ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1228/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Muzeul de Etnografie Brașov, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 251 S din 22 noiembrie 2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Muzeul de Etnografie Brașov; a constatat stins dreptul de administrare al pârâtului asupra imobilului situat în Piața Sfatului nr. 15, înscris în CF x Brașov, nr. top x și CF x Brașov, nr. top x; a dispus rectificarea cărților funciare mai sus menționate în sensul radierii înscrierii dreptului de administrare de sub C3 din CF x Brașov și de sub C2 din CF x Brașov; a obligat pârâtul să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în Brașov, înscris în CF x, nr. top x și cota de 1/2 din părțile de uz comun; a respins celelalte pretenții ale reclamanților; a obligat pe reclamanți să plătească în contul Biroului Local de Expertize Brașov suma de 4147,2 RON cu titlu de diferență onorariu pentru raportul de expertiză nr. x/11.09.2018 întocmit de expert C.; a respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de către apelanții-reclamanți B. și A. și apelul declarat de către apelantul-pârât Muzeul de Etnografie Brașov împotriva sentinței civile nr. 251/22.11.2018 a Tribunalului Brașov.

Împotriva deciziei nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs pârâtul Muzeul de Etnografie Brașov și recurs incident reclamanții B. și A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 05 noiembrie 2019, sub nr. x/2017.

Recurentul-pârât Muzeul de Etnografie Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește soluția de respingere a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 251/2018 a Tribunalului Brașov.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat în contextul în care prin decizia civilă nr. 422/2013 a Tribunalului Brașov s-a stabilit că radierea dreptului de administrare al Muzeului de Etnografie Brașov din cartea funciară, prin încheierea nr. 50043/24.06.2008, a fost nelegală, întrucât nu există un act administrativ din partea celui care a constituit dreptul de retragere/revocare, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu există consimțământul titularului dreptului de administrare de radiere a acestuia.

A susținut că prin decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că OCPI nu are calitate procesuală pasivă în procedurile deschise ca urmare a plângerilor privind cartea funciară, în schimb, au calitate procesuală persoanele interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară.

A precizat că reclamanții erau titularii dreptului de proprietate asupra imobilului grevat de dreptul de administrare aflat în litigiu, calitate în care au fost citați și au luat parte la judecată, iar prin încheierea prin care Judecătoria Brașov a respins plângerea privind radierea ilegală a dreptului de administrare are caracter necontencios, în schimb, decizia pronunțată în apel și cea pronunțată în recurs, ambele analizând compatibilitatea dreptului de administrare al Muzeului de Etonografie cu dreptul de proprietate al reclamanților, au fost pronunțate în procedura contencioasă.

Potrivit art. 535 din C. proc. civ., doar încheierea de primă instanță pronunțată în procedura necontencioasă nu are autoritate de lucru judecat, în schimb hotărârile pronunțate în căile de atac au autoritate de lucru judecat câtă vreme au stabilit existența unui drept de administrare potrivnic reclamanților. Acest caracter al deciziei civile nr. 422/2013 a fost recunoscut și prin decizia civilă nr. 277/2016, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2015, însă instanța de apel a apreciat că nu poate fi vorba de vreo autoritate de lucru judecat.

În drept, cererea de recurs a fost motivată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Prin recursul incident declarat împotriva aceleiași decizii, reclamanții B. și A. au solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel doar în ceea ce privește acele dispoziții ale instanței relative la respingerea cererii reclamanților de obligare a intimatului-pârât Muzeul de Etnografie Brașov la achitarea folosului nerealizat, începând cu data de 28 decembrie 2014 și până la soluționarea definitivă a litigiului.

