ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1675/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Muzeul Județean de Etnografie a chemat în judecată pe pârâții Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean, M.I.A. și V.A., solicitând constatarea nulității absolute a dispoziției nr. 12 din 14 ianuarie 2009 emisă de Județul Brașov; constatarea dreptului de administrare operativă în favoarea reclamantului asupra imobilului din CF 11160 Brașov, nr. top 5243/1 situat în Brașov, Piața S. nr. 15; radierea dreptului de proprietate al pârâților M.I.A. și V.A. din CF 11160 Brașov, nr. top 5243/1; înscrierea dreptului de administrare operativă în favoarea reclamantului cu privire la imobilul în litigiu.

Prin Sentința civilă nr. 101/S din 3 aprilie 2012, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei capacității de folosință a reclamantului; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Brașov; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant; a constatat nulitatea absolută a dispoziției contestate; a constatat că reclamantul are drept de administrare operativă asupra imobilului înscris în CF 11160 Brașov, nr. top 5243/Înalta Curte; a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților M.I.A. și V.A. înscris asupra imobilului cu nr. top 5243/Înalta Curte; a respins celelalte pretenții ale reclamantului și a obligat pârâții M.I.A. și V.A. să plătească reclamantului suma de 1.240 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 147/Ap din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de pârâții M.I.A. și V.A. împotriva Sentinței civile nr. 101/S din 03 aprilie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de reclamant; a păstrat din sentință dispozițiile de respingere a excepțiilor lipsei capacității de folosință a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Județul Brașov; a înlăturat din sentință dispoziția de obligare a pârâților M.I.A. și V.A. la plata cheltuielilor de judecată; a respins cererea apelanților de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Muzeul de Etnografie Brașov, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a susținut că în raport de cele două motive de nulitate ale dispoziției nr. 12/2009 - lipsa calității de unitate deținătoare a emitentului și respectiv apartenența bunului la domeniul public al municipalității - care sunt indisolubil legate între ele, soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât chiar dacă a reținut lipsa calității de unitate deținătoare a reclamantului, trebuia să respingă apelul motivat de reținerea instanței de fond privind apartenența bunului la domeniul public, reținere care a intrat în puterea lucrului judecat, pârâtul neformulând critici în acest sens.

A susținut și că prin respingerea acțiunii în nulitatea dispoziției, întemeiată și pe motivul caracterului inalienabil al imobilului, instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut prin motivele de apel. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a susținut că instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic din care rezultă calitatea de titular al dreptului de administrare operativă, calitate care îi conferă și calitatea de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001. Imobilul în litigiu a intrat în proprietate Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950 iar ulterior, prin Decizia nr. 206 din 30 mai 1991 a Prefecturii Brașov s-a transmis reclamantului dreptul de administrare, drept înscris în cartea funciară și care nu a fost retras niciodată.

Radierea dreptului de administrare operativă, prin Încheierea nr. 50043 din 24 iunie 2008, este una abuzivă, aceasta fiind contestată în instanță, pe cale separată. A arătat că această înscriere în cartea funciară are efect de opozabilitate, iar nu efecte constitutive, astfel dreptul reclamantului nu s-a pierdut, ci doar nu mai poate fi opus terților. Dreptul de administrare operativă al reclamantului este recunoscut chiar prin H.G. nr. 972/2002, iar dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1990 permit răsturnarea prezumției simple instituită în favoarea titularilor drepturilor înscrise în cartea funciară, nu numai prin acțiunea în rectificare, ci și pe calea unor apărări de fond. În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. s-a susținut că în mod greșit s-a reținut calitatea de unitate deținătoare a Consiliului județean Brașov prin raportare la Sentința civilă nr. 219/2008 a Tribunalului Brașov, întrucât prin această hotărâre nu s-a dezlegat problema de drept a calității de unitate deținătoare ci doar s-a stabilit obligația de soluționare a notificării de către Consiliul județean Brașov ca entitate învestită cu soluționarea notificării. Recurentul-reclamant a susținut că această hotărâre nu-i este opozabilă, și fiind un terț poate face dovada contrară celor consemnate în conținutul hotărârii la care nu a participat. La 11 septembrie 2003, Unitatea administrativ-teritorială județul Brașov a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantului Muzeul de Etnografie Brașov, solicitând admiterea recursului, cerere care a fost respinsă de instanța de recurs.

