ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2758/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2758/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3489

pronunțată la data de 10 decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de CURTEA DE

CONTURI A ROMÂNIEI în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PENTRU INTREPRINDERI

MICI ȘI MIJLOCII, COMERȚ, TURISM ȘI PROFESII LIBERALE, C.M., M.C., G.(P.)C., D.A.I.,

E.(O.)O., V.I., și chematul în garanție C.G. și a dispus obligarea pârâților,

persoane fizice, în solidar, la plata către pârâtul, autoritate publică, a

sumei de 190.370 RON reprezentând, plata unor cheltuieli neefectuate, pentru

care chemata în garanție nu a prezentat documente justificative, precum și a

foloaselor nerealizate, reprezentând dobânda legală, actualizate la data

pronunțării hotărârii. Totodată, Curtea de apel a respins excepțiile

inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a lipsei calității

procesual pasive, invocate de chemata în garanție, precum și cererea de chemare

în garanție, ca nefondată.

Pentru a se pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

S-a apreciat ca fiind juste

constatările reclamantei privind producerea de către pârâți a unui prejudiciu

în valoare de 190.370 lei, la care se adaugă dobânda legală, în patrimoniu

M.I.M.M.C.T.P.L., prin nerespectarea prevederilor legale privind achizițiile

publice și cele referitoare la efectuarea plăților pe bază de documente

justificative complet întocmite.

Astfel, în primul rând, contractul

de cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005 dintre A.N.T. și C.G. a fost încheiat

fără respectarea, pe de o parte, a prevederilor O.U.G. nr. 60/2001, în sensul

că achiziția s-a efectuat fără a exista un program anual al achizițiilor

publice și fără a se elabora un caiet de sarcini, fără constituirea unei

comisii de negociere care să analizeze oferta, să negocieze prețul și să ceară

o detaliere a acestuia pentru a clarifica în ce constă publicitatea efectuată,

cât durează, gradul de repetabilitate etc., iar pe de altă parte a

prevederilor, art. 22 din O.G. nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea

activității de turism în România, în sensul că activitatea de achiziții nu a

fost aprobată conform legii, nefiind întocmită și aprobată prin Hotărâre de

Guvern, Programul anual de marketing și promovare turistică și Programul anual

de dezvoltare a produselor turistice.

În al doilea rând, s-a efectuat

plata sumei de 190.370 lei fără a exista documente justificative, cu încălcarea

atât a art. 52 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice cât

și a prevederilor O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice

privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor

instituțiilor publice, în sensul că nu au fost elaborate norme proprii prin care

să se stabilească documentele, circuitul acestora ți persoanele împuternicite

să efectueze aceste operațiuni, ceea ce a avut drept consecință neîntocmirea

formularului „angajament bugetar individual-global”,semnarea formularului „

ordonanțare de plată” fără a se solicita viza de control financiar preventiv.

Răspunderea pentru prejudiciul în

valoare de 190.370 lei revine persoanelor care au semnat și avizat contractul

de cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005, în condițiile în care nu au fost

respectate dispozițiile legale, persoanelor care au semnat formularul de

ordonanțare a plăților, deși obiectul contractului nu a fost realizat iar

sumele pretinse nu erau justificate cu documente, precum și celor care,

potrivit legii, aveau obligația să verifice și să efectueze plata

cheltuielilor.

Astfel, în cazul pârâtului C.M. se

reține că, în calitate de ordonator de credite a angajat cheltuieli prin

semnarea contractului nr. 3237/2005, fără să se asigure că documentele care au

stat la baza acestuia au fost verificate, prin solicitarea semnării

contractului de către persoane autorizate din cadrul compartimentului financiar

contabil și a compartimentului juridic.

Pentru angajarea cheltuielilor nu a

avut program de promovare a turismului și nici program anual de achiziții

publice, nu a numit comisia competentă să negocieze prețul contractului și să

încheie un document în acest sens; de asemenea, a ordonanțat efectuarea

plăților pe un formular din care lipseau elementele esențiale, cum ar fi

creditele disponibile și viza de control financiar preventiv; nu a stabilit

prin norme proprii documentele, circuitul acestora și persoanele împuternicite

să efectueze operațiunile legate de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și

plata cheltuielilor, precum și organizarea, evidența și raportarea

angajamentelor bugetare și legale.

În opinia instanței de fond,

obiecțiunile formulate de pârâtul C.M. prin întâmpinare nu sunt întemeiate.

