ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 888/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 888/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

acestei instanțe, în fond după casare, la data de 26 aprilie 2010, sub nr. dosar

3667/2/2010, reclamantul Ministerul Culturii și Cultelor, a formulat

întâmpinare împotriva deciziei nr. 3 emisă la data de 6 martie 2008 de către

Președintele Secției de control financiar ulterior a Curții de Conturi a

României emisa pe baza „examinării constatărilor privind abaterile

financiar-contabile, consemnate în raportul de control intermediar nr. 636 din

30 ianuarie 2008 ca urmare a controlului efectuat Ia Ministerul Culturii și

Cultelor înregistrat la Curtea de Conturi nr. 20037/I.Ș./2008".

A arătat reclamantul că, față de

conținutul Deciziei sus citate, cere ca, prin sentința ce o va pronunța să fie

anulată Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a Președintelui Secției de control

financiar ulterior a Curții de Conturi.

În motivarea cererii reclamantul

minister a arătat că nu au fost respectate dispozițiile art. 31, alin. (1),

litera a) și ale art. 31, alin (2) din Legea nr. 94/1992, republicată,

modificată și completată prin Legea nr. 77/2002, în sensul că nu rezultă dacă

raportul de control intermediar nr. 636/30 ianuarie 2008 încheiat ca urmare a

controlului efectuat la Ministerul Culturii și Cultelor (înregistrat la

minister in data de 31 ianuarie 2008) a fost examinat de un complet format din

3 consilieri de conturi din Secția de control financiar ulterior și nici dacă

s-a pronunțat o încheiere astfel, cum prevede art. 31, alin (2) din sus-citata

lege.

A mai precizat că, pârâta Curtea de

Conturi a transmis, oficial, în data de 27 sau 28 februarie a.c., Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întregul raport intermediar de

control care conține aspecte ale activității financiar contabile a Ministerului

Culturii și Cultelor atât din 2005, cât și din 2006, caz în care, potrivit

prevederilor art. 31, alin (4) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată

și completată prin Legea nr. 77/2002, completul (prevăzut de dispozițiile art. 31,

alin. (1) litera a) ar fi trebuit să suspende examinarea cazului.

Reiterează în continuare că dincolo

de viciile de fond invocate la punctul 1, vicii care reprezintă flagrante

încălcări ale Legii de organizare și funcționare a Curții de Conturi, contestăm

prin prezenta întâmpinare și aspectele consemnate Ia punctul 6 din Decizia nr.

3 din 6 martie 2008 a Președintelui Secției de control financiar ulterior a

Curții de Conturi, aspecte și măsuri întemeiate pe constatările controlorilor

de conturi consemnate ale raportului de control interimar, înregistrat la

Ministerul Culturii și Cultelor sub nr. 91/UMP din 31 ianuarie 2008.

Reținând aspecte numai de ordin

birocratic, care reprezintă, cel mult, îndeplinirea necorespunzătoare a unor

sarcini de serviciu de către unii funcționari publici, controlorii de conturi

susțin că bugetul Ministerului Culturii și Cultelor ar fi fost „prejudiciat” cu

3.750 de EURO

In a reține aspectele de la paginile

15 - 28 din raportul de control intermediar, controlorii de conturi au încălcat

dispozițiile prevăzute de pct 48.1 și 49 din Normele Curții de Conturi privind

controlul financiar ulterior extern și de valorificare a constatărilor.

Deși controlorii de conturi se

referă la „prejudiciu”, faptele consemnate in paginile 15 - 28 ale raportului

de control intermediar, precum și la punctul 6 (paginile 3 și 4) al Deciziei nr.

3 din 6 martie 2008 a Președintelui Secției de control financiar ulterior a

Curții de Conturi nu întrunesc condițiile generale în care poate fi angajată

răspunderea civilă delictuală, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 998 și

999 C. civ. și sunt definite de literatura de specialitate privind teoria

generală a obligațiilor.

În sprijinul concluziei arătate vine

însuși modul în care aceste aspecte sunt reținute în Decizia nr. 3 din 6 martie

2008 a Președintelui secției de control financiar ulterior a Curții de Conturi

care, realizând că nu există un prejudiciu, face vorbire despre, plata fără

îndeplinirea condițiilor legale a sumei de 3.750 de EURO”.

