ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 946 din 25 septembrie 2008, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de domnul judecător A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru judecători a CSM, reținând, în esență, că în mod corect, prin Hotărârea nr. 37 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 5 octombrie 2008, a fost respinsă cererea domnului judecător de înscriere la concursul respectiv pentru neîndeplinirea condiției referitoare la vechimea minimă de 5 ani în funcția de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.

În acest sens, s-a reținut că, la data de 5 octombrie 2008, stabilită pentru desfășurarea concursului, A.P.I., judecător la Judecătoria Constanța, avea, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, o vechime de 3 ani, 1 lună și 23 de zile în funcția de judecător (începând cu data de 12 august 2005). S-a reținut, totodată, că perioada în care A.P.I. a îndeplinit anterior funcția de consilier juridic (15 februarie 1999-01 martie 2001 la Corpul Gardienilor Publici Călărași; 01 martie 2001-12 august 2005 la Prefectura Județului Călărași) nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii minime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.

Împotriva Hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului C.S.M. a declarat recurs A.P.I., în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004, republicată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul faptului că în mod nelegal la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul din 5 octombrie 2008 nu a fost luată în considerare și vechimea în funcția de consilier juridic, ceea ce constituie un act de discriminare a consilierilor juridic în raport cu avocații, fapt sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr. 48/2007 și nr. 461/2007.

Prin motivele de recurs, recurentul a arătat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii și contravin dispozițiilor art. 20 din Constituție, republicată, ale Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind egalitatea la locul de muncă și ale art. 6 par. 1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și principiilor reținute de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza „Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg'" nr. 66/85 din 3 iulie 1986, precum și în cauza „Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall I)" nr. 152/84,1986 și principiului nediscriminării consacrat în jurisprudența CEDO. În dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea recurată și sub următoarele aspecte: - hotărârea a fost adoptată de Plenul CSM cu încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la incompatibilitate și abținere (art. 24, art. 25, art. 27 pct. 7 C. proc.

civ. precum și a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). întrucât judecătorii care au participat la pronunțarea Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru judecători a CSM au participat și la pronunțarea hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2008 adoptate de Plenul CSM în soluționarea contestației formulate împotriva primei hotărâri; - Față de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorilor, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile sale, întrucât se rezumă la constatarea faptului că nu au fost formulate noi motive de contestație față de cele învederate Secției pentru judecători; Având în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se constituie în instanță de judecată atunci când soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de Secțiile CSM, recurentul a invocat nerespectarea următoarelor dispoziții C. proc.

civ.: art. 85 (pentru că a fost adoptată fără citarea petentului), art. 258 (pentru că nu a fost redactată minuta hotărârii și pentru că hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică și nu a fost consemnată într-un registru special), art. 261 pct. 8 teza a doua (pentru că nu este semnată de toți magistrații care au participat la ședința Plenului CSM), art. 264 (pentru că nu a fost redactată și motivată de judecători); Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea Hotărârii nr. 946/2008 a Plenului CSM, desființarea Hotărârii Secției pentru judecători nr. 308/2008 și. rejudecând cauza în fond, Înalta Curte să îi admită cererea reținând că și vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul alături de cea de avocat și magistrat pentru a participa la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție.

În esență, recurentul a susținut că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 instituie o situație de discriminare între avocați și consilierii juridici. situație constatată de C.N.C.D. prin hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 și care contravine dispozițiilor art. 20 din Constituția României, solicitând totodată să se dea eficiență și să fie aplicate direct în dreptul intern prevederile art. 21 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora pot fi numiți judecători și juriștii având o competență recunoscută.

Prin încheierea din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) și art. 87 din Legea nr. 303/2004, invocată de recurent, reținând, în esență, că recurentul tinde la completarea sau modificarea dispozițiilor respective, excepția fiind astfel inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în considerarea Deciziilor nr. 410/2007 și nr. 1123/2007 ale Curții Constituționale. Recursul declarat de A.P.I. împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 342 din 8 mai 2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (l) din Legea nr. 303/2004, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și hotărârea ce formează obiectul cauzei, formulată la data de 1 aprilie 2009. În cauză, au formulat cereri de intervenție accesorie N.C., S.C., A.I., C.J. și S.D., solicitând instanței să admită recursul declarat de recurent și să constate că și vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul la stabilirea vechimii necesare participării la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție și arătând că justifică un interes propriu, întrucât se află în aceeași situație cu recurentul, iar admiterea recursului le-ar folosi personal prin crearea unui precedent.

