ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din data de 26

aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale, formulată de recurentul-reclamant E.N.G., prin mandatar E.D.M.,

privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 514/2003.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut, în esență, că textul de lege a cărui neconstituționalitate s-a

solicitat a fi constatată nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în

vedere că acesta nu reprezintă temeiul de drept al cererii formulate de

reclamantul-recurent, având ca obiect constatarea nulității unei autorizații de

construire și a refuzului nejustificat de soluționare a unor petiții.

2

. Recursul exercitat de reclamant

împotriva încheierii

î

mpotriva acestei încheieri, a

formulat recurs reclamantul E.N.G., prin mandatarul său E.D.M.

Cererea de recurs conține ample

citate din prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și

procurorilor și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și

aprecieri subiective și ireverențioase la adresa judecătorilor care au compus

completul de judecată care a pronunțat încheierea, aprecieri străine de

spiritul și litera art. 723 C. proc. civ., ce impune exercitarea drepturilor

procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost

recunoscute de lege.

În esență, motivele de recurs care

ar putea fi identificate în cuprinsul confuz al cererii sunt următoarele:

5 C. proc. civ. – încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității în art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei critici,

recurentul-reclamant a arătat, pe de o parte, că la termenul când s-a dezbătut

admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a invocat lipsa de procedură

cu unii dintre pârâți, foști consilieri juridici în aparatul Primăriei

Municipiului București dar, în mod abuziv, judecătorii au considerat că

procedura de citare este legal îndeplinită și au acordat cuvântul, continuând

judecata și după ce au fost recuzați și producându-i în acest mod un grav

prejudiciu pe care îl estimează la suma de 50.000 Euro.

Pe de altă parte,

recurentul-reclamant a arătat că în practicaua încheierii sunt consemnate împrejurări

care nu corespund realității, în sensul că atunci când s-a făcut apelul nominal

nu s-a făcut referire la invocarea excepției de neconstituționalitate, ci doar

la depunerea unui punct de vedere.

8 C. proc. civ. - a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actului dedus judecății.

În acest sens, recurentul-reclamant

a arătat că în încheiere s-a consemnat solicitarea sa de a lua cunoștință de

conținutul întâmpinării, deși motivul pentru care a cerut amânarea judecății a

fost acela al comunicării procedurale a întâmpinării formulate de Agenția

Națională a Funcționarilor Publici – cerere asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

9 C. proc. civ. – încălcarea prevederilor legale referitoare la comunicarea

actelor de procedură și depunerea acestora în număr suficient de exemplare

pentru a fi comunicate celorlalte părți.

instanței de recurs

La data de 25 mai 2010,

recurentul-reclamant a depus la dosar, prin registratură, copii ale cererii de

recurs pentru a fi comunicate intimaților, iar la data de 28 mai 2010, în

timpul ședinței de judecată, a depus la dosar un înscris intitulat „precizare”,

conținând extrase din presă și aprecieri referitoare la conduita unor

autorități publice și a unor persoane care activează în cadrul acestora, a

căror directă legătură cu obiectul recursului de față nu poate fi identificată.

Prin

încheierea de ședință din data de 28 mai 2010, Înalta Curte a respins excepția

nelegalei citări a intimaților-pârâți, cu motivarea că, pe de o parte, în

raport cu prevederea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

recursul declarat împotriva încheierii pronunțate în condițiile acestui text de

lege se judecă în regim de urgență, iar, pe de altă parte, că potrivit

prevederii art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea procedurii de citare cu

intimații poate fi invocată numai de către persoanele vătămate, între care nu

se numără recurentul.

î

n ce

privește necomunicarea exemplarelor suplimentare de recurs depuse la dosarul

cauzei de recurent,

î

nalta Curte

a reținut, în raport cu data depunerii acestora, respectiv 25 mai 2010, așadar

cu trei zile anterior termenului de judecată, că potrivit prevederii art. 108

alin. (4) C. proc. civ., nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin

propriul său fapt.

Pe parcursul

soluționării recursului, recurentul-reclamant a formulat două cereri de recuzare

a completului de judecată, respinse prin încheierile din data de 1 iunie 2010

și 25 iunie 2010.

