ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 330/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 995 din

10 martie 2009, a respins întâmpinarea formulată de reclamantul Ministerul

Culturii și Cultelor, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii,

următoarele:

Prin întâmpinarea formulată,

reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor a solicitat anularea deciziei nr. 3

din data de 6 martie 2008 emisă de P.S.C.F.U. a Curții de Conturi.

În motivarea întâmpinării,

reclamantul a susținut că decizia contestată nu respectă dispozițiile art. 31 alin.

(1) lit. a) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, modificată, în sensul

că nu rezultă dacă raportul de control intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008

(încheiat ca urmare a controlului efectuat de reclamant) a fost examinat de  un

complet format din 3 consilieri de conturi din P.S.C.F.U. și nici dacă s-a pronunțat

o încheiere potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.

A mai susținut reclamantul

că, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, modificată, se impunea

suspendarea examinării cazului cu ocazia transmiterii întregului raport

intermediar de control Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție. Pe de altă parte, faptele consemnate în paragraful 15 - 28 al

raportului, precum și la pct. 6 al deciziei, nu întrunesc condițiile generale

în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală potrivit art. 998 –

art. 999 C. civ., privitor la suma de 3750 euro.

Reclamantul a susținut că nu

se justifică recuperarea sumei de 3750 euro, în absența unui prejudiciu în

contextul în care solicitanții au primit sumele acordate, au realizat termenul

la care au fost invitați și au decontat, în mod corect, respectivele granturi pentru

transport și diurnă.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată

a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că,

potrivit art. 95 din Legea nr. 77/2002 măsurile prevăzute de dispozițiile art. 94

din același act normativ, se iau prin decizie emisă de P.S.C.F.U., decizia

fiind așadar emisă de organul competent.

Prima instanță a mai reținut

că, în cauză, nu este vorba despre un raport în sensul art. 31 alin. (1) din Legea

nr. 77/2002 astfel că nu se impunea suspendarea soluționării cauzei până la

finalizarea cercetărilor penale inițiate la cererea petentei.

A mai constatat instanța că,

nici criticile reclamantei privind constatările pe fond, cuprinse în punctul 6

al Deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 nu au fost susținute de niciun  mijloc de

probă care să conducă la concluzia că, în cauză s-ar fi respectat prevederile

Ordinului Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2199/2005 și că suma de 3750

euro a fost plătită cu îndeplinirea condițiilor legale.

În ceea ce privește

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998 – art. 999 C. civ., instanța a

reținut că, prin cererea de chemare în judecată nu a fost investită cu

stabilirea răspunderii civile a persoanelor considerate răspunzătoare cu

producerea vreunui prejudiciu, sens în care a înlăturat această critică.

Împotriva sentinței sus-menționate

a promovat recurs, reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național (actualmente Ministerul Culturii și Patrimoniului Național).

În motivarea recursului

reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

- prima instanță a respins

nemotivat cererea de anulare a punctului 6 din Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Curții de Conturi, secția de control financiar ulterior, fără să arate probele pe care le-a

avut în vedere când a concluzionat astfel și, în același timp, care este textul

de lege incident constatărilor sale în baza probelor administrate în cauză;

simpla trimitere la dispozițiile ordinului invocat nu este suficientă pentru a

concluziona că plata s-a făcut nelegal, câtă vreme suma de bani acordată a fost

decontată;

- judecătorul fondului nu a

indicat faptele sau actele juridice care au probat, în opinia lui, plata nelegală

a sumei de 3750 de euro, în condițiile în care chiar Curtea de Conturi a

reținut în raportul său o serie de aspecte birocratice obișnuite care se

manifestă în toate instituțiile publice, disfuncționalități ce nu pot

constitui, în nici un caz, temei legal pentru constatarea nelegalității unei

plăți, câtă vreme ea a fost decontată cu documente justificative verificate de

controlorii de conturi și necontestate pe fond, ci doar din punct de vedere

formal;

- motivarea instanței de

fond că prin cererea de chemare în judecată nu a fost învestită cu stabilirea

răspunderii civile în sarcina persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului,

nominalizate la pagina 23 din raport, este vădit nelegală. Contrar celor

susținute de instanță, prin cererea formulată a cerut verificarea temeiurilor

legale în baza cărora intimata a constatat un prejudiciu în bugetul

ministerului și a stabilit răspunderea unor persoane, în afara oricăror

proceduri legale;

- în ceea ce privește

respingerea solicitării ce avea ca obiect constatarea neexaminării raportului

de control nr. 636 din 30 ianuarie 2008, este de observat că, în speță, nu este

vorba de un act de control intermediar, așa cum greșit și fără temei legal l-a

calificat instanța, ci de un act de control asupra contului de execuție, astfel

că raportul trebuia examinat de 3 consilieri ai S.C.F.U.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru cele ce urmează:

Prima instanță a respins întâmpinarea

formulată împotriva deciziei nr. 3 din 6 martie 2008 a P.S.C.F.U. a Curții de Conturi, reținând că raportul intermediar de control nr. 636 din 30

ianuarie 2008 nu poate fi cenzurat de completul menționat în art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 94/1992, deoarece pot fi controlate doar rapoartele asupra

conturilor de execuție, nu și cele de control intermediar.

În realitate, observă Înalta

Curte, raportul în discuție a vizat verificarea contului de execuție bugetară

și a bilanțului contabil încheiat pe anul 2006, încheiat de controlorii

financiari în exercitarea atribuției prevăzute în art. 22 din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, așadar, nefiind exclus

examinării completului constituit în temeiul art. 31 alin. (1) din actul

normativ precitat.

În consecință, soluționând

cauza în modul mai sus arătat, prima instanță, practic, nu a examinat  fondul

cauzei, astfel că, potrivit art. 312 alin. (5) C. proc. fisc., va fi admis

recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului

Național, va fi casată sentința recurată, iar cauza va fi trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național

(actualmente Ministerul Culturii și Patrimoniului Național), împotriva sentinței

civile nr. 995 din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.