ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 501/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

ă

rârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Prin

Hotărârea nr. 348 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii a admis contestația formulată de I.M.C., judecător la Tribunalul

București, revocând în parte hotărârea comisiei de organizare a concursului de

promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din 9 mai

2010, prin care s-a dispus cu privire la verificarea îndeplinirii condițiilor

legale de participare la concurs în ceea ce îl privește pe domnul judecător A.C.L.,

cu rectificarea de rigoare a tabelului privind rezultatul verificării

îndeplinirii de către candidații judecători a condițiilor legale de participare

la concursul de promovare, publicat pe site-ul Consiliului Superior al

Magistraturii, la data de 12 aprilie 2010.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a

reținut că prin Hotărârea nr. 150 din 4 martie 2010 s-a dispus organizarea

concursului de promovare efectivă a judecătorilor și procurorilor în funcții de

execuție la Tribunale/Parchete de pe lângă Tribunale și Curți de Apel, la data

de 9 mai 2010, iar pentru secția de contencios administrativ și fiscal a Curții

de Apel București au fost scoase la concurs 4 posturi.

j

udecătorul

A.C.L. a optat pentru secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București și a ales ca disciplină de concurs Dreptul

internațional privat.

Totodată,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că dispozițiile

prevăzute de art. 6 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat

prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu

modificările și completările ulterioare, stabilesc o legătură de cauzalitate

directă între secția pentru care optează magistratul, respectiv specializarea

acestuia și materia de concurs, prevăzând explicit că opțiunea candidatului în

ceea ce privește secția de la Curtea de Apel și specializarea se face „în

vederea stabilirii materiilor de concurs”.

De

asemenea, art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Regulament reglementează

materiile de concurs, în funcție de „specializarea pentru care optează

judecătorul și procurorul” dispoziții care trebuie coroborate cu art. 41 alin.

(2) din Legea nr. 304/2004.

În

concluzie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că disciplina

drept internațional privat reprezintă o ramură a dreptului privat, ramură care

se aplică în cauzele prin care se soluționează litigii de drept privat, cum ar

fi: cauze civile, comerciale, cele privind minorii și raporturile de familie,

conflictele de muncă, dar pentru secțiile specializate în soluționarea

litigiilor de drept public, cum este secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel București, concursul de

promovare efectivă în funcția de execuție nu poate fi susținut la materia

menționată.

declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

Recurentul

A.C.L. a atacat cu recurs hotărârea menționată, arătând că a fost adoptată în

mod abuziv și nelegal, fără să fi fost înștiințat despre existența contestației

și fără a fi avut dreptul de a formula apărări, conform art. 24 din Constituția

României, deși contestația formulată de I.M.C. viza în mod expres excluderea sa

de la concursul de promovare.

De

asemenea, recurentul a arătat că hotărârea atacată este netemeinică, pentru că

materia drept internațional privat, ca probă de concurs, este prevăzută în art.

46 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 și art. 16 alin. (2) lit. a) din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

621/2006, modificată prin Hotărârea nr. 2150 din 10 decembrie 2009.

În acest

sens, a adăugat că, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și Jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aplicarea legii

trebuie să fie previzibilă, or niciuna dintre prevederile menționate nu

interzice dreptul internațional privat ca materie de concurs pentru promovarea

la secția de contencios administrativ și fiscal, iar anterior a participat la

două concursuri consecutive de promovare în funcții de execuție, fără a-i fi

fost opusă problema materiei de concurs.

intimaților și procedura derulată în recurs

3.1. Prin

întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, următoarele:

-

hotărârile adoptate de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în

exercitarea atribuției prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

sunt acte administrative unilaterale, supuse regimului prevăzut de Legea nr.

554/2004 privind contenciosul administrativ, în care nu se poate vorbi de o

procedură contencioasă, cu respectarea principiului contradictorialității și

dreptului la apărare;

-

prevederile art. 46 din Legea nr. 303/2004 și ale art. 6 alin. (3) și (4) și

art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea

concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2005, cu modificările

și completările ulterioare, conduc către concluzia că între secția pentru care

optează candidatul și materiile de concurs trebuie să existe o legătură

directă, ținând seama de specializare.

3.2. La

termenul din 8 octombrie 2010, intimatul, prin reprezentant, a solicitat

introducerea în cauză a persoanei care a formulat contestația administrativă

admisă prin hotărârea recurată, I.M.C.

Ținând

seama de prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și pentru a da

eficiență principiului respectării dreptului la apărare și al egalității

armelor în proces, garanții ale dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte

a dispus, prin încheierea de la aceeași dată, introducerea în cauză a terței

persoane vizate de hotărârea recurată.

3.3. Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimatul I.M.C. a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, cu motivarea că litigiul administrativ este creat

între emitentul hotărârii recurate și recurent, conform art. 29 alin. (5) și

(7) din Legea nr. 317/2004, și excepția lipsei de interes a recurentului cu

motivarea că acesta nu poate obține un folos practic, pentru că nu mai poate

participa la concursul desfășurat la data de 9 mai 2010, iar dacă a participat,

nu a obținut o notă suficient de mare pentru a promova.