Pentru că

prin încheierea din data de 1 iunie 2010 i-a fost aplicată o amendă judiciară

în cuantum de 700 lei, în temeiul art. 108

1

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. civ. („formularea, cu rea-credință, a unei cereri de recuzare sau de

strămutare”), recurentul-reclamant a formulat o cerere de reexaminare, potrivit

art. 108

5

C. proc. civ., aceasta fiind respinsă prin încheierea din

data de 24 iunie 2010.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

de fapt și de drept relevante

Calea de

atac a fost exercitată împotriva încheierii prin care curtea de apel, în

temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 21 din

Legea nr. 514/2003 privind Statutul consilierilor juridici, constatând că nu

este îndeplinită condiția existenței unei legături între textul de lege vizat

de excepție și soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, condiție prevăzută

de art. 29 alin. (1) din același act normativ.

Măsura

dispusă de prima instanță reflectă interpretarea corectă a cadrului normativ al

excepției de neconstituționalitate. Condiția relevanței excepției, care impune

ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu

trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a

prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune

o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al

rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, prin prisma

elementelor cadrului procesual, a obiectului și a stadiului litigiului.

Cu referire

concretă la criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține

următoarele:

11.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

Art. 105

alin. (2) C. proc. civ., la care face trimitere motivul de recurs menționat,

impune, pentru anularea actelor de procedură îndeplinite cu neobservarea

formelor legale sau de un funcționar necompetent, condiția ca părții să-i fie

pricinuită o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea

sancțiunii juridice a nulității.

Totodată,

potrivit art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nulitățile relative – în care se

încadrează și neregularitatea citării – se declară numai la cererea părții care

are interes să le invoce, iar în temeiul alin. (4) al aceluiași articol, nimeni

nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.

Din

datele speței nu rezultă că prin citarea intimaților-pârâți la adresele

indicate de către recurentul-reclamant și prin afișare la ușa instanței s-a

produs acestuia din urmă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin

reformarea încheierii atacate, astfel că motivul de recurs este nefondat.

În altă

ordine de idei, Înalta Curte constată că sintagma „un punct de vedere prin care

se invocă excepția de neconstituționalitate”, consemnată în practicaua încheierii,

corespunde întocmai modului în care recurentul-reclamant și-a intitulat înscrisul

prin care a invocat excepția de neconstituționalitate, din această perspectivă

neputând fi decelat nici un motiv de nulitate a încheierii care să poată fi

încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

1.2.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Textul

legal menționat vizează aspecte de drept substanțial ale litigiului, legate de

natura și înțelesul actului juridic dedus judecății.

Recurentul-reclamant

nu a circumscris acestei critici argumente referitoare la actul juridic supus

judecății, ci a criticat terminologia folosită în practicaua încheierii, fiind

nemulțumit de consemnarea solicitării de a lua cunoștință de întâmpinare, în

loc de a-i fi comunicată întâmpinarea în condiții procedurale, așa cum ar fi

cerut în realitate.

Dincolo

de împrejurarea că modul în care a fost întocmită practicaua nu alterează

semnificația și efectele juridice ale dezbaterilor și etapelor parcurse în

timpul ședinței de judecată, Înalta Curte reține că potrivit art. 96 C. proc.

civ., „partea prezentă în instanță, în persoană sau prin mandatar, nu poate

refuza primirea actelor de procedură și a înscrisurilor ce i se comunică în

ședință. În acest caz, instanța poate încuviința, la cerere, un termen pentru a

lua cunoștință de acte”.

În

condițiile în care mandatarul recurentului-reclamant era prezent în ședința

publică de judecată și i s-a înmânat întâmpinarea Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici , nu mai putea solicita, prin urmare, acordarea unui nou

termen pentru ca întâmpinarea „să i se comunice procedural”.

1.3.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei

critici, recurentul-reclamant s-a referit la încălcarea unor norme de procedură

ce au fost analizate în contextul primelor două motive de recurs, astfel că

examinarea lor separată a devenit de prisos.

Recurentul-reclamant a enunțat și

motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. - depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești, dar nu a subsumat critici care să poată fi încadrate în

temeiul de drept menționat.

2.Temeiul de drept al soluției

adoptate în recurs.

Având în vedere toate motivele expuse și ținând

seama de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 29 alin. (6)

din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.N.G. împotriva

încheierii din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 iunie

2010.