ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2011

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 4 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava au fost respinse excepțiile formulate de pârât și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București și Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - I.N.B. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin cererea introductivă, reclamanta P.M.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale București a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de 22 mai 2010 și până la data executării deciziei nr. 2026 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia sus menționată a fost admis recursul declarat împotriva sentinței 248 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, cu consecința anulării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, că urmare a numeroaselor demersuri a fost emis Ordinul nr. 1258 din 02 septembrie 2010 care anulează Ordinul 393 din 23 aprilie 2009, decizia 2026/2010 fiind executată doar parțial.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția rămânerii fără obiect a acțiunii reclamantei. Pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinului 1259 din 02 septembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a executat dispozitivul deciziei 2026/2010 a Î.C.C.J. În ceea ce privește pretențiile reclamantei, constând în reintegrarea pe funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 393/2009 și plata unor diferențe de drepturi bănești, pârâtul arată că acestea pot forma obiectul unei acțiuni în justiție, motivat de faptul că nici Curtea de Apel Suceava și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-au pronunțat în legătură cu aceste aspecte.

Examinând cererea introductivă, Curtea o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din același act normativ. Analizând însă hotărârea judecătorului a cărei punere în executare se solicită, Curtea constată că, față de conținutul dispozitivului: „Anulează ordinul nr. 394 din 23 aprilie 2009...", această decizie nu presupune nici o altă acțiune din partea autorității publice, fiind „executată" din momentul pronunțării ei. Instanța a reținut că, ceea ce urmărește petenta, respectiv modificarea înscrierilor din cartea de muncă, reintegrarea în funcția avută și plata drepturilor salariale restante sunt pretenții ce puteau fi solicitate prin cererea de anulare a ordinului, nefiind însă consecințe firești ale unei asemenea anulări.

Pentru că repunerea în situația anterioară este văzută, în materia contenciosului administrativ, ca o cerere distinctă de cererea de anulare a actului administrativ, iar modul în care este formulat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care enumera separat ca obiect al acțiunii judiciare anularea actului, repararea pagubei cauzate, reparații pentru daune morale, nu lasă loc unei alte interpretări. Ca urmare, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

În ce privește excepțiile formulate de intimată, instanța a constatat că, pe de o parte, acțiunea formulată în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este supusă timbrajului, iar pe de altă parte, că obiectul prezentei cereri este pretenția de aplicare a unei amenzi și față de soluția dată pe fondul punerii în aplicare a hotărârii judecătorești, acțiunea de față nu este lipsită de obiect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Prin Decizia nr. 1774 din 24 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de P.M. împotriva sentinței nr.4 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Cu privire la Decizia nr. 1774 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, P.M. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. In motivarea căii de atac se arată că decizia Înaltei Curți este rezultatul unor greșeli materiale, în sensul că în mod greșit a fost respins recursul ca tardiv. Referitor la contestația în anulare de fată, Înalta Curte retine următoarele. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

In cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată. În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta. De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv. Cu privire la cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau de casare - este evident că prin prezenta cerere, contestatoarea aduce critici cu privire la temeinicia hotărârii, fiind astfel nemulțumită de felul în care instanța a interpretat elementele de fapt ale cauzei. În cazul de față, respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispoziția legală privitoare la calcularea termenului. Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispozițiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de P.M. împotriva deciziei nr. 1774 din 24 martie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.