În susținerea celor arătate s-a

cerut proba cu înscrisuri, interogatoriu, precum și de orice alte probe care se

vor dovedi ca fiind necesare pe parcursul dezbaterilor.

În drept, și-a întemeiat

întâmpinarea pe dispozițiile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, precum și pe cele ale art. 115 - 116 C. proc. civ.

În susținere reclamantul a anexat în

copie următoarele documente:

- Decizia nr. 3 din 06 martie 2008 a

Președintelui secției de control financiar ulterior a Curții de Conturi;

- paginile 15 - 29 din Raportul de

control intermediar întocmit de controlorii Diviziei a II-a a Secției de

control Financiar Ulterior din cadrul Curții de Conturi a României, înregistrat

la Ministerul Culturii și Cultelor nr. 91/UMP din 31 ianuarie 2008;

- normele de control financiar

ulterior extern și de valorificare a constatărilor.

Prin sentința civilă nr. 995 din 10

martie 2009, Curtea de Apel București a respins întâmpinarea formulată de

reclamant ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 330 la data la 26 ianuarie 2010 (dosar nr. 1673/2/2008), a admis

recursul declarat de Ministerul Culturii și Cultelor, a casat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu indicația ca instanța

de fond să procedeze la analizarea pe fond a pricinii, fapt admisibil în raport

de prevederile art. 31, alin. (1) din Legea nr. 94/1992.

Curtea, în fond după casare, a reținut

următoarele:

Prin Decizia nr. 3 din 6 martie 2008

Președintele Secției de control financiar ulterior, examinând constatările

privind abaterile financiar - contabile, consemnate în raportul de control

intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008 ca urmare a controlului efectuat la

Ministerul Culturii și Cultelor (a obiecțiunilor prezentate), înregistrat la

Curtea de Conturi sub nr. 20.037/I.Ș./2008 și în baza prevederilor art. 94 și art.

95 din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată și completată prin Legea nr. 77/2002,

a constatat următoarele abateri financiare comise de ordonatorul principal de

credite controlat:

Contabilitatea activelor fixe

deținute de Ministerul Culturii și Cultelor nu este organizată și condusă pe

categoriile impuse de Ordinul nr. 1.917 din 12 decembrie 2005 pentru aprobarea normelor

metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor

publice, planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de

aplicare a acestuia, (constatări prezentate la pag. 2 din raportul de control

intermediar), astfel:

Nu a fost organizată și condusă

contabilitatea activelor fixe (pe categorii și obiecte de folosință), aflate în

dotarea „fostului secretariat de stat pentru culte”.

Activele fixe au fost evidențiate

eronat în contul contabil 214.5 „Mijloace fixe Culte” care cuprinde: terenuri

și amenajări ia terenuri, construcții, instalații tehnice, mijloace de

transport, animale și plantații, mobilier, aparatura birotica, echipamente de

protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale, avansuri și

active fixe corporale în curs de execuție. Potrivit „Instrucțiunilor de

aplicare a Planul de conturi pentru instituțiile publice” nu se mac folosește

noțiunea de mijloace fixe, iar contul 214 se folosește numai pentru evidența „mobilierului,

aparatură birotică, echipamentelor de protecție a valorilor umane și materiale

și alte active fix corporale”.

Nu s-a ținut evidența activelor fixe

achiziționate, în baza finanțărilor primite de la „Banca Mondială”, astfel

încât nu a fost organizată contabilitatea „pe categorii de active fixe corporale

și pe fiecare obiect de evidență, iar înregistrarea acestora în debitul

contului 213.5” „Mijloace Fixe Banca Mondială” este eronată întrucât acest cont

este utilizat, potrivit „instrucțiunilor de aplicare a Planului de

conturi" numai pentru " Instalații tehnice, mijloace de

transport,animale și plantații”, și nu pentru toate categoriile de active, cum

a procedat instituția verificată.

Deși au fost întocmite fișe pentru

toate cele 5 programe bugetare, numai pentru 2 programe respectiv „Restaurarea

monumentelor istorice” și „Festivaluri teatrale, muzicale și folclorice

naționale și internaționale” sunt prezentați indicatorii de rezultat și de

eficiență.

