ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5759/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 101/S/2012, a Tribunalului Brașov s-a respins excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Brașov. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul Muzeul Județean de Etnografie, în contradictoriu cu pârâții Județul Brașov, M.I.A. și V.A.. S-a constatat nulitatea absolută a Dispoziției 12/2009 emisă de Președintele Consiliului Județean Brașov. S-a constatat că reclamantul are drept de administrare operativă asupra imobilului înscris în CF Brașov, nr. top 5243/I. S-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților M.I.A.

și V.A. înscris asupra imobilului cu nr. top 5243/I. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. Au fost obligați pârâții M.I.A. și V.A. să plătească reclamantului suma de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În legătură cu excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului, invocată raportat la data emiterii deciziei aceasta se referă la capacitatea acestuia de a fi soluționat notificarea, nu la capacitatea de a formula cererea de chemare în judecată înregistrată în prezentul litigiu. Față de temeiurile invocate, aceasta nu este o excepție propriu-zisă, ci este o apărare de fond, astfel că excepția invocată, este nefondată, susținerile pârâților sub acest aspect fiind avute în vedere la soluționarea fondului litigiului.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a Județului Brașov a fost invocată cu motivarea că dispoziția a cărei nulitate se solicită a fost emisă de Consiliul Județean Brașov, iar prevederile art. 21 alin. (4) din Legea 10/2001 arată că restituirea în natură sau în echivalent se face prin dispoziția motivată a președintelui consiliului județean. Județul Brașov a fost înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului anterior emiterii și intabulării dispoziției contestate. Radierea dreptului de proprietate a pârâților M.I.A. și V.A. din cartea funciară ca urmare a constatării nulității dispoziției, cereri cuprinse în acțiune, ar duce la restabilirea dreptului de proprietate al acestui pârât.

Fiind implicat direct în raporturile juridice deduse judecății, unitatea administrativ teritorială a Județului Brașov justifică legitimitate procesuală în prezenta cauză, astfel că excepția lipsei calității procesuale a acestui este nefondată. Cu privire la fondul litigiului dedus judecății, instanța a reținut următoarele: Imobilul cu nr. top 5243/1 provine din dezmembrarea imobilului cu nr. top inițial 5243 înscris în CF Brașov. Din evidențele de carte funciară rezultă că întregul imobil a aparținut, începând cu anul 1898, lui E.G.N. Ulterior, în anul 1903, a fost înscris dreptul de proprietate al numiților S.G. și S.I., iar în anul 1930 dreptul de proprietate al lui S.G. s-a transmis către S.N.

și S.M., dreptul de proprietate al lui S.N. se transmite către S.G.M., iar dreptul lui S.I. se transmite către S.I.M. În anul 1958, în baza Decretului 92/1950, imobilul a fost preluat de Statul Român. În anul 1991 s-a înscris în cartea funciară dreptul de administrare în favoarea reclamantului, în baza deciziei nr. 206/1991 emisă de Prefectura Județului Brașov. În anul 1998 imobilul se dezmembrează, lotul cu nr. top 6243/1 rămânând în proprietatea Statului Român. Acesta este compus din casă de piatră, monument de arhitectură, și cota de ½ din părțile de uz comun, compuse din terenul construit și neconstruit în suprafață de 549 mp, zidurile comune cu fundațiile lor, podul și acoperișul, fațadele și branșamentele.

Imobilul cu nr. top nou 5243/1 a fost trecut în CF Brașov, la A+1, în proprietatea Județului Brașov, în domeniul public, în anul 2008, dreptul de administrare operativă fiind înscris în această nouă carte funciară în favoarea Consiliului Județean Brașov. Pentru acest imobil, situat în Brașov, Piața Sfatului, pârâții M.I.A., V.A. și O.G., în prezent decedată, au formulat notificare în temeiul Legii 10/2001. Notificarea a fost inițial înregistrată la SC R. SRL Brașov, trimisă spre soluționare Prefecturii Județului Brașov, retrimisă la SC R. SRL și apoi trimisă la Consiliul Județean Brașov. Prin Dispoziția nr. 12/2009 a Președintelui Consiliului Județean s-a dispus restituirea în natură a imobilului cu nr. top 5243/1 către pârâții M.I.A.

