ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1726/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.N.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale suspendarea aplicării și executării de îndată și fără trecerea vreunui termen a Ordinului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 1400 din 23 iunie 2009, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a hotărârii instanței de fond cu privire la contestația aflată pe rolul acestei instanțe, respectiv cererea de suspendare formulată în dosarul nr. 565/35/2009 al Curții de Apel Oradea și anularea în totalitate a Ordinului nr. 1400 din 23 iunie 2009 emis de pârât.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, cu privire la primul capăt de cerere, pe de o parte faptul că prin sentința nr. 102/CA-P.I. din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de suspendarea formulată de aceasta în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui act administrativ, iar prin sentința nr. 146/CA-P.I. din 19 august 2009 aceeași instanță a respins cererea reclamantei având ca obiect suspendarea executării Ordinului nr. 1400 din 23 iunie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a constatat că ordinul în discuție este suspendat de drept.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere s-a arătat că Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009 emis de pârât este netemeinic și nelegal. A mai arătat reclamanta că Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009, emis de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale are același conținut cu Ordinul nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de același pârât. Prin sentința nr. 225/CA-P.I. din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea Ordinului nr. 1400 din 23 iunie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că Decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice produce efecte cu privire la fondul litigiului din speță, în care se solicită anularea actului administrativ emis în temeiul unei ordonanțe de urgentă declarată neconstituțională. Drept urmare, actul administrativ atacat - Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale este nelegal, ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia a fost emis. Raportat la considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor de fond invocate de reclamantă în acțiune vizând încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici: - funcția publică deținută de reclamantă a fost desființată prin art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, care urma să devină efectivă în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență; - instituția publică pârâtă nu a avut un drept de opțiune în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009; - legalitatea unui act administrativ se apreciază prin raportarea la cadrul legal existent la data emiterii sale, or, la data emiterii Ordinului nr. 1400 din 23 iunie 2009, O.U.G.

nr. 37/2009 nu fusese declarată neconstituțională, deciziile Curții Constituționale producând efecte doar pentru viitor; - O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 care, la art. III alin. (1) a preluat reglementările respective, prevăzând în mod expres că „funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și ale celorlalte servicii publice prevăzute la anexa 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează". Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a combătut criticile recursului și a cerut respingerea acestuia susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Recursul este nefondat. În cauză este necontestat că Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009 a fost emis de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care, la art. III alin. (1) și (3) a stabilit că: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) La expirarea termenului prevăzut la alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență vor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează". De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(...)". Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. In plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

In esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat - Ordinul nr. 1400 din 23 iunie 2009, este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. De cealaltă parte, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, emitentul actului administrativ anulat de instanța de fond, a susținut, în esență, că legalitatea unui act administrativ trebuie să fie verificată în raport cu cadrul legal în vigoare la data emiterii actului administrativ și nu în funcție de evenimente survenite ulterior, precum declararea neconstituționalității sau abrogarea actului normativ în temeiul căruia a fost emis actul administrativ respectiv, ceea ce este parțial adevărat.

Într-adevăr, având în vedere că actul administrativ este emis pentru organizarea executării legii sau aplicarea în concret a legii, deci în baza și în limitele legii, rezultă că instanța trebuie să-și limiteze verificarea conformității actului administrativ cu legea, raportându-se la data emiterii sau adoptării actului administrativ. Art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu completările și modificările ulterioare, au instituit o soluție juridică nouă, de natură să lipsească de efecte juridice un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1)-(4) din Legea nr. 554/2004 „1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(2) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă. În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I". Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională, poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute la art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, de altfel, în cauza de față.

In concluzie, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 225/CA-P.I. din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.