Pe fondul

cauzei, intimatul a arătat, în esență, că hotărârea recurată este în acord cu

prevederile legale aplicabile în cauză și cu jurisprudența Înaltei Curți.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

privire la excepția lipsei de interes în exercitarea recursului

Potrivit

art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii, privind carierea și drepturile judecătorilor și

procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, la secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul

are calitatea de persoană interesată în sensul prevederii legale citate, pentru

că hotărârea atacată îl vizează în mod direct, stabilind că nu îndeplinește

condițiile legale de participare la concursul de promovare, a avut totuși

dreptul să participe la concurs în virtutea efectului suspensiv al recursului,

prevăzut în art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, și urmărește să obțină,

pe cale judecătorească, o recunoaștere a compatibilității materiei de concurs

alese (dreptul internațional privat) cu secția de specializare pentru care a

optat (contencios administrativ și fiscal).

Excepția

lipsei de interes este, prin urmare, neîntemeiată.

privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului I.M.C.

Așa cum

rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1.3.2. al prezentei decizii,

intimatul I.M.C. a fost introdus în cauză în considerarea calității lui de

autor al contestației administrației îndreptate împotriva hotărârii comisiei de

organizare a concursului de promovare în funcții de execuție din data de 9 mai

2010 în ceea ce privește îndeplinirea, de către recurent, a condițiilor legale

de participare la concurs și în consecință, a calității de beneficiar al

hotărârii prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis

contestația.

Prin

măsura dispusă la termenul din 8 octombrie 2010, Înalta Curte a făcut aplicarea

tezei finale și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia

„Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere,

organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu,

necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de

drept”.

Acestea

sunt considerentele pentru care intimatul este parte a raportului de drept

administrativ dedus judecății, excepția invocată urmând a fi respinsă.

de fapt și de drept relevante, corespunzătoare motivelor de recurs

Examinând

legalitatea hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii în raport cu motivele invocate de recurent, Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi

expuse în continuare.

3.1. Cu

privire la procedura de adoptare a hotărârii

Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat hotărârea atacată în exercitarea

atribuției prevăzute în art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cu referire

la prevederile art. 36 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, soluționând o

contestație privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în

funcții de execuție din data de 9 mai 2010.

Este

adevărat că, după cum susține intimatul Consiliul Superior al Magistraturii în

întâmpinare, procedura respectivă este una administrativă, iar nu o jurisdicție

administrativă, bazată pe principiile contradictorialității, asigurării dreptului

la apărare și independenței activității administrativ- jurisdicționale,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, în

derularea procedurii administrative nu pot fi ignorate exigențele dreptului la

o bună administrare, recunoscut ca valoare comună în ordinea juridică

europeană, bună administrare care, potrivit art. 41 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, impune un tratament imparțial, echitabil și

într-un termen rezonabil, implicând dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată

înainte ca o măsură individuală care ar afecta-o nefavorabil să fie luată

împotriva sa, dreptul oricărei persoane de a avea acces la dosarul propriu, cu

respectarea intereselor legitime privind confidențialitatea sau caracterul

secret al unor informații și obligația administrației de a-și motiva deciziile.

Îndeplinirea

cerințelor menționate se impune cu și mai mare exigență în situațiile în care

prin deciziile adoptate se modifică o practică administrativă anterioară.

În speță, nu

poate fi identificată însă o vătămare concretă produsă recurentului prin modul

de derulare a procedurii, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea hotărârii, pentru că, potrivit art. 29 alin. (8) din Legea nr.

317/2004, recursul pe care l-a declarat împotriva hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii a suspendat executarea acesteia și în virtutea

efectului suspensiv, a avut posibilitatea să participe la concurs.

3.2. Cu

privire la motivele de nelegalitate substanțială a hotărârii

Potrivit

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de

conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de

specializarea judecătorului.

De

asemenea, art. 37 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, formarea continuă se realizează ținând seama de

necesitatea specializării lor, iar conform art. 46 alin. (2) lit. a) din

aceeași lege, materiile la care se susțin probele scrise la concursul de

promovare în funcții de execuție se stabilesc „în funcție de specializare”.

Toate

aceste prevederi legale, interpretate sistematic, conduc către concluzia că

principiul specializării constituie o premisă a calității înfăptuirii actului

de justiție și o veritabilă garanție a independenței și imparțialității în

exercitarea funcției de judecător sau procuror, găsindu-și aplicarea atât în

planul măsurilor organizatorice legate de componența secțiilor și completelor

specializate ale instanțelor, cât și în ceea ce privește cariera magistraților.

Prin

urmare, dispoziția cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. a) din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.

621/2006, cu modificările ulterioare, nu face decât să pună în aplicare

prevederile legislației primare, în sensul că probele scrise cu caracter

teoretic și practic se susțin la una dintre materiile expres prevăzute, „în

funcție de secția și specializarea pentru care optează judecătorul sau

procurorul”.

Împrejurarea

că, anterior, recurentul a participat la alte concursuri de promovare,

susținând probele scrise la aceeași materie, nu constituie un argument în

sensul dorit de acesta, pentru că practica administrativă a evaluat într-o

direcție care concordă cu litera și spiritul prevederilor legale menționate mai

sus, iar, după cum s-a reținut în hotărârea atacată, materia drept

internațional privat nu este compatibilă cu specializarea și secția pentru care

a optat candidatul, dreptul administrativ fiind o ramură a dreptului public.

A accepta

punctul de vedere al recurentului ar însemna o negare de plano a dreptului

autorităților publice de a-și modifica pentru viitor conduita, prin

implementarea unor practici adecvate cadrului legislativ în vigoare.

Având în

vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că hotărârea

atacată este legală, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiulart.

29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a

intimatului I.M.C.

Respinge

recursul declarat de A.C.L. împotriva Hotărârii nr. 348 din 29 aprilie 2010 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.