ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3487/2011

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 4

din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava au fost respinse excepțiile

formulate de pârât și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta

P.M. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale București și Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - I.N.B.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că prin cererea

introductivă, reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale București a solicitat aplicarea amenzii de 20%

din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de 22 mai 2010 și

până la data executării deciziei nr. 2026 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia sus menționată a fost admis recursul

declarat împotriva sentinței 248 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Suceava, cu consecința anulării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de

pârât, că urmare a numeroaselor demersuri a fost emis Ordinul nr. 1258 din 02

septembrie 2010 care anulează Ordinul 393 din 23 aprilie 2009, decizia

2026/2010 fiind executată doar parțial.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția

rămânerii fără obiect a acțiunii reclamantei. Pârâtul a arătat că, prin

emiterea Ordinului 1259 din 02 septembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale a executat dispozitivul deciziei 2026/2010 a Î.C.C.J.

În ceea ce privește

pretențiile reclamantei, constând în reintegrarea pe funcția deținută anterior

emiterii ordinului nr. 393/2009 și plata unor diferențe de drepturi bănești,

pârâtul arată că acestea pot forma obiectul unei acțiuni în justiție, motivat

de faptul că nici Curtea de Apel Suceava și nici Înalta Curte de Casație și

Justiție nu s-au pronunțat în legătură cu aceste aspecte.

Examinând cererea

introductivă, Curtea o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

solicitând aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din același act

normativ.

Analizând însă

hotărârea judecătorului a cărei punere în executare se solicită, Curtea constată

că, față de conținutul dispozitivului: „Anulează ordinul nr. 394 din 23 aprilie

2009...", această decizie nu presupune nici o altă acțiune din partea

autorității publice, fiind „executată" din momentul pronunțării ei.

Instanța a reținut

că, ceea ce urmărește petenta, respectiv modificarea înscrierilor din cartea de

muncă, reintegrarea în funcția avută și plata drepturilor salariale restante

sunt pretenții ce puteau fi solicitate prin cererea de anulare a ordinului,

nefiind însă consecințe firești ale unei asemenea anulări.

Pentru că repunerea

în situația anterioară este văzută, în materia contenciosului administrativ, ca

o cerere distinctă de cererea de anulare a actului administrativ, iar modul în

care este formulat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care enumera

separat ca obiect al acțiunii judiciare anularea actului, repararea pagubei

cauzate, reparații pentru daune morale, nu lasă loc unei alte interpretări.

Ca urmare, constatând

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.

În ce privește

excepțiile formulate de intimată, instanța a constatat că, pe de o parte,

acțiunea formulată în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este

supusă timbrajului, iar pe de altă parte, că obiectul prezentei cereri este

pretenția de aplicare a unei amenzi și față de soluția dată pe fondul punerii

în aplicare a hotărârii judecătorești, acțiunea de față nu este lipsită de

obiect.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția instanței de fond ca

netemeinică și nelegală.

Prin Decizia nr. 1774

din 24 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul formulat de P.M. împotriva sentinței nr.4 din 13

ianuarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca tardiv formulat.

Cu privire la Decizia

nr. 1774 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, P.M. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

In motivarea căii de

atac se arată că decizia Înaltei Curți este rezultatul unor greșeli materiale,

în sensul că în mod greșit a fost respins recursul ca tardiv.

Referitor la

contestația în anulare de fată, Înalta Curte retine următoarele.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare.

In cadrul

contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o

problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale

judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare

a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală

materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește

instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale

ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie

esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie

să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind

săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante.

Astfel, noțiunea de

„greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - omisiunea

cercetării unui motiv de modificare sau de casare - este evident că prin

prezenta cerere, contestatoarea aduce critici cu privire la temeinicia

hotărârii, fiind astfel nemulțumită de felul în care instanța a interpretat

elementele de fapt ale cauzei.

În cazul de față,

respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale, ci a

modului în care instanța a înțeles să aplice dispoziția legală privitoare la

calcularea termenului.

Astfel fiind,

criticile invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute

expres, de dispozițiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge

contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de P.M.

împotriva deciziei nr. 1774 din 24 martie a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.