În motivarea cererilor de intervenție, petenții au arătat că admiterea recursului se justifică prin prisma principiului supremației și efectului direct al dreptului comunitar, întrucât neluarea în considerare a vechimii în funcția de consilier juridic pentru participarea la concursul de promovare a judecătorilor contravine normelor europene cu privire la condițiile de eligibilitate în funcția de judecător european. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010 a calificat cererile de intervenție formulate de petenții N.C., S.C., A.I., C.J. și S.D. ca fiind în interes propriu și le-a respins în principiu.

Prin decizia nr. 191 din 20 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A.P.I. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 946 din 25 septembrie 2008. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a hotărât următoarele: Prin hotărârea recurată a fost respinsă cererea domnului judecător A.P.I. de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție din 5 octombrie 2008, întrucât nu îndeplinea condiția de vechime minimă de 5 ani în funcția de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată. Hotărârea Plenul CSM a fost fundamentată pe faptul că, la data concursului, domnul judecător A.P.I.

avea o vechime în funcția de judecător de 3 ani, 1 lună și 23 de zile, iar, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, perioada anterioară în care recurentul a îndeplinit funcția de consilier juridic nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din aceeași lege. Ca urmare a Deciziei nr. 785/2009 a Curții Constituționale, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009. prin împlinirea a 45 de zile de la data de 15 iunie 2009, când decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României. Pe cale de consecință, începând cu această dată, condiția de vechime impusă judecătorilor și procurorilor pentru participarea la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare este reglementată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: „Art.

44. - (1) Pot participa la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime: a) 5 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 6 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 8 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție." Instanța, obligată fiind să țină de cont de Decizia Curții Constituționale, a reținut că legalitatea hotărârii recurate urmează a se aprecia prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, întrucât, potrivit celor anterior arătate, dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, la care se face referire în recurs,

și-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009. În condițiile în care prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în considerarea cărora recurentul și-a construit întreaga argumentație din recurs și-au încetat aplicabilitatea, ca efect al Deciziei Curții Constituțional nr. 785/2009, fiind astfel înlăturată orice discriminare, rezultă că la calcularea vechimii prevăzute de art. 44 alin. (l) din Legea nr. 303/2004 se are în vedere numai vechimea în funcția de judecător sau procuror, fără a mai fi posibilă luarea în considerare a perioadei în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit anterior alte funcții de specialitate juridică.

Or, în aceste condiții hotărârea adoptată de Plenul CSM este legală în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, rămase în vigoare după decizia Curții Constituționale, având în vedere vechimea pe care recurentul o avea în funcția de judecător la data concursului din 5 octombrie 2008. Împotriva deciziei civile nr. 191 din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8009/1/2008, a formulat contestație în anulare domnul A.P.I., întemeind-o pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat, în esență, următoarele: La data de 20 ianuarie 2010, când s-a pronunțat decizia nr. 191 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura de citare cu el nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, lucru ce impune anularea acesteia și reluarea judecății de la cel din urmă act efectuat valabil în cauză.

Prin încheierea din 7 octombrie 2009, pronunțată în camera de consiliu, instanța a respins o cerere de recuzare formulată anterior și a fixat termen de judecată la 2 decembrie 2009, cu citarea părților. Atât la termenul din 2 decembrie 2009, cât și la termenul din 20 ianuarie 2010, când s-a judecat pricina, a fost citat la o altă adresă decât cea indicată. Astfel, deși în toate cererile aflate la dosar a indicat domiciliul său din Municipiul Călărași, în mod greșit, instanța l-a citat în Municipiul Constanța. Examinând contestația în anulare, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințelor legii.

În speță, constată Înalta Curte, că pentru termenul din 20 ianuarie 2010, când a fost soluționat recursul declarat de A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin decizia civilă nr. 191 a instanței supreme, pronunțată în dosarul nr. 8009/1/2008, acesta a fost citat în Constanța, județul Constanța (fila 48 dosar), cu toate că domiciliul procesual, indicat în cererea de recurs, este situat în municipiul Călărași, (fila 2 dosar). De asemenea, același domiciliu din municipiul Călărași a fost indicat, de mai multe ori, pe parcursul soluționării litigiului în recurs (filele 19 și 43 dosar). Față de cele ce preced, Înalta Curte constată, că judecarea recursului formulat de către A.P.I.

a avut loc la data de 20 ianuarie 2010 cu încălcarea regulilor privind citarea părților (art. 93 C. proc. civ.) astfel că va admite contestația în anulare, în baza art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ. și va anula decizia atacată. În vederea soluționării recursului, se fixează termen de judecată la data de 5 octombrie 2010, pentru când vor fi citate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de A.P.I. împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru judecarea recursului la 5 octombrie 2010, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.