ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 387/ COM din 9 octombrie 2008 pronunțată în dosar nr. 5330/111/2007, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R.A.D.E.F. București și a admis acțiunea comercială formulată de reclamanta SC N.S. SRL în contradictoriu cu pârâtele R.A.D.E.F. și M.C.C., obligând pârâtele la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Oradea, str. Republicii, reținând că, în conformitate cu art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, regiile autonome sunt obligate ca, în termen de 90 zile de la depunerea cererilor de către întreprinderile mici și mijlocii, să încheie contracte de vânzare-cumpărare, situație față de care, în condițiile art. 109 C. proc.

civ., pârâta are calitatea procesuală pasivă de a încheia contractul de vânzare- cumpărare în calitate de locator al imobilelor. Pe fondul cauzei, Tribunalul Bihor a reținut că reclamanta se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, astfel cum a fost definită prin art. 2 din Legea 346/2004, iar, la data introducerii acțiuni, avea calitatea de locatar asupra spațiilor aparținând Regiei autonome conform contractului de închiriere și actelor adiționale aflate la dosar, motiv pentru care s-a apreciat că reclamanta este îndreptățită la cumpărarea spațiului în condițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009, a dispus respingerea apelurilor declarate de pârâte ca nefondate, cu motivarea că, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă faptul că intimata reclamantă a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 3 și 12 din Legea 346/2004, ale Ordinului nr. 2461/2004 privitoare la cumpărarea activului ce-l deține în chirie, prin negociere directă și a continuat procedura de cumpărare și în temeiul prevederilor art. 67 din O.G. nr. 39/2005 și a strategiei aprobate prin H.G. nr. 1874/2006, refuzul apelantelor pârâte de a finaliza procedura demarată și de a încheia contractul de vânzare - cumpărare în termenele prevăzute, este nejustificat, soluția echitabilă și morală pentru diferendul ivit fiind finalizarea demersurilor și încheierea contractului; faptul că, prin Decizia nr. 259 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție București a anulat H.G.

nr. 1874/2006 nu este de natură a influența litigiul dedus judecății, cât timp reclamanta intimată a făcut dovada că îndeplinește condițiile legale de a cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004 dat în aplicarea și executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei reglementate de H.G. nr. 1874/2006 și care, dacă nu ar fi fost nejustificat nefinalizată de apelante, s-ar fi finalizat prin vânzarea prin negociere directă a activului. Împotriva acestei decizii, pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C. și P.N.B. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, pe fond, respingerea acțiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca netemeinică și nelegală, respectiv admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, pe fond, respingerea cererii ca inadmisibilă, neîntemeiată și nefondată.

În argumentarea motivelor de nelegalitate, pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI învederează că imobilul C. Crișana a trecut în domeniul public la data de 30 decembrie 2008, prin efectul Legii nr. 303/2008, devenind, astfel, inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, intimata nu mai are contract de închiriere valabil asupra imobilului în discuție, prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat H.G. nr. 1874/2006, art. 12 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 346/2004 instituie obligația de a vinde la un preț negociat și nu de a vinde necondiționat, iar activul în cauză nu este activ disponibil. Motivele de nelegalitate invocate sunt prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Pârâta M.C.C. și P.N.B. solicită admiterea recursului, motivat de faptul că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece imobilul C. nu este activ disponibil, iar obiectul cauzei este obligația de a face și nu o acțiune în constatare, ceea ce determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.; în subsidiar, apreciază acțiunea introductivă ca fiind inadmisibilă, motivat de faptul că dispozițiile Legii nr. 346/2004 au caracter general față de cele ale O.G. nr. 39/2005 și ale H.G. nr. 1874/2006 și prematură, deoarece prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat H.G. nr. 1874/2006, nemaiexistând, așadar, cadru legal special care să reglementeze procedura de vânzare.

1. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (l) din Legea nr. 42/1992, republicată, sesizarea Curții Constituționale este condiționată de întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe: invocarea excepției în fața instanțelor judecătorești sau arbitrale, a unei norme în vigoare care să aibă legătură cu soluția ce se va pronunța în cauză, iar norma apreciată ca neconstituțională să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, prevederile normelor considerate neconstituționale în contextul invocat de autorul excepției nu au legătură cu temeiul juridic al acțiunii introductive, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți și obligația de a respinge cererea de sesizare dacă nu îndeplinește cerințele legii cum este cazul în prezenta cauză. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. 2. Cu privire la recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F. BUCUREȘTI. Înalta Curte retine următoarele: A) Primul motiv de recurs privind caracterul de bun public al imobilului C. trebuie analizat la momentul nașterii raportului juridic între părți, respectiv noiembrie 2004, când R.A.D.E.F.

, prin adresa 79 din 25 noiembrie 2004, a solicitat intimatei exprimarea opțiunii în ceea ce privește cumpărarea ori încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului pe care-l deține în chirie, iar, în baza acestei oferte de vânzare, intimata și-a exprimat opțiunea de cumpărare a imobilului C. conform adresei nr. 517 din 29 noiembrie 2004. Conform art. 1 C. civ., coroborat cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea civilă dispune numai pentru viitor și nu are putere retroactivă, astfel încât modificările legislative survenite pe parcursul soluționării dosarului nu poate influența sau modifica cadrul legal incident la momentul nașterii raportului juridic între intimată și recurente, impunându-se, așadar, respingerea acestui motiv de recurs, ca nefondat, deoarece la nivelul anului 2004, activul C. Crișana se afla în proprietatea privată a recurentei R.A.D.E.F.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reține că, la data nașterii raportului juridic între părți și la data introducerii acțiunii, intimata avea un contract de închiriere valabil, îndeplinind, sub acest aspect, condițiile legale de a cumpăra activul după procedura de vânzare prevăzută de Ordinul nr. 2461/2004, dat în aplicarea și executarea Legii nr. 346/2004, procedură anterioară celei reglementate de H.G. nr. 1874/2006. Față de aceste considerente, se impune respingerea ca nefondat si a acestui motiv de recurs. Referitor la al treilea motiv de recurs referitor la inexistența cadrului legal de înstrăinare, respectiv a H.G.

nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție, Înalta Curte reține, de asemenea, caracterul nefondat al acestuia, deoarece hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, o interpretare contrară însemnând o încălcare a principiului neretroactivității legii civile statuat de actele normative anterior menționate.

Sub aspectul ultimelor două motive de recurs, conform art. 12 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome (..), în următoarele condiții: (.) b) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și mijlocii în baza contractului de închiriere (..), încheiate (..) cu regii autonome vor fi vândute, la solicitarea locatarului (..), la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea investițiilor efectuate în activ de către locatar/asociat.

(..) Noțiunea de activ disponibil la care se referă articolul anterior menționat este descris la art. 13 din același act normativ, fiind considerate active (..) din patrimoniul unei regii autonome (..), ce pot fi organizate să funcționeze independent [(alin. (1)], iar, în înțelesul aceleiași legi, se consideră active disponibile activele care îndeplinesc oricare dintre următoarele condiții: a) - nu sunt utilizate de regiile autonome (..) care le dețin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni; b) - se află în conservare pentru o perioadă mai mare de un an; c) - activele închise operațional, numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (l) lit. e). Dreptul prioritar, așa cum a fost stabilit de Legea nr. 346/2004, are un domeniu de aplicare bine determinat în sensul că: - actul juridic proiectat să fie o vânzare - cumpărare; vânzarea-cumpărarea să privească un activ disponibil al unei regii autonome; - activul disponibil să fie proprietatea unei regii autonome.

