ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.

387/ COM din 9 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 5330/111/2007, Tribunalul

Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

R.A.D.E.F. București și a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC

N.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele R.A.D.E.F. și M.C.C., obligând pârâtele

la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare

pentru imobilul situat în Oradea,

str. Republicii, reținând că, în

conformitate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004,

regiile autonome sunt

obligate ca, în termen de 90 zile de la depunerea

cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contracte de

vânzare-cumpărare, situație față de care, în condițiile art. 109 C. proc. civ.,

pârâta are calitatea procesuală pasivă de a

încheia contractul de vânzare-

cumpărare în calitate de locator al

imobilelor. Pe fondul cauzei, Tribunalul Bihor a reținut că reclamanta se

încadrează în categoria

întreprinderilor

mici și mijlocii, astfel cum a fost definită prin art. 2 din

Legea

346/2004, iar, la data introducerii acțiuni, avea calitatea de locatar asupra

spațiilor aparținând Regiei autonome conform contractului de închiriere și

actelor adiționale aflate la dosar, motiv pentru care s-a apreciat că

reclamanta este îndreptățită la cumpărarea spațiului în condițiile art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 346/2004.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 26/C/2009-A

de la 3 martie

2009, a dispus respingerea apelurilor declarate de pârâte

ca nefondate, cu motivarea că, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă

faptul că intimata reclamantă a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 3 și 12

din Legea 346/2004, ale Ordinului nr. 2461/2004 privitoare la cumpărarea

activului ce-l deține în chirie, prin negociere directă și a continuat

procedura de cumpărare și în temeiul prevederilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005

și a strategiei aprobate prin H.G. nr. 1874/2006, refuzul apelantelor pârâte de

a finaliza procedura demarată și de a încheia contractul de vânzare - cumpărare

în termenele prevăzute, este nejustificat, soluția echitabilă și morală pentru

diferendul ivit fiind finalizarea demersurilor și încheierea contractului;

faptul că, prin Decizia nr. 259 din 20 iunie 2008,

Înalta Curte de Casație și Justiție București a anulat H.G. nr. 1874/2006

nu

este de natură a influența litigiul dedus judecății, cât timp

reclamanta intimată a făcut dovada că îndeplinește condițiile legale de a

cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004

dat în aplicarea și executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei

reglementate de H.G. nr. 1874/2006 și care, dacă nu ar fi fost nejustificat

nefinalizată de apelante, s-ar fi finalizat prin vânzarea prin negociere

directă a activului.

Împotriva

acestei decizii, pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C. și P.N.B. au declarat

recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate

și, pe fond, respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în

subsidiar, ca netemeinică și nelegală, respectiv admiterea recursului, casarea

în tot a deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond,

respingerea cererii ca inadmisibilă, neîntemeiată și nefondată.

În argumentarea

motivelor de nelegalitate, pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI învederează că imobilul C.

Crișana a trecut în domeniul public la data de 30 decembrie 2008, prin efectul

Legii nr. 303/2008, devenind, astfel, inalienabil, insesizabil și

imprescriptibil, intimata nu mai are contract de închiriere valabil asupra

imobilului în discuție, prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte

de Casație și Justiție a anulat H.G. nr. 1874/2006, art.

12

alin. (l)

lit. b) din Legea nr. 346/2004 instituie obligația de a vinde la

un

preț negociat și nu de a vinde necondiționat, iar activul în cauză nu este

activ disponibil. Motivele de nelegalitate invocate sunt prevederile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâta M.C.C. și

P.N.B. solicită admiterea recursului, motivat de faptul că instanța de apel a

depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece imobilul C. nu este activ

disponibil, iar obiectul cauzei este obligația de a face și nu o acțiune în

constatare, ceea ce determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct.

4 C. proc. civ.; în subsidiar, apreciază acțiunea introductivă ca fiind

inadmisibilă, motivat de faptul că dispozițiile Legii nr. 346/2004 au caracter

general față de cele ale O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. nr. 1874/2006 și

prematură, deoarece prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de

Casație și Justiție a anulat H.G. nr. 1874/2006, nemaiexistând, așadar, cadru

legal special care să reglementeze procedura de vânzare.

1.

