

legale, cât și dispozițiile legale prevăzute de punctul III, 5 din anexa la Legea nr. 215/1998 potrivit cărora face parte din domeniul public local al comunelor,

orașelor municipiilor terenurile și clădirile în care își desfășoară

activitatea consiliul local, primăria precum și instituțiile publice de interes

local, printre care și spitalele, policlinicile și altele asemenea, în mod

corect s-a reținut de către instanța de fond că actul administrativ atacat este

emis în conformitate cu aceste dispoziții legale.

Criticile recurentei potrivit cărora

în mod greșit instanța de fond a reținut respectarea dispozițiilor legale

prevăzute de dispozițiile Legii nr. 213/1998 întrucât pentru terenul prevăzut

la poziția 40 din anexa la hotărâre, statul nu ar avea un titlu valabil sunt

nefondate și nu pot fi reținute, întrucât stabilirea acestei situații de fapt,

excede cadrului legal de soluționare a unei excepții de nelegalitate.

În ceea ce privește susținerile

recurentei referitoare la considerentele sentinței atacate întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, se constată că și acestea sunt neîntemeiate,

întrucât instanța nu s-a pronunțat astfel cum apreciază recurenta asupra

valabilității titlului acesteia, reținând doar că aceasta se află încă în

procedurile impuse de legile reparatorii pentru reconstituirea dreptului de

proprietate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că soluția

instanței de fond este legală și temeinică neexistând motive pentru casarea și

modificarea cesteia și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de N.S.I. împotriva sentinței civile nr. 940 din 23 februarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.