În motivarea recursului, cu referire la situația de fapt și la istoricul litigiului, au arătat că instanța de apel, respingând apelul, a interpretat și aplicat în mod eronat prevederile art. 566 alin. (2) din C. civ. și că Muzeul de Etnografie trebuie calificat ca fiind un posesor de rea-credință sau chiar detentor precar care trebuie obligat, la cerere, și la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

În opinia recurenților-reclamanți, odată cu retrocedarea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate al Județului Brașov s-a stins, iar după înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului din litigiu, nu se mai justifică vreun drept de administrare, retrocedarea făcându-se fără sarcini.

Cu toate că dreptul de administrare nu a fost constituit de către reclamanți, acestora le revine contravaloarea lipsei de folosință a bunului din momentul în care dreptul de proprietate a devenit un drept de natură privată, fiind lipsiți de un atribut al dreptului de proprietate pe o perioada lungă de timp și fără nicio contraprestatie, lucru care reprezintă o îmbogățire fără just temei în dauna reclamanților.

Au precizat că instanța în mod corect și legal a reținut că prin emiterea dispoziției de restituire regimul juridic al proprietății asupra bunului s-a modificat, bunul aflat în proprietatea publică a Unității Administrativ Teritoriale Brașov a trecut în proprietatea privată a reclamanților persoane fizice așa încât orice dezmembrământ al dreptului de proprietate publică încetează de drept odată cu încetarea dreptului de proprietate publică din care a fost dezmembrat.

Cu alte cuvinte, instanța a statuat în mod legal că dreptul de administrare este incompatibil cu dreptul de proprietate privată, iar data la care această incompatibilitate a intervenit este însăși data deciziei de restituire nr. 12/2009.

Au arătat că dispoziția instanței are natură declarativă și nu constitutivă, constatând încetarea unui drept cu efect retroactiv, acțiunea reclamanților dovedindu-se o acțiune în rectificare menită să aducă în acord situația juridică corectă a imobilului cu înscrierile în cartea funciară.

Înscrierea dreptului de administrare în cartea funciară nu echivalează cu existența lui, odată ce în 2009 proprietatea publică din care el s-a născut a încetat, motiv pentru care dreptul de administrare a fost notat în cartea funciară în foaia C, foaie de sarcini, și nu la foaia B, de proprietate, având în vedere că nu mai putea fi înscris ca un dezmembrământ al dreptului de proprietatea publică, fiind incompatibil cu dreptul de proprietate privată a unor persoane fizice.

În condițiile în care instanța a constatat stins dreptul de administrare trebuia să admită și capătul de cerere referitor la plata folosului nerealizat.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

La data de 19 februarie 2020 (data depunerii la oficiul poștal), recurentul-pârât Muzeul de Etnografie Brașov a depus cerere prin care învederat că înțelege să-și retragă recursul și să se constate că recursul incident a rămas fără efect, potrivit art. 472 din C. proc. civ.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a-și exprima poziția procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Părțile nu și-au exprimat poziția procesuală prin formularea, în scris, a punctelor de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 18 iunie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursurilor, precum și a cererii de renunțare la judecată, formulată de recurentul-pârât Muzeul de Etnografie Brașov.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2020, recurentul-pârât Muzeul de Etnografie Brașov a arătat că înțelege să renunțe la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Cererea a fost semnată de domnul D., în calitate de director al Muzeului de Etnografie Brașov, potrivit dispoziției nr. 452 din 23 iulie 2019 emisă de Consiliul Județean Brașov, aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.

Astfel, dând eficiență dreptului recurentului-pârât Muzeul de Etnografie Brașov de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, Înalta Curte este îndreptățită să ia act de renunțarea la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Ca o consecință directă a renunțării la judecata recursului principal, va constata că recursul incident, declarat de reclamanții B. și A. împotriva aceleiași decizii, a rămas fără efect, în considerarea dispozițiilor art. 472 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora " Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", aceste prevederi fiind aplicabile, mutatis mutandis, și în calea extraordinară de atac a recursului, potrivit art. 491 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea pârâtului Muzeul de Etnografie Brașov la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Constată că recursul incident declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 937 Ap din 04 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2020.