Asupra cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (l) din Legea nr. 42/1992, republicată, sesizarea

Curții Constituționale este condiționată de

întrunirea

cumulativă a următoarelor cerințe: invocarea excepției în fața

instanțelor

judecătorești sau arbitrale, a unei norme în vigoare care să aibă legătură cu

soluția ce se va pronunța în cauză, iar norma apreciată ca neconstituțională să

nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale.

În speță,

prevederile normelor considerate neconstituționale în contextul invocat de

autorul excepției nu au legătură cu temeiul juridic al acțiunii introductive,

instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate

ridicate de părți și obligația de a

respinge

cererea de sesizare dacă nu îndeplinește cerințele legii cum este

cazul

în prezenta cauză.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

2.

Cu privire la recursul declarat de

pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI. Înalta Curte retine următoarele:

A) Primul motiv

de recurs privind caracterul de bun public al

imobilului

C. trebuie analizat la momentul nașterii raportului

juridic între părți,

respectiv noiembrie 2004, când R.A.D.E.F.

,

prin adresa 79 din 25 noiembrie 2004, a solicitat intimatei exprimarea opțiunii

în ceea ce privește cumpărarea ori încheierea unui

contract de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin

negociere directă a activului pe care-l deține în chirie, iar, în baza

acestei

oferte de vânzare, intimata

și-a exprimat opțiunea de cumpărare a imobilului

C. conform adresei nr. 517

din 29 noiembrie 2004. Conform art. 1 C. civ., coroborat cu art. 15 alin. (2)

din Constituția României, legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are

putere retroactivă, astfel încât modificările legislative survenite pe

parcursul soluționării dosarului nu poate influența sau modifica cadrul legal

incident la momentul nașterii raportului juridic între intimată și recurente,

impunându-se, așadar, respingerea acestui motiv de recurs, ca nefondat,

deoarece la nivelul anului 2004, activul C. Crișana

se afla în proprietatea privată a recurentei R.A.D.E.F.

În ceea ce

privește al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reține că, la data nașterii

raportului juridic între părți și la data introducerii acțiunii, intimata avea

un contract de închiriere valabil, îndeplinind, sub acest aspect, condițiile

legale de a cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004,

dat în aplicarea și executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei

reglementate de H.G. nr. 1874/2006. Față de aceste considerente, se impune

respingerea ca nefondat si a acestui motiv de recurs.

Referitor la al

treilea motiv de recurs referitor la inexistența cadrului legal de înstrăinare,

respectiv a H.G. nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008

pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție, Înalta Curte reține, de

asemenea, caracterul nefondat al acestuia, deoarece hotărârile judecătorești

definitive și irevocabile

prin care s-a

anulat în tot un act administrativ cu caracter normativ sunt

general

obligatorii și au putere numai pentru viitor, o interpretare contrară însemnând

o încălcare a principiului neretroactivității legii civile statuat de actele

normative anterior menționate.

Sub aspectul

ultimelor două motive de recurs, conform art. 12

din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării

întreprinderilor

mici și mijlocii, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele

disponibile ale regiilor autonome (..), în următoarele condiții: (.)

b) activele disponibile utilizate de

întreprinderile mici și mijlocii în

baza contractului de închiriere (..),

încheiate (..) cu regii autonome vor fi vândute, la solicitarea locatarului (..),

la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un

expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de

către locatar/asociat. (..)

Noțiunea de

activ disponibil la care se referă articolul anterior menționat este descris la

art. 13 din același act normativ, fiind considerate active

(..)

din patrimoniul unei regii autonome (..),

ce pot fi organizate să funcționeze independent [(alin. (1)], iar, în înțelesul

aceleiași legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc

oricare dintre următoarele condiții:

a) - nu sunt utilizate de regiile autonome (..)

care le dețin pentru o

perioadă de cel puțin 3 luni;

b) - se află în

conservare pentru o perioadă mai mare de un an;

c) - activele

închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (l) lit. e).

Dreptul

prioritar, așa cum a fost stabilit de Legea nr. 346/2004,

are un domeniu de aplicare bine determinat în

sensul că:

- actul juridic

proiectat să fie o vânzare - cumpărare; vânzarea-cumpărarea să privească un

activ disponibil al unei regii autonome;

- activul

disponibil să fie proprietatea unei regii autonome.

