ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava,
reclamanta P.M. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale, solicitând:
- anularea Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 al
Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a dispus
încetarea raportului sau de serviciu
- suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23
aprilie 2009 până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cauzei.
In motivarea cererii s-a arătat că punerea în
executare a ordinului a cărui anulare, respectiv suspendare, se solicită, este
prejudiciabilă pentru reclamantă, fiindu-i afectată activitatea profesională și
determinând, totodată, mari disfuncționalități în cadrul instituției pe care o
conducea.
Prin întâmpinare, paratul Ministerul Muncii, Familiei
și Protecției Sociale a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând
că mutarea reclamantei pe o altă funcție publică de execuție , s-a făcut ca
urmare a solicitării exprese a acesteia, iar prin Ordinul nr. 393/2009, emis de
Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, au fost executate prevederile
prevăzute imperativ în O.U.G. nr. 37/2009.
Prin sentința civilă nr. 248 din 16 noiembrie 2009
pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a
reținut în esență următoarele:
A reținut prima instanță că Ordinul emis este legal
deoarece este emis în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, ordonanță a cărei
adoptare, în regim de urgență, a fost justificată de nevoia de optimizare,
flexibilizare și îmbunătățire a activității serviciilor publice deconcentrate
din cadrul ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice
centrale iar adoptarea măsurilor privind îmbunătățirea activității
administrației publice a prevăzut și o serie de garanții pentru persoanele
aflate sub incidența acestui act normativ.
Instanța de fond a constatat că reclamanta a fost
mutată definitiv pe o altă funcție publică de execuție ca urmare a cererii sale
exprese anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009
emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ale cărui efecte se
produc din data de 25 mai 2009.
Referitor la Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și
Protecției Sociale nr. 675 din 22 mai 2009, instanța de fond a arătat că prin
acesta a fost modificat raportul de serviciu al reclamantei P.M., director
executiv - consilier, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare
1 prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de consilier, clasa 1,
grad profesional superior, treapta de salarizare 1.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs
reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a
respins acțiunea prin care se solicita anularea Ordinului nr. 393 din 23
aprilie 2009 fără a se pronunța asupra motivelor de fapt și de drept invocate
prin acțiune, ceea ce echivalează, în opinia recurentei cu o necercetare a
fondului procesului.
In opinia recurentei-reclamante, Ordinul nr. 393 din 23
aprilie 2009 este nul absolut fiind fundamentat pe prevederile modificatoare
ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației publice, ordonanță care a fost
declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257
din
7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.
A mai arătat recurenta ca simpla schimbare a denumirii
unei funcții din „director executiv" în „director coordonator" nu
înseamnă o reorganizare a a autorității publice așa cum prevăd dispozițiile
art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999.
A fost invocat motivul de modificare prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de
temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Examinând cauza și sentința atacată în raport de cu
actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat în
ceea ce privește și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit
considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este fundamentat pe
dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de
îmbunătățire a activității administrației publice și pe prevederile art. 97
lit. c), art. 99 alin. (1)) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (3), (5), (6)
și alin. (7), din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, cu modificările ulterioare.
Din conținutul dispozițiilor art. III alin. (1) din
O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației
publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii
publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind
create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de
director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma
câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al
ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub
autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care
își exercita funcțiile în baza unui „contract de management" încheiat cu
ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract
asimilat „contractului individual de muncă".
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea
Constituțională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de
către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice
deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din
Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009
„afectând" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din
sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte
organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ
teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile
art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul
funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.
Așadar funcția publică de conducere ocupată de către
recurentă a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior
declarată neconstituțională.
Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții
clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi
prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul
stabilității", principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și
prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de
serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi
eficiență și viabilitate principiului mobilității".
Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit,
prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva
oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca
de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru
modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității
angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea,
cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor
de muncă.
In acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia
nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un
domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel
dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție".
Așadar, fundamentarea Ordinului emis și contestat de
reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul
de legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii sale,
limitându-se doar la a arăta faptul că funcția avută în vedere se desființează,
fără a se indica motivele concrete ale desființării funcției ori caracterul
imputabil reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a
nelegalității acestuia.
Trebuie precizat și faptul că reglementările aduse
prin O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție prin
raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la
drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează
dreptul la muncă.
In consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1
și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, urmând a se
modifica, în tot, sentința recurată în sensul că se va anula Ordinului nr.
393din 23aprilie 2009 emis de intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale.
In ceea ce privește capătul de cerere privind
suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009, având în vedere
faptul că Înalta Curte a anulat actul administrativ atacat, se constată că
acesta a rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva
sentinței civile nr. 248 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția
comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite
acțiunea formulată.
Anulează Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de
pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Constată cererea de suspendare a Ordinului nr. 393
din 23 aprilie 2009 ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie
2010.