ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2758/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3489 pronunțată la data de 10 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE, C.M., M.C., G.(P.)C., D.A.I., E.(O.)O., V.I., și chematul în garanție C.G. și a dispus obligarea pârâților, persoane fizice, în solidar, la plata către pârâtul, autoritate publică, a sumei de 190.370 RON reprezentând, plata unor cheltuieli neefectuate, pentru care chemata în garanție nu a prezentat documente justificative, precum și a foloaselor nerealizate, reprezentând dobânda legală, actualizate la data pronunțării hotărârii.

Totodată, Curtea de apel a respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a lipsei calității procesual pasive, invocate de chemata în garanție, precum și cererea de chemare în garanție, ca nefondată. Pentru a se pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: S-a apreciat ca fiind juste constatările reclamantei privind producerea de către pârâți a unui prejudiciu în valoare de 190.370 lei, la care se adaugă dobânda legală, în patrimoniu M.I.M.M.C.T.P.L., prin nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile publice și cele referitoare la efectuarea plăților pe bază de documente justificative complet întocmite. Astfel, în primul rând, contractul de cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005 dintre A.N.T.

și C.G. a fost încheiat fără respectarea, pe de o parte, a prevederilor O.U.G. nr. 60/2001, în sensul că achiziția s-a efectuat fără a exista un program anual al achizițiilor publice și fără a se elabora un caiet de sarcini, fără constituirea unei comisii de negociere care să analizeze oferta, să negocieze prețul și să ceară o detaliere a acestuia pentru a clarifica în ce constă publicitatea efectuată, cât durează, gradul de repetabilitate etc., iar pe de altă parte a prevederilor, art. 22 din O.G. nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, în sensul că activitatea de achiziții nu a fost aprobată conform legii, nefiind întocmită și aprobată prin Hotărâre de Guvern, Programul anual de marketing și promovare turistică și Programul anual de dezvoltare a produselor turistice.

În al doilea rând, s-a efectuat plata sumei de 190.370 lei fără a exista documente justificative, cu încălcarea atât a art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice cât și a prevederilor O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, în sensul că nu au fost elaborate norme proprii prin care să se stabilească documentele, circuitul acestora ți persoanele împuternicite să efectueze aceste operațiuni, ceea ce a avut drept consecință neîntocmirea formularului „angajament bugetar individual-global”,semnarea formularului „ ordonanțare de plată” fără a se solicita viza de control financiar preventiv.

Răspunderea pentru prejudiciul în valoare de 190.370 lei revine persoanelor care au semnat și avizat contractul de cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005, în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile legale, persoanelor care au semnat formularul de ordonanțare a plăților, deși obiectul contractului nu a fost realizat iar sumele pretinse nu erau justificate cu documente, precum și celor care, potrivit legii, aveau obligația să verifice și să efectueze plata cheltuielilor. Astfel, în cazul pârâtului C.M. se reține că, în calitate de ordonator de credite a angajat cheltuieli prin semnarea contractului nr. 3237/2005, fără să se asigure că documentele care au stat la baza acestuia au fost verificate, prin solicitarea semnării contractului de către persoane autorizate din cadrul compartimentului financiar contabil și a compartimentului juridic.

Pentru angajarea cheltuielilor nu a avut program de promovare a turismului și nici program anual de achiziții publice, nu a numit comisia competentă să negocieze prețul contractului și să încheie un document în acest sens; de asemenea, a ordonanțat efectuarea plăților pe un formular din care lipseau elementele esențiale, cum ar fi creditele disponibile și viza de control financiar preventiv; nu a stabilit prin norme proprii documentele, circuitul acestora și persoanele împuternicite să efectueze operațiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale. În opinia instanței de fond, obiecțiunile formulate de pârâtul C.M.

prin întâmpinare nu sunt întemeiate. Astfel, instanța de fond a reținut că sesizarea sa s-a făcut în mod legal în acord cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 117, art. 34 și art. 36 din Legea nr. 94/1992 nefiind incident în cauză; consideră Curtea de apel că în mod cert nu pot fi reținute în cauză dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 60/2001, deoarece nu este prevăzută cerința din acest text, în conformitate cu care C.G. ar fi trebuit să presteze „ acest serviciu în baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale”, cerință ce ar fi fost îndeplinită doar în ipoteza în care C.G. ar fi avut un drept exclusiv în realizarea spectacolelor de circ pe teritoriu avut în vedere prin contract, ceea ce, evident, nu este cazul.

