ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2026/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, reclamanta P.M. a chemat în judecată Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând: - anularea Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a dispus încetarea raportului sau de serviciu - suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 până la soluționarea definitiva și irevocabilă a cauzei. In motivarea cererii s-a arătat că punerea în executare a ordinului a cărui anulare, respectiv suspendare, se solicită, este prejudiciabilă pentru reclamantă, fiindu-i afectată activitatea profesională și determinând, totodată, mari disfuncționalități în cadrul instituției pe care o conducea.

Prin întâmpinare, paratul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, arătând că mutarea reclamantei pe o altă funcție publică de execuție , s-a făcut ca urmare a solicitării exprese a acesteia, iar prin Ordinul nr. 393/2009, emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, au fost executate prevederile prevăzute imperativ în O.U.G. nr. 37/2009. Prin sentința civilă nr. 248 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele: A reținut prima instanță că Ordinul emis este legal deoarece este emis în baza prevederilor O.U.G.

nr. 37/2009, ordonanță a cărei adoptare, în regim de urgență, a fost justificată de nevoia de optimizare, flexibilizare și îmbunătățire a activității serviciilor publice deconcentrate din cadrul ministerelor și al celorlalte organe ale administrației publice centrale iar adoptarea măsurilor privind îmbunătățirea activității administrației publice a prevăzut și o serie de garanții pentru persoanele aflate sub incidența acestui act normativ.

Instanța de fond a constatat că reclamanta a fost mutată definitiv pe o altă funcție publică de execuție ca urmare a cererii sale exprese anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ale cărui efecte se produc din data de 25 mai 2009. Referitor la Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 675 din 22 mai 2009, instanța de fond a arătat că prin acesta a fost modificat raportul de serviciu al reclamantei P.M., director executiv - consilier, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1 prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de consilier, clasa 1, grad profesional superior, treapta de salarizare 1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că instanța de fond a respins acțiunea prin care se solicita anularea Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 fără a se pronunța asupra motivelor de fapt și de drept invocate prin acțiune, ceea ce echivalează, în opinia recurentei cu o necercetare a fondului procesului. In opinia recurentei-reclamante, Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 este nul absolut fiind fundamentat pe prevederile modificatoare ale Legii nr. 188/1999 aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, ordonanță care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. A mai arătat recurenta ca simpla schimbare a denumirii unei funcții din „director executiv" în „director coordonator" nu înseamnă o reorganizare a a autorității publice așa cum prevăd dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea 188/1999.

A fost invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Examinând cauza și sentința atacată în raport de cu actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat în ceea ce privește și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este fundamentat pe dispozițiile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice și pe prevederile art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1)) lit. b) coroborate cu cele ale alin. (3), (5), (6) și alin. (7), din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.

Din conținutul dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, rezultă că au fost desființate posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui „contract de management" încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă". Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin O.U.G.

nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009 „afectând" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptate de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

Așadar funcția publică de conducere ocupată de către recurentă a fost desființată prin efectul unei legi abrogate și ulterior declarată neconstituțională.

Mai mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit. f) din Legea care consacră „principiul stabilității", principiu ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului mobilității". Trebuie observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.

In acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6 octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând, astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție". Așadar, fundamentarea Ordinului emis și contestat de reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i conferă caracterul de legalitate, în plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a emiterii sale, limitându-se doar la a arăta faptul că funcția avută în vedere se desființează, fără a se indica motivele concrete ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului al măsurii dispuse, constituie încă o dovadă a nelegalității acestuia.

Trebuie precizat și faptul că reglementările aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă. In consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 și alin. (3) C. proc. civ., recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica, în tot, sentința recurată în sensul că se va anula Ordinului nr. 393din 23aprilie 2009 emis de intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. In ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009, având în vedere faptul că Înalta Curte a anulat actul administrativ atacat, se constată că acesta a rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinței civile nr. 248 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată. Anulează Ordinul nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Constată cererea de suspendare a Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.