ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2741/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

Hotărârea nr. 946 din 25 septembrie 2008, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a respins contestația formulată de domnul

judecător A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a Secției pentru judecători a

CSM, reținând, în esență, că

în mod corect, prin Hotărârea nr. 37 din 8 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a

judecătorilor și procurorilor din data de 5 octombrie 2008, a fost respinsă cererea domnului judecător de înscriere la concursul respectiv pentru

neîndeplinirea condiției referitoare la vechimea minimă de 5 ani în

funcția de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.

În acest sens, s-a reținut că,

la data de 5 octombrie 2008, stabilită pentru desfășurarea

concursului, A.P.I., judecător la Judecătoria Constanța, avea, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, o vechime de

3 ani, 1 lună și 23 de zile în funcția de judecător

(începând cu data de 12 august 2005).

S-a reținut, totodată, că

perioada în care A.P.I. a îndeplinit anterior funcția de consilier juridic

(15 februarie 1999-01 martie 2001 la Corpul Gardienilor Publici Călărași; 01 martie 2001-12 august 2005 la Prefectura Județului Călărași) nu poate fi avută în vedere la

calculul vechimii minime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul aprobat prin

Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.

Împotriva Hotărârii nr. 946 din 25

septembrie 2009 a Plenului C.S.M. a declarat recurs A.P.I., în temeiul art. 29

din Legea nr. 317/2004, republicată, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie sub aspectul faptului că în mod nelegal la calcularea

vechimii necesare pentru participarea la concursul din 5 octombrie 2008 nu a

fost luată în considerare și vechimea în funcția de consilier

juridic, ceea ce constituie un act de discriminare a consilierilor juridic în

raport cu avocații, fapt sancționat de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării prin hotărârile nr. 48/2007 și nr. 461/2007.

Prin motivele de recurs, recurentul a

arătat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt

discriminatorii și contravin dispozițiilor art. 20 din

Constituție, republicată, ale Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000

privind egalitatea la locul de muncă și ale art. 6 par. 1 din

Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și principiilor

reținute de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în

cauza „Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg'" nr. 66/85 din 3 iulie

1986, precum și în cauza „Marshall vs. Southampton South-West Hampshire

Area Health Authority (Marshall I)" nr. 152/84,1986 și principiului

nediscriminării consacrat în jurisprudența CEDO.

În dezvoltarea ulterioară a

motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea recurată și

sub următoarele aspecte:

- hotărârea a fost adoptată de

Plenul CSM cu încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la

incompatibilitate și abținere (art. 24, art. 25, art. 27 pct. 7 C.

proc. civ. precum și a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului). întrucât judecătorii

care au participat la pronunțarea Hotărârii nr. 308 din 18 septembrie

2008 a Secției pentru judecători a CSM au participat și la pronunțarea

hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2008 adoptate de Plenul CSM în soluționarea

contestației formulate împotriva primei hotărâri;

- Față de motivul prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea

judecătorilor, precum și cele pentru care au fost înlăturate

cererile sale, întrucât se rezumă la constatarea faptului că nu au

fost formulate noi motive de contestație față de cele învederate

Secției pentru judecători;

Având în vedere că, potrivit art. 9

din Legea nr. 304/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se

constituie în instanță de judecată atunci când

soluționează contestațiile formulate de judecători și

procurori împotriva hotărârilor pronunțate de Secțiile CSM,

recurentul a invocat nerespectarea următoarelor dispoziții C. proc.

civ.: art. 85 (pentru că a fost adoptată fără citarea

petentului), art. 258 (pentru că nu a fost redactată minuta hotărârii

și pentru că hotărârea nu a fost pronunțată în

ședință publică și nu a fost consemnată într-un

registru special), art. 261 pct. 8 teza a doua (pentru că nu este

semnată de toți magistrații care au participat la

ședința Plenului CSM), art. 264 (pentru că nu a fost

redactată și motivată de judecători);

Pentru aceste motive, recurentul a

solicitat casarea Hotărârii nr. 946/2008 a Plenului CSM, desființarea

Hotărârii Secției pentru judecători nr. 308/2008 și.

rejudecând cauza în fond, Înalta Curte să îi admită cererea

reținând că și vechimea de consilier juridic poate fi luată

în calcul alături de cea de avocat și magistrat pentru a participa la

concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții

de execuție.