Nu a fost organizată și condusă

evidența angajamentelor bugetare și legale în conformitate cu prevederile

actelor normative, fapt pentru care o serie de angajamente neexecutate în

cursul anului bugetar, nu au fost evidențiate la finele perioadei (trimestru,

an) în anexa nr. 7 privind, ”contul de execuție al instituției publice

cheltuieli” ca angajamente legale de plătit. În aceste condiții de nerespectare

a dispozițiilor legale la începutul anului 2006, au fost efectuate plăți în

sumă de peste 2.700.000 lei aferenta angajamentelor din anul 2005 (fapte

consemnate la pag. 5, 28, 49, 50 din raportul de control intermediar).

Nu a fost întocmit documentul

„Ordonanțare de plată”, pentru plățile efectuata de la articolul bugetar 20

iunie 02 „Deplasări externe” reprezentând sprijin acordai sub forma burselor de

studii și a granturilor de studii și călătorii, contravaloarea serviciilor

decontate cu ocazia deplasărilor externe (faptă consemnată la pag. 8 din

raportul de control intermediar).

Au fost încălcate prevederile

Ordinului nr. 1.792 din 24 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor

instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea

angajamentelor bugetare și legale, precum și a art. 32 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice.

Nu a fost recuperată suma de 2.000

lei și nici majorările aferente, reprezentând contravaloarea cursului de

formare profesională, de la fosta angajată T.C., care a participat la cursuri

și ale cărei raporturi de muncă au încetat la cerere, înainte de expirarea

condițiilor contractuale (faptă consemnată ia pag. 9 din raportul de control

intermediar).

Au fost încălcate prevederile Legii nr.

53 din 24 ianuarie 2003 Codului Muncii.

În cursul anului 2006 au fost

acordate burse și granturi de călătorie, cu încălcarea normelor, după cum

urmează:

- unele hotărâri ale comisiei de

evaluare și selecție au fost emise cu 3 sau 4 zile înainte de momentul în care

s-a întrunit comisia de evaluare;

- procesele verbale întocmite de

comisia de evaluare nu sunt înregistrate și nu conțin toate elementele stabilite

prin Ordinul M.C.C. nr. 2199/2005 respectiv, rezultatul evaluării, punctajul

obținut, suma acordată, categoria de cheltuieli;

- au fost solicitanți care au

beneficiat de sprijin financiar fără să fi fost evaluați de comisie;

- nu s-au încheiat contracte cu

beneficiarii

Astfel, a fost încălcat Ordinul

Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2199/2005 și care a avut drept consecință

plata fără îndeplinirea condițiilor legale a sumei de 3750 EURO (faptele sunt

consemnate la pag. 16-29 din raportul de control intermediar).

Activitatea de achiziții publice s-a

desfășurat fără ca entitatea să întocmească programul anual ai achizițiilor

publice și evident, fără ca produsele, serviciile și lucrările achiziționate să

fie puse în corespondență cu sistemul de grupare și ie codificare utilizat în clasificarea

produselor și serviciilor asociate activităților(codul C.P.S.A.). Entitatea a

prezentat ca fiind programul anual ai achizițiilor publice o netă privind

programul anual al achizițiilor publice, aprobată de ordonatorul principal de

credite, datată 29 decembrie  2006 și care reprezintă în fapt realizarea

programului de achiziții publice (fapte consemnate la pag. 46, din raportul

intermediar de control).

Furnizorul SC S.E. SRL nu a livrat

echipamentele stipulate, la termenele contractuale, respectiv lunile decembrie

2005 și ianuarie 2006 și a solicitat prin adresa nr. 17 din 4 ianuarie 2006

încheierea unui act adiționat care să modifice termenele graficului de livrare

convenite. în motivarea furnizorului privind cererea acestuia de a decala

termenele de livrare stabilite prin contract, s-a adus ca argument faptul că la

data 29 decembrie  2005, când s-a încheiat contractul, era perioadă sărbătorilor

de iarnă. Ca urmare acceptării de către Ministerul Culturii și Cultelor, a

solicitării furnizorului, s-a încheiat actul adițional nr. 15 din 16 ianuarie 2006

prin care s-au stabilit noi termene de realizare a contractului, cuprinse în

intervalul 10.02 - 20 februarie 2006.