Din analiza contractului încheiat prin prisma dispozițiilor indicate în actul de sesizare, rezultă, fără echivoc, că pârâtul și-a exercitat atribuțiile de ordonator de credite cu încălcarea mai multor dispoziții legale din Legea nr. 500/2002, O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 461/2001, O.G. nr. 58/1998, O.G. nr. 8/1998, H.G. nr. 413/20 aprilie În cazul pârâtei M.C.

se reține că, în calitate de director general al Direcției Generale de Promovare în perioada 05. aprilie 2005-14 februarie 2006, a semnat contractul de cofinanțare în condiții de nelegalitate și nu a luat măsuri de verificare a prețului contractului la data semnării acestuia; totodată nu a urmărit derularea contractului și a semnat ordonanțările de plată nr. 4220/2005 și 351/2005 pentru valoarea de 184.200 lei și respectiv 119.200 lei fără realizarea în totalitate a acțiunilor de promovare a turismului propuse în proiect si fără să verifice deconturile atașate facturilor sub aspectul justificării cu documente a cheltuielilor. De asemenea, nu a propus ordonatorului de credite rezilierea contractului și solicitarea de despăgubiri C.G.

pentru neîndeplinirea contractului. Obiecțiunile formulate de pârâtă au fost respinse în condițiile în care s-a constatat că și-a îndeplinirea atribuțiile referitoare la încheierea și derularea contractului de cofinanțare nr. 3237/2005 cu încălcarea dispozițiilor legale indicate în actul de sesizare. În cazul pârâtei G. (fostă P.)C. se reține că, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale Promovare, nu a luat măsuri de verificare a prețului contractului, propunând ordonatorului de credite prin Nota nr. 3039 din 13 iunie 2005 încheierea unui contract în condițiile de nelegalitate expuse mai sus și din care lipseau elemente importante privind fundamentarea prețului, desenele și schițele propuse pentru pliante și celelalte materiale informative ce urmau să promoveze turismul.

Chiar dacă potrivit contractului, aceste detalii se puteau realiza după semnarea acestuia, nu a luat nici o măsură în acest sens, semnând în aceste condiții ordonanțarea de plată pentru avansul de 30 la sută prevăzut în contract. Pe parcursul derulării contractului, nu a luat măsuri de perfectare a modalităților concrete de desfășurare a programului de promovare a turismului. În cazul pârâtei D.A.I., se reține că, în calitate de director al Direcției Juridice, Economice și Resurse Umane, a acceptat ca plățile să fie efectuate de către două referente, cu studii medii, în condițiile în care legea prevede ca plățile să fie efectuate de două persoane, din care una să fie șeful compartimentului financiar-contabilitate.

Șeful acestui compartiment nu a propus ordonatorului de credite norme interne pentru aplicarea O.M.F.P. nr. 1992/2002, prin care trebuiau nominalizate persoanele și atribuțiile specifice procesului execuției bugetare pe fiecare fază componentă și nu a organizat conducerea evidenței conturilor înafara bilanțului privind creditele bugetare aprobate și angajate bugetar, obligație prevăzută de O.M.F.P. nr. 1792/2002 și Legea contabilității nr. 82/1991; se mai reține că, în calitate de șef al direcției de specialitate economică, nu a urmărit aplicarea clauzelor contractului privind justificarea cu documente a cheltuielilor efectuate de C.G. și plata numai a sumelor reprezentând 50 % din valoarea acestora.