Dreptul reclamantei de a cumpăra imobilul s-a născut încă de la nivelul 2004, când, așa cum s-a arătat anterior, R.A.D.E.F. a solicitat intimatei exprimarea opțiunii în ceea ce privește cumpărarea ori încheierea unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare prin negociere directă a activului pe care-l deține în chirie, iar, în baza acestei oferte de vânzare, intimata și-a exprimat opțiunea de cumpărare a imobilului C., prima condiție cerută de legiuitor fiind îndeplinită. Activul C. Crișana situat în Municipiul Oradea, str. Republicii a fost deținut de reclamantă în baza contractului de închiriere nr. 1 de la 10 decembrie 1997 a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale succesive până la 31 decembrie 2009. Față de data încheierii contractului de închiriere, este evident că activul C. Crișana nu a fost utilizat de R.A.D.E.F.

încă din anul 1997, fiind, astfel, îndeplinită condiția prevăzută de art. 13 lit. a) din Legea nr. 346/2004, condițiile impuse de acest articol fiind alternative și nu cumulative. Lista activelor disponibile întocmită la nivelul anului 2008 nu este opozabilă intimatei - reclamante, deoarece legiuitorul a avut în vedere caracterul de activ disponibil la data nașterii raportului juridic între părți în temeiul legii nr. 346/2004, respectiv noiembrie 2004. Imobilul C. Crișana a fost dobândit de R.A.D.E.F. în baza dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și ale art. 20 și 22 din H.G.

nr. 530/1991 privind înființarea de regii autonome și societăți comerciale în domeniul C. Rezultă, așadar, că societatea reclamantă a probat îndeplinirea situației premisă relevată de actul normativ menționat, dovedind apartenența sa la categoria întreprinderilor mici și mijlocii, caracterul disponibil al activului (acesta fiind închiriat reclamantei, nefiind folosit de pârâtă), calitatea pârâtei de regie autonomă (necontestată de aceasta), fiind, astfel, îndeplinite cele trei condiții cumulativ impuse de Legea nr. 346/2004, art. 12 instituind obligația locatorului de a înstrăina activul la solicitarea locatarului și nu un drept de opțiune. Referitor la prețul la care urmează a fi vândut activul, Înalta Curte reține că acesta este determinabil și se va stabili prin negociere, cu respectarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004, față de aspectele anterior relevate și ultimele două motive de recurs fiind nefondate.

3. Cu privire la recursul declarat de M.C.C. și P.N.B., Înalta Curte retine următoarele: Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, când, de exemplu, atribuie valoare legală unor texte abrogate sau săvârșește un act pe care numai puterea legislativă îl poate face, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.

Analizarea îndeplinirii de către intimata - reclamantă a condițiilor stabilite de art. 2 din Legea nr. 346/2004 nu a reprezentat o depășire a limitelor puterii judecătorești, deoarece judecătorii au hotărât numai asupra obiectului dedus judecății, respectiv obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru activul C. Crișana, acțiune în realizare, a cărei admisibilitate este condiționată de îndeplinirea de către reclamantă și a condițiilor prevăzute de art. 2 din actul normativ incident în cauză; în aceste condiții, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat. Nefondat este și motivul de recurs privind caracterul general al actului normativ care a constituit cauza juridică în sens restrâns, temeiul juridic al acțiunii introductive, respectiv Legea nr. 346/2004 față de O.G.

nr. 39/2005 și H.G. nr. 1874/2006, deoarece dreptul intimatei-reclamante la a cumpăra activul C. Crișana s-a născut la nivelul anului 2004, astfel încât aceste două acte normative nu pot afecta raporturile juridice născute sub imperiul unei alte legi, cu atât mai mult cu cât părțile din prezenta cauză și-au manifestat acordul de voință pentru achiziționarea activului menționat, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în acel moment. Al treilea motiv de recurs referitor la inexistența cadrului legal de înstrăinare, respectiv a H.G. nr. 1874/2006 anulată prin Decizia nr. 2579 din 20 iunie 2008 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, este, de asemenea, nefondat, față de principiul neretroactivității legii civile statuat de Codul Civil și Constituția României.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C. ș i P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Respinge recursurile declarate de pârâtele R.A.D.E.F. BUCUREȘTI și M.C.C. ș i P.N.B. împotriva deciziei nr. 26/C/2009-A de la 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2011.