În derularea operațiunilor de

inventariere a activelor și pasivelor din patrimoniul Ministerului Culturii și

Cultelor au fost constatate nereguli (consemnate la pag. 60-62 din raportul de

control intermediar).

Față de cele constatate, în temeiul art.

95 din Legea nr. 94/1992, republicată și completată prin Legea nr. 77/2002, Curtea

a decis măsuri de remediere, după cum urmează:

Refacerea și organizarea

contabilității activelor fixe deținute de Ministerul Culturii și Cultelor pe

categoriile impuse de Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.917 din 12 decembrie

2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea

contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile

publice și juridice instrucțiunile de aplicare a acestuia, analitic și pe

obiecte de evidență.

Înlăturarea neregulilor prin

organizarea activității de elaborare, analiză, selectare și raportare a

programelor bugetare, precum și stabilirea responsabilităților ce revin

persoanelor desemnate să asigure derularea programelor și înscrierea în fișa

postului a atribuțiilor ce le revin, astfel încât să se asigure aplicarea

prevederilor art. 56 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și a

normelor emise de Ministerul Finanțelor Publice în baza Ordinului nr. 1159/2004.

Înregistrarea în contabilitate și

inițierea măsurile legale pentru recuperarea cheltuielilor cu formarea

profesională finanțate de la buget, în sumă de 2000 lei și a majorărilor de

întârziere (existente pentru veniturile bugetare, calculate până la recuperarea

sumei), precum și încasarea șl respectiv virarea sumelor recuperate la bugetul

statului.

Înregistrarea în contabilitate a

veniturilor nefiscale, reprezentând penalități în sumă de 120.644,33 iei

aferente perioadei de livrări cu întârziere a produselor contractate cu

furnizorul SC S.E. SRL, precum și inițierea demersurilor (în perioada de

prescripție) pentru încasarea și virarea la buget a sumelor în cauză, cât și

alte măsuri în baza dispozițiilor legale indicate.

Contrar celor susținute de

reclamant, acesta a pus în aplicare o serie de măsuri din decizia nr. 3/2008 a

Curții de Conturi a României, după cum urmează:

Astfel, Ministerul Culturii si

Cultelor a inițiat demersuri în vederea recuperării pe cale amiabila a

penalităților în sumă de 120.644,33 lei de la furnizorul SC S.E. SRL care nu și-a

realizat corespunzător angajamentele asumate prin contractul de achiziții

publice, în sensul că nu a livrat la termen utilajele contractate. Cum rezultă

din probatoriu, urmare concilierilor efectuate, în baza măsurii dispuse prin

Decizia nr. 3/2008 a Curții de Conturi, Ministerul Culturii și Cultelor a

recuperat, conform extrasului de cont din data de 24 iulie 2008, suma de

120.644,33 lei de la SC S.E. SRL documente anexate la dosar.

De asemenea, Ministerul Culturii și

Cultelor, a procedat prin introducerea la Tribunalul București (dosar nr. 6879/3/2008)

în vederea recuperării de la numita T.C. a contravalorii cheltuielilor (2150

lei) suportate de minister din fondurile publice, pentru participare la cursul

de formare specializată în administrația publică, întrucât a părăsit instituția

fără a respecta condițiile contractuale stabilite cu ocazia finanțării

participării la curs ( anexa nr. 2).

Conform prevederilor art. 95 alin.(3)

din Legea nr. 94/1992, modificată și completată, privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi, „întâmpinarea nu suspendă executarea deciziei”, ca atare

cererea Ministerul Culturii și Cultelor de anulare a Deciziei nr. 3/2008 a

Curții de Conturi este nelegală și formală atâta timp cât au fost realizate

deja, unele din măsurile stabilite prin decizie, ca atare nu poate fi primită.

Ca atare, cererea Ministerul

Culturii și Cultelor privind anularea integrală a Deciziei nr. 3/2008 a Curții

de Conturi este netemeinică și nelegală, prin decizie s-au dispus un număr de 9

măsuri, „întâmpinarea” se rezumă la numai la o singură măsură, respectiv la cea

care face obiectul punctului 6 din Decizia nr. 3/2008 a Curții de Conturi.