și V.A., iar în baza acestei dispoziții pârâții și-au înscris în cartea funciară dreptul de proprietate. Reclamantul a formulat cerere de anulare a acestei dispoziții, înregistrată în Dosar nr. 3253/62/2009 al Tribunalului Brașov. În timpul desfășurării procesului, a fost emisă dispoziția nr. 338/2011 a Președintelui Consiliului Județean prin care a fost anulată dispoziția nr. 12/2009. În aceste condiții, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Această nouă dispoziție a fost anulată, ca urmare a promovării unei acțiuni în acest sens de către V.A. și M.I.A. În cadrul Dosarului nr. 3253/2009 al Tribunalului Brașov a fost invocată excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Județean Brașov 252/2007 prin care imobilul în litigiu a trecut din domeniul public în domeniul privat al județului.

Această excepție a fost admisă de Curtea de Apel Brașov. În prezentul litigiu s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a dispoziției 12/2009 deoarece calitatea de unitate deținătoare a imobilului o avea reclamanta. Imobilul a fost înregistrat ca bun aparținând domeniului public în baza H.G. nr. 972/2002. Reclamantul a dobândit dreptul de administrare operativă a imobilului în baza Deciziei nr. 206/1991 emisă de Prefectura Brașov. Acest drept a fost înscris în cartea funciară. La transpunerea imobilului din CF Brașov în CF Brașov s-a înscris dreptul de administrare operativă a Consiliului Județean Brașov, însă folosința a fost exercitată de reclamant. În prezent în imobil funcționează Muzeul Civilizației Medievale a Brașovului, posesia fiind exercitată în continuare de reclamant.

Art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Art. 25 alin. (1) din același act normativ prevede că în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Ambele texte de lege mai sus menționate fac referire la unitatea deținătoare a imobilului, nu la titularul dreptului de proprietate sau a unui alt drept și nu condiționează calitatea de unitate deținătoare de înscrierea sau notarea în cartea funciară. Unitatea deținătoare a imobilului notificat, de la data formulării notificării și până în prezent, a fost reclamantul. S-a susținut de către pârâți că la data emiterii dispoziției nr. 12/2009, reclamantul nu avea personalitate juridică, nefiind acreditat în conformitate cu prevederile Legii nr. 311/2003. Conform prevederilor art. 13 alin. (4) din actul normativ invocat de pârâți după forma de organizare, muzeele și colecțiile publice au personalitate juridică; prin excepție de la regulă, se pot organiza muzee și colecții publice fără personalitate juridică.

În cauză nu s-a dovedit că recurentul se află în vreuna din situațiile de excepție care să ducă la concluzia lipsei capacități de folosință. Aspectele legate de autorizare și acreditare invocate de pârâți nu sunt de natură a influența capacitatea juridică, aceasta fiind reglementată expres în cuprinsul legii, în mod necondiționat. Reclamantul este titularul unui patrimoniu, aspect rezultat din înscrisul intitulat inventar, întocmit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 972/2002. În aceste condiții, nu există nici un impediment legal care ar fi putut împiedica reclamantul să soluționeze notificarea,în măsura în care aceasta i-ar fi fost comunicată. Dispoziția fiind emisă de o persoană care nu avea calitatea de unitate deținătoare, este lovită de nulitate absolută, astfel că se va constata nulitatea absolută a acesteia.

Actele depuse la dosar atestă că reclamantul a fost titularul dreptului de administrare operativă al imobilului și nu a fost dovedită retragerea acestuia. Astfel fiind, se constată existența acestui drept în patrimoniul reclamantului. Art. 907 C. civ. prevede că atunci când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond.

Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic. Ca urmare a constatării nulității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate al pârâților se va dispune radierea dreptului de proprietate al pârâților V.A. și M.I.A. asupra imobilului cu nr. top 5243/1. Reclamantul a solicitat radierea acestui drept din CF Brașov, nr. top 5243/1, însă în prezent, imobilul cu nr. top 5243/1 nu se află înscris în cartea funciară indicată, ci în CF Brașov. Față de această neconcordanță între solicitarea reclamantului și evidențele de carte funciară, instanța va admite în parte acțiunea și va dispune radierea dreptului de proprietate al pârâților asupra imobilului identificat prin nr. toporafic, fără indicarea numărului de carte funciară.