În esență, recurentul a susținut

că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 instituie o

situație de discriminare între avocați și consilierii juridici.

situație constatată de C.N.C.D. prin hotărârea nr. 48 din 24

ianuarie 2007 și care contravine dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, solicitând totodată să se dea

eficiență și să fie aplicate direct în dreptul intern

prevederile art. 21 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

potrivit cărora pot fi numiți judecători și juriștii

având o competență recunoscută.

Prin încheierea din 18 martie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției

de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) și art. 87

din Legea nr. 303/2004, invocată de recurent, reținând, în

esență, că recurentul tinde la completarea sau modificarea

dispozițiilor respective, excepția fiind astfel inadmisibilă în

raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în

considerarea Deciziilor nr. 410/2007 și nr. 1123/2007 ale Curții

Constituționale.

Recursul declarat de A.P.I. împotriva

încheierii din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 342 din 8 mai 2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 10 iunie 2009, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea

recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 44

alin. (l)

din Legea nr. 303/2004, în raport cu dispozițiile

art. 29

alin. (1)

din Legea nr. 47/1992

și hotărârea ce formează obiectul cauzei, formulată la data

de 1 aprilie 2009.

În cauză, au formulat cereri de

intervenție accesorie N.C., S.C., A.I., C.J. și S.D., solicitând

instanței să admită recursul declarat de recurent și

să constate că și vechimea de consilier juridic poate fi

luată în calcul la stabilirea vechimii necesare participării la

concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în

funcții de execuție și arătând că justifică un

interes propriu, întrucât se află în aceeași situație cu recurentul,

iar admiterea recursului le-ar folosi personal prin crearea unui precedent.

În motivarea cererilor de

intervenție, petenții au arătat că admiterea recursului se

justifică prin prisma principiului supremației și efectului

direct al dreptului comunitar, întrucât neluarea în considerare a vechimii în

funcția de consilier juridic pentru participarea la concursul de promovare

a judecătorilor contravine normelor europene cu privire la condițiile

de eligibilitate în funcția de judecător european.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea de ședință din data de 20 ianuarie 2010 a calificat cererile de intervenție formulate de petenții N.C., S.C., A.I., C.J.

și S.D. ca fiind în interes propriu și le-a respins în principiu.

Prin decizia nr. 191 din 20 ianuarie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A.P.I.

împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 946

din 25 septembrie 2008.

Pentru a hotărî astfel instanța

de recurs a hotărât următoarele:

Prin hotărârea recurată a fost

respinsă cererea domnului judecător A.P.I. de înscriere la concursul

de promovare în funcții de execuție din 5 octombrie 2008, întrucât nu

îndeplinea condiția de vechime minimă de 5 ani în funcția de

judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004,

republicată.

Hotărârea Plenul CSM a fost

fundamentată pe faptul că, la data concursului, domnul judecător

A.P.I. avea o vechime în funcția de judecător de 3 ani, 1 lună

și 23 de zile, iar, conform art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

republicată, perioada anterioară în care recurentul a îndeplinit

funcția de consilier juridic nu poate fi avută în vedere la calculul

vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Ca urmare a Deciziei nr. 785/2009 a

Curții Constituționale, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

și-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009. prin împlinirea

a 45 de zile de la data de 15 iunie 2009, când decizia a fost publicată în

Monitorul Oficial al României.

Pe cale de consecință, începând

cu această dată, condiția de vechime impusă

judecătorilor și procurorilor pentru participarea la concursul de

promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare este

reglementată de dispozițiile art. 44

alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, conform cărora:

„Art. 44. - (1) Pot participa la

concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare

judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte

bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în

ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de

vechime:

a) 5 ani vechime în funcția de

judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de

judecător de tribunal sau tribunal specializat și procuror la

parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul

specializat;

b) 6 ani vechime în funcția de

judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de

judecător de curte de apel și procuror la parchetul de pe lângă

aceasta;

c)

8

ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea

în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție."

