ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 125/F/2008, pronunțată

la data de 18 septembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, invocată de pârâții Guvernul României și Consiliul Județean

Brașov, precum și de intervenientul Muzeul de Etnografie Brașov, iar pe fondul

cauzei a admis excepția de nelegalitate a H.G. nr. 972/2002, poziția nr. 77

anexă, invocată de reclamanta SC M.C. SA în dosarul nr. 10041/197/2007 al Judecătoriei

Brașov, privind imobilul, clădire din cărămidă cu 4 încăperi și două garaje,

cuprinsă în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al județului

Brașov.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate

invocată este neîntemeiată, art. 4 din Legea nr. 554/2004 menționând că

nelegalitatea unui act administrativ vătămător poate fi invocată oricând, în

acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională.

Excepția de inadmisibilitate invocată nu

poate fi raportată la prevederile art. 6 din C.E.D.O. și cele cuprinse în art. 47

din Carta Drepturilor Fundamentale, norme comunitare inaplicabile în speță, dat

fiind specificul cauzei și situația juridică incertă a imobilului de la poziția

77 – Anexă la Hotărârea de Guvern care și la data întocmirii inventarului și a

emiterii H.G. se afla în litigiu.

Pe fondul excepției de nelegalitate,

instanța de fond a reținut că excepția este întemeiată, potrivit actelor de la

dosar, reclamanta făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului,

drept de proprietate ce a fost înscris și în Cartea Funciară, astfel că nu se

poate reține ca fiind legală înscrierea lui în anexa 1 la H.G. nr. 972/2002 –

poziția 77, pârâtul Consiliul Județean Brașov nefăcând dovada dobândirii

acestui bun în mod legal.

Reține instanța de fond că nu au fost

respectate prevederile art. 3 din Legea nr. 213/1998, și ca atare bunul fiind

în litigiu nu putea fi declarat în mod legal ca făcând parte din domeniul

public.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs, în termen legal, pârâții Consiliul Județean Brașov și Guvernul

României, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul Consiliul Județean Brașov,

susține în esență prin motivele de recurs formulate că în mod greșit instanța

de fond a respins excepția inadmisibilități excepției de nelegalitate invocată

în cauză, pentru că dispoziția prevăzută în art. 4 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ conform căreia nelegalitatea unui act

administrativ unilateral poate fi invocată oricând, contravine dispozițiilor

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, din

punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil și a componentelor sale:

dreptul la justiție și securitatea raporturilor juridice.

În plus, susține recurentul-pârât,

invocarea în anul 2008 a nelegalității H.G. nr. 972/2002, pe calea excepției

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, afectează siguranța

raporturilor juridice născute din existența și aplicarea actului administrativ

respectiv și totodată actul administrativ fiind emis anterior Legii nr.

554/2004, nu poate fi atacat în temeiul art. 4 din Lege, deoarece s-ar ajunge

la aplicarea retroactivă a legii.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

critică sentința, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut ca la

data includerii sale în domeniul public imobilul se afla în proprietatea

intimatei-reclamante sau în administrarea acesteia.

Recurentul Guvernul României, prin

motivele de recurs formulate, susține în esență că în mod nelegal instanța de

fond a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, aceasta

întrucât H.G. nr. 972/2002, act administrativ cu caracter individual, a fost adoptată

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, controlul de legalitate prevăzut de această lege putând fi

exercitat numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după

intrarea în vigoare a sa, pentru că astfel s-ar înfrânge principiul

neretroativității legii civile.

În ceea ce privește fondul cauzei,

critica recurentului–pârât se referă la faptul că în mod greșit instanța de

fond a reținut că intimata - reclamantă SC M.C. SA Brașov și-a dovedit dreptul

de proprietate asupra imobilului, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor BV nr. 0020 emis la 11 noiembrie 1994 în temeiul

Legii nr. 15/1990 invocat de aceasta vizând numai terenurile aflate în

patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării

acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de

activitate, nu și terenurile care în condițiile legii fac parte din domeniul

public.

Certificatul de atestare a dreptului de

proprietate, susține recurentul-pârât, nu are un rol constitutiv al dreptului

de proprietate, Legea nr. 15/1990 în baza căruia a fost emis constituind doar

cadrul legal general, de principiu, al reorganizării unităților economice de

stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Pe de altă parte, susține recurentul-pârât,

Hotărârea de Guvern atacată, nr. 972/2002, este legală, ea fiind adoptată conform

prevederilor art. 107 din Constituția României și ale art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul-pârât a invocat dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca motiv de modificare a sentinței instanței de

fond în sensul respingerii excepției de nelegalitate, apreciind că aceasta a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

La data de 5 decembrie 2008, Muzeul de

Etnografie Brașov a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul recurentului

Guvernul României, cerere ce a fost admisă în principiu prin încheierea din

ședință publică din data de 28 ianuarie 2009, instanța constatând a fi

îndeplinite cerințele unei astfel de cereri prevăzute de art. 49 alin. (3) și art.