Contribuția sa directă la producerea prejudiciului este reliefată de aspectul că, în calitatea pe care a deținut-o, a acceptat ca plățile să fie efectuate nelegal de către două referente cu studii medii, în situația în care angajamentul bugetar nu a fost semnat de șeful compartimentului financiar-contabil. De altfel, pe ordinele de plată corelative sumei de 190.370 lei este aplicată ștampila direcției conduse de către pârâta D.A.I. În cazul pârâtelor E.O. și V.I. se reține că, având fiecare funcția de referent superior, au semnat ordinele de plată nr. 226/2005 și nr. 351/2005, fără ca ordonanțările de plată nr. 4220/2005 și nr. 351/2005 să fie însoțite de un document scris prin care ordonatorul de credite își asumă efectuarea plății fără avizarea formularului de ordonanțare pentru controlul financiar preventiv.

În același timp, plata în data de 24 octombrie 2005 a sumei de 119.200 lei a fost efectuată în baza ordonanțării nr. 351 din 21 octombrie 2005 semnată de pârâtul C.M., care a fost ordonator de credite al instituției până la 21 septembrie 2005, în locul ordonatorului de credite în funcție O.I.M. Întrucât condiționarea efectuării plății fie de avizarea formularului de ordonanțare pentru controlul financiar preventiv fie de solicitarea scrisă, pe propria răspundere a ordonatorului de credite este prevăzută expres de O.M.F.P. nr. 1792/2002 și Legea nr. 500/2003, contribuția celor două pârâte la producerea prejudiciului este certă, în raport de faptul că în cauză nici una dintre cele două condiții nu este îndeplinită.

Ca și concluzie, instanța de fond a reținut că prin nerespectarea prevederilor legale la data angajării cheltuielilor și ulterior, prin efectuarea plăților pentru servicii de promovare a turismului care nu au fost realizate, a fost produs un prejudiciu în valoare de 190.200 lei, la care se adaugă dobânda legală, corelativ plăților nelegale efectuate în baza documentelor financiar-contabile semnate de pârâți; întrucât prejudiciul s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor legale indicate, iar încălcarea acestor prevederi s-a realizat de către pârâți cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este demonstrată. Totodată, întrucât dispozițiile legale menționate impuneau ca pârâții să nu acționeze astfel cum au făcut-o, vinovăția acestora, cel puțin sub forma culpei, este certă.

Pe cale de consecință, făcându-se dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999 C. civ., raportat la prevederile Legii nr. 94/1992 a fost admisă sesizarea și antrenată răspunderea civilă solidară a pârâților, pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.. Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța de fond a constatat caracterul vădit nefondat în condițiile în care textele de lege invocate în susținerea ei și contractul de co-finanțare nu instituie vreo obligație de garanție în sarcina C.G., pentru prejudiciul cauzat de pârâți prin încălcarea obligațiilor de serviciu. 2.Cererile de recurs Sentința civilă nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie de către pârâții, C.M., M.C., E.O., G.P.C., D.A.I., prin recursurile declarate în termen legal.

2.1 Astfel, prin recursul formulat recurenta-pârâtă G.(P.)C., a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență următoarele: Primul motiv de recurs, instanța care a pronunțat sentința recurată a fost constituită dintr-un singur judecător, în condițiile în care dispoziția imperativă a art. I pct. 15 din Legea nr. 262/2007, completul trebuia format din 2 judecători. Al doilea motiv de recurs vizează omisiunea instanței de fond de a analiza și de a se pronunța asupra apărărilor recurentei-pârâte referitoare la semnarea notei interne prin care s-a propus semnarea contractului de cofinanțare.

În susținerea criticilor circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că faptele reținute în sarcina sa de către instanța de fond, nu au suport legal și nici faptic, fiind contrazise de înscrisurile pe care s-a fundamentat controlul Curții de Conturi și fiind stabilite fără luarea în considerare a atribuțiilor postului deținut și contribuția efectivă la negocierea, încheierea, semnarea și derularea contractului de co-finanțare. În acest sens, sunt reluate apărările expuse pe larg prin înscrisurile depuse în fața instanței de fond. 2.2 Recurentele-pârâte D.A.I. și E.O. prin recursul formulat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesual active a reclamantei Curtea de Conturi a României, în raport cu prevederile art. 31 din Legea nr. 217/2008, precum și excepția lipsei de intere în promovarea acțiunii în absența unui prejudiciu.