În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc . civ . au fost obligați pârâții V.A. și M.I.A., ca părți care au căzut în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu de avocat. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții M.I.A. și V.A., considerând-o nelegală. În esență, în motivarea căii de atac au susținut următoarele: 1. Cu privire la natura căii de atac, acesta este apel, acțiunea nefiind o contestație în sensul Legii nr. 10/2001, ci este promovată de un terț, fiind astfel de competența instanțelor de drept comun și deci calea de atac, față de valoarea obiectului litigiului este apelul. Dacă acțiunea ar fi calificată drept contestație atunci ar fi tardivă.

2. Unitatea deținătoare este Județul Brașov, care exercită dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, iar dreptul de administrare aparține Consiliului Județean Brașov, ambele drepturi înscrise în cartea funciară și mai mult încheierea de carte funciară prin care s-a înscris dreptul de administrare nu a fost atacată niciodată. Imobilul se află în domeniul public, încât legal notificarea a fost soluționată de Președintele Consiliului Județean Brașov, care a și fost obligat prin hotărâre judecătorească să soluționeze notificarea. Reclamantul, la data emiterii deciziei de restituire nu avea personalitate juridică și nu ar fi avut nici capacitatea de a soluționa notificarea. Reclamantul a depus întâmpinare prin care a combătut apelul.

Prin decizia civilă nr. 147/ AP din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâții M.I.A. și V.A. împotriva Sentinței civile nr. 101/ S din 03 aprilie 2012, a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: A respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Muzeul Județean de Etnografie împotriva pârâților Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean Brașov, M.I.A. și V.A. A păstrat din sentință dispozițiile de respingere a excepțiilor lipsei capacității de folosință a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Brașov.

S-a înlătură din sentință dispoziția de obligare a pârâților M.I.A. și V.A. la plata cheltuielilor de judecată. S-a respins cererea apelanților de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită. Curtea de Apel a reținut următoarele: 1. Chestiunea preliminară a naturii căii de atac a fost clarificată de curte la termenul din data de 18 septembrie 2012, calea de atac fiind apelul conform motivării din acea încheiere, încât nu se mai pune nici problema tardivității „contestației”. 2. Cu privire la motivul de fond al apelului, se constată că prima instanță și-a fundamentat soluția pe considerentul că unitatea deținătoare a imobilului a fost reclamantul, în al cărui patrimoniu se afla dreptul de administrare care, nefiind retras, își produce efectele, astfel încât a constatat nulitatea dispoziției de restituire nr. 12/2009 și existența dreptului de administrare în patrimoniul reclamantului.

Devoluarea în apel privește doar motivul de nulitate al dispoziției prin care s-a invocat lipsa calității de entitate deținătoare a consiliului județean. În sensul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).

Ca atare nu este imperativ ca unitatea deținătoare să fie proprietarul imobilului ce face obiectul notificării, ci orice entitate cu personalitate juridică care „deține” imobilul, inclusiv în baza unui drept de administrare, norma de interpretare fiind una în favoarea persoanei îndreptățite. Dreptul de administrare, cum este cazul în speță, este calificat ca fiind unul real și în consecință este supus publicității imobiliare, pentru a-și produce efectele specifice, inclusiv față de terți. Conform extrasului din CF Brașov, la data soluționării notificării prin dispoziția în prezent atacată, asupra imobilului în litigiu înscris sub nr. top. 5243/1, dreptul de proprietate publică aparținea Județului Brașov, dobândit în baza H.G.

nr. 972/2002, iar dreptul de administrare operativă îl exercita Consiliul Județean Brașov, drept înscris pe baza Încheierii nr. 50043/2008 CF. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii dreptului de administrare în favoarea Consiliului Județean Brașov, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. Norma instituie o prezumție legală relativă de identitate între persoana înscrisă în cartea funciară și titularul dreptului real intabulat, prezumție care nu poate fi răsturnată decât prin acțiunea în rectificare de carte funciară reglementată de art. 34 din Legea nr. 7/1996 (actual art. 908 C. civ.).