În legătură cu măsura dispusă la

punctul 6 din Decizia nr. 3/2008 a Curții de Conturi, s-a reținut faptul că

prin încheierea nr. 10/2008 completul consilierilor de conturi, întrunit în

baza prevederilor art. 31 alin.(4) din Legea nr. 94/1992 (modificată și

completată), a dispus sesizarea organelor de urmărire penală competente, deci

Curtea de Conturi nu a făcut altceva decât să procedeze strict în limita și

conformitatea atribuțiilor și competențelor conferite de Legea nr. 94/1992, în

vigoare la acea dată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea

de apel a respins întâmpinarea reclamantului Ministerul Culturii și Cultelor și

a menținut Decizia nr. 3 emisă la data de 06 martie 2008 referitoare la verificarea

bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul de execuție bugetar 2006 a Ministerului

Culturii și Cultelor .

Împotriva sentinței primei instanțe a

declarat recurs reclamantul arătând, în esență, următoarele:

S-a

solicitat instanței

de judecată să

procedeze la anularea Deciziei nr. 3 din 06 martie 2008 a Președintelui secției

de control financiar ulterior a Curții de Conturi,

deoarece a fost dată cu încălcarea explicită a

dispozițiilor art. 31 alin. (2) din Legea

nr. 94/1992, astfel cum a fost modificată, precum și în absența oricărui

prejudiciu,

respectiv în absența obiectului deciziei.

Cu privire la art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, modificată, în

vigoare la

data efectuării controlului și a examinării raportului de control,

textul legal amintit prevede următoarele:

(1) Rapoartele asupra conturilor sunt examinate de un complet format

după cum

urmează:

a) 3 consilieri de conturi din secția de control ulterior;

b) șeful compartimentului de control financiar al camerei de conturi

județene și 2

controlori financiari.

(2) Asupra rapoartelor, completul, astfel format, pronunță încheieri

prin care dispune

fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului

jurisdicțional al Curții sau, după

caz, a colegiului jurisdicțional al

camerei de conturi, „pentru stabilirea răspunderii

juridice

potrivit legii.”

Or, atâta timp cât decizia nu a fost

dată cu respectarea dispoziției

imperative a legii este fără putință de tăgadă că

suntem în

prezența unei nulități absolute a acesteia, nulitate care lipsește actul

atacat de efectele pentru care a

fost emis din moment ce a

ctul atacat a fost

întocmit cu încălcarea dispozițiilor

legale, decizia atacată este lovită

de nulitate.

„În legătură cu măsura dispusă la punctul 6 din Decizia nr. 3/2008 a

Curții

de Conturi, se

retine faptul că prin încheierea nr. 10/2008 completul consilierilor de

conturi, întrunit în baza prevederilor art. 31 alin. (4) din

Legea nr. 94/1992 modificată și completată, a

dispus sesizarea organelor

de

urmărire penală competente, deci Curtea de Conturi nu a făcut altceva

decât să procedeze strict în limita și conformitatea

atribuțiilor și

competentelor

conferite de Legea nr. 94/1992, în vigoare la acea dată”.

Instanța

nu numai că nu cercetează fondul, că nu rezolvă obiectul

cererii, dar afirmă că

întâmpinarea este formală câtă vreme ea constată

că nu există

prejudiciu și că intimata a sesizat corect organele de urmărire penală, însă

deși prin măsura înscrisă la pct. 6

din decizie, se impută un prejudiciu, care în realitate nu există, stabilit de

către un complet constituit nelegal.

Instanța de fond, în rejudecare, în loc de a examina obiectul cererii

, îl ignoră și nu îl soluționează. În

motivarea hotărârii, prima instanță a copiat constatările Curții de Conturi

care sunt echivoce și imprecise și a

concluzionat

că și aceasta din urmă, fără nici un înțeles sau finalitate practică.

Din sentința atacată și din raportul de control nu rezultă prejudiciul

care a fost

imputat de către Curtea de Conturi, care,

îndeplinindu-și atribuțiile, a sesizat

organele de urmărire penală.