Dreptul

reclamantei de a cumpăra imobilul s-a născut încă de la nivelul 2004, când, așa

cum s-a arătat anterior, R.A.D.E.F. a solicitat intimatei exprimarea opțiunii

în ceea ce privește cumpărarea ori încheierea unui contract de leasing

imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare

prin negociere directă a activului pe care-l

deține în chirie, iar, în

baza acestei oferte de vânzare, intimata și-a exprimat opțiunea de cumpărare a imobilului

C., prima condiție cerută de legiuitor fiind îndeplinită.

Activul C.

Crișana situat în Municipiul Oradea, str. Republicii a fost deținut de

reclamantă în baza

contractului de

închiriere nr. 1 de la 10 decembrie 1997 a cărui valabilitate a fost

prelungită

prin acte adiționale succesive până la 31 decembrie 2009.

Față de data

încheierii contractului de închiriere, este evident că activul C. Crișana nu a

fost utilizat de R.A.D.E.F. încă din anul 1997, fiind, astfel, îndeplinită

condiția prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 346/2004, condițiile impuse

de acest articol fiind alternative și nu cumulative.

Lista activelor disponibile întocmită la nivelul

anului 2008 nu este

opozabilă intimatei - reclamante, deoarece

legiuitorul a avut în vedere caracterul de activ disponibil la data nașterii

raportului juridic între părți în temeiul legii nr. 346/2004, respectiv

noiembrie 2004.

Imobilul C. Crișana a fost dobândit de R.A.D.E.F.

în baza dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 15/1990

privind reorganizarea unităților economice de

stat ca regii autonome și

societăți comerciale și ale art. 20 și 22 din H.G.

nr. 530/1991 privind înființarea de regii autonome și societăți comerciale în

domeniul C.

Rezultă,

așadar, că societatea reclamantă a probat îndeplinirea situației premisă

relevată de actul normativ menționat, dovedind apartenența sa la categoria

întreprinderilor mici și mijlocii, caracterul disponibil al activului (acesta

fiind închiriat reclamantei, nefiind folosit

de

pârâtă), calitatea pârâtei de regie autonomă (necontestată de aceasta),

fiind,

astfel, îndeplinite cele trei condiții cumulativ impuse de Legea nr. 346/2004,

art. 12 instituind obligația locatorului de a înstrăina activul la solicitarea

locatarului și nu un drept de opțiune.

Referitor la prețul la care urmează a fi vândut

activul, Înalta Curte

reține că acesta este determinabil și se va

stabili prin negociere, cu respectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004,

față de aspectele anterior relevate și ultimele două motive de recurs fiind

nefondate.

la recursul declarat de M.C.C. și P.N.B., Înalta Curte retine următoarele:

Motivul de

casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, când, de exemplu,

atribuie valoare legală unor texte

abrogate

sau săvârșește un act pe care numai puterea legislativă îl poate

face,

ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Analizarea îndeplinirii de

către intimata - reclamantă a condițiilor stabilite de art. 2

din Legea nr. 346/2004 nu a reprezentat o

depășire a limitelor puterii

judecătorești, deoarece judecătorii au

hotărât numai asupra obiectului dedus judecății, respectiv obligarea pârâtelor

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul C. Crișana,

acțiune în realizare, a cărei admisibilitate este condiționată de îndeplinirea

de către

reclamantă și a condițiilor

prevăzute de art. 2 din actul normativ incident

în cauză; în aceste

condiții, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., va fi

respins ca nefondat.

Nefondat este și

motivul de recurs privind caracterul general al actului normativ care a

constituit cauza juridică în sens restrâns, temeiul juridic al acțiunii

introductive, respectiv Legea nr. 346/2004 față de O.G. nr. 39/2005 și H.G. nr.

1874/2006, deoarece dreptul intimatei-reclamante la a cumpăra activul C.

Crișana s-a născut la

nivelul anului 2004,

astfel încât aceste două acte normative nu pot afecta

raporturile

juridice născute sub imperiul unei alte legi, cu atât mai mult cu cât părțile

din prezenta cauză și-au manifestat acordul de voință pentru achiziționarea

activului menționat, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în acel

moment.

Al treilea motiv de recurs referitor la

inexistența cadrului legal de

înstrăinare, respectiv a H.G. nr. 1874/2006

anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțate de Înalta Curte de

Casație și Justiție, este, de asemenea, nefondat, față de principiul

neretroactivității legii civile statuat de Codul Civil și Constituția României.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursurile declarate de pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C.

ș

i P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A

de la 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale. Respinge recursurile declarate de

pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C.

ș

i

P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011.