Instanța, obligată fiind

să țină de cont de Decizia Curții Constituționale, a

reținut că legalitatea hotărârii recurate urmează a se

aprecia prin raportare la dispozițiile art. 44

alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, întrucât, potrivit celor

anterior arătate, dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

la care se face referire în recurs, și-au încetat efectele juridice la

data de 31

iulie

2009.

În condițiile în care prevederile

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în considerarea cărora recurentul

și-a construit întreaga argumentație din recurs și-au încetat

aplicabilitatea, ca efect al Deciziei Curții Constituțional nr. 785/2009,

fiind astfel înlăturată orice discriminare, rezultă că la

calcularea vechimii prevăzute de art. 44

alin.

(l)

din Legea nr. 303/2004 se are în vedere numai vechimea în

funcția de judecător sau procuror, fără a mai fi

posibilă luarea în considerare a perioadei în care judecătorul sau

procurorul a îndeplinit anterior alte funcții de specialitate

juridică.

Or, în aceste condiții

hotărârea adoptată de Plenul CSM este legală în raport cu

dispozițiile art. 44

alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 303/2004, rămase în vigoare după decizia

Curții Constituționale, având în vedere vechimea pe care recurentul o

avea în funcția de judecător la data concursului din 5 octombrie

2008.

Împotriva deciziei civile nr. 191 din 20

ianuarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 8009/1/2008, a formulat contestație în

anulare domnul A.P.I., întemeind-o pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. (1) C.

proc. civ.

În motivarea contestației în

anulare, contestatorul a arătat, în esență, următoarele:

La data de 20 ianuarie 2010, când s-a

pronunțat decizia nr. 191 de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, procedura de citare cu el nu a fost îndeplinită

potrivit cerințelor legii, lucru ce impune anularea acesteia și

reluarea judecății de la cel din urmă act efectuat valabil în

cauză.

Prin încheierea din 7 octombrie 2009,

pronunțată în camera de consiliu, instanța a respins o cerere de

recuzare formulată anterior și a fixat termen de judecată la 2

decembrie 2009, cu citarea părților. Atât la termenul din 2 decembrie

2009, cât și la termenul din 20 ianuarie 2010, când s-a judecat pricina, a

fost citat la o altă adresă decât cea indicată. Astfel,

deși în toate cererile aflate la dosar a indicat domiciliul său din

Municipiul Călărași, în mod greșit, instanța l-a citat

în Municipiul Constanța.

Examinând contestația în anulare,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.

317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a

părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințelor legii.

În speță, constată Înalta

Curte, că pentru termenul din 20 ianuarie 2010, când a fost

soluționat recursul declarat de A.P.I. împotriva Hotărârii nr. 946

din 25 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin

decizia civilă nr. 191 a instanței supreme, pronunțată în

dosarul nr. 8009/1/2008, acesta a fost citat în Constanța, județul

Constanța (fila 48 dosar), cu toate că domiciliul procesual, indicat

în cererea de recurs, este situat în municipiul Călărași, (fila

2 dosar). De asemenea, același domiciliu din municipiul

Călărași a fost indicat, de mai multe ori, pe parcursul

soluționării litigiului în recurs (filele 19 și 43 dosar).

Față de cele ce preced, Înalta

Curte constată, că judecarea recursului formulat de către A.P.I.

a avut loc la data de 20 ianuarie 2010 cu încălcarea regulilor privind

citarea părților (art. 93 C. proc. civ.) astfel că va admite

contestația în anulare, în baza art. 317 alin. (1) pct. (1) C. proc. civ.

și va anula decizia atacată.

În vederea soluționării

recursului, se fixează termen de judecată la data de 5 octombrie 2010,

pentru când vor fi citate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

contestația

în anulare formulată de A.P.I.

împotriva deciziei nr. 191 din 20

ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată

și fixează termen pentru judecarea recursului la 5 octombrie 2010, cu

citarea părților.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 mai 2010.