ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de apel Prin încheierea din data de 26 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurentul-reclamant E.N.G., prin mandatar E.D.M., privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 514/2003. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a solicitat a fi constatată nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că acesta nu reprezintă temeiul de drept al cererii formulate de reclamantul-recurent, având ca obiect constatarea nulității unei autorizații de construire și a refuzului nejustificat de soluționare a unor petiții.

2 . Recursul exercitat de reclamant împotriva încheierii î mpotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul E.N.G., prin mandatarul său E.D.M. Cererea de recurs conține ample citate din prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și aprecieri subiective și ireverențioase la adresa judecătorilor care au compus completul de judecată care a pronunțat încheierea, aprecieri străine de spiritul și litera art. 723 C. proc. civ., ce impune exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. În esență, motivele de recurs care ar putea fi identificate în cuprinsul confuz al cererii sunt următoarele: 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. – încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant a arătat, pe de o parte, că la termenul când s-a dezbătut admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a invocat lipsa de procedură cu unii dintre pârâți, foști consilieri juridici în aparatul Primăriei Municipiului București dar, în mod abuziv, judecătorii au considerat că procedura de citare este legal îndeplinită și au acordat cuvântul, continuând judecata și după ce au fost recuzați și producându-i în acest mod un grav prejudiciu pe care îl estimează la suma de 50.000 Euro. Pe de altă parte, recurentul-reclamant a arătat că în practicaua încheierii sunt consemnate împrejurări care nu corespund realității, în sensul că atunci când s-a făcut apelul nominal nu s-a făcut referire la invocarea excepției de neconstituționalitate, ci doar la depunerea unui punct de vedere.

2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în încheiere s-a consemnat solicitarea sa de a lua cunoștință de conținutul întâmpinării, deși motivul pentru care a cerut amânarea judecății a fost acela al comunicării procedurale a întâmpinării formulate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici – cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. 3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – încălcarea prevederilor legale referitoare la comunicarea actelor de procedură și depunerea acestora în număr suficient de exemplare pentru a fi comunicate celorlalte părți.

3. Procedura derulată în fața instanței de recurs La data de 25 mai 2010, recurentul-reclamant a depus la dosar, prin registratură, copii ale cererii de recurs pentru a fi comunicate intimaților, iar la data de 28 mai 2010, în timpul ședinței de judecată, a depus la dosar un înscris intitulat „precizare”, conținând extrase din presă și aprecieri referitoare la conduita unor autorități publice și a unor persoane care activează în cadrul acestora, a căror directă legătură cu obiectul recursului de față nu poate fi identificată. Prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2010, Înalta Curte a respins excepția nelegalei citări a intimaților-pârâți, cu motivarea că, pe de o parte, în raport cu prevederea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, recursul declarat împotriva încheierii pronunțate în condițiile acestui text de lege se judecă în regim de urgență, iar, pe de altă parte, că potrivit prevederii art. 108 alin. (2) C. proc.

civ., nulitatea procedurii de citare cu intimații poate fi invocată numai de către persoanele vătămate, între care nu se numără recurentul. î n ce privește necomunicarea exemplarelor suplimentare de recurs depuse la dosarul cauzei de recurent, î nalta Curte a reținut, în raport cu data depunerii acestora, respectiv 25 mai 2010, așadar cu trei zile anterior termenului de judecată, că potrivit prevederii art. 108 alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Pe parcursul soluționării recursului, recurentul-reclamant a formulat două cereri de recuzare a completului de judecată, respinse prin încheierile din data de 1 iunie 2010 și 25 iunie 2010. Pentru că prin încheierea din data de 1 iunie 2010 i-a fost aplicată o amendă judiciară în cuantum de 700 lei, în temeiul art. 108 1 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. („formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de strămutare”), recurentul-reclamant a formulat o cerere de reexaminare, potrivit art. 108 5 C. proc. civ., aceasta fiind respinsă prin încheierea din data de 24 iunie 2010. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Calea de atac a fost exercitată împotriva încheierii prin care curtea de apel, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 21 din Legea nr. 514/2003 privind Statutul consilierilor juridici, constatând că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între textul de lege vizat de excepție și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, condiție prevăzută de art. 29 alin. (1) din același act normativ. Măsura dispusă de prima instanță reflectă interpretarea corectă a cadrului normativ al excepției de neconstituționalitate.

Condiția relevanței excepției, care impune ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual, a obiectului și a stadiului litigiului. Cu referire concretă la criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține următoarele: 11. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., la care face trimitere motivul de recurs menționat, impune, pentru anularea actelor de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent, condiția ca părții să-i fie pricinuită o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii juridice a nulității. Totodată, potrivit art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nulitățile relative – în care se încadrează și neregularitatea citării – se declară numai la cererea părții care are interes să le invoce, iar în temeiul alin. (4) al aceluiași articol, nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt. Din datele speței nu rezultă că prin citarea intimaților-pârâți la adresele indicate de către recurentul-reclamant și prin afișare la ușa instanței s-a produs acestuia din urmă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin reformarea încheierii atacate, astfel că motivul de recurs este nefondat.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că sintagma „un punct de vedere prin care se invocă excepția de neconstituționalitate”, consemnată în practicaua încheierii, corespunde întocmai modului în care recurentul-reclamant și-a intitulat înscrisul prin care a invocat excepția de neconstituționalitate, din această perspectivă neputând fi decelat nici un motiv de nulitate a încheierii care să poată fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 1.2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Textul legal menționat vizează aspecte de drept substanțial ale litigiului, legate de natura și înțelesul actului juridic dedus judecății.

Recurentul-reclamant nu a circumscris acestei critici argumente referitoare la actul juridic supus judecății, ci a criticat terminologia folosită în practicaua încheierii, fiind nemulțumit de consemnarea solicitării de a lua cunoștință de întâmpinare, în loc de a-i fi comunicată întâmpinarea în condiții procedurale, așa cum ar fi cerut în realitate. Dincolo de împrejurarea că modul în care a fost întocmită practicaua nu alterează semnificația și efectele juridice ale dezbaterilor și etapelor parcurse în timpul ședinței de judecată, Înalta Curte reține că potrivit art. 96 C. proc. civ., „partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor ce i se comunică în ședință.

În acest caz, instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a lua cunoștință de acte”. În condițiile în care mandatarul recurentului-reclamant era prezent în ședința publică de judecată și i s-a înmânat întâmpinarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici , nu mai putea solicita, prin urmare, acordarea unui nou termen pentru ca întâmpinarea „să i se comunice procedural”. 1.3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant s-a referit la încălcarea unor norme de procedură ce au fost analizate în contextul primelor două motive de recurs, astfel că examinarea lor separată a devenit de prisos. Recurentul-reclamant a enunțat și motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. - depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, dar nu a subsumat critici care să poată fi încadrate în temeiul de drept menționat. 2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs. Având în vedere toate motivele expuse și ținând seama de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.N.G. împotriva încheierii din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie 2010.