Astfel, instanța de fond a reținut

că sesizarea sa s-a făcut în mod legal în acord cu dispozițiile art. 4 din

O.U.G. nr. 117, art. 34 și art. 36 din Legea nr. 94/1992 nefiind incident în

cauză; consideră Curtea de apel că în mod cert nu pot fi reținute în cauză

dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 60/2001, deoarece nu este

prevăzută cerința din acest text, în conformitate cu care C.G. ar fi trebuit să

presteze „ acest serviciu în baza unor drepturi exclusive stabilite conform

prevederilor legale”, cerință ce ar fi fost îndeplinită doar în ipoteza în care

C.G. ar fi avut un drept exclusiv în realizarea spectacolelor de circ pe

teritoriu avut în vedere prin contract, ceea ce, evident, nu este cazul.

Din analiza contractului încheiat

prin prisma dispozițiilor indicate în actul de sesizare, rezultă, fără echivoc,

că pârâtul și-a exercitat atribuțiile de ordonator de credite cu încălcarea mai

multor dispoziții legale din Legea nr. 500/2002, O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 461/2001,

O.G. nr. 58/1998, O.G. nr. 8/1998, H.G. nr. 413/20 aprilie

În cazul pârâtei M.C. se reține că,

în calitate de director general al Direcției Generale de Promovare în perioada

condiții de nelegalitate și nu a luat măsuri de verificare a prețului

contractului la data semnării acestuia; totodată nu a urmărit derularea

contractului și a semnat ordonanțările de plată nr. 4220/2005 și 351/2005

pentru valoarea de 184.200 lei și respectiv 119.200 lei fără realizarea în

totalitate a acțiunilor de promovare a turismului propuse în proiect si fără să

verifice deconturile atașate facturilor sub aspectul justificării cu documente

a cheltuielilor. De asemenea, nu a propus ordonatorului de credite rezilierea

contractului și solicitarea de despăgubiri C.G. pentru neîndeplinirea

contractului.

Obiecțiunile formulate de pârâtă au

fost respinse în condițiile în care s-a constatat că și-a îndeplinirea

atribuțiile referitoare la încheierea și derularea contractului de cofinanțare

nr. 3237/2005 cu încălcarea dispozițiilor legale indicate în actul de sesizare.

În cazul pârâtei G. (fostă P.)C. se

reține că, în calitate de director general adjunct al Direcției Generale

Promovare, nu a luat măsuri de verificare a prețului contractului, propunând

ordonatorului de credite prin Nota nr. 3039 din 13 iunie 2005 încheierea unui

contract în condițiile de nelegalitate expuse mai sus și din care lipseau

elemente importante privind fundamentarea prețului, desenele și schițele

propuse pentru pliante și celelalte materiale informative ce urmau să promoveze

turismul. Chiar dacă potrivit contractului, aceste detalii se puteau realiza

după semnarea acestuia, nu a luat nici o măsură în acest sens, semnând în

aceste condiții ordonanțarea de plată pentru avansul de 30 la sută prevăzut în

contract. Pe parcursul derulării contractului, nu a luat măsuri de perfectare a

modalităților concrete de desfășurare a programului de promovare a turismului.

În cazul pârâtei D.A.I., se reține

că, în calitate de director al Direcției Juridice, Economice și Resurse Umane,

a acceptat ca plățile să fie efectuate de către două referente, cu studii

medii, în condițiile în care legea prevede ca plățile să fie efectuate de două

persoane, din care una să fie șeful compartimentului financiar-contabilitate.

Șeful acestui compartiment nu a propus ordonatorului de credite norme interne

pentru aplicarea O.M.F.P. nr. 1992/2002, prin care trebuiau nominalizate

persoanele și atribuțiile specifice procesului execuției bugetare pe fiecare

fază componentă și nu a organizat conducerea evidenței conturilor înafara

bilanțului privind creditele bugetare aprobate și angajate bugetar, obligație

prevăzută de O.M.F.P. nr. 1792/2002 și Legea contabilității nr. 82/1991; se mai

reține că, în calitate de șef al direcției de specialitate economică, nu a

urmărit aplicarea clauzelor contractului privind justificarea cu documente a

cheltuielilor efectuate de C.G. și plata numai a sumelor reprezentând 50 % din

valoarea acestora.

Contribuția sa directă la producerea

prejudiciului este reliefată de aspectul că, în calitatea pe care a deținut-o,

a acceptat ca plățile să fie efectuate nelegal de către două referente cu

studii medii, în situația în care angajamentul bugetar nu a fost semnat de

șeful compartimentului financiar-contabil. De altfel, pe ordinele de plată

corelative sumei de 190.370 lei este aplicată ștampila direcției conduse de

către pârâta D.A.I.

