ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2692/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 946 din 25 septembrie 2009, Plenul C.S.M. a respins contestația formulată de A.P.I. împotriva hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a secției pentru judecători a C.S.M., reținând, în esență, că în mod corect, prin hotărârea nr. 37 din 08 septembrie 2008 a Comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 05 octombrie 2008, a fost respinsă cererea domnului judecător de înscriere la concursul respectiv pentru neîndeplinirea condiției referitoare la vechimea minimă de 5 ani în funcția de judecător, prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 621/2006. În acest sens, s-a reținut că la data de 05 octombrie 2008, stabilită pentru desfășurarea concursului, A.P.I., judecător la Judecătoria Constanța, avea, potrivit art. 44 din Legea nr. 304/2004, o vechime de 3 ani, 1 lună și 23 de zile în funcția de judecător (începând cu data de 12 august 2005). S-a reținut, totodată, că perioada în care A.P.I. a îndeplinit anterior funcția de consilier juridic (15 februarie 1999-01 martie 2001 la Corpul Gardienilor Publici Călărași; 01 martie 2001-12 august 2005 la Prefectura Județului Călărași) nu poate fi avută în vedere la calculul vechimii minime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, și de art. 5 din Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 621/2006. Împotriva hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2009 a Plenului C.S.M. a declarat recurs A.P.I., în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004, republicată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul faptului că în mod nelegal la calcularea vechimii necesare pentru participarea la concursul din 05 octombrie 2008 nu a fost luată în considerare și vechimea în funcția de consilier juridic, ceea ce constituie un act de discriminare a consilierilor juridici în raport cu avocații, fapt sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârile nr. 48/2007 și nr. 461/2007. Prin motivele de recurs, recurentul a arătat că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt discriminatorii și contravin dispozițiilor art. 20 din Constituție, republicată, ale Directivei 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 privind egalitatea la locul de muncă și ale art. 6 parag.

1 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum și principiilor reținute de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza „Lawrie Blum vs. Land Baden Wurttemberg” nr. 66/85 din 03 iulie 1986, precum și în cauza „Marshall vs. Southampton South-West Hampshire Area Health Authority (Marshall 1)” nr. 152/84,1986 și principiului nediscriminării consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În dezvoltarea ulterioară a motivelor de recurs, recurentul a criticat hotărârea recurată și sub următoarele aspecte: - hotărârea a fost adoptată de Plenul C.S.M. cu încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la incompatibilitate și abținere (art. 24, 25, 27 pct. 7 C. proc. civ.), precum și a dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), întrucât judecătorii care au participat la pronunțarea hotărârii nr. 308 din 18 septembrie 2008 a secției pentru judecători a C.S.M.

au participat și la pronunțarea hotărârii nr. 946 din 25 septembrie 2008 adoptate de Plenul C.S.M. în soluționarea contestației formulate împotriva primei hotărâri; - față de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorilor, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile sale, întrucât se rezumă la constatarea faptului că nu au fost formulate noi motive de contestație față de cele învederate secției pentru judecători; - având în vedere că, potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004, Plenul C.S.M. se constituie în instanță de judecată atunci când soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile C.S.M., recurentul a invocat nerespectarea următoarelor dispoziții din C. proc.

civ.: art. 85 (pentru că a fost adoptată fără citarea petentului), art. 258 (pentru că nu a fost redactată minuta hotărârii și pentru că hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică și nu a fost consemnată într-un registru special), art. 261 pct. 8 teza a II-a (pentru că nu este semnată de toți magistrații care au participat la ședința Plenului C.S.M.), art. 264 (pentru că nu a fost redactată și motivată de judecători); - hotărârea recurată a fost adoptată cu nerespectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 304/2004 și ale art. 29 pct. 4 din Legea nr. 317/2004, întrucât ședința Plenului C.S.M. în care a fost adoptată nu a fost publică, ceea ce atrage sancțiunea nulității actului.

Pentru aceste motive, recurentul a solicitat casarea hotărârii nr. 946/2008 a Plenului C.S.M., desființarea hotărârii secției pentru judecători nr. 308/2008 și, rejudecând cauza în fond, Înalta Curte să îi admită cererea reținând că și vechimea de consilier juridic poate fi luată în calcul alături de cea de avocat și magistrat pentru a participa la concursul de promovare a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție.

În esență, recurentul a susținut că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 instituie o situație de discriminare între avocați și consilierii juridici, situație constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 și care contravine dispozițiilor art. 20 din Constituția României, solicitând totodată să se dea eficiență și să fie aplicate direct în dreptul intern prevederile art. 21 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cărora pot fi numiți judecători și juriștii având o competență recunoscută. Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) și art. 87 din Legea nr. 303/2004 în raport cu dispozițiile art. 16 din Constituție.

Prin încheierea din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) și art. 87 din Legea nr. 303/2004, reținând, în esență, că recurentul tinde la completarea sau modificarea dispozițiilor respective, excepția fiind astfel inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și în considerarea Deciziilor nr. 410/2007 și nr. 1123/2007 ale Curții Constituționale.

Prin încheierea din 10 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și hotărârea ce formează obiectul cauzei. Recursul declarat de A.P.I. împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 342 din 08 mai 2009 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 01 aprilie 2009, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 143 din Constituție.

Prin decizia nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că prin Decizia nr. 785 din 12 mai 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că sunt neconstituționale prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. De asemenea, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”. S-a considerat că în acord cu dispozițiile citate, ca urmare a Deciziei nr. 785/2009 a Curții Constituționale, prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009, prin împlinirea a 45 de zile de la data de 15 iunie 2009, când decizia a fost publicată în M. Of.

al României. Pe cale de consecință, începând cu această dată, condiția de vechime impusă judecătorilor și procurorilor pentru participarea la concursul de promovare la instanțele sau parchetele imediat superioare este reglementată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a apreciat că, fiind obligatorie decizia Curții Constituționale, legalitatea hotărârii recurate urmează a se aprecia prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 pentru că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 la care se face referire în recurs, și-au încetat efectele juridice la data de 31 iulie 2009 și pentru că recurentul avea la data concursului o vechime de 3 ani, 1 lună și 23 zile nu îndeplinea condițiile de vechime pentru a participa la concursul din 05 octombrie 2008. Instanța de recurs a apreciat că efectul deciziei Curții Constituționale a fost acela de a înlătura orice discriminare și la calcularea vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se va avea în vedere numai vechimea în funcția de judecător sau procuror, fără a mai fi posibilă luarea în considerare a perioadei în care judecătorul sau procurorul a îndeplinit anterior alte funcții de specialitate juridică, astfel că hotărârea adoptată de Plenul C.S.M.

este legală. Au fost respinse și criticile referitoare la nerespectarea de către intimat a dispozițiilor procedurale referitoare la desfășurarea ședințelor Plenului C.S.M. în care a fost adoptată hotărârea atacată și s-a considerat că aceasta a fost emisă în cadrul unei proceduri de recurs administrativ, astfel că nu se poate reține incidența dispozițiilor procedurale invocate de recurent aplicabile prevederilor desfășurate în fața unei instanțe de judecată. Nu au fost primite nici susținerile recurentului referitoare la aplicarea în dreptul intern a prevederilor din tratatele internaționale la care România este parte referitoare la condițiile de numire a judecătorilor instanțelor internaționale, întrucât îndeplinirea condițiilor de promovare în funcția de judecător național nu poate fi analizată prin prisma prevederilor și condițiilor convenite de state în privința numirii judecătorilor instanțelor internaționale.

Împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a fost formulată cerere de revizuire de către A.P.I., în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitându-se admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei atacate și să se dispună rejudecarea cauzei, iar pe fond, admiterea recursului, dând prioritate normelor europene invocate și făcând abstracție de dreptul intern. În motivarea cererii de revizuire se arată că în decizia atacată a fost respins recursul fără a se da eficiență și aplica cu prioritate normele dreptului european.

S-a arătat că neluarea în calcul a vechimii de consilier juridic în vederea participării la concursul de promovare a judecătorilor contravine normelor europene cu privire la condițiile de eligibilitate în funcția de judecător european pentru că, potrivit acestora, vechimea în activitatea juridică (fără a face diferențiere între judecători, procurori, avocați, consilieri juridici sau alte funcții juridice) este luată în calcul la numirea în funcția de judecător la cele mai înalte instanțe – Curtea Europeană de Justiție, Tribunalul Penal Internațional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. S-a solicitat să se facă abstracție de textul național și să se dea eficiență textelor europene, în raport de dispozițiile art. 20 și 149 alin. (2) din Constituția României.

Pentru că art. 167 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 253 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111 din 13 martie 2002 pentru ratificarea Statutului Curții Penale Internaționale, art. 21 din Legea nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sunt reglementări care fac parte din dreptul intern și recunosc vechimea în funcția de consilier juridic pentru a fi luată în calcul la numirea ca judecător la instanțele de cel mai înalt grad, atunci, cu atât mai mult, trebuie recunoscută vechimea în activitatea juridică la numirea în funcții de nivel inferior la instanțele naționale.

Dar instanța de recurs a dat o soluție prin care a refuzat să aplice cu prioritate normele europene și de aceea s-a solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și să se dispună rejudecarea cauzei, iar pe fond, admiterea recursului. După examinarea motivelor invocate în cererea de revizuire, a dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire pentru următoarele considerente: Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată”.

Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, trebuie să fie pronunțată o hotărâre cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Într-adevăr, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne”, iar art. 20 alin. (1) din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, iar alin. (2) prevede că „dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.

Revizuentul susține că instanța de recurs a nesocotit prevederile din tratate internaționale la care România este parte și care recunosc vechimea în funcția de consilier juridic la numire în funcția de judecător la diferite instanțe europene, iar dispozițiile din dreptul intern (art. 44 din Legea nr. 303/2004) nu recunosc această vechime pentru promovare în funcții la instanțe superioare. Nu se poate spune că hotărârea atacată în prezenta cauză a fost dată cu încălcarea normelor dreptului comunitar.

Așa cum chiar revizuentul a arătat în cererea sa, dispozițiile invocate (art. 167 din Tratatul de instituire al Comunității Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dar și norme din legi prin care au fost ratificate convenții internaționale) fac referire la „condițiile cerute de exercitarea celor mai înalte funcții jurisdicționale, în țările din care provin sau care sunt juriști cu competențe recunoscute”, „mare experiență într-o profesiune juridică ce prezintă interes pentru activitatea judiciară”, „să fie juriști având o competență recunoscută”, iar prin aceste formulări nu înseamnă că în funcțiile respective ar putea fi numiți cei care pe o perioadă de timp au exercitat funcții juridice pentru că se cere „competență recunoscută, „mare experiență într-o profesie juridică” și nu se poate spune despre orice jurist care își desfășoară activitatea că îndeplinește aceste condiții.

Și legislația națională, respectiv art. 44 din Legea nr. 304/2004, prevede respectarea unor condiții pentru a se putea ocupa funcții de execuție la nivelul instanțelor judecătorești, iar stabilirea unui criteriu de vechime în funcția de judecător pentru a putea îndeplini aceste funcții nu înseamnă nerespectarea normelor de drept comunitar, mai ales că este necesară, indiferent de profesia exercitată anterior, dobândirea unei experiențe profesionale prin exercitarea funcției de judecător, pentru a putea fi numit într-o funcția de execuție la o instanță superioară (Tribunal, Curte de apel). Apreciind că soluția instanței de recurs nu a fost dată cu nerespectarea dreptului comunitar, cererea de sesizare formulată va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A.P.I. împotriva deciziei nr. 191 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.