S-a solicitat

instanței să verifice probele scrise și să constate că

atâta timp

cât deplasările s-au efectuat și s-au decontat!,

nu se poate

trage concluzia că s-a

cauzat patrimoniului un prejudiciu, pentru simple greșeli

de secretariat

care se întâmplă în absolut toate instituțiile,

inevitabil, din cauza volumului mare de

lucrări și a personalului administrativ subdimensionat.

Simpla deficiență în circuitul actelor preparatorii constatată în

cadrul ministerului, nu este de natură să conducă la concluzia că s-a

produs un

prejudiciu. Simplele erori materiale sau neconcordanțe în înregistrarea

administrativă a documentelor nu constituie prejudiciu, acest aspect trebuind

să îl

dezlege prima

instanță, pe baza probelor din dosar.

Nici măcar la cererea instanței, Curtea de Conturi nu a depus la dosar

înscrisurile care

să permită o încadrare a faptelor consemnate în actul de

control ca fiind prejudicii. Așadar, susținerea potrivit căreia, Curtea nu a

demonstrat că sunt îndeplinite

în cauză dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. este întemeiată.

În ceea ce privește materia răspunderii civile delictuale,

s-ar putea

pune în discuție existența unui prejudiciu,

doar dacă actul de control ar fi

cuprins probe

din care să reiasă că sunt

îndeplinite

condițiile generale în care poate fi angajată răspunderea civilă delictuală.

Din perspectiva definiției prejudiciului, două sunt aspectele esențiale

care

trebuie să fie avute în vedere la soluționarea cererii de anulare a

măsurii

nelegale

dispuse prin decizie:

- prejudiciul trebuie să fie constatat odată cu fapta ilicită și, mai

ales, odată cu

identificarea

persoanei vinovate

de

săvârșirea acesteia;

- între fapta ilicită și prejudiciu trebuie să existe o legătură de

cauzalitate.

trebuind totodată să fie demonstrată și existența vinovăției persoanelor

autoare ale

prejudiciului, constatate ca atare.

Angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor așa-zis răspunzătoare

de producerea

prejudiciului vor demonstra în primul rând că acesta nu există.

Angajarea

răspunderii patrimoniale presupune îndeplinirea condițiilor

răspunderii

civile delictuale,

adică proba existenței unui prejudiciu material cert,

determinat,

calculat și probat cu documente justificative de natură să

demonstreze diminuarea patrimoniului

ministerului.

Dispozițiile art. 89 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din

aceste activități în vigoare la data controlului erau clare: decizia

trebuie

să cuprindă

măsurile concrete de stabilire a prejudiciilor, precum și măsurile

concrete

pentru recuperarea

lor.

Logica prevederii din Regulament confirmă în

legalitatea și

temeinicia demersului: autoritatea care stabilește existența

certă a

prejudiciului, întinderea lui și măsurile legale de recuperare este Curtea

de Conturi și

nu organele de urmărire penală cum greșit a apreciat instanța de

fond.

În consecință, ar fi trebuit ca decizia Curții de Conturi să

stabilească, concret

și precis, toate aceste elemente legale, dar nu o face. În

schimb, prima instanță, în loc

de a cenzura legalitatea deciziei atacate, reproduce textul actului de

control și

constată fără să soluționeze

obiectul cererii, că în mod corect a trimis cauza

la Parchet.

Pârâta-intimată nu a prevăzut însă aceste elemente de validitate

ale deciziei

tocmai din pricina faptul că, în cauză nu există un prejudiciu.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În primul

rând, este de observat că reclamantul deși invocă nelegala compunere a

completului care a examinat raportul intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008,

întocmit ca urmare a controlului efectuat la Ministerul Culturii și Cultelor,

afirmând că nu au fost respectate prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992,

nu indică în concret în ce mod nu au fost respectate aceste dispoziții legale,

astfel că această critică nu poate fi primită.

În al doilea

rând, nu raportul intermediar de control mai sus amintit este supus controlului

instanței de judecată, ci Decizia nr. 3 din 06 martie 2008 a Președintelui secției

de control financiar ulterior a Curții de Conturi a României, act administrativ

de autoritate, față de care raportul intermediar nr. 636 din 30 ianuarie 2008

este doar un act preparator, nefiind producător prin el însuși de efecte

juridice.