În cazul pârâtelor E.O. și V.I. se

reține că, având fiecare funcția de referent superior, au semnat ordinele de

plată nr. 226/2005 și nr. 351/2005, fără ca ordonanțările de plată nr. 4220/2005

și nr. 351/2005 să fie însoțite de un document scris prin care ordonatorul de

credite își asumă efectuarea plății fără avizarea formularului de ordonanțare

pentru controlul financiar preventiv. În același timp, plata în data de 24

octombrie 2005 a sumei de 119.200 lei a fost efectuată în baza ordonanțării nr.

351 din 21 octombrie 2005 semnată de pârâtul C.M., care a fost ordonator de

credite al instituției până la 21 septembrie 2005, în locul ordonatorului de

credite în funcție O.I.M.

Întrucât condiționarea efectuării

plății fie de avizarea formularului de ordonanțare pentru controlul financiar

preventiv fie de solicitarea scrisă, pe propria răspundere a ordonatorului de

credite este prevăzută expres de O.M.F.P. nr. 1792/2002 și Legea nr. 500/2003,

contribuția celor două pârâte la producerea prejudiciului este certă, în raport

de faptul că în cauză nici una dintre cele două condiții nu este îndeplinită.

Ca și concluzie, instanța de fond a

reținut că prin nerespectarea prevederilor legale la data angajării

cheltuielilor și ulterior, prin efectuarea plăților pentru servicii de

promovare a turismului care nu au fost realizate, a fost produs un prejudiciu

în valoare de 190.200 lei, la care se adaugă dobânda legală, corelativ plăților

nelegale efectuate în baza documentelor financiar-contabile semnate de pârâți;

întrucât prejudiciul s-a produs ca urmare a nerespectării prevederilor legale

indicate, iar încălcarea acestor prevederi s-a realizat de către pârâți cu

ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, legătura de cauzalitate dintre

fapta ilicită și prejudiciu este demonstrată.

Totodată, întrucât dispozițiile

legale menționate impuneau ca pârâții să nu acționeze astfel cum au făcut-o,

vinovăția acestora, cel puțin sub forma culpei, este certă.

Pe cale de consecință, făcându-se

dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, în baza art. 998-999

C. civ., raportat la prevederile Legii nr. 94/1992 a fost admisă sesizarea și

antrenată răspunderea civilă solidară a pârâților, pentru repararea integrală a

prejudiciului cauzat..

Referitor la cererea de chemare în

garanție, instanța de fond a constatat caracterul vădit nefondat în condițiile

în care textele de lege invocate în susținerea ei și contractul de co-finanțare

nu instituie vreo obligație de garanție în sarcina C.G., pentru prejudiciul

cauzat de pârâți prin încălcarea obligațiilor de serviciu.

2.Cererile de recurs

Sentința civilă nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost criticată

pentru nelegalitate și netemeinicie de către pârâții, C.M., M.C., E.O., G.P.C.,

D.A.I., prin recursurile declarate în termen legal.

2.1 Astfel, prin recursul formulat

recurenta-pârâtă G.(P.)C., a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

recurate, sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1, pct. 7,

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență următoarele:

Primul motiv de recurs, instanța

care a pronunțat sentința recurată a fost constituită dintr-un singur

judecător, în condițiile în care dispoziția imperativă a art. I pct. 15 din

Legea nr. 262/2007, completul trebuia format din 2 judecători.

Al doilea motiv de recurs vizează

omisiunea instanței de fond de a analiza și de a se pronunța asupra apărărilor

recurentei-pârâte referitoare la semnarea notei interne prin care s-a propus

semnarea contractului de cofinanțare.

În susținerea criticilor

circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.

proc. civ., recurenta-pârâtă arată că faptele reținute în sarcina sa de către

instanța de fond, nu au suport legal și nici faptic, fiind contrazise de

înscrisurile pe care s-a fundamentat controlul Curții de Conturi și fiind

stabilite fără luarea în considerare a atribuțiilor postului deținut și

contribuția efectivă la negocierea, încheierea, semnarea și derularea

contractului de co-finanțare. În acest sens, sunt reluate apărările expuse pe

larg prin înscrisurile depuse în fața instanței de fond.

2.2 Recurentele-pârâte D.A.I. și E.O.

prin recursul formulat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția

lipsei calității procesual active a reclamantei Curtea de Conturi a României,

în raport cu prevederile art. 31 din Legea nr. 217/2008, precum și excepția

lipsei de intere în promovarea acțiunii în absența unui prejudiciu. Astfel,

susțin recurentele-pârâte că în momentul pronunțării instanței de fond,

procedura de sesizare era cea prevăzută de art. 31 din Legea nr. 217/2008, așa

încât instanța de fond trebuia să se desesizeze și să restituie dosarul

reclamantei pentru ca aceasta să valorifice concluziile conform legii noi.