51 C. proc. civ.

Intervenientul a solicitat admiterea

recursului declarat de pârâtul Guvernul României și modificarea sentinței

instanței de fond în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr.

972/2002, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

Intimata SC M.C. SA Brașov a depus

întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursurile formulate, prin

prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile legale

incidente cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție le va admite potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Hotărârea de Guvern nr. 972/2002, act

administrativ unilateral cu caracter individual, ce face obiectul excepției de

nelegalitate, a fost publicată în M.Of., Partea I nr. 697 din 24 septembrie

2002 , deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, așa încât

excepția de nelegalitate invocată este neîntemeiată și nu inadmisibilă așa cum susțin

în mod eronat cei doi recurenți-pârâți și intervenientul accesoriu Muzeul de

Etnografie Brașov.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept

al excepției invocate). „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe care de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr.

262/2007 „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele

administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate

prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ”.

Prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008

și nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile

susmenționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1 alin. (5),

art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și

art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art.

II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept

al invocării excepției de nelegalitate, trebuie însă precizat cu judecătorului

național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare

la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este

cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2)

din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară.

În acest sens, judecătorul național, în

calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul

deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de

orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să

aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (C.E.D.O., Hotărârea din 26

aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României nr. 2). (cererea nr.

71525/01.810, în M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Cât privește rolul ce revine judecătorului

național în calitate de prim judecător, Curtea de Justiție de la Luxemburg a

reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin

aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura

necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul

administrativ, care i s-ar opune”.

Instanța națională poate pune în

aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției

încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarilor

fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca

interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13

martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C – 385/06).

Avându-se în vedere așadar C.E.D.O.,

practica C.E.D.O. (blocul de convenționalitate) precum și reglementările

comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte va înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în

timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor

administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor

principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură

exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate, încalcă

astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din C.E.D.O. și în

practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a

Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității

juridice”, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind

unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea

din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39).

Totodată, sub aspectul posibilității de

cenzurare a legalității unui act juridic, este de reținut că C.E.D.O. a statuat

că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească

irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (C.E.D.O.,

Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu contra României, & 62,

în M.Of. nr. 414 din 31 august 2000), în opinia separată la această hotărâre

precizându-se că „posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre

definitivă, obligatorie și executată…. trebuie considerată ca o înfrângere a

dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele C.E.D.O., expuse în speța

citată, sunt perfect valabile și în speța noastră, validitatea lor fiind

susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis

de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor

prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg referitor la posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la

actele instituțiilor comunitare, a statuat în mod constant și unitar că, atunci

când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act

comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni,

trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului

respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al

acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate

(Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 punctul 15 și următoarele),

Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, punctul 28 și

următoarele), Hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni și alții (C-346/03 și

C-529/03 punctele 30 și următoarele) etc.

Ca o consecință a celor expuse mai sus,

Înalta Curte va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1), din

Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 4 alin. (1) din Legea

nr.262/2007 și ale art.II alin.2 teza finală din Legea nr. 262/2006, cu privire

la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, H.G. nr. 972/2002, poziția nr. 77

anexă, a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate.

Nu este nici un temei ca normele de drept

comunitare enunțate mai sus, să nu aibă aplicare în speța de față, așa, cum în

mod eront reține instața de fond, chiar dacă situația juridică a imobilului

este incertă, find pus în discuție titlul cu care Județul Brașov deține

imobilul, aspect ce poate fi însă elucifat în fața instațelor de drept comun.

Astfel fiind, recursurile declarate de

Guvernul Rmâniei și Consiliul Județean Brașov urmează a fi admise în baza art.

312 C. proc. civ. iar sentința instanței de fond modificată în sensul

respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 972/2002, poziția nr. 77 din

Anexă.

Ca o consecință va fi admisă și cererea

de intervenție accesorie Guvernului României, formulată de Muzeul de Etnografie

Brașov.

Având în vedere rezolvarea dată excepției

de nelegalitate invocată, aceea de respingere ca neîntemeiată, este de prisos a

se mai analiza criticile formuate în recurs și care vizează fondul excepției de

nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Consiliul

Județean Brașov și de Guvernul României, împotriva sentinței civile nr. 125/F

din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 972/2002 poziția 77 formulată de

reclamanta SC M.C. SA Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

martie 2009.