În speță, Încheierea nr. 50043/2008 CF, pe baza căreia s-a înscris dreptul de administrare al Consiliului Județean Brașov nu a fost atacată și nici nu s-a cerut rectificarea cărții funciare în temeiul vreunuia din cazurile reglementate de normele amintite, încât își produce efectele juridice și se prezumă legal că dreptul de administrare aparține titularului înscris. Mai mult, prin Încheierea nr. 15437 din 17 martie 2009 CF, s-a respins cererea de înscriere a dreptului de administrare al reclamantului Muzeul de Etnografie în cartea funciară, încheiere care nu a fost atacată, încât și din acest motiv dreptul de administrare al Consiliului Județean Brașov este consolidat, astfel că prima instanță nici nu putea să constate același drept în favoarea reclamantului.

Nu trebuie omis că prin Sentința civilă nr. 219/2008, a Tribunalului Brașov, pârâtul Județul Brașov, prin Consiliul Județean Brașov, a fost obligat să soluționeze notificarea și chiar dacă reclamantul nu a fost parte în acel proces, nu se poate face abstracție că o instanță judecătorească a stabilit calitatea de entitate deținătoare, calitate care reprezintă o chestiune de drept și nu una de fapt, iar în considerarea acestei sentințe irevocabile s-a procedat la soluționarea notificării. A veni ulterior cu o cerere în nulitate pe considerentul lipsei calității ar însemna desființarea efectelor hotărârii judecătorești cu privire la probleme de drept rezolvate irevocabil, ceea ce nu este permis.

Drept urmare, contrar apărărilor din întâmpinarea reclamantului privind existența dreptului de administrare în patrimoniul său, acest drept este în favoarea pârâtului exercitat prin Consiliul Județean Brașov și în consecință calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 îi aparține. Cum persoana îndrituită să emită dispoziția atacată este președintele consiliului județean în virtutea atribuțiilor conferite de art. 104 lit. f) și art. 106 din Legea nr. 215/2001 și art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziția atacată este legală. Motivul din apel privitor la personalitatea juridică a Muzeului de Etnografie nu se mai impune a fi cercetat, față de considerentele sentinței care au constatat nulitatea numai pe considerentul că pârâtul nu ar fi avut calitatea de entitate deținătoare, după cum pe acest motiv sunt înlăturate apărările din întâmpinare privind nulitatea deciziei pe considerentul că imobilul face parte din domeniul public.

Împotriva acestei decizi, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Muzeul de Etnografie Brașov, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. 1. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut că în raport de cele două motive de nulitate ale dispoziției nr. 12/2009 - lipsa calității de unitate deținătoare a emitentului și respectiv apartenența bunului la domeniul public al municipalității - care sunt indisolubil legate între ele, soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât chiar dacă a reținut lipsa calității de unitate deținătoare a reclamantului, trebuia să respingă apelul motivat de reținerea instanței de fond privind apartenența bunului la domeniul public, reținere care a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul neformulând critici în acest sens.

Prin respingerea acțiunii în nulitatea dispoziției, întemeiată și pe motivul caracterului inalienabil al imobilului, instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut prin motivele de apel. 2. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic din care rezultă calitatea de titular al dreptului de administrare operativă, calitate care îi conferă și calitatea de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001. Imobilul în litigiu a intrat în proprietate Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950 iar ulterior, prin decizia nr. 206 din 30 mai 1991 a Prefecturii Brașov s-a transmis reclamantului dreptul de administrare, drept înscris în cartea funciară și care nu a fost retras niciodată.

Radierea dreptului de administrare operativă, prin încheierea nr. 50043 din 24 iunie 2008, este una abuzivă, aceasta fiind contestată în instanță, pe cale separată. Oricum, această înscriere în cartea funciară are efect de opozabilitate iar nu efecte constitutive, astfel dreptul reclamantului nu s-a pierdut, ci doar nu mai poate fi opus terților. Dreptul de administrare operativă al reclamantului este recunoscut chiar prin H.G. nr. 972/2002, iar dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1990 permit răsturnarea prezumției simple instituită în favoarea titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară, nu numai prin acțiunea în rectificare, ci și pe calea unor apărări de fond. 3. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. s-a susținut că în mod greșit s-a reținut calitatea de unitate deținătoare a Consiliului județean Brașov prin raportare la sentința civilă nr. 219/2008 a Tribunalului Brașov, întrucât prin această hotărâre nu s-a dezlegat problema de drept a calității de unitate deținătoare ci doar s-a stabilit obligația de soluționare a notificării de către Consiliul județean Brașov ca entitate investită cu soluționarea notificării. A arătat reclamantul că această hotărâre nu-i este opozabilă, și fiind un terț poate face dovada contrară celor consemnate în conținutul hotărârii la care nu a participat. La 11 septembrie 2003, Unitatea administrativ teritorială județul Brașov a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantului Muzeul de Etnografie Brașov, solicitând admiterea recursului, cerere care a fost respinsă în ședința publică, pentru motivarea consemnată.