Criticile formulate pe fondul

cauzei, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. au vizat necercetarea

fondului cauzei de către instanța de fond și nemotivarea hotărârii recurate, în

condițiile în care nu au fost avute în vedere probele formulate de pârâți și

susținerile pârâtei A.N.T. în sensul constatării inexistenței prejudiciului

adus bugetului de stat, ci doar raportul de control și încheierea de sesizare

aparținând Curții de Conturi. Mai susțin, recurentele-pârâte că soluționarea

cauzei în această manieră a condus la reținerea unei situații de fapt greșite

referitoare la exercitarea cu încălcarea legii a atribuțiile de serviciu cu

privire la încheierea și executarea contractului de cofinanțare.

2.3 Recurenta-pârâtă M.C. a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul

respingerii cererii, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând, în esență, că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu

legislația în vigoare, în materie și că in mod greșit se face referire la

incidența unor acte normative care fie nu mai erau în vigoare , fie nu își

găseau incidență în cauză.

În acest sens susține

recurenta-pârâtă că discuțiile făcute în raport de H.G. nr. 461/2001 și O.G.

nr. 58/2008 trebuie să fie înlăturate, ca neavând legătură cu obiectul cauzei,

întrucât primul act normativ era modificat la data controlului prin H.G. nr. 411/2005

, iar cel de-al doilea este ulterior controlului și nu are legătură cu obiectul

acestuia (privește fondurile nerambursabile în agricultură). Susține

recurenta-pârâtă că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 60/2001, care ca și excepție de la regulă, prevăd că acest tip

de contract nu se include în sfera celor supuse atribuirii de contracte prin

licitație publică;

2.3 Prin recursul formulat,

recurentul-pârât C.M. a solicitat modificarea sentinței atacate și pe fond

anularea în totalitate a încheierii nr. 6 din 23 ianuarie 2006 emisă de Curtea

de conturi cu nerespectarea dispozițiilor legale și în consecință respingerea

cererii Curții de Conturi de stabilire a răspunderii civile delictuale a

pârâților și de obligare la plata sumei de 190.370 Ron, invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ. În motivarea recursului formulat sunt

reluate susținerile și apărările formulate în fața instanței de fond și care,

în esență, sunt aceleași cu cele prezentate de ceilalți recurenți-pârâți.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a

apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele

considerente:

Prin încheierea nr. 6 din 23

ianuarie 2007 Curtea de Conturi a României - Direcția de Control Financiar

Ulterior București a dispus sesizarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, pentru

stabilirea răspunderii delictuale și obligării la plata către A.N.T. a sumei de

190.370 RON reprezentând plata unor cheltuieli neefectuate pentru care C.G. nu

a prezentat documente justificative, precum și a foloaselor nerealizate

aferente, actualizate la data pronunțării sentinței, în solidar a pârâților C.M.,

M.C., G.P.C., D.A.I., E.O.O. și V.I. Prin aceeași încheiere s-a dispus și

sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea analizării

sub aspectul răspunderii penale a faptelor reținute în sarcina pârâților

referitoare la încheierea și executarea contractului de cofinanțare.

Dosarul penal, astfel constituit, a

fost declinat spre competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, care prin rezoluția

din 18 martie 2010 a dispun neînceperea urmăririi penele față de numiții C.M., M.C.,

G.C. și B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248 C. pen.

raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, nefiind întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

In primul rând va fi înlăturat

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Înalta

Curte constatând că în mod legal cauza a fost soluționată în primă instanță de

Curtea de apel în raport de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992

modificată și republicată, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h)

și art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2007 și

art. 1 din H.G. nr. 387/2007.

Totodată va fi înlăturat și motivul

de nelegalitate invocat în condițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. în condițiile

în care la momentul pronunțării hotărârii recurate, respectiv 10 decembrie

2009, completul de judecată a fost compus dint-un singur judecător potrivit

art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, în forma

modificată prin art. VI din O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și

completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 97/2008.