Astfel, susțin recurentele-pârâte că în momentul pronunțării instanței de fond, procedura de sesizare era cea prevăzută de art. 31 din Legea nr. 217/2008, așa încât instanța de fond trebuia să se desesizeze și să restituie dosarul reclamantei pentru ca aceasta să valorifice concluziile conform legii noi. Criticile formulate pe fondul cauzei, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. au vizat necercetarea fondului cauzei de către instanța de fond și nemotivarea hotărârii recurate, în condițiile în care nu au fost avute în vedere probele formulate de pârâți și susținerile pârâtei A.N.T. în sensul constatării inexistenței prejudiciului adus bugetului de stat, ci doar raportul de control și încheierea de sesizare aparținând Curții de Conturi.

Mai susțin, recurentele-pârâte că soluționarea cauzei în această manieră a condus la reținerea unei situații de fapt greșite referitoare la exercitarea cu încălcarea legii a atribuțiile de serviciu cu privire la încheierea și executarea contractului de cofinanțare. 2.3 Recurenta-pârâtă M.C. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând, în esență, că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu legislația în vigoare, în materie și că in mod greșit se face referire la incidența unor acte normative care fie nu mai erau în vigoare , fie nu își găseau incidență în cauză. În acest sens susține recurenta-pârâtă că discuțiile făcute în raport de H.G.

nr. 461/2001 și O.G. nr. 58/2008 trebuie să fie înlăturate, ca neavând legătură cu obiectul cauzei, întrucât primul act normativ era modificat la data controlului prin H.G. nr. 411/2005 , iar cel de-al doilea este ulterior controlului și nu are legătură cu obiectul acestuia (privește fondurile nerambursabile în agricultură). Susține recurenta-pârâtă că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 60/2001, care ca și excepție de la regulă, prevăd că acest tip de contract nu se include în sfera celor supuse atribuirii de contracte prin licitație publică; 2.3 Prin recursul formulat, recurentul-pârât C.M.

a solicitat modificarea sentinței atacate și pe fond anularea în totalitate a încheierii nr. 6 din 23 ianuarie 2006 emisă de Curtea de conturi cu nerespectarea dispozițiilor legale și în consecință respingerea cererii Curții de Conturi de stabilire a răspunderii civile delictuale a pârâților și de obligare la plata sumei de 190.370 Ron, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului formulat sunt reluate susținerile și apărările formulate în fața instanței de fond și care, în esență, sunt aceleași cu cele prezentate de ceilalți recurenți-pârâți. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente: Prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 Curtea de Conturi a României - Direcția de Control Financiar Ulterior București a dispus sesizarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pentru stabilirea răspunderii delictuale și obligării la plata către A.N.T. a sumei de 190.370 RON reprezentând plata unor cheltuieli neefectuate pentru care C.G. nu a prezentat documente justificative, precum și a foloaselor nerealizate aferente, actualizate la data pronunțării sentinței, în solidar a pârâților C.M., M.C., G.P.C., D.A.I., E.O.O.

și V.I. Prin aceeași încheiere s-a dispus și sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea analizării sub aspectul răspunderii penale a faptelor reținute în sarcina pârâților referitoare la încheierea și executarea contractului de cofinanțare. Dosarul penal, astfel constituit, a fost declinat spre competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, care prin rezoluția din 18 martie 2010 a dispun neînceperea urmăririi penele față de numiții C.M., M.C., G.C. și B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

In primul rând va fi înlăturat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Înalta Curte constatând că în mod legal cauza a fost soluționată în primă instanță de Curtea de apel în raport de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 modificată și republicată, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2007 și art. 1 din H.G. nr. 387/2007. Totodată va fi înlăturat și motivul de nelegalitate invocat în condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. în condițiile în care la momentul pronunțării hotărârii recurate, respectiv 10 decembrie 2009, completul de judecată a fost compus dint-un singur judecător potrivit art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, în forma modificată prin art. VI din O.U.G.

nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 97/2008. Este neîntemeiat și motivul de recurs invocat în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ., Înalta Curte reținând co sentința pronunțată Curtea de Apel București cuprinde atât motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și argumentația pentru care au fost respinse excepțiile și apărările formulate de părți. Dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. nu impun instanței să răspundă punctual tuturor susținerilor părților care, în cauză, au fost analizate de instanța fondului, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu poate fi reținut. Analizând criticile recurenților-pârâți, circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, reține, sub aspectul constatării răspunderii civile delictuale în ceea ce privește încheierea și derularea contractului de cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005 încheiat între A.N.T., în calitate de cofinanțator, și C.G., în calitate de beneficiar, ce a avut ca obiect cofinanțarea de către cele două părți contractante a activității de promovare a turismului românesc pe litoralul Mării Negre și a spectacolelor C.G., următoarele: Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 și art. 999 C. civ., care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.

Astfel, potrivit art. 998, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar conform art. 999, „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sensul solicitat prin actul de sesizare formulat de Curtea de Conturi a României, ar trebui, ca în persoana fiecărui recurent-pârât, să fie îndeplinite cumulativ cele patru condiții generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, existența unor fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptele ilicite și prejudiciu și existența vinovăției celor care au cauzat prejudiciu.

Pentru dovedirea acestor condiții intimata-reclamantă, a arătat că Autoritate Națională pentru Turism a decontat fără documente justificative, din culpa recurenților-pârâți, în baza contractului de cofinanțare încheiat cu C.G. suma de 190.370 lei. În acest sens, Raportul de control intermediar nr.196/19 decembrie 1996-parte integrantă a actului de sesizare - a evidențiat încălcări ale dispozițiilor legale în materie, atât la data semnării contractului cât și, ulterior, pe perioada derulării acestuia, reținând că A.N.T. a achitat C.G. suma de 461.286 lei, mai mult cu 190.370 lei decât suma de 270.915,22 lei reprezentând 50% din suma de 541.830,44 lei justificată de C.G. cu documentele prevăzute prin contract.

În cuprinsul rezoluției de neîncepere a urmăriri penale se reține că prejudiciul în valoare de 190.370 lei, constând în plăți nelegale făcute de A.N.T. către C.G. , în baza contractului de cofinanțare nr. 3237-28 iunie 2005, nu există în cauză, fiind reținut în raportul de control ca urmare a unor erori de calcul în ceea ce privește calculul aritmetic al sumelor rezultate din documentele justificative anexate la deconturi. Așa încât s-a concluzionat în sensul că încheierea și derularea contractului nr. 3237-28 iunie 2005, A.T.M. a finanțat C.G., cu respectarea prevederilor legale și în condiții neprejudiciabile pentru această instituție publică. De asemenea, prin adresa nr. 27450 - 29 aprilie 2010 Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a comunicat că din verificările efectuate s-a constatat faptul că, în contabilitatea ministerului nu este înregistrat nici un prejudiciu ca urmare a contractului de cofinanțare nr. 3237din 28 iunie 2005 încheiat intre M.D.R.T.

și C.G., un astfel de prejudiciu neexistând nici în contabilitatea Ministerului Turismului de la care a fost preluat activul și pasivul, instituție succesoare de drept a Autorității Naționale pentru Turism. Dat fiind faptul că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analiza cauzei sub aspectul îndeplinirii celorlalte trei condiții prev. de art. 998-999 C. civ, așa încât nu va mai examina criticile formulate de recurenții-pârâți pe acest aspect. Înalta Curte, în raport de cele mai sus reținute constată că în cauză nu sunt îndeplinite, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., așa încât consideră întemeiate criticile recurenților-pârâți, care se circumscriu motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În consecință, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate în cauză și va modifica sentința atacată în sensul respingerii sesizării formulate de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 și implicit va înlătura obligația recurenților-pârâți la plata sumei de 190.370 lei și a dobânzilor legale aferente. Totodată vor fi reținute restul dispozițiilor din sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de C.M., M.C., E.(O.)O., D.A.I. și G.(P.)C. împotriva sentinței civile nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2007 și înlătură obligarea recurenților la plata sumei de 190.370 lei și a dobânzii legale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.