În această

chestiune este de observat că instanța supremă, prin decizia nr. 330 din 26

ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1673/2/2008, a statuat irevocabil că

raportul în discuție a vizat verificarea contului de execuție bugetară și a

bilanțului contabil încheiat pe anul 2006, fiind întocmit de controlorii financiari

în exercitarea atribuției prevăzute în art. 22 din Legea nr. 94/1992, privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Prin decizia

nr. 3 din 06 martie 2008 au fost dispuse 9 măsuri de către Curtea de Conturi,

obligatorii pentru autoritatea publică controlată, Ministerul Culturii și

Cultelor, dintre acestea fiind contestată în prezenta cauză măsura nr. 6 (fila

12, dosar 1673/2008, vol. I).

Prin măsura

respectivă au fost stabilite un număr de obligații în sarcina Ministerului

Culturii și Cultelor, printre care stabilirea unui set de proceduri cu privire

la întocmirea documentelor justificative și întocmirea situațiilor financiare

în vederea eliminării și prevenirii abaterilor în acordarea sprijinului

financiar. Curtea de Conturi a dispus, de asemenea, recuperarea sumei de 3750 EURO

plătită de minister fără îndeplinirea condițiilor legale, ca sprijin financiar.

Măsura contestată de reclamant a fost

dispusă de către Curtea de Conturi în cadrul controlului extern specializat, pe

care această autoritate administrativă autonomă îl exercită în baza Legii nr. 94/1992

asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor

financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de

gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților

administrativ teritoriale.

Practic, Președintele

Secției de control financiar ulterior a Curții de Conturi a emis decizia în

temeiul art. 95 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, în considerarea dispozițiilor art.

94 lit. c) din același act normativ, prevedere legală în virtutea căreia Curtea

de Conturi are dreptul să decidă „înlăturarea neregulilor constatate în

activitatea financiar contabilă controlată, corectarea bilanțurilor contabile,

a conturilor de profit și pierderi și a conturilor de execuție”. Cele dispuse în

cadrul măsurii nr. 6 au fost apreciate ca remedii pentru neregulile constatate

în activitatea financiar contabilă a ministerului controlat.

Sub acest

aspect, decizia a fost emisă în consonanță cu textele legale precitate.

În ceea ce

privește prejudiciul despre care vorbește recurentul-reclamant, Înalta Curte

constată că prin decizia administrativă contestată nu s-a imputat ministerului un

prejudiciu, în sensul că nu s-a ordonat recuperarea de la acesta a sumei de 3750

EURO, ci i s-a solicitat doar să ia anumite măsuri pentru recuperarea sumei

respective de la persoanele care au beneficiat nelegal de sprijinul financiar

în discuție.

Deși

reclamantul impută Curții de Conturi imprecizia textului care conține măsura nr.

6, este evident că pârâta a avut în vedere inițierea de către minister a unui

demers judiciar pentru recuperarea sumei de 3750 EURO.

Abia în

cadrul unui eventual litigiu între minister și persoanele care au beneficiat de

sprijinul financiar în discuție se va pune problema dovedirii prejudiciului,

precum și a celorlalte condiții generale ale răspunderii civile delictuale.

Astfel că doar în cadrul acelui litigiu se impune dovedirea condițiilor mai sus

citate, iar nu în această cauză în care controlul pe care îl poate exercita

instanța de contencios nu se poate extinde asupra unor raporturi juridice

dintre minister, pe de o parte, și persoanele amintite, pe de altă parte, ci se

rezumă strict la legalitatea deciziei nr. 3/2008.

Așadar,

instanța de control judiciar nu va examina motivele dezvoltate în recurs cu

privire la neîndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile

delictuale.

În raport de

cele de mai sus, Înalta Curte constată că prima instanță a conchis corect că în

speță Curtea de Conturi nu a făcut altceva decât să procedeze în conformitate

cu atribuțiile conferite de Legea nr. 94/1992, așa cum erau ele în vigoare la

data controlului.

Față de cele

ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

Ministerul Culturii și Patrimoniului Național împotriva sentinței nr. 5258 din

22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2012.