Este neîntemeiat și motivul de

recurs invocat în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.civ., Înalta

Curte reținând co sentința pronunțată Curtea de Apel București cuprinde atât

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și

argumentația pentru care au fost respinse excepțiile și apărările formulate de

părți. Dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. nu impun instanței să

răspundă punctual tuturor susținerilor părților care, în cauză, au fost

analizate de instanța fondului, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Analizând criticile

recurenților-pârâți, circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, reține, sub aspectul constatării răspunderii

civile delictuale în ceea ce privește încheierea și derularea contractului de

cofinanțare nr. 3237 din 28 iunie 2005 încheiat între A.N.T., în calitate de

cofinanțator, și C.G., în calitate de beneficiar, ce a avut ca obiect

cofinanțarea de către cele două părți contractante a activității de promovare a

turismului românesc pe litoralul Mării Negre și a spectacolelor C.G.,

următoarele:

Răspunderea civilă delictuală pentru

fapta proprie este instituită prin art. 998 și art. 999 C. civ., care constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.

Astfel, potrivit art. 998, „orice

faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s-a ocazionat, a-l repara” iar conform art. 999, „ omul este

responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela

ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Din prevederile legale menționate

rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sensul solicitat

prin actul de sesizare formulat de Curtea de Conturi a României, ar trebui, ca

în persoana fiecărui recurent-pârât, să fie îndeplinite cumulativ cele patru

condiții generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui

prejudiciu, existența unor fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate

între faptele ilicite și prejudiciu și existența vinovăției celor care au

cauzat prejudiciu.

Pentru dovedirea acestor condiții

intimata-reclamantă, a arătat că Autoritate Națională pentru Turism a decontat

fără documente justificative, din culpa recurenților-pârâți, în baza

contractului de cofinanțare încheiat cu C.G. suma de 190.370 lei. În acest

sens, Raportul de control intermediar nr.196/19 decembrie 1996-parte integrantă

a actului de sesizare - a evidențiat încălcări ale dispozițiilor legale în

materie, atât la data semnării contractului cât și, ulterior, pe perioada

derulării acestuia, reținând că A.N.T. a achitat C.G. suma de 461.286 lei, mai

mult cu 190.370 lei decât suma de 270.915,22 lei reprezentând 50% din suma de

541.830,44 lei justificată de C.G. cu documentele prevăzute prin contract.

În cuprinsul rezoluției de

neîncepere a urmăriri penale se reține că prejudiciul în valoare de 190.370

lei, constând în plăți nelegale făcute de A.N.T. către C.G. , în baza

contractului de cofinanțare nr. 3237-28 iunie 2005, nu există în cauză, fiind

reținut în raportul de control ca urmare a unor erori de calcul în ceea ce

privește calculul aritmetic al sumelor rezultate din documentele justificative

anexate la deconturi. Așa încât s-a concluzionat în sensul că încheierea și

derularea contractului nr. 3237-28 iunie 2005, A.T.M. a finanțat C.G., cu

respectarea prevederilor legale și în condiții neprejudiciabile pentru această

instituție publică.

De asemenea, prin adresa nr. 27450 -

29 aprilie 2010 Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a comunicat că

din verificările efectuate s-a constatat faptul că, în contabilitatea

ministerului nu este înregistrat nici un prejudiciu ca urmare a contractului de

cofinanțare nr. 3237din 28 iunie 2005 încheiat intre M.D.R.T. și C.G., un

astfel de prejudiciu neexistând nici în contabilitatea Ministerului Turismului

de la care a fost preluat activul și pasivul, instituție succesoare de drept a

Autorității Naționale pentru Turism.

Dat fiind faptul că nu poate exista răspundere

civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, Înalta Curte consideră că

nu se mai impune analiza cauzei sub aspectul îndeplinirii celorlalte trei

condiții prev. de art. 998-999 C. civ, așa încât nu va mai examina criticile

formulate de recurenții-pârâți pe acest aspect.

Înalta Curte, în raport de cele mai

sus reținute constată că în cauză nu sunt îndeplinite, condițiile răspunderii

civile delictuale prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., așa încât consideră întemeiate criticile recurenților-pârâți, care se circumscriu

motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În consecință, față de dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate

în cauză și va modifica sentința atacată în sensul respingerii sesizării

formulate de Curtea de Conturi a României prin încheierea nr. 6 din 23 ianuarie

2007 și implicit va înlătura obligația recurenților-pârâți la plata sumei de

190.370 lei și a dobânzilor legale aferente. Totodată vor fi reținute restul

dispozițiilor din sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de C.M., M.C., E.(O.)O.,

D.A.I. și G.(P.)C. împotriva sentinței civile nr. 3489 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că

respinge sesizarea formulată de Curtea de Conturi a României prin încheierea

nr. 6 din 23 ianuarie 2007 și înlătură obligarea recurenților la plata sumei de

190.370 lei și a dobânzii legale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.