Pârâții V.A. și M.I.A. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, dezvoltând motivat răspuns la criticile de nelegalitate invocate. Analizând hotărârea recurată și criticile formulate se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil, se constată că primele două motive de recurs, fondate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., așa cum au fost dezvoltate și argumentate nu se subsumează acestor încadrări în drept, invocate de parte, ci în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că vor fi analizate în cadrul acestui motiv de nelegalitate. Ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. (plus petita) are în vedere obiectul litigiului, atunci când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, a depășit cadrul procesului determinat de părți în privința obiectului judecății, încălcându-se principiul disponibilității procesuale, pe fondul pretențiilor.

O eventuală încălcare a dispozițiilor art. 295 C. proc. civ., respectiv a principiilor privind cercetarea cauzei numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel și nu numai asupra ceea ce s-a judecat de prima instanță, nu face să devină incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. ci dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. De asemenea, în cauză, ipoteza la care se referă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu-și găsește aplicabilitate, raportat la argumentele dezvoltate de către reclamant, care totuși pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., stabilesc cu multă claritate câmpul de aplicațiune al acestui motiv de casare respectiv textul vizează interpretarea greșită a actului juridic și nu aprecierea greșită a probelor, cu consecința greșitei rețineri a unei stări de fapt sau de drept, respectiv statuarea asupra calității de unitate deținătoare.

Critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 295 C. proc. civ. este nefondată, judecata având loc cu respectarea principiului disponibilității și al judecării apelului în limitele criticilor formulate de către părți. Se constată că instanța de fond nu a analizat motivul de nulitate al dispoziției nr. 12/2009 derivând din apartenența bunului la domeniul public al unității administrativ teritoriale iar reclamantul nu a formulat apel împotriva acestei sentințe, astfel că nu se poate reține existența unei eventuale autorități de lucru judecat sau a unei puteri de lucru judecat privind nulitatea dispoziției contestate, determinate de apartenența bunului la domeniul public. De altfel, criticile formulate în apel au privit doar greșita reținere a lipsei calității de unitate deținătoare a pârâtului, respectiv lipsa de competență în soluționarea notificării, astfel că nu sunt incidente dispozițiilor art. 295 C. proc.

civ., judecata având loc numai cu privire la motivele indicate în cererea de apel și numai asupra ceea ce s-a judecat de prima instanță. Se constată, pe fondul cauzei, - stabilirea calității de unitate deținătoare, respectiv competența în soluționarea notificării - că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, care definesc noțiunea de unitate deținătoare competentă să soluționeze notificarea. Unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat, în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că unitatea notificată pentru a fi competentă să se pronunțe supra notificării trebuie să aibă personalitate juridică, să exercite în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau să aibă înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul asupra căruia poartă notificarea, la data soluționării notificării. La data soluționării notificării, prin dispoziția nr. 12/2009, asupra imobilului în litigiu, dreptul de proprietate aparținea județului Brașov, conform încheierii de C.F. din 24 iunie 2008. Existența unui drept de administrare operativă în favoarea Consiliului Județean Brașov sau a Muzeului de Etnografie Brașov, nu are relevanță juridică, prioritar fiind a stabili cine exercită dreptul de proprietate, în numele statului cu privire la bunul ce face obiectul notificării.

Din evidențele de carte funciară privind înscrierile privitoare la proprietate, rezultă că județul Brașov, exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 372/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său. Este evident că în cazul concursului dintre titularul dreptului de proprietate și un eventual deținător care exercită un drept de administrare, primul este competent să soluționeze notificarea, având drept de dispoziție asupra bunului. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Muzeul de Etnografie Brașov împotriva deciziei civile nr. 147 din 23 octombrie 2012 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.