Pârâții V.A. și M.I.A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, dezvoltând motivat răspuns la criticile de nelegalitate invocate. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 5.759 din 11 decembrie 2013 a respins, ca nefondat, recursul reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că primele două motive de recurs, fondate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu se subsumează acestor încadrări în drept invocate de parte, ci în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că au fost analizate în cadrul acestui motiv de nelegalitate.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs a constatat că în stabilirea calității de unitate deținătoare, respectiv competența în soluționarea notificării, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, care definesc noțiunea de unitate deținătoare competentă să soluționeze notificarea. Unitatea deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică, care exercită în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat, în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că unitatea notificată pentru a fi competentă să se pronunțe supra notificării trebuie să aibă personalitate juridică, să exercite în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul ce face obiectul notificării sau să aibă înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul asupra căruia poartă notificarea, la data soluționării notificării. La data soluționării notificării, prin dispoziția nr. 12/2009, asupra imobilului în litigiu, dreptul de proprietate aparținea județului Brașov, conform încheierii de C.F. nr. 50043 din 24 iunie 2008. Existența unui drept de administrare operativă în favoarea Consiliului Județean Brașov sau a Muzeului de Etnografie Brașov, nu are relevanță juridică, prioritar fiind a stabili cine exercită dreptul de proprietate, în numele statului cu privire la bunul ce face obiectul notificării.

Din evidențele de carte funciară privind înscrierile privitoare la proprietate, rezultă că județul Brașov, exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 372/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său. Totodată, instanța de recurs a apreciat că în cazul concursului dintre titularul dreptului de proprietate și un eventual deținător, care exercită un drept de administrare, primul este competent să soluționeze notificarea, având drept de dispoziție asupra bunului. Împotriva deciziei pronunțate în recurs a formulat contestație în anulare reclamantul Muzeul de Etnografie Brașov indicând ca temei de drept dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. și susținând că hotărârea atacată este rezultatul unei greșeli materiale.

A arătat că instanța de recurs a reținut greșit că Județul Brașov exercită în numele statului dreptul de proprietate, drept conferit prin H.G. nr. 972/2002, bunul fiind înregistrat în patrimoniul său. Așa cum rezultă din evidențele de carte funciară și din H.G. nr. 972/2002 terenul în litigiu a fost în proprietatea tabulară a Județului Brașov, în domeniul său public, astfel că Județul Brașov nu poate exercita în numele statului dreptul de proprietate. Art. 3 din Legea nr. 213/1998 stabilește că unitățile administrativ-teritoriale au în patrimoniu bunuri aparținând domeniului public și/sau privat și, deci, ele nu exercită drepturile de proprietate asupra acestor bunuri în numele altcuiva. Instanța de recurs s-a aflat în eroare când a stabilit că Județul Brașov exercită în numele statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Județul Brașov este chiar proprietarul bunului în litigiu și exercită acest drept de proprietate prin Muzeul de Etnografie Brașov, titularul dreptului de administrare. Acest drept de administrare, respectiv dreptul care conferă Muzeului de Etnografie exercițiul dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu este consemnat ca atare în H.G. nr. 972/2002. Instanța de recurs s-a aflat în eroare când nu a observat că exercițiul dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție îl are Muzeul de Etnografie, prin dreptul său de administrare menționat ca atare în H.G. nr. 972/2002. Contestația în anulare va fi respinsă pentru considerentele care succed: Este de reținut cu prioritate că modul în care instanța de recurs s-a raportat la o anumită situație de fapt nu poate fi analizat din perspectiva unor motive de retractare.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare." Prin greșeală materială, în sensul textului de lege enunțat, se înțelege o greșeală procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, Hotărârea din 29 iulie 2008). Prin contestația în anulare formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate, greșeli de judecată, pretins a fi fost săvârșite de către instanța de recurs cu ocazia soluționării căii de atac.

Mai precis, contestatorul critică, prin prezenta cerere, modalitatea în care a fost soluționat recursul său, susținând că în mod greșit instanța de recurs a reținut că Județul Brașov exercită în numele statului dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Această critică nu se subsumează, însă, noțiunii de "greșeală materială", în înțelesul art. 318 teza I C. proc. civ., ci vizează pretinse greșeli de judecată cu privire la aspectul menționat. Or, prin intermediul contestației în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanței de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 7 C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1.200 pct. 4 și art. 1.202 C. civ., și nu mai poate fi repusă în discuție pe aspectele judecate.

În concluzie, susținerea contestatorului nu se subsumează cerințelor art. 318 teza I C. proc. civ., așa încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare dedusă judecății, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare împotriva Deciziei civile nr. 5.759 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul Muzeul de Etnografie Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM