ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hot ă rârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Prin Hotărârea nr. 348 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestația formulată de I.M.C., judecător la Tribunalul București, revocând în parte hotărârea comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din 9 mai 2010, prin care s-a dispus cu privire la verificarea îndeplinirii condițiilor legale de participare la concurs în ceea ce îl privește pe domnul judecător A.C.L., cu rectificarea de rigoare a tabelului privind rezultatul verificării îndeplinirii de către candidații judecători a condițiilor legale de participare la concursul de promovare, publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 12 aprilie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că prin Hotărârea nr. 150 din 4 martie 2010 s-a dispus organizarea concursului de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție la Tribunale/Parchete de pe lângă Tribunale și Curți de Apel, la data de 9 mai 2010, iar pentru secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București au fost scoase la concurs 4 posturi.

j udecătorul A.C.L. a optat pentru secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București și a ales ca disciplină de concurs Dreptul internațional privat. Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că dispozițiile prevăzute de art. 6 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările și completările ulterioare, stabilesc o legătură de cauzalitate directă între secția pentru care optează magistratul, respectiv specializarea acestuia și materia de concurs, prevăzând explicit că opțiunea candidatului în ceea ce privește secția de la Curtea de Apel și specializarea se face „în vederea stabilirii materiilor de concurs”.

De asemenea, art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Regulament reglementează materiile de concurs, în funcție de „specializarea pentru care optează judecătorul și procurorul” dispoziții care trebuie coroborate cu art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. În concluzie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că disciplina drept internațional privat reprezintă o ramură a dreptului privat, ramură care se aplică în cauzele prin care se soluționează litigii de drept privat, cum ar fi: cauze civile, comerciale, cele privind minorii și raporturile de familie, conflictele de muncă, dar pentru secțiile specializate în soluționarea litigiilor de drept public, cum este secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel București, concursul de promovare efectivă în funcția de execuție nu poate fi susținut la materia menționată.

2. Recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii Recurentul A.C.L. a atacat cu recurs hotărârea menționată, arătând că a fost adoptată în mod abuziv și nelegal, fără să fi fost înștiințat despre existența contestației și fără a fi avut dreptul de a formula apărări, conform art. 24 din Constituția României, deși contestația formulată de I.M.C. viza în mod expres excluderea sa de la concursul de promovare.

De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, pentru că materia drept internațional privat, ca probă de concurs, este prevăzută în art. 46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 și art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, modificată prin Hotărârea nr. 2150 din 10 decembrie 2009. În acest sens, a adăugat că, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aplicarea legii trebuie să fie previzibilă, or niciuna dintre prevederile menționate nu interzice dreptul internațional privat ca materie de concurs pentru promovarea la secția de contencios administrativ și fiscal, iar anterior a participat la două concursuri consecutive de promovare în funcții de execuție, fără a-i fi fost opusă problema materiei de concurs.

3. Apărările intimaților și procedura derulată în recurs 3.1.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, următoarele: - hotărârile adoptate de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea atribuției prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 sunt acte administrative unilaterale, supuse regimului prevăzut de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în care nu se poate vorbi de o procedură contencioasă, cu respectarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare; - prevederile art. 46 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 6 alin. (3) și (4) și art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, conduc către concluzia că între secția pentru care optează candidatul și materiile de concurs trebuie să existe o legătură directă, ținând seama de specializare.

3.2. La termenul din 8 octombrie 2010, intimatul, prin reprezentant, a solicitat introducerea în cauză a persoanei care a formulat contestația administrativă admisă prin hotărârea recurată, I.M.C. Ținând seama de prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare și al egalității armelor în proces, garanții ale dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte a dispus, prin încheierea de la aceeași dată, introducerea în cauză a terței persoane vizate de hotărârea recurată. 3.3. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul I.M.C.

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că litigiul administrativ este creat între emitentul hotărârii recurate și recurent, conform art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004, și excepția lipsei de interes a recurentului cu motivarea că acesta nu poate obține un folos practic, pentru că nu mai poate participa la concursul desfășurat la data de 9 mai 2010, iar dacă a participat, nu a obținut o notă suficient de mare pentru a promova. Pe fondul cauzei, intimatul a arătat, în esență, că hotărârea recurată este în acord cu prevederile legale aplicabile în cauză și cu jurisprudența Înaltei Curți. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Cu privire la excepția lipsei de interes în exercitarea recursului Potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, privind carierea și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul are calitatea de persoană interesată în sensul prevederii legale citate, pentru că hotărârea atacată îl vizează în mod direct, stabilind că nu îndeplinește condițiile legale de participare la concursul de promovare, a avut totuși dreptul să participe la concurs în virtutea efectului suspensiv al recursului, prevăzut în art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, și urmărește să obțină, pe cale judecătorească, o recunoaștere a compatibilității materiei de concurs alese (dreptul internațional privat) cu secția de specializare pentru care a optat (contencios administrativ și fiscal). Excepția lipsei de interes este, prin urmare, neîntemeiată. 2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului I.M.C.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1.3.2. al prezentei decizii, intimatul I.M.C. a fost introdus în cauză în considerarea calității lui de autor al contestației administrației îndreptate împotriva hotărârii comisiei de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai 2010 în ceea ce privește îndeplinirea, de către recurent, a condițiilor legale de participare la concurs și în consecință, a calității de beneficiar al hotărârii prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestația. Prin măsura dispusă la termenul din 8 octombrie 2010, Înalta Curte a făcut aplicarea tezei finale și art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia „Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Acestea sunt considerentele pentru care intimatul este parte a raportului de drept administrativ dedus judecății, excepția invocată urmând a fi respinsă. 3. Aspecte de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs Examinând legalitatea hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu motivele invocate de recurent, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 3.1.

Cu privire la procedura de adoptare a hotărârii Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat hotărârea atacată în exercitarea atribuției prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu referire la prevederile art. 36 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, soluționând o contestație privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai 2010. Este adevărat că, după cum susține intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în întâmpinare, procedura respectivă este una administrativă, iar nu o jurisdicție administrativă, bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului la apărare și independenței activității administrativ- jurisdicționale, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Cu toate acestea, în derularea procedurii administrative nu pot fi ignorate exigențele dreptului la o bună administrare, recunoscut ca valoare comună în ordinea juridică europeană, bună administrare care, potrivit art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, impune un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil, implicând dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte ca o măsură individuală care ar afecta-o nefavorabil să fie luată împotriva sa, dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime privind confidențialitatea sau caracterul secret al unor informații și obligația administrației de a-și motiva deciziile.

Îndeplinirea cerințelor menționate se impune cu și mai mare exigență în situațiile în care prin deciziile adoptate se modifică o practică administrativă anterioară. În speță, nu poate fi identificată însă o vătămare concretă produsă recurentului prin modul de derulare a procedurii, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, pentru că, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, recursul pe care l-a declarat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii a suspendat executarea acesteia și în virtutea efectului suspensiv, a avut posibilitatea să participe la concurs. 3.2. Cu privire la motivele de nelegalitate substanțială a hotărârii Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.

De asemenea, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, formarea continuă se realizează ținând seama de necesitatea specializării lor, iar conform art. 46 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, materiile la care se susțin probele scrise la concursul de promovare în funcții de execuție se stabilesc „în funcție de specializare”. Toate aceste prevederi legale, interpretate sistematic, conduc către concluzia că principiul specializării constituie o premisă a calității înfăptuirii actului de justiție și o veritabilă garanție a independenței și imparțialității în exercitarea funcției de judecător sau procuror, găsindu-și aplicarea atât în planul măsurilor organizatorice legate de componența secțiilor și completelor specializate ale instanțelor, cât și în ceea ce privește cariera magistraților.

Prin urmare, dispoziția cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările ulterioare, nu face decât să pună în aplicare prevederile legislației primare, în sensul că probele scrise cu caracter teoretic și practic se susțin la una dintre materiile expres prevăzute, „în funcție de secția și specializarea pentru care optează judecătorul sau procurorul”.

Împrejurarea că, anterior, recurentul a participat la alte concursuri de promovare, susținând probele scrise la aceeași materie, nu constituie un argument în sensul dorit de acesta, pentru că practica administrativă a evaluat într-o direcție care concordă cu litera și spiritul prevederilor legale menționate mai sus, iar, după cum s-a reținut în hotărârea atacată, materia drept internațional privat nu este compatibilă cu specializarea și secția pentru care a optat candidatul, dreptul administrativ fiind o ramură a dreptului public. A accepta punctul de vedere al recurentului ar însemna o negare de plano a dreptului autorităților publice de a-și modifica pentru viitor conduita, prin implementarea unor practici adecvate cadrului legislativ în vigoare.

Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că hotărârea atacată este legală, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiulart. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a intimatului I.M.C. Respinge recursul declarat de